ÎCCJ, decizie (scj.ro #86792)

. Nemotivarea unei hotărâri judecătorești.

Suplinirea motivării  printr-o încheiere de îndreptare de eroare

materială. Nulitate.

Cuprins pe materii :

Drept procesual civil. Hotărâre

judecătorească. Cuprinsul hotărârii.

Index alfabetic

:

Hotărâre judecătorească.

- Motivarea hotărârii.

- Eroare materială.

- Dreptul la apărare.

- Neregularități procedurale.

C.proc.civ. : art. 261 pct. 5, art. 281

Calea reglementată de

dispozițiile art. 281 C.proc.civ. vizează îndreptarea unor

greșeli de ordin formal, procedural care nu sunt de natură să

afecteze în vreun fel soluția.

Unor asemenea greșeli, care nu

sunt apte să afecteze însăși substanța hotărârii, nu

le poate fi asimilată nemotivarea deciziei, pentru ca această

lipsă să fie acoperită prin procedura prevăzută de

art. 281 C.proc.civ.

Procedând astfel, instanța a încălcat

principiul dezînvestirii, care presupune că, după ce a adoptat

soluția, nu mai poate reveni asupra acesteia inclusiv, prin aducerea unor

argumente suplimentare sau prin motivare propriu-zisă pentru că

puterea sa jurisdicțională s-a epuizat.

Lipsa motivării propriu-zise a

hotărârii nu poate fi suplinită prin pronunțarea ulterioară

a unei încheieri de îndreptare de eroare materială, cu justificarea

că respectiva greșeală ar fi fost determinată de modalitatea

tehnoredactării hotărârii.

ICCJ, Secția civilă și de proprietate

intelectuală, decizia civilă nr. 3837 din 11 iunie 2008

Prin acțiunea înregistrată pe

rolul Tribunalului București, Secția a III-a Civilă, reclamantul

C.G. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000.000 Euro,

reprezentând daune morale.

Prin sentința civilă nr. 125 din

22 ianuarie 2007, Tribunalul București, Secția a III-a Civilă a

admis în parte acțiunea formulată de reclamant, a obligat pe pârât la

plata sumei de 38.009 RON reprezentând despăgubiri materiale, la plata

echivalentului în lei a sumei de 5.000 Euro, reprezentând daune morale.

Împotriva sentinței instanței de

fond au declarat apel reclamantul C.G., Statul român prin Ministerul Economiei și

Finanțelor și Ministerul Public – Parchetul de pe lângă

Tribunalul București.

Prin decizia civilă nr. 727/A din 19

noiembrie 2007 Curtea de Apel București, Secția a III-a Civilă

și pentru Cauze cu Minori și Familie a respins apelurile ca

nefondate.

În considerentele deciziei, după

prezentarea criticilor formulate prin intermediul celor trei apeluri, s-a

reținut doar, că în vederea soluționării apelurilor,

instanța a pus în discuția părților necesitatea efectuării

unei expertize contabile.

Ulterior, pe calea unei încheieri de

îndreptare a erorii materiale, pronunțate în condițiile art. 281 Cod

procedură civilă, considerentele deciziei au fost completate,

indicându-se argumentele pentru care, instanța a considerat ca fiind

nefondate cele trei apeluri exercitate în cauză.

Împotriva soluției instanței de

apel au declarat recurs reclamantul și

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Reclamantul a criticat soluția,

cu indicarea motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și

pct.9 C.proc.civ.

S-a arătat că decizia nu

cuprinde motivele pe care se sprijină, ci face doar o prezentare a

situației de fapt și a motivelor de apel.

S-a susținut totodată

caracterul greșit al soluției, întrucât cuantumul daunelor acordate

este prea mic raportat la suferințele fizice și psihice îndurate în

timpul detenției.

Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice a declarat recurs împotriva deciziei și a

încheierii de rectificare pronunțată în Camera de Consiliu la 10

decembrie 2007.

S-a susținut, în

dezvoltarea motivelor, că în mod greșit instanța de apel a

apreciat că nemotivarea deciziei constituie o eroare materială care

să poată fi îndreptată pe calea prevăzută de art. 281

C.proc.civ.

S-a mai arătat că

hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, atât în

ce privește cuantumul daunelor materiale și morale.

Examinând criticile formulate prin

intermediul celor două recursuri, Înalta Curte a constatat caracterul

fondat al acestora, în sensul următoarelor considerente:

Hotărârea trebuie să

cuprindă, ca o garanție a caracterului echidistant al procedurii

judiciare și a respectării dreptului de apărare al

părților, „motivele de fapt și de drept care au format

convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat

cererile părților” (art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă).

Considerentele hotărârii, reprezentând

explicitarea soluției din dispozitiv, sprijinul necesar al acestuia, fac

corp comun cu dispozitivul și intră deopotrivă în autoritate de

lucru judecat.

În  speță,

decizia   pronunțată   în

soluționarea  apelurilor  nu  conține

argumentele care au justificat adoptarea soluției,

ci doar prezentarea situației

de fapt reținută de prima instanță

și criticile formulate prin intermediul celor trei apeluri exercitate în

cauză.

Lipsa motivării propriu-zise a fost

suplinită de instanță prin pronunțarea ulterioară a

unei încheieri de îndreptare de eroare materială, cu justificarea că

respectiva greșeală ar fi fost determinată de modalitatea tehnoredactării

hotărârii.

Procedând de această manieră, instanța

a încălcat însă, principiul dezînvestirii, care presupune că,

după ce a adoptat soluția, instanța nu mai poate reveni asupra

acesteia inclusiv, prin aducerea unor argumente suplimentare sau prin motivare

propriu-zisă pentru că, raportul la cazul concret, puterea sa

jurisdicțională s-a epuizat (

semel sententia dixit, iudex dessinit

esse index

).

Calea reglementată de

dispozițiile art. 281 C.proc.civ. vizează îndreptarea unor

greșeli de ordin formal, procedural care nu sunt de natură să afecteze

în vreun fel soluția (respectiv, dispozitivul și considerentele pe

care se sprijină acesta).

Astfel, textul de lege are în vedere

„erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și

susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte

erori materiale din hotărâri sau încheieri”.

Este evident că unor asemenea

greșeli care nu sunt apte să afecteze însăși substanța

hotărârii, nu le poate fi asimilată nemotivarea deciziei pentru ca

această lipsă să fie acoperită prin procedura

prevăzută de art. 281 C.proc.civ.

Soluția instanței nu există

în sine, în mod separat de considerente, pentru că în absența

acestora ea este lipsită de fundament. De aceea, considerentele fac corp

comun cu dispozitivul, lămurindu-l și explicându-i

înțelesul.

Rezultă că, prin nemotivarea

hotărârii dată în această formă publicității

și comunicată părților și revenirea ulterioară

asupra acesteia prin completarea considerentelor, instanța a încălcat

principiul dezînvestirii, recurgând la dispozițiile art. 281 C.proc.civ.,

care nu-i permiteau însă, acoperirea neregularității procedurale

săvârșite.

Sub acest aspect, criticile au fost admise

și fiind vorba de nulitatea hotărârii ca act procedural în

condițiile art. 304 pct. 5 (prin recalificarea juridică a criticilor

întemeiate pe art. 304 pct. 7, permisă de dispozițiile art. 306

alin.(3) Cod procedură civilă), s-a casat decizia precum și

încheierea de rectificare ce face corp comun cu aceasta, cu trimiterea cauzei

spre rejudecare aceleiași instanțe.