ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6981/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6981/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor civile de față.

Din

examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 142 din 21 februarie 2007, Tribunalul Hunedoara, secția civilă, a

admis excepția de tardivitate a introducerii acțiunii și a respins acțiunea

formulată de reclamantul H.V. împotriva Statului Român, reprezentat prin

Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru a

hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin cererea de chemare în judecată,

reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 46.320 lei daune

materiale și a sumei de 350.000 lei daune morale, cuvenite în temeiul art. 504

alin. (2) și (3) C. proc. pen. pentru perioada în care a fost arestat ilegal,

de la 5 martie 2003, la 13 august 2004.

Reclamantul a

fost trimis în judecată pentru săvârșirea a două infracțiuni prevăzute de art.

194 alin. (1) și (2) C. proc. pen., iar prin sentința penală nr. 275/2003,

Tribunalul Hunedoara 1-a condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare

cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen.

Curtea de

Apel Alba Iulia, rejudecând cauza sub aspectul laturii penale, a constatat că

nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj și, prin

decizia penală nr. 259/A/2004, a decis achitarea și punerea de îndată în

libertate a inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit.

d) C. proc. pen.

Soluția a

fost confirmată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 20 ianuarie

2005, prin decizia penală nr. 440/2005, dată de la care începe să curgă

termenul pentru exercitarea dreptului la acțiune.

Față de

această dată, a reținut tribunalul, acțiunea reclamantului, înregistrată la

data de 11 mai 2006, este tardivă, prin raportare la dispozițiile art. 96 alin.

(8) din Legea nr. 303/2004.

Prin decizia

civilă nr. 199A din 15 iunie 2007, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul declarat

de reclamant, a desființat sentința și a trimis cauza spre competentă

soluționare Tribunalului Hunedoara.

Instanța de

apel a reținut că tribunalul a interpretat art. 96 alin. (8) din Legea nr.

303/2004 ca norme speciale, derogatorii de la prevederile art. 506 C. proc.

pen., dar aceste dispoziții nu sunt aplicabile în cazurile în care este

antrenată răspunderea statului pentru erorile judiciare săvârșite în procesele

penale.

Baza legală

care stabilește în ce consta erorile judiciare pentru care poate fi angajată

răspunderea statului se regăsește în Cap.

IV

C. proc. pen., respectiv art.

504-507 din cod, iar acțiunea pentru repararea pagubei poate fi introdusă în

termen de 18 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii instanței de

judecată sau a ordonanței procurorului.

Reinvestit cu

soluționarea cauzei, Tribunalul Hunedoara, prin sentința civilă nr. 419 din 17

octombrie 2007, a admis în parte acțiunea civilă, a obligat pârâtul la plata

sumei de 200.000 RON cu titlu de despăgubiri actualizate la data plății

efective, precum și la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată.

Tribunalul a

reținut că reclamantul are, potrivit art. 504-506 C. proc. pen. și art. 5 par.

5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților

fundamentale, dreptul de a fi despăgubit efectiv de stat pentru eroarea

judiciară ce s-a comis asupra sa.

În ceea ce

privește daunele materiale pretinse, tribunalul a constatat că acestea nu sunt

dovedite, pentru că reclamantul nu a probat că, la momentul arestării, exercita,

sub orice formă, o meserie, iar perioada de probă nu poate constitui dovada

concludentă pentru despăgubiri civile.

De asemenea,

reclamantul nu a dovedit prin înscrisuri fiscale că ar fi obținut venituri în

calitate de interpret vocal și prin comercializarea unui album muzical cu

repertoriul său.

În ceea ce

privește daunele morale, tribunalul a reținut că reclamantul a suferit un

prejudiciu moral pe perioada procesului penal în care a figurat ca învinuit și

inculpat și în perioada în care a fost încarcerat, prejudiciu care constă în

încălcarea dreptului la libertate, onoare, demnitate, și la imagine în

comunitatea în care trăia, de natură a-i afecta inclusiv viata de familie.

De asemenea,

reclamantul a suferit fizic și psihic din cauza regimului de penitență. În

plus, acesta a fost afectat de faptul că nu a putut participa la înmormântarea

unchiului său, de suferința adusă mamei sale, care s-a îmbolnăvit și de faptul

că femeia care urma să-i devină parteneră de viață l-a părăsit.

Tribunalul a

constatat că, raportat la probele administrate în cauză și având în vedere

perioada de detenție, vârsta, profesia, prestigiul și întreaga personalitate a

reclamantului, precum și consecințele în plan sentimental, afectiv și social,

reclamantului i se pot acorda 200.000 RON cu titlu de daune morale.

Prin decizia

civilă nr. 39A din 21 februarie 2008, Curtea de Apel Alba Iulia a respins

apelurile declarate de reclamant, de Statul Român, prin Ministerul Economiei și

Finanțelor și de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Instanța de

apel a reținut că tribunalul a analizat probele si a stabilit situația în care

s-a aflat reclamantul anterior arestării sale și a argumentat în mod lămuritor

nedovedirea prejudiciului material.

Reluarea

argumentelor din fața instanței de fond și justificarea criticilor doar pe

situații prezumtive nu pot conduce la reținerea producerii efective a

prejudiciului material.

În privința

daunelor morale, criticate sub aspectul cuantumului, instanța de apel a reținut

că tribunalul a avut în vedere împrejurările esențiale de natură a acorda și

cuantifica aceste daune, prin raportarea efectivă la perioada de detenție,

vârsta, profesia, prestigiul, personalitatea reclamantului, precum și a

consecințelor produse de eroarea judiciară, atât pe plan sentimental, afectiv,

cât și social.

Împotriva

acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamantul și pârâtul

Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de D.G.F.P.

Hunedoara.

Reclamantul a

invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a arătat că cererea de

acordare a daunelor materiale a fost în mod nelegal respinsă ca nedovedită,

deoarece, prin martorii audiați în cauză s-a făcut dovada că reclamantul era

angajat ca bodyguard pe o perioadă de probă, iar neîncheierea contractului de

muncă a fost consecința arestării.

Prejudiciul

material suferit îl constituie salariul minim pe economie, raportat la numărul

de luni de încarcerare pe nedrept. De asemenea, reclamantul este cunoscut în

cadrul comunității ca un apreciat cântăreț de muzică populară, fiind solistul

unei formații și ar fi putut obține venituri și din prestarea acestei

activități.

A mai arătat

recurentul, că instanțele trebuiau să aibă în vedere și dispozițiile art. 505

alin. (1) C. proc. pen., care stabilește o serie de criterii pentru stabilirea

prejudiciului nepatrimonial, printre care durata privării de libertate și

consecințele produse asupra familiei celui lipsit de libertate.

Or, prin

probele administrate în cauză, recurentul a făcut dovada că starea de sănătate

a mamei sale a fost afectată în urma arestării, că logodnica 1-a părăsit și că

nu a putut participa la funeraliile unchiului său, de care era foarte apropiat.

Recurentul a

mai arătat că prejudiciul moral suferit se datorează și presiunii psihice

cauzate de procesul penal, de viața cotidiană în penitenciar, de consecințele

negative asupra statusului social, familial, profesional și afectiv.

Recurentul

Statul Român a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a arătat

că decizia este nelegală, pentru că aplicabilitatea art. 504 C. proc. pen.

prevede că are dreptul la repararea pagubei persoana privată de libertate în

cursul procesului penal, ori persoana căreia i s-a restrâns libertatea în mod

nelegal.

În cauză nu

s-a făcut dovada că a existat o eroare judiciară și pentru acest motiv nu pot

fi acordate nici daune materiale, nici daune morale.

A mai arătat

recurentul, că nu s-a făcut dovada cuantumului prejudiciului moral suferit.

În ceea ce privește

recursul declarat de reclamant, criticile referitoare la modul în care instanța

a evaluat probatoriul nu permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304

C. proc. civ., deoarece pct. 11 al acestui articol, care se referea la

aprecierea probelor, a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000.

Celelalte

critici permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Astfel,

potrivit art. 505 alin. (1) C. proc. pen., la stabilirea întinderii reparației

se ține seama de durata privării de libertate sau a restrângerii de libertate

suportate, precum și de consecințele produse asupra persoanei ori asupra

familiei celui privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă.

În cauză,

prima instanță, a cărei hotărâre a fost menținută de instanța de apel, a

aplicat întocmai criteriile prevăzute de art. 505 alin. (1) C. proc. pen.,

ținând seama de durata privării de libertate, precum și de consecințele produse

asupra persoanei și asupra familiei celui lipsit de libertate. În plus, prima

instanță a avut în vedere și dispozițiile art. 5 par. 5 din Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Dispozițiile

legii interne și ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și

libertăților fundamentale nu dau dreptul în mod automat la despăgubiri pentru

prejudiciul material și moral și nici la un anumit cuantum al reparației, în

lipsa dovezilor că persoana a suferit un prejudiciu cauzat de încălcarea dreptului

garantat de Convenție.

Prin urmare,

în mod corect ambele instanțe au respins cererea privind acordarea de

despăgubiri pentru prejudiciul material, motivat de faptul că nu s-a făcut

dovada că un astfel de prejudiciu s-ar fi produs.

În ceea ce

privește prejudiciul constând în venituri pe care recurentul le-ar fi putut

realiza dacă nu ar fi fost arestat, se constată că potrivit dispozițiilor art.

998 și urm. C. civ., în noțiunea de prejudiciu se include nu doar prejudiciul

deja produs la data când se cere repararea lui, ci și prejudiciul viitor.

Prejudiciul

viitor este, însă, supus reparării numai dacă există siguranța producerii sale,

precum și elemente suficiente pentru a-i determina întinderea.

Lipsa unor

posibile venituri, ce ar putea proveni din participarea reclamantului la

diferite evenimente mondene și imposibilitatea de a înregistra un album

muzical, precum și eventualitatea încheierii unui contract de muncă nu pot

constitui un prejudiciu viitor cert.

Instanțele de

judecată nu pot face speculații asupra certitudinii de participare la astfel de

evenimente, asupra intenției unei persoane de a fi angrenată în astfel de

evenimente, ori asupra șanselor de succes în viitor și cuantumului eventualelor

venituri.

În ceea ce

privește cuantumul despăgubirilor acordate cu titlu de prejudiciu moral,

dovedirea și cuantificarea acestuia ridică probleme atât pentru solicitant, cât

și pentru instanțele de judecată. Este important însă, ca atunci când

circumstanțele cauzei justifică acordarea unei reparații, aceasta să nu fie

teoretică și iluzorie, căci altfel s-ar goli de conținut dreptul garantat de

art. 505 alin. (1) C. proc. pen. și protecția oferită de art. 5 din parag. 5

din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Instanțele au

avut în vedere, așa cum s-a arătat, perioada de detenție, vârsta, profesia,

prestigiul și întreaga personalitate a reclamantului, precum și consecințele în

plan sentimental, afectiv și social, reținând că pe perioada încarcerării,

reclamantul „a pierdut segmente din viață întrucât i-au decedat rude

apropiate", sănătatea mamei sale a fost afectată iar relațiile cu femeia

ce urma să-i fie parteneră de viață au fost compromise.

Prin urmare,

fată de cele arătate, recursul declarat de reclamant se va privi ca nefondat

și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.

Întemeiat

este, însă, recursul declarat de pârâtul Statul Român.

Pârâtul nu a

susținut nici în cererea de declarare a recursului și nici oral critici legate

de faptul că instanța de apel nu a răspuns motivelor de apel formulate de acest

pârât.

Acest aspect

a fost invocat de reprezentantul Ministerului Public cu ocazia dezbaterii

recursurilor și cum motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este de

ordine publică, va avea prioritate în analizarea criticilor formulate la adresa

deciziei atacate.

Astfel,

împotriva sentinței civile nr. 419 din 17 octombrie 2007, pronunțată de

Tribunalul Hunedoara au declarat apel reclamantul, Parchetul de pe lângă

Tribunalul Hunedoara și Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor.

Prin motivele

de apel, apelantul-pârât Statul Român a invocat faptul că art. 504 C. proc.

pen. nu este aplicabil, pentru că nu a existat o eroare judiciară. Măsura

arestării preventive nu a avut caracter nelegal, iar nelegalitatea arestării nu

a fost constatată de către procuror sau de instanța de judecată.

Statul Român

a criticat și cuantumul despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral

suferit.

Instanța de

apel nu a analizat apelul declarat de Statul Român, deși prin minută și

dispozitiv s-a respins și apelul declarat de acest pârât.

În

considerentele hotărârii este menționat că doar reclamantul și parchetul au

declarat apel, iar analiza criticilor formulate de părți nu face nici o

referire la apelul declarat de Statul Român.

Or,

neprezentarea motivelor care au determinat respingerea apelului face ca decizia

instanței de apel să fie nemotivată, ceea ce atrage incidența motivului de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Cum, în lipsa

motivării hotărârii atacate, instanța de control judiciar nu poate cunoaște

considerentele de fapt și de drept care au condus la adoptarea soluției

respingerii apelului declarat de Statul Român, se impune admiterea recursului,

fără a mai fi necesar a fi verificate și celelalte motive de recurs prezentate

de pârât, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului

aceleiași curți de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de Statul

Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, D.G.F.P. Hunedoara împotriva

deciziei nr. 39A din 21 februarie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția

civilă, pe care o casează în parte.

Trimite cauza aceleiași instanțe în

vederea judecării apelului declarat de Statul Român, prin Ministerul Economiei

si Finanțelor, D.G.F.P. Hunedoara.

Menține restul dispozițiilor deciziei.

Respinge recursul

declarat de reclamantul H.V. împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 noiembrie

2008.