ÎCCJ, decizie (scj.ro #86728)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #86728) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Prejudiciu cauzat prin erori
judiciare săvârșite în procesele penale. Cuantumul daunelor morale. Criterii
generale de evaluare.
Cuprins pe materii :
Drept civil.
Obligații. Răspundere delictuală civilă.
Index alfabetic :
răspundere delictuală civilă
-
eroare judiciară
-
prejudiciu
-
daune morale
C.proc.pen
.:
art
. 504,
art
. 505,
art
. 506
Codul civil
art
. 998 - 999
Decretul
nr
.
167/1958:
art
. 8
Convenția pentru apărarea
drepturilor omului și libertăților
fundamentale:
art
.
5 alin. (5),
art
. 41
Dispozițiile legii interne și ale
Convenției pentru
apărarea drepturilor
omului și libertăților fundamentale nu
dau
dreptul în mod automat la despăgubiri pentru prejudiciul
material și moral și nici la un anumit cuantum al
reparației, în
lipsa dovezilor că
persoana a suferit un prejudiciu cauzat de
încălcarea dreptului garantat
de Convenție.
În ceea ce privește
cuantumul despăgubirilor acordate
cu titlu de prejudiciu moral,
dovedirea și cuantificarea
acestuia ridică
probleme atât pentru solicitant, cât și pentru instanțele de judecată. Este
important însă, ca atunci când
circumstanțele cauzei justifică acordarea
unei reparații,
aceasta să nu fie teoretică
și iluzorie, căci altfel s-ar goli de
conținut
dreptul garantat de
art
. 505 alin. (1) din Codul de
procedură penală și protecția oferită de
art
. 5 din para. 5 din
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților
fundamentale
.
Î.C.C.J, Secția civilă și de proprietate intelectuală,
decizia
nr
. 9831 din 3 decembrie 2009.
Prin
sentința civilă
nr
. 473 din 14 mai 2008, Tribunalul
Arad
, sesizat în urma strămutării cauzei de
la Tribunalul
Bihor, a admis în parte
acțiunea reclamantului M.
T.
împotriva pârâtului Statul Român, reprezentat prin
Ministerul Economiei și Finanțelor Publice
Arad
.
A obligat pârâtul
să plătească reclamantului daune
materiale
reprezentând contravaloarea în lei la data plății a
sumei
31.670
euro
.
A
respins restul daunelor solicitate, reprezentând daune
morale
și materiale.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a
reținut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat
obligarea Statului Român la plata echivalentului
în lei a sumei
de 1 milion
euro
, cu titlu de
daune morale.
La data de 26 iunie 2007, reclamantul a
completat
acțiunea solicitând, pe lângă obligarea
Statului Român la daune morale, și daune materiale, în cuantum de 169.141
euro
.
Tribunalul
a reținut că, în ceea ce privește aplicabilitatea
art
. 504 -
507 din Codul de procedură penală, răspunderea
statului nu poate fi
antrenată, deoarece este circumscrisă
celor
două ipoteze avute în vedere de legiuitor, respectiv
arestarea ori restrângerea libertății în mod
nelegal, ca măsură
preventivă și
condamnarea definitivă, fiind o răspundere
directă a statului, cauzată de erorile judiciare săvârșite în
procesele
penale.
În cauză,
reclamantului i-a fost restrânsă libertatea pe o
perioadă
de 30 de zile, față de el dispunându-se obligarea de
a nu părăsi localitatea, după care a fost achitat.
Restrângerea
de libertate în mod nelegal a fost stabilită
prin hotărârea de
achitare.
Tribunalul a mai reținut că
la stabilirea întinderii
reparației se ține
cont de durata restrângerii de libertate, iar
nu de durata procesului
penal, de consecințele produse
asupra
reclamantului și a familiei sale, de
stress-ul
și
efectele
psiho
- fizice provocate de obligarea
de a nu părăsi localitatea timp de o lună și nu de tensiunea întregului
proces, motiv pentru care daunele morale nu pot
fi acordate.
A mai reținut
tribunalul, că sunt incidente dispozițiile dreptului comun în materia răspunderii
civile delictuale,
deoarece există un
prejudiciu cert încercat de reclamant prin
plata
salariilor de care a fost lipsit, cheltuieli de deplasare la
instanțe,
chirie, cheltuieli pentru medicamente și plata
onorariilor avocaților, cheltuieli în cuantum de 31. 670
Euro
.
Nu se pot acorda
sumele reprezentând diferența dintre
prețul
imobilelor vândute în anul 2005 și valoarea actuală a
acestora, deoarece reclamantul nu a fost silit să vândă
aceste
bunuri, cu atât mai mult cu cât avea
disponibile sume de bani
provenite din împrumuturi bancare și vânzarea
unui alt imobil.
Prin
decizia
nr
. 281 din 4 decembrie 2008, Curtea de
Apel Timișoara, Secția civilă a admis apelul declarat de
reclamant împotriva sentinței, pe care a
schimbat-o în parte,
în sensul că a obligat
pârâtul să plătească reclamantului suma de 40.000
euro
cu titlu de daune materiale și suma de 60.000
euro
cu
titlu de daune morale.
A respins apelul
declarat de pârâtul Statul Român, prin
Ministerul Economiei și
Finanțelor împotriva aceleiași sentințe.
Instanța de apel a reținut că reclamantul
a fost supus
unei anchete penale, pentru
săvârșirea unei fapte de corupție,
având
calitatea de magistrat și că, în final, prin hotărâre
judecătorească definitivă, s-a stabilit că fapta
de corupție nu a
existat și s-a
dispus achitarea reclamantului, conform
art
. 10
lit
. a din Codul de procedură penală.
Izvorul răspunderii civile pe
care a declanșat-o reclamantul are atât un caracter special, pentru că se
raportează la dispozițiile legii penale, cât și un caracter general, de drept
comun, pentru că vizează răspunderea civilă a Statului Roman pentru activitatea
desfășurată de
autoritățile sale, în
exercitarea atribuțiilor legale.
Conform practicii constante a
Curții Europene a
Drepturilor Omului, atunci
când drepturile fundamentale ale
persoanei
au fost încălcate prin măsuri ce s-au dovedit a fi
neîntemeiate, persoana are dreptul la repararea
integrală a
prejudiciului cauzat,
atât a prejudiciului material, cât și a
prejudiciului moral.
Instanța de apel a reținut că tribunalul
a făcut o
apreciere aproximativă a
prejudiciului material,
neincluzând
sumele de
bani împrumutate de către reclamant de la
martorul
G.C.F. și de la martora S.M.
A mai reținut
instanța de apel, că reclamantul a suferit
un
prejudiciu moral sub aspectul credibilității profesionale și
a poziției sociale, deoarece a fost acuzat de săvârșirea
unei
infracțiuni de corupție, pe care s-a
dovedit că nu a săvârșit-o
și că suma de 60.000
euro
reprezintă o
dezdăunare
rezonabilă.
În ceea ce privește apelul
declarat de Statul Român,
prin Ministerul
Economiei și Finanțelor, instanța de apel a
reținut că acțiunea reclamantului nu este tardivă și nici
inadmisibilă, prin raportare la dispozițiile
Protocolului Convenției Europene privind dreptul cetățenilor la liberă
circulație și desfășurare a activității
profesionale.
Împotriva acestei
decizii, în termen legal, au declarat
recurs
M.T. și pârâtul Statul Român,
prin Ministerul Finanțelor Publice.
Invocând dispozițiile
art
.
304
pct
. 9 din Codul de
procedură civilă, reclamantul a arătat că decizia atacată este
nelegală,
deoarece instanța de apel trebuia să acorde și
prejudiciul material cauzat în urma înstrăinării imobilelor și
mobilelor în cursul procesului penal pentru a
face față
cheltuielilor cu
întreținerea familiei și derularea procesului.
A mai
arătat recurentul, că suma de 60.000
euro
este
prea
mică în raport de suferințele pe care le-a îndurat ca urmare a erorii
judiciare, iar instanța de apel trebuia să
cuantifice
prejudiciul moral și prin prisma traumelor suferite
de apropiații săi, ca o prelungire a măsurii
restrictive de
libertate, având în
vedere poziția socială a subiectului și a
familiei lui, prestigiul profesional, starea de sănătate,
etc
.
Pârâtul a invocat dispozițiile
art
. 304
pct
. 7 și
pct
. 9 din
Codul de
procedură civilă și a arătat că cererea de chemare în judecată este tardivă,
deoarece măsura interzicerii de a părăsi
localitatea a fost dispusă pentru perioada 24 iulie 2002 - 22
august 2002 prin ordonanță, care nu a fost
atacată..
Recurentul a mai
arătat că acțiunea este inadmisibilă,
deoarece
reclamantul a fost achitat în temeiul
art
. 10
lit
. a din
Codul de procedură
penală, și nu în temeiul
art
. 10 alin. (1)
lit
.
j, condiție cerută în mod
expres de prevederile
art
. 504 alin. (3)
din
Codul de procedură penală.
Daunele morale, conform jurisprudenței
CEDO,
trebuie să aibă un caracter simbolic
din punct de vedere
financiar, deoarece reparația morală se poate
realiza doar prin repararea imaginii publice.
Referitor la
actualizarea prețurilor, recurentul a arătat că
prețurile
pe piața imobiliară au scăzut, iar acordarea de
despăgubiri
nu trebuie să reprezinte izvor de îmbogățire fără
justă
cauză.
Recursurile
nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta
în continuare.
Reclamantul a
susținut că prejudiciul material a fost
provocat
și de necesitatea înstrăinării imobilelor și mobilelor
în cursul procesului penal pentru a face față cheltuielilor
cu
întreținerea familiei și derularea procesului.
Această
susținere nu este fondată, deoarece, pentru a
obține
reparația unui prejudiciu, reclamantul trebuie să
demonstreze
că un asemenea prejudiciu a existat și că a
existat,
de asemenea, legătură de cauzalitate între fapta
incriminată și
prejudiciu.
Or, în
cauză, reclamantul nu a demonstrat că necesarul bănesc pentru întreținerea sa
și a familiei sale ar fi impus
înstrăinarea celor
două imobile, a cărora valoare actualizată a
fost solicitată.
Nici criticile
referitoare la faptul că suma acordată cu
titlu
de daune morale este prea mică și la criteriile avute în
vedere de instanță la acordarea prejudiciului moral nu
sunt
fondate.
Astfel, potrivit
art
. 505 alin. (1) din Codul de procedură
penală,
la stabilirea întinderii reparației se ține seama de
durata privării de libertate sau a restrângerii de libertate
suportate,
precum și de consecințele produse asupra
persoanei
ori asupra familiei celui privat de libertate sau a
cărui libertate a
fost restrânsă.
Dispozițiile legii interne și ale
Convenției pentru
apărarea drepturilor
omului și libertăților fundamentale nu
dau
dreptul în mod automat la despăgubiri pentru prejudiciul
material și moral și nici la un anumit cuantum al
reparației, în
lipsa dovezilor că
persoana a suferit un prejudiciu cauzat de
încălcarea dreptului garantat
de Convenție.
În ceea ce privește
cuantumul despăgubirilor acordate
cu titlu de prejudiciu moral,
dovedirea și cuantificarea
acestuia ridică
probleme atât pentru solicitant, cât și pentru instanțele de judecată. Este
important însă, ca atunci când
circumstanțele cauzei justifică acordarea
unei reparații,
aceasta să nu fie teoretică
și iluzorie, căci altfel s-ar goli de
conținut
dreptul garantat de
art
. 505 alin. (1) din Codul de
procedură penală și protecția oferită de
art
. 5 din para. 5 din
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților
fundamentale.
Instanțele au avut în vedere,
așa cum s-a arătat,
perioada în care
reclamantului i-a fost îngrădită libertatea,
profesia, prestigiul și
întreaga personalitate a acestuia,
precum și
consecințele în plan sentimental, afectiv și social.
Curtea
Europeană a Drepturilor Omului, însăși, atunci când acordă despăgubiri morale
nu operează cu criterii de
evaluare prestabilite, ci judecă în
echitate.
Or,
judecând în echitate, se constată că suma acordată
reclamantului
cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit este suficientă pentru
a oferi o reparație completă pentru atingerea adusă
onoarei
,
reputației și persoanei reclamantului, atât în ceea ce privește viața sa
privată cât și cea socială.
Prin urmare, recursul declarat de
reclamant este
nefondat
.
Nefondat
este și recursul declarat de Statul Român, prin
Ministerul
Finanțelor Publice.
Cererea de chemare
în judecată, înregistrată pe rolul
Tribunalului
Bihor la data de 12 februarie 2007, nu a fost
introdusă
tardiv, așa cum susține Statul Român.
Cererea
de chemare în judecată a fost întemeiată pe
dispozițiile
art
. 504 - 507 din Codul de procedură penală și
998 -
999 din Codul civil.
Potrivit
art
. 8
din Decretul
nr
. 167/1958, prescripția
dreptului la acțiune în repararea pagubei
pricinuite prin fapta
ilicită începe
să curgă de la data când păgubitul a cunoscut
sau trebuia să cunoască,
atât paguba, cât și pe cel care
răspunde de
ea, iar potrivit
art
. 506 alin. (2) din Codul de
procedură penală acțiunea poate fi introdusă în
termen de 18
luni de la data
rămânerii definitive, după caz a hotărârilor
instanței de judecată sau a ordonanțelor procurorului.
Cum Înalta Curte de
Casație și Justiție a pronunțat
hotărârea
în recurs la data de 24 noiembrie 2006, iar acțiunea
a
fost promovată la 12 februarie 2007, acțiunea nu este tardivă.
Nefondată
este și critica recurentului - pârât referitoare
la
inadmisibilitatea acțiunii.
Potrivit
art
.
504 alin. (2) și alin. (3) din Codul de procedură penală, are dreptul la
repararea pagubei persoana care, în
cursul
procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i
s-a restrâns
libertatea în mod nelegal. Privarea sau restrângerea de libertate în mod
nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului de revocare
a
măsurii privative sau restrictive de
libertate, prin ordonanță a
procurorului de scoatere de sub urmărire
penală sau de
încetare a urmăririi penale
pentru cauza prevăzută în
art
. 10
alin. 1
lit
. j ori prin
hotărâre a instanței de revocare a măsurii
privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă
de
achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a
procesului penal pentru cauza prevăzută în
art
.
10 alin. (1)
lit
. j.
Prin
urmare, textul de lege nu se referă doar la ipoteza
art
.
10 alin. 1
lit
. j din Codul de procedură penală, așa
cum
susține recurentul, ci la toate ipotezele
în care a avut loc
privarea sau restrângerea ilegală de
libertate.
Nu sunt reale nici
susținerile recurentului că, potrivit
jurisprudenței
CEDO, despăgubirile morale trebuie să aibă
un
caracter simbolic din punct de vedere financiar, deoarece,
atât
art
. 5 alin. (5) cât și
art
. 41 din Convenția pentru apărarea
drepturilor omului și libertăților fundamentale consacră
principiul reparației echitabile, iar nu
principiul reparației
simbolice.
Nici criticile referitoare la
actualizarea prețurilor nu
sunt fondate,
deoarece, nici prima instanță și nici instanța de
apel nu au obligat Statul Român la despăgubiri
reprezentând
prețurile pe piața imobiliară.
Față de cele arătate, ambele recursuri sunt
nefondate
.