ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1733/2010

Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1511 din 21 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV a civilă, în dosarul nr. 6656/3/2006, s-a admis în parte acțiunea având ca obiect reparare prejudiciu erori judiciare formulată de reclamantul C.I., astfel cum a fost precizată, în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și s-a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 70.000 lei cu titlu de daune morale; s-au respins ca neîntemeiate cererile privind acordarea daunelor materiale, a gradului militar corespunzător și de acordare a cheltuielilor de judecată. Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel reclamantul C.I., pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Prin decizia civilă nr. 846/A din 20 noiembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondate apelurile declarate. Prin decizia civilă nr. 7318 din 8 iulie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursurile declarate de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a modificat în parte decizia atacată, în sensul admiterii apelurilor declarate de aceste părți împotriva hotărârii pronunțate în primă instanță, pe care a schimbat-o în parte, obligând pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice la 15.000 lei daune morale, în loc de 70.000 lei, menținând în rest dispozițiile sentinței.

Recursul declarat de reclamant împotriva aceleiași decizii, a fost respins ca nefondat. La data de 9 octombrie 2009, reclamantul C.I. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei nr. 7318 din 8 iulie 2009, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. și înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, sub nr. 7930/1/2009. În susținerea cererii, revizuentul a arătat că, în temeiul dispozițiilor art. 504 și art. 506 C. proc.

civ., la data de 23 septembrie 2002, a chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, întrucât prin sentința penală nr. 94 din 14 iunie 1995, Tribunalul Militar Teritorial București a dispus condamnarea acestuia la pedepse privative de libertate de câte 4 ani și 1 an și 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și, respectiv, gestiune frauduloasă, pentru care ulterior a fost achitat, solicitând 300.000 Euro daune materiale, 500.000 Euro daune morale și restabilirea situației anterioare. Din aceste solicitări, instanțele de fond și apel au stabilit și menținut doar acordarea sumei de 70.000 lei daune morale, iar instanța de recurs a micșorat cuantumul acestora la suma de 15.000 lei.

Revizuentul arată că a solicitat instanței de recurs să se pronunțe și cu privire la drepturile materiale aferente perioadei 07 octombrie 1994-13 mai 2002, cu rata inflației calculată la zi, recunoașterea vechimii în muncă corespunzătoare aceleiași perioade, drepturile de echipament, acordarea gradului corespunzător și a daunelor morale în cuantum de 500.000 Euro, depunând în acest sens și note scrise detaliate, cu privire la criticile și pretențiile formulate. Prin decizia ce face obiectul cererii de revizuire, instanța nu s-a pronunțat asupra aspectelor anterior menționate, dezvoltate și explicitate prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, astfel încât, susține revizuentul, se impune admiterea căii extraordinare de atac declarate.

Mai arată că data luării la cunoștință de conținutul deciziei ce face obiectul revizuirii este 29 septembrie 2009. Examinând cererea de revizuire în raport de excepția de tardivitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară față de aspectele de fond ale cererii, Înalta Curte urmează a o respinge revizuirea ca tardiv formulată, pentru următoarele considerente: Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze. În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prescrise de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

Conform dispozițiilor art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 și 7 alin. (1), de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanțe de recurs după evocarea fondului, de la pronunțare. Din actele dosarului a rezultat că termenul de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1) a fost depășit, întrucât decizia a cărei revizuire se solicită a fost pronunțată la 8 iulie 2009, iar cererea de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 2 a fost înregistrată la data de 9 octombrie 2009, cu încălcarea termenului legal enunțat. Or, pentru cererea de revizuire a unei hotărâri pronunțată de o instanță de recurs, legiuitorul a prevăzut, în mod expres, prin dispozițiile art. 324 alin. (1) C. proc.

civ., că termenul de revizuire de o lună se va socoti de la pronunțarea hotărârii. Legea sancționează cu decăderea nerespectarea termenelor procedurale stabilite pentru exercitarea căilor de atac, sens în care sunt de observat dispozițiile art. 103 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrag decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa.

Deși revizuentul a motivat depășirea termenului legal de depunere a cererii de revizuire, prin restricționarea accesului la serviciul registratură datorită protestului magistraților, aceasta nu reprezintă o împrejurare mai presus de voința părții, care să justifice depășirea terenului legal, întrucât perioada de o lună ce reprezintă termenul de revizuire aplicabil în cauză (8 iulie - 8 august 2009) se suprapunea cu perioada vacanței judecătorești în care, potrivit legii și regulamentului de ordine interioară a instanțelor judecătorești, programul de lucru cu publicul a fost doar redus, iar nu suprimat; pe de altă parte, revizuentul avea posibilitatea expedierii cererii prin poștă, astfel încât nu se poate reține că partea este, datorită acestor împrejurări, exonerată de obligația legală de respectare a termenului de o lună, ci își invocă propria lipsă de diligentă.

Obligația de exercitare a drepturilor procesuale în cadrul termenelor legale este expresia aplicării principiului privind dreptul persoanelor la judecarea procesului în mod echitabil și într-un termen rezonabil, așa cum este prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În speță, revizuentul a încălcat prevederile art. 324 alin. (1) C. proc. civ., deoarece a formulat cererea cu depășirea termenului de o lună prevăzut de textul menționat, împrejurare față de care, dată fiind prioritatea soluționării excepției de tardivitate, celelalte aspecte subsumate motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., nu mai fi analizate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) din același cod, excepția tardivității cererii fiind o excepție procesuală de procedură, absolută și dirimantă, peremptorie, ce face de prisos analiza fondului.

Pentru aceste considerente, cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca tardiv formulată cererea de revizuire formulată de revizuentul C.I. împotriva deciziei nr. 7318 din 8 iulie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 martie 2010.