ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6594/2009

Deliberând în condițiile art. 256

C. proc. civ. asupra recursului de fată, retine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului Giurgiu, secția civilă, reclamanții G.S.S. și V.N.E.F. au

formulat contestație împotriva dispoziției nr. 652 din 8 februarie 2007 emisă

de Primarul municipiului Giurgiu, prin care le-au fost soluționate notificările

nr. 524/2001 și 525/2001 privind restituirea în natură a terenului în suprafață

de 124 mp situat în Giurgiu, solicitând anularea acestei dispoziții și

restituirea în natură a terenului.

Prin aceeași contestație,

reclamanții au solicitat și restituirea terenului în suprafață de 86,80 mp pentru

care pârâta Primăria municipiului Giurgiu nu a emis dispoziție.

În motivarea contestației,

reclamanții au arătat că imobilul revendicat compus din teren și construcție a

aparținut autorilor lor, G.N. și G.F.

Construcția a fost demolată în

baza Decretului nr. 102/1980, iar terenul este liber, afectat exclusiv de

rețele subterane de apă potabilă și iluminat public, trotuare și alei

pietonale, astfel cum rezultă din expertiza extrajudiciară pe care au depus-o

ca probă în dosar.

În ce privește terenul în

suprafață de 86,80 mp, pentru restituirea căruia au formulat notificările nr.

630/2001 și 636/2001, pârâta le-a răspuns prin adresa nr. 54/10/2007, însă pe

parcursul desfășurării procesului la instanța de fond, pârâta a emis dispoziția

nr. 9418 din 30 martie 2007, prin care a respins cererea de restituire în

natură și a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale.

Prin sentința civilă nr. 274 din

15 noiembrie 2007, Tribunalul Giurgiu a admis contestația, a anulat atât

dispoziția nr. 652 din 08 februarie 2007, cât și dispoziția nr. 9418 din 30

martie 2007, dispunând restituirea in natură către reclamanți a terenurilor în

suprafață de 124 mp și, respectiv 114,87 mp (suprafață rezultată în urma

efectuării expertizei). Prin aceeași sentință, instanța a respins excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că terenul a fost expropriat in anul 1980 în

vederea construirii de blocuri de locuințe, construcția aflată pe terenul

expropriat a fost demolată, iar în prezent terenul revendicat este traversat de

rețea de apă potabilă, spre limita nordică, cablu subteran de iluminat, cămin

de vane, 2 stâlpi metalici pentru iluminat la extremități, 2 pompe cu jet

continuu de apă.

O atare situație de amenajare ca

spațiu verde, piața având căi de acces amenajate pe toate laturile, de travers

subteran al conductelor de apă și iluminat public, nu atrage incidența normei

de excepție a nerestituirii în natură, terenul nefiind într-atât afectat

utilității publice și destinat a servi nevoilor comunității încât să impună

prevalenta interesului public local.

Prin decizia nr. 273 din 11

aprilie 2008, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, a respins apelul

declarat de reclamanți și a admis apelul declarat de pârâtă, a schimbat în tot

sentința apelată, iar pe fond a respins contestația.

În motivarea soluției sale,

instanța de apel a reținut că instanța de fond, fără a fi investită și fără a

forma obiectul contestației cu care a fost sesizată, s-a pronunțat și cu

privire la dispoziția nr. 9418 din 30 martie 2008, depășind limitele investirii

sale și încălcând astfel dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

Cu privire la dispoziția nr. 652

din 08 februarie 2007 contestată prin acțiunea introductivă de instanță, s-a

reținut că, întrucât terenul solicitat de contestatori este afectat de spațiu

verde, trotuar, parcare, conducte de apa subterane și un cămin de vizitare, în

raport de dispozițiile O.U.G. nr. 114/2007 cu privire la spațiile verzi și ale

art. 10 alin. (2) și art. 11 din Legea nr. 10/2001 nu se poate dispune

restituirea în natură.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamanții G.S.S. și V.N.E.F., care, invocând dispozițiile

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., arată că în mod greșit instanța de apel a

apreciat că terenurile situate în Giurgiu, nu pot fi restituite în natură

întrucât, chiar dacă acestea sunt afectate de rețele subterane (apă potabilă și

iluminat public) și amenajări supraterane (trotuare și alei pietonale),

potrivit expertizei extrajudiciare ing. S.I. depusă ca probă în dosar, aceste

amenajări se pot devia pe alte amplasamente.

În ce privește propunerea privind

acordarea de despăgubiri, recurenții arată că le sunt aplicabile dispozițiile

art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Verificând legalitatea deciziei

recurate, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat,

urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

În primul rând, trebuie arătat că

în mod corect a reținut instanța de apel că obiectul contestației îl constituie

exclusiv dispoziția nr. 652 din 08 februarie 2007 care privește terenul situat

în Giurgiu, astfel că pronunțarea de către instanța de fond și cu privire la

dispoziția nr. 9418 din 30 martie 2008, fără a forma obiectul contestației cu

care a fost sesizată, reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 129 alin. (6)

C. proc. civ.

De altfel, reclamanții au

formulat separat contestație împotriva acestei dispoziții, respinsă de

Tribunalul Giurgiu, prin sentința civilă nr. 295 din 10 decembrie 2007.

Criticile recurenților vizând

greșita respingere a cererii de restituire în natură a terenului pentru care

s-a emis dispoziția nr. 652 din 08 februarie 2007 sunt nefondate întrucât din

analiza probelor administrate în cauză, inclusiv raportul de expertiză tehnică,

rezultă fără dubiu că terenul este afectat de spațiu verde, trotuar, parcare,

conducte de apa subterane și un cămin de vizitare, fiind aplicabile în speță

prevederile art. 10 alin. (2) și art. 11 din Legea nr. 10/2001.

Prin dispozițiile art. 11 din

Legea nr. 10/2001 s-a reglementat situația restituirii în natură sau acordarea

măsurilor reparatorii prin echivalent în cazul imobilelor expropriate,

prevăzându-se ipoteze și soluții diferențiate în raport de particularitățile

faptice ale pricinii.

Esențial în aplicarea acestui

text de lege este lămurirea împrejurării dacă scopul exproprierii a fost atins,

iar, pe de altă parte, dacă imobilul este liber și neafectat de utilități

publice.

Potrivit dispozițiilor Legii nr.

10/2001, prin teren liber, restituibil în natură, se înțelege terenul

neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate publică, ce nu afectează

căile de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi, parcări,

trotuare), existența sau utilizarea unor amenajări subterane (conducte de

alimentare cu apăr, gaze, petrol, electricitate de mare calibru).

Instanța de apel a procedat la o

corectă interpretare și aplicare a prevederilor acestor dispoziții legale,

considerând că terenul nu poate 11 restituit în natură întrucât este afectat de

utilități publice.

De altfel, la art. 10.3 din H.G.

nr. 250/2007 privind Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr.

10/2001 se prevede că entitatea învestită cu soluționarea notificării are

obligația de a verifica destinația actuală a terenului solicitat, pentru a nu

afecta căile de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare,

parcări amenajate și altele asemenea), existența și utilizarea unor amenajări

subterane: conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare

calibru, adăposturi militare și altele asemenea, iar în cazul în care se

constată astfel de situații, restituirea în natură se va limita numai la acele

suprafețe de teren libere sau, după caz, numai la acele suprafețe de teren care

nu afectează accesul și utilizarea normală a amenajărilor subterane.

Sintagma „amenajări de utilitate

publică" are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități

publice, respectiv suprafața de teren supusă unor amenajări destinate a servi

nevoile comunității, căi de comunicație, dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări

de spații verzi, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele.

Întrucât terenul revendicat este

afectat de spațiu verde, trotuar, parcare, conducte de apa subterane și un

cămin de vizitare, față de dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001 și de

cele mai sus enunțate, în mod judicios s-a dispus acordarea de măsuri

reparatorii în echivalent.

Nu poate fi primită nici critica

vizând pretinsa îngrădire a dreptului de proprietate în sensul art. 1 din

Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin acordarea

măsurilor reparatorii în echivalent întrucât, potrivit practicii europene,

fiecare stat are dreptul să stabilească modul concret de ocrotire juridică a

cetățenilor săi, atât în raporturile dintre ei, cât și în raporturile dintre

aceștia și stat și de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a

reglementa folosința bunurilor conform interesului general, iar acordarea despăgubirilor

corespunzătoare valorii de piață a imobilului constituie o justă reparație.

Pentru considerentele arătate, în

baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

ca nefondat recursul.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge ca

nefondat recursul declarat de reclamanții G.S.S. și V.N.E.F. împotriva deciziei

civile nr. 273 din 11 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a IV a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 12 iunie 2009.