ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1287/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1287/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând asupra recursului civil de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1179 din 23

decembrie 2002 a Tribunalului Giurgiu, s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea

formulată de reclamantele P.A. și B.V., în contradictoriu cu pârâta Primăria

municipiului Giurgiu,

având ca obiect obligarea pârâtei să le restituie imobilul situat în municipiul

Giurgiu, județul Giurgiu, și măsuri reparatorii, sub forma despăgubirilor

bănești, pentru imobilul-construcție.

Prin decizia civilă nr. 283 A din 19 mai 2003 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă, s-a admis apelul declarat de reclamante

împotriva sentinței sus-menționate, care a fost schimbată în tot, în sensul că

s-a respins acțiunea, ca inadmisibilă.

Î

mpotriva acestei decizii civile au declarat recurs

reclamantele,

care a fost admis, conform deciziei nr. 4636 din 22

iunie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, au fost casate ambele hotărâri și s-a trimis cauza

spre rejudecare la același tribunal.

Î

n esență, Înalta Curte a considerat că, in mod

greșit, instanța de apel a reținut că reclamantele au solicitat restituirea în

natură a imobilului în litigiu, pe calea acțiunii în revendicare de drept

comun, întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., după intrarea în vigoare a

Legii nr. 10/2001 și, astfel, a respins acțiunea, ca inadmisibilă. Părțile

menționate au notificat, în condițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, persoana

juridică deținătoare a imobilului în litigiu, aceasta necontestând că, în

patrimoniul statului, a fost preluată, prin expropriere, suprafața de teren de

930 mp și construcția, situate în Giurgiu, dar și suprafața de 300 mp, de la

aceeași adresă, fără titlu. De asemenea, s-a comunicat petentelor că imobilul

aparține domeniului public și nu poate fi restituit în natură.

Tribunalul nu a stabilit dacă Primarul municipiului Giurgiu a emis sau

nu dispoziție motivată, pentru a putea determina obiectul și temeiul juridic al

prezentului proces.

In fond după casare, prin sentința civilă nr. 259 din 4 mai 2005,

Tribunalul Giurgiu a admis acțiunea formulată de reclamante, a anulat

dispoziția nr. 3375 din 18 februarie 2004, emisă de Primarul municipiului

Giurgiu, a dispus restituirea în natură, către reclamante, a imobilului compus

din teren în suprafață de 924 mp, situat în Giurgiu, și a obligat pârâta să

plătească reclamantelor cheltuieli de judecată în cuantum de 4.000.000 ROL.

Î

mpotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta

Primăria municipiului Giurgiu, care a fost respins, ca nefondat, prin decizia

nr. 41 A din 7 februarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Prin decizia nr. 1224 din 9 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, s-a admis recursul

declarat de pârâtă împotriva deciziei sus-menționate, au fost casate decizia

nr. 41 A din 7 februarie 2006 și sentința nr. 259 din 4 mai 2005 a Tribunalului

Giurgiu, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

Înalta Curte a constatat că, potrivit art. 11 alin. (3) din Legea nr.

10/2001, în cazul în care construcțiile expropriate au fost integral demolate

și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial,

persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămasă

liberă, pentru cea ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată

servitutilor legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților

urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

Ca atare, instanța era datoare, potrivit textului de lege indicat mai

sus, coroborat cu art. 7 din Legea nr. 10/2001, să confere prioritate

restituirii în natură a terenului.

In acest scop, se impune, față de situația existentă pe teren, refacerea

raportului de expertiză, pentru delimitarea suprafeței de teren liberă, de

natură a nu afecta căile de acces și normala utilizare a lucrărilor edificate

pe terenul expropriat.

De asemenea, se va avea în vedere și efectuarea unei variante de natură

a asigura restituirea parcelei de 324 mp, în integralitate, prin asigurarea

altei căi de acces la parcarea betonată.

Î

n următorul ciclu procesual,

prin sentința civilă nr. 135 din 25 septembrie 2008 a Tribunalului Giurgiu,

secția civilă, s-a admis acțiunea formulată de reclamantele P.A. și B.V., în contradictoriu

cu pârâta Primăria municipiului Giurgiu, s-a anulat dispoziția nr. 3375 din 18

februarie 2004, emisă de Primarul municipiului Giurgiu; a fost obligată pârâta

să emită dispoziție motivată de restituire în natură a terenului liber de

construcții, respectiv pentru parcelele cu suprafața de 608 mp și 324 mp,

identificate conform schiței anexă la raportul de expertiză întocmit de expert

R.E. și de restituire prin echivalent pentru construcțiile demolate, sub

condiția restituirii despăgubirii primite de fostul proprietar.

Prima

instanță a constatat că reclamanții au adresat notificare în anul 2001, pârâta

solicitând documentele necesare soluționării cererii.

Anterior intrării în

vigoare a Legii nr. 10/2001, părțile s-au adresat instanței cu solicitarea de a

li se recunoaște dreptul de proprietate pentru suprafața de 282 mp, fostă

proprietatea autorului lor, preluată de Statul Român, fără titlu, și acordarea

de despăgubiri.

Expertiza efectuată în

cauză, la 15 mai 1996, a identificat terenul cu suprafața de 650 mp, cu intrare

din str. B., expropriat în anul 1981, și terenul cu suprafața de 324 mp, cu

intrare prin fosta str. G., expropriat în 1986.

A precizat expertul

că, în urma preluării, suprafața de 324 mp a fost reconstruită pe tronsonul

construcțiilor demolate, astfel că, în anul 1996, era libera de construcții și

delimitată de împrejmuirea clădirii Spitalului județean Giurgiu, poziționat la

distanțele de 24 ml față de blocul de locuințe în construcție, 35 ml față de

sediul băncii în construcție, împrejmuit de terenuri fără construcții.

Prin adresa nr.

9040/1993, Primăria municipiului Giurgiu a comunicat că terenul este afectat de

obiective de utilitate publică și sedii bancare.

Schița anexă la

lucrarea de expertiză efectuată în anul 1996 evidențiază traseul parcelei de

324 mp de alee betonată cu lățime de 1,5 pe o lungime de 12 m, parcare auto

amplasată la limita de est, trotuar amplasat pe latura sudică.

Lucrarea de expertiză

efectuată de expert R.E. evidențiază aceeași situație a terenului în anul 2002,

respectiv traseul aleii betonate și a trotuarului pe parcela de 324 mp.

Pârâta nu neagă

situația preluării terenurilor în proprietatea statului, prin expropriere, și

anume fără titlu, în privința parcelei de 324 mp, afirmând apartenența la

domeniul public de interes local și susținând, la nivelul anului 2003, că

restituirea în natură blochează accesul la instituțiile bancare construite în

zona respectivă.

Prin dispoziția nr.

3375/2004, s-a respins cererea de restituire în natură cu motivarea că terenul

este prevăzut în planul urbanistic general cu destinația de spațiu verde și

alei pietonale, fără a se descrie, ca executate pe teren, construcții

autorizate care să ocupe funcțional întregul teren ori alte amenajări de

utilitate publică, în afara aleii pietonale și trotuarului ce afectează

împreună o suprafață de 36 mp din totalul identificat de 932 mp.

Doar prin recursul

formulat ulterior emiterii dispoziției sus­menționate, s-a susținut, de către

pârâtă, că, în zona perimetrului cuprins între str. B., fostă str. G., Spitalul

județean Giurgiu și ansamblul de blocuri de locuințe, s-au executat construcții

sedii ale unor instituții, precum Prefectura, Consiliul județean, D.G.F.P.

Giurgiu. Această situație rezultă și din raportul de expertiză efectuat în cauză,

având ca obiectiv restituirea unei parcele de 240 mp, amplasat în aceeași zonă,

la nivelul anului 2008.

In preambulul

dispoziției nr. 3375/2004, se arată că, pe teren, s-a realizat spațiu verde cu

alei de acces la blocul de locuințe și instituțiile publice care funcționează

în zonă.

In speță, notificarea

s-a înregistrat în anul 2001, dispoziția atacată a fost emisă în anul 2004,

cuprinzând măsuri reparatorii prin echivalent, pe considerentul afectării

terenului de spațiu verde și alei de acces, ulterior emiterii dispoziției

invocându-se imposibilitatea restituirii întrucât perimetrul respectiv ar fi

afectat de sedii administrative, iar restituirea în natură ar împiedica accesul

la acestea.

Amenajările de

utilitate publică de natura trotuarului sau aleilor pietonale pot justifica

acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în măsura afectării lor, dar, în

speță, nu reiese că acestea ocupă funcțional ambele suprafețe ce însumează 932

mp, cu atât mai mult cu cât, din configurația perimetrului, rezultă accesul

dintre două străzi principale.

Amenajarea ca spațiu

verde, dispusă prin măsuri administrative pe parcursul litigiului, nu justifică

refuzul restituirii în natură atât timp cât nu rezultă că acestea sunt

afectate, integral, de servituti legale, diminuarea suprafeței înverzite

neavând prevalentă în raport de protecția dreptului de proprietate.

In consecință, față de

dispozițiile art. 10 din Legea nr. 10/2001, Tribunalul a constatat că pârâta nu

justifică afectarea terenurilor, în întregime, de servituti legale și amenajări

de utilitate publică, astfel încât a anulat dispoziția nr. 3375 din 18

februarie 2004 și a dispus obligarea pârâtei să emită o dispoziție motivată

conform situației terenului, de restituire a părții de teren liberă de

construcții și neafectată de servituti legale și amenajări de utilitate

publică.

Prin încheierea

pronunțată în Camera de Consiliu, la data de 11 decembrie 2008, Tribunalul

Giurgiu a admis, în parte, cererea formulată de reclamante la 13 octombrie

2008, prin care acestea au solicitat lămurirea dispozitivului sentinței civile

nr. 135/2008, pronunțată de aceeași instanță, în ceea ce privește măsura de

restituire în natură sau prin echivalent a terenului amplasat în municipiul

Giurgiu; a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate în considerentele

sentinței civile menționate, în sensul că, la pag. 4 alin. (13), a dispus

trecerea numărului de sentință ca fiind 253/2005, în loc de 259/2005, iar, la

alin. (6), a dispus trecerea deciziei civile nr. 1224/2007, în loc de 1224/2005.

Prin decizia civilă

nr. 444 din 7 iulie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a

respins apelul declarat de reclamante împotriva încheierii din 11 decembrie

2008, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția civilă; s-au admis apelurile declarate

de reclamante și de Primăria municipiului Giurgiu împotriva sentinței civile

nr. 135 din 25 septembrie 2008, pronunțată de aceeași instanță, hotărâre care a

fost schimbată în parte, în sensul că s-a dispus restituirea în natură a

suprafeței de teren de 584 mp din parcela nr. 1 și a parcelei nr. 2, în

suprafață de 324 mp, situate în Giurgiu, identificate prin raportul de

expertiză întocmit de expert R.E., în dosarul nr. 914/2002 al Tribunalului

Giurgiu.

S-a respins cererea de

restituire în natură a suprafeței de 24 mp din parcela nr. 1, reprezentând

trotuar, astfel cum a fost identificată în raportul de expertiză sus-menționat,

fiind obligată pârâta să acorde măsuri reparatorii prin echivalent pentru

această suprafață de teren. S-a menținut restul dispozițiilor sentinței.

In apel, deși Curtea a

repus cauza pe rol pentru discutarea necesității efectuării unei noi expertize,

față de considerentele deciziei de casare, la termenul din 29 iunie 2009,

apelantele au învederat că nu înțeleg să solicite această probă.

Apelul declarat de

către pârâtă nu a fost motivat, astfel încât Curtea 1-a analizat din

perspectiva art. 292 alin. (2) C. proc. civ., pronunțându-se numai în baza

celor invocate la prima instanță.

Astfel, a constatat că

apelanta pârâtă nu a contestat calitatea reclamantelor, de moștenitoare ale

defunctului N.N., modul de preluare a imobilului, de către stat, prin

expropriere, și suprafețele de teren revendicate.

Din expertiza

efectuată în dosarul nr. 914/2002 al Tribunalului Giurgiu, rezultă că terenul

revendicat de reclamante constă în două parcele în suprafață de 608 mp și de

324 mp, identificate în schița anexă la raport. Terenul este lipsit de

construcții, dar parcela nr.2 afectează aleea betonată pe o lățime de 12 m, iar

parcela nr. 1 afectează trotuarul dinspre str. B., pe lățimea de 1,5 m x 16 m,

suprafața afectată fiind de 24 mp

.

Față de dispozițiile

art. 9 și art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, precum și art. 10.3 din H.G.

nr. 250/2007, în mod corect, Tribunalul a considerat că este posibilă

restituirea în natură a terenului, obligând, însă, în mod greșit, pe pârâtă să

emită dispoziție motivată de restituire în natură a terenului, față de obiectul

cererii reclamantelor, și anume restituirea în natură a imobilului.

In raport de decizia

nr. XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile

Unite, instanța este competentă să soluționeze, pe fond, contestația formulată,

dispunând, ea însăși, restituirea în natură și nu doar obligarea unității

deținătoare să emită decizie în acest sens.

In ceea ce privește

suprafața de 24 mp, afectată de trotuarul dinspre str. B., acesta reprezintă o

amenajare de utilitate publică, apărarea invocată de apelanta pârâtă Primăria

municipiului Giurgiu fiind întemeiată din această perspectivă. Pentru suprafața

de teren menționată, măsurile reparatorii urmează a fi stabilite în echivalent,

conform art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Apărările

apelantei-pârâte în legătură cu despăgubirile acordate reclamantelor nu au fost

reținute.

Conform art. 11 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 10/2001, dacă persoana îndreptățită a primit o despăgubire,

restituirea în natură este condiționată de rambursarea unei sume reprezentând

valoarea despăgubirii primite, actualizată cu coeficientul stabilit conform

legislației în vigoare. Tribunalul a condiționat restituirea în natură de

restituirea despăgubirii primite de fostul proprietar, dispoziție menținută de

Curtea de Apel.

Împotriva acestei

decizii civile a declarat recurs pârâta Primăria municipiului Giurgiu,

criticând-o pentru următoarele motive:

Argumentele care au

stat la baza respingerii cererii de restituire în natură, prin dispoziția nr. 3375/2004,

constau în aceea că terenul revendicat este poziționat în zona centrală a

municipiului Giurgiu, în care se află situate principalele instituții ale

statului (clădirea Primăriei municipiului Giurgiu, clădirea Prefectului

județului Giurgiu și Consiliul județean Giurgiu, clădirea D.G.F.P. Giurgiu).

Imobilul este cuprins

în planul urbanistic general, aprobat prin Hotărârea Consiliului local Giurgiu

nr. 14/2000, fiind situat în subzona spațiilor verzi publice, cu acces

nelimitat parcuri și scuaruri, fiind interzise orice modificări care le schimbă

destinația și duc la diminuarea suprafețelor înverzite.

Astfel, imobilul

aparține domeniului public, fiind scos din circuitul civil, inalienabil,

imprescriptibil și insesizabil, conform art. 135 alin. (5) din Constituția

României, art. 1844 C. civ., Legii nr. 213/1998, art. 5 din Legea nr. 18/1991

republicată, Legii nr. 54/1998.

Aceste aspecte au fost

arătate și ca urmare a întocmirii raportului de expertiză judiciară, în dosarul

nr. 914/2002, de către expert R.E., care a făcut cunoscut, instanței, că

imobilul revendicat este liber de construcții, dar este afectat de obiective de

utilitate publică, ambele parcele afectând drumuri pietonale și aleile de acces

la instituțiile financiar bancare ce au fost ridicate în zonă.

Conform

art. 11

alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, în

cazul în care măsurile pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional

întregul teren, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.

Potrivit art. 11 alin.

(8) din aceeași lege, pentru situațiile prevăzute la alin. (2), (3) și (4),

măsurile reparatorii constau în „compensarea cu alte bunuri sau servicii

oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu

soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri

acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv".

Conform art. 10 pct. 3

din H.G. nr. 250/2007, restituirea în natură se va limita numai la acele

suprafețe de teren libere, pentru a nu afecta căile de acces, iar existența, pe

terenul respectiv, a unor străzi, trotuare, parcări amenajate și altele

asemenea, împiedică această modalitate de reparație.

Restituirea

suprafețelor de teren, în cauză, încalcă dispozițiile legale sus-menționate

deoarece acestea sunt afectate de amenajări destinate a servi nevoilor

comunității, după cum rezultă din raportul de expertiză.

Recurenta pârâta a

solicitat admiterea căii de atac exercitate, casarea celor două hotărâri și, pe

fond, respingerea acțiunii formulată de reclamante.

In drept, au fost

invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

In dosar au depus

întâmpinare reclamantele, solicitând, în esență, respingerea recursului, ca

nefondat.

Analizând decizia

civilă recurată, din perspectiva criticilor formulate și a dispozițiilor art. 304

pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru

următoarele considerente:

In raport de expertiza

întocmită în cauză, de expert R.E., într-un prim ciclu procesual, Curtea de

Apel a reținut, în fapt, că, dintre cele două parcele în litigiu, în suprafață

de 608 mp și 324 mp, doar parcela nr. 1 este afectată de o lucrare de utilitate

publică, respectiv trotuar, pe o suprafață de 24 mp, cealaltă parcelă fiind

afectată de o alee betonată, terenul fiind lipsit de alte construcții.

In consecință, față de

dispozițiile art. 11 alin. (3), aplicate în mod corect, în speță, a dispus

restituirea celor două parcele de teren, excluzând suprafața de 24 mp, ocupată

de trotuar.

Situarea terenului

într-o zonă centrală din municipiul Giurgiu și existența, în apropiere, a

sediilor unor instituții importante nu au relevanță în cauză atât timp cât

terenul solicitat de reclamante nu este afectat de aceste construcții sau de

alte utilități publice, cu excepția suprafeței ocupată de trotuar, pentru care

părțile menționate beneficiază de măsuri reparatorii prin echivalent, conform

hotărârii atacate.

De asemenea, în ceea

ce privește afectarea terenului de spațiu verde, aceasta nu a fost reținută de

Curte, dar a fost stabilită de prima instanță, care a constatat că această

amenajare a fost efectuată după pornirea litigiului. Cum instanța de apel a confirmat

situația de fapt avută în vedere de Tribunal, Înalta Curte va examina aplicarea

legii în materie la această configurație a terenului (cu afectarea lui de

spații verzi).

Față de faptul că

spațiul verde a fost amenajat ulterior pornirii litigiului, nu se configurează

într-o amenajare de natură a deservi nevoile comunității, respectiv parc,

grădină publică, spațiu verde din jurul blocurilor, în mod corect, instanțele

au dispus restituirea în natură a terenului în litigiu, chiar dacă acesta, pe

anumite porțiuni, ar fi afectat de spațiu verde.

Pe de altă parte,

restituirea unui teren, preluat în mod abuziv de stat, chiar afectat de spațiu

verde, are prioritate față de măsurile de conservare a unor asemenea amenajări,

în condițiile art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1) și art. 9 din Legea nr. 10/2001,

dar și a respectării și protecției dreptului de proprietate privată, conform

art. 44 din Constituția României și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

In plus, protecția,

dezvoltarea și conservarea spațiilor verzi, dar și păstrarea destinației lor

revin autorităților locale și centrale pentru acele terenuri care se află în

proprietatea lor, în condițiile Legii nr. 24/2007, privind reglementarea și

administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, astfel cum a fost

modificată prin Legea nr. 313/2009, dar nu pot constitui un impediment la

restituirea în natură a terenurilor respective, către titularii de drept ai

acestor bunuri.

In ceea ce privește

includerea terenului în domeniul public al unității administrativ-teritoriale,

precum și în planul urbanistic general, acestea nu afectează modalitatea de

reparație stabilită de instanța de apel din moment ce, în prezent, imobilul este

liber de construcții, cu excepția celei pentru care a fost înlăturată o

porțiune de teren, iar caracteristicile specifice bunurilor din domeniul public

(imprescriptibilitate, insesizabilitate, inalienabilitate), reglementate în

textele de lege invocate în cererea de recurs, vizează acele bunuri pentru care

statul sau unitatea administrativ-teritorială justifică dreptul de proprietate

dobândit în mod legal, nu și pentru cele preluate în mod nevalabil și care

trebuie să se întoarcă în patrimoniul adevăratului titular al dreptului, în

condițiile legii speciale de reparație.

Referitor la afectarea

celor două suprafețe de teren în litigiu și de alte amenajări de utilitate

publică decât cea reținută de instanțele anterioare (aleea betonată care

afectează parcela nr. 2 neconstituind o asemenea amenajare, atât timp cât nu

reprezintă trotuar, stradă sau alee de acces către blocuri de locuințe sau alte

construcții de utilitate publică), respectiv drumuri pietonale și alei de acces

către instituții financiar bancare, această afectațiune a imobilelor nu poate

fi reținută de prezenta instanță deoarece tinde la schimbarea situației de fapt

stabilită de instanța anterioară, examinarea criticilor privind această

chestiune, în raport de probele administrate, nemaifiind posibilă față de

actuala structură a recursului. Astfel, motivul de casare care permitea această

analiză, prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., a fost abrogat prin art. I

pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.

In concluzie, Curtea

de Apel a procedat la o corectă aplicare a dispozițiilor art. 9, care

reglementează regula restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv, în

regimul politic trecut, dar și a dispozițiilor art. 11 alin. (3), care prevăd

restituirea terenurilor libere de construcții, nefiind incidente, în speță,

dispozițiile art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, privind măsurile

reparatorii prin echivalent, decât pentru suprafața de teren ocupată de

trotuar, din parcela nr. 1.

Având în vedere aceste

considerente, Înalta Curte constată că, prin soluția de restituire în natură a

celor două terenuri, instanța de apel a procedat la o corectă interpretare și

aplicare a dispozițiilor legale în materie, redate în precedent, astfel încât,

în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de

pârâtă, ca nefondat, nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 9 din același

cod.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Giurgiu împotriva deciziei

nr. 444 din 7 iulie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 februarie

2010.