ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6594/2009

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de fată, retine următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu, secția civilă, reclamanții G.S.S. și V.N.E.F. au formulat contestație împotriva dispoziției nr. 652 din 8 februarie 2007 emisă de Primarul municipiului Giurgiu, prin care le-au fost soluționate notificările nr. 524/2001 și 525/2001 privind restituirea în natură a terenului în suprafață de 124 mp situat în Giurgiu, solicitând anularea acestei dispoziții și restituirea în natură a terenului. Prin aceeași contestație, reclamanții au solicitat și restituirea terenului în suprafață de 86,80 mp pentru care pârâta Primăria municipiului Giurgiu nu a emis dispoziție.

În motivarea contestației, reclamanții au arătat că imobilul revendicat compus din teren și construcție a aparținut autorilor lor, G.N. și G.F. Construcția a fost demolată în baza Decretului nr. 102/1980, iar terenul este liber, afectat exclusiv de rețele subterane de apă potabilă și iluminat public, trotuare și alei pietonale, astfel cum rezultă din expertiza extrajudiciară pe care au depus-o ca probă în dosar. În ce privește terenul în suprafață de 86,80 mp, pentru restituirea căruia au formulat notificările nr. 630/2001 și 636/2001, pârâta le-a răspuns prin adresa nr. 54/10/2007, însă pe parcursul desfășurării procesului la instanța de fond, pârâta a emis dispoziția nr. 9418 din 30 martie 2007, prin care a respins cererea de restituire în natură și a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale.

Prin sentința civilă nr. 274 din 15 noiembrie 2007, Tribunalul Giurgiu a admis contestația, a anulat atât dispoziția nr. 652 din 08 februarie 2007, cât și dispoziția nr. 9418 din 30 martie 2007, dispunând restituirea in natură către reclamanți a terenurilor în suprafață de 124 mp și, respectiv 114,87 mp (suprafață rezultată în urma efectuării expertizei). Prin aceeași sentință, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că terenul a fost expropriat in anul 1980 în vederea construirii de blocuri de locuințe, construcția aflată pe terenul expropriat a fost demolată, iar în prezent terenul revendicat este traversat de rețea de apă potabilă, spre limita nordică, cablu subteran de iluminat, cămin de vane, 2 stâlpi metalici pentru iluminat la extremități, 2 pompe cu jet continuu de apă.

O atare situație de amenajare ca spațiu verde, piața având căi de acces amenajate pe toate laturile, de travers subteran al conductelor de apă și iluminat public, nu atrage incidența normei de excepție a nerestituirii în natură, terenul nefiind într-atât afectat utilității publice și destinat a servi nevoilor comunității încât să impună prevalenta interesului public local. Prin decizia nr. 273 din 11 aprilie 2008, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, a respins apelul declarat de reclamanți și a admis apelul declarat de pârâtă, a schimbat în tot sentința apelată, iar pe fond a respins contestația. În motivarea soluției sale, instanța de apel a reținut că instanța de fond, fără a fi investită și fără a forma obiectul contestației cu care a fost sesizată, s-a pronunțat și cu privire la dispoziția nr. 9418 din 30 martie 2008, depășind limitele investirii sale și încălcând astfel dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc.

civ. Cu privire la dispoziția nr. 652 din 08 februarie 2007 contestată prin acțiunea introductivă de instanță, s-a reținut că, întrucât terenul solicitat de contestatori este afectat de spațiu verde, trotuar, parcare, conducte de apa subterane și un cămin de vizitare, în raport de dispozițiile O.U.G. nr. 114/2007 cu privire la spațiile verzi și ale art. 10 alin. (2) și art. 11 din Legea nr. 10/2001 nu se poate dispune restituirea în natură. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții G.S.S. și V.N.E.F., care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., arată că în mod greșit instanța de apel a apreciat că terenurile situate în Giurgiu, nu pot fi restituite în natură întrucât, chiar dacă acestea sunt afectate de rețele subterane (apă potabilă și iluminat public) și amenajări supraterane (trotuare și alei pietonale), potrivit expertizei extrajudiciare ing.

S.I. depusă ca probă în dosar, aceste amenajări se pot devia pe alte amplasamente. În ce privește propunerea privind acordarea de despăgubiri, recurenții arată că le sunt aplicabile dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Verificând legalitatea deciziei recurate, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: În primul rând, trebuie arătat că în mod corect a reținut instanța de apel că obiectul contestației îl constituie exclusiv dispoziția nr. 652 din 08 februarie 2007 care privește terenul situat în Giurgiu, astfel că pronunțarea de către instanța de fond și cu privire la dispoziția nr. 9418 din 30 martie 2008, fără a forma obiectul contestației cu care a fost sesizată, reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc.

civ. De altfel, reclamanții au formulat separat contestație împotriva acestei dispoziții, respinsă de Tribunalul Giurgiu, prin sentința civilă nr. 295 din 10 decembrie 2007. Criticile recurenților vizând greșita respingere a cererii de restituire în natură a terenului pentru care s-a emis dispoziția nr. 652 din 08 februarie 2007 sunt nefondate întrucât din analiza probelor administrate în cauză, inclusiv raportul de expertiză tehnică, rezultă fără dubiu că terenul este afectat de spațiu verde, trotuar, parcare, conducte de apa subterane și un cămin de vizitare, fiind aplicabile în speță prevederile art. 10 alin. (2) și art. 11 din Legea nr. 10/2001. Prin dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001 s-a reglementat situația restituirii în natură sau acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent în cazul imobilelor expropriate, prevăzându-se ipoteze și soluții diferențiate în raport de particularitățile faptice ale pricinii.

Esențial în aplicarea acestui text de lege este lămurirea împrejurării dacă scopul exproprierii a fost atins, iar, pe de altă parte, dacă imobilul este liber și neafectat de utilități publice. Potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, prin teren liber, restituibil în natură, se înțelege terenul neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate publică, ce nu afectează căile de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi, parcări, trotuare), existența sau utilizarea unor amenajări subterane (conducte de alimentare cu apăr, gaze, petrol, electricitate de mare calibru). Instanța de apel a procedat la o corectă interpretare și aplicare a prevederilor acestor dispoziții legale, considerând că terenul nu poate 11 restituit în natură întrucât este afectat de utilități publice.

De altfel, la art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 privind Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 se prevede că entitatea învestită cu soluționarea notificării are obligația de a verifica destinația actuală a terenului solicitat, pentru a nu afecta căile de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate și altele asemenea), existența și utilizarea unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare și altele asemenea, iar în cazul în care se constată astfel de situații, restituirea în natură se va limita numai la acele suprafețe de teren libere sau, după caz, numai la acele suprafețe de teren care nu afectează accesul și utilizarea normală a amenajărilor subterane.

Sintagma „amenajări de utilitate publică" are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafața de teren supusă unor amenajări destinate a servi nevoile comunității, căi de comunicație, dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele. Întrucât terenul revendicat este afectat de spațiu verde, trotuar, parcare, conducte de apa subterane și un cămin de vizitare, față de dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001 și de cele mai sus enunțate, în mod judicios s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.

Nu poate fi primită nici critica vizând pretinsa îngrădire a dreptului de proprietate în sensul art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin acordarea măsurilor reparatorii în echivalent întrucât, potrivit practicii europene, fiecare stat are dreptul să stabilească modul concret de ocrotire juridică a cetățenilor săi, atât în raporturile dintre ei, cât și în raporturile dintre aceștia și stat și de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general, iar acordarea despăgubirilor corespunzătoare valorii de piață a imobilului constituie o justă reparație. Pentru considerentele arătate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul. PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții G.S.S. și V.N.E.F. împotriva deciziei civile nr. 273 din 11 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 12 iunie 2009.