ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 890/2013

Deliberând asupra

recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Tribunalul București, secția a IV-a civilă,

prin Sentința civilă nr. 1428 din 20 octombrie 2010, a admis în parte acțiunea

formulată de reclamanții M.M., P.E., C.I., D.E. și D.D. în contradictoriu cu

pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a obligat pârâtul la

plata către reclamanți a sumei de 1.000 euro, în echivalent B.N.R. în RON la

data plății reprezentând despăgubiri morale pentru condamnarea cu caracter

politic suferită de D.P. în baza Sentinței penale nr. 445 din 11 octombrie 1958

pronunțată de Tribunalul Militar Craiova în Dosarul nr. 4747/1958, cu motivarea

că reclamantul a suferit o condamnam politică din cele expres prevăzute de

dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, impunându-se acordarea în

compensație a sumei de 1.000 euro reprezentând despăgubiri morale care se

adaugă reparațiilor morale și materiale deja primite.

Curtea de Apel

București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Decizia civilă nr.

213A de la 20 septembrie 2011 CA, în complet de divergență, cu majoritate a

admis apelurile Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul

București și al Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat

de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, a schimbat

în parte sentința apelată, a respins ca neîntemeiat și capătul de cerere

privind acordarea daunelor morale și a respins ca nefondat apelul reclamanților

M.M., P.E., C.I., D.E. și D.D., cu opinia separată în sensul respingerii

apelurilor Statului Român și Ministerului Public ca nefondate, admiterii

apelului reclamanților, schimbării în parte a sentinței și obligării pârâtului

la plata către reclamanți a sumei de 30.000 euro în echivalent în RON din ziua

plății efective, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de

reclamanți ca urmare a condamnării cu caracter politic al tatălui acestora.

În motivare, s-a

apreciat că nu se poate reține că un act legislativ care, la scurt timp, după emiterea

lui, a fost contestat ca fiind contrar principiilor constituționale cărora

trebuia să se subordoneze și care erau, în egală măsură, în vigoare la data

formulării acțiunii în pretenții, poate reprezenta o bază legală solidă în

censul jurisprudenței Curții Europene.

Împotriva acestei

decizii, M.M., P.E., C.I., D.E. și D.D. au declarat recurs, solicitând

admiterea recursului și acordarea despăgubirilor în cuantumul solicitat și

probat la fond, invocând drept motive de nelegalitate dispozițiile art. 304

pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În argumentarea

motivelor de recurs, reclamanții au învederat că Decizia Curții Constituționale

nr. 1358/2010 prin care s-a declarat neconstituțional art. 5 alin. (1) lit. a)

teza I a Legii nr. 221/2009 nu poate fi aplicată cauzelor aflate pe rol la data

pronunțării, ci acelor acțiuni înregistrate ulterior publicării în M. Of., iar,

sub aspectul cuantumului, instanța a acordat mult mai puțin decât s-a cerut,

raportat la probele existente la dosar și avându-se în vedere suferințele

îndurate de tatăl reclamanților la închisoare, precum și consecințele pe care

arestarea acestuia le-a avut asupra vieții reclamanților.

Înalta Curte

apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele argumente:

Criticile formulate

de reclamanți privind respingerea cererii de acordare a daunelor morale urmează

a fi analizate din perspectiva Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011

pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii,

publicată în M. Of. nr. 789/7.11.2011.

Problema de drept,

care se pune în speță, nu este deci cea a îndreptățirii reclamantului la

acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

221/2009, ci aceea de a se stabili dacă respectivul text de lege mai poate fi

aplicat cauzei supuse analizei, în condițiile în care a fost declarat

neconstituțional, printr-un control de constituționalitate exercitat a

posteriori, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010,

publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010.

Astfel, prevederile

legale în raport de care reclamanții erau îndreptățiți la acordarea de daune

morale - art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/1009 - au fost declarate

neconstituționale ca urmare a exercitării a posteriori a controlului de

constituționalitate și ulterior, ca și consecință a nepunerii acesteia de

Parlament în acord cu prevederile constituționale în termen de 45 de zile de la

data publicării Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2011 în M. Of. - 15

noiembrie 2010, aceste prevederi și-au încetat efectele juridice, ceea ce

înseamnă că nu mai pot fi aplicate și nu mai sunt obligatorii, la fel ca

normele abrogate.

Potrivit art. 147

alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca

fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea

deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de

acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe

durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept. La

alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții

Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general

obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se

și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la

organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și

completările ulterioare.

În raport de această

reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în

curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Se reține că această

problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011,

pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în

sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale

produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data

publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată

era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte,

urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5

alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu

mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

Or, în speță, la data

publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a Deciziei Curții

Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza

nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii,

astfel încât, Înalta Curte apreciază că reclamanții nu aveau speranța legitimă

a dreptului conferit prin lege în sensul prevăzut de art. 1 din Protocolul nr.

1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Nu se poate spune,

deci, că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului

de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare,

întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte

să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este

vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi

este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității,

ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie

cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine

publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece

altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte

juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică,

ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte

împrejurarea, că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru

viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității,

ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv

câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există

însă un drept definitiv câștigat, iar reclamantul nu era titularul unui bun

susceptibil de protecție în sensul art. 1 Protocolul nr. 1 adițional la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării

Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă,

care să fi confirmat dreptul său.

Concluzionând, prin

intervenția instanței de contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia

cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal

într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de

constituționalitate.

De aceea, nu se poate

susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea

lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că

acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional,

ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al

coerenței și al stabilității juridice.

Pentru toate aceste

considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții C.I., D.D., D.E., M.M. și

P.E. împotriva Deciziei civile nr. 213 A din 20 septembrie 2011 CA pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanții C.I., D.D., D.E., M.M și P.E. împotriva

Deciziei civile nr. 213 A din 20 septembrie 2011 CA pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 5 martie 2013.

Procesat de GGC - AS