ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10098/2009

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Pin sentința civilă nr. 142 din 21 februarie 2007, Tribunalul Hunedoara a admis excepția de tardivitate a introducerii acțiunii și a respins acțiunea formulată de reclamantul H.F. împotriva Statului Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 46.320 lei daune materiale și a sumei de 350.000 lei daune morale, cuvenite în temeiul art. 504 alin. (2) și (3) C. proc. pen., pentru perioada în care a fost arestat ilegal, de la 5 martie 2003 la 13 august 2004. Reclamantul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea a două infracțiuni prevăzute de art. 194 alin. (1) și (2) C. proc.

pen., iar prin sentința penală nr. 275/2003, Tribunalul Hunedoara l-a condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen. Curtea de Apel Alba Iulia, rejudecând cauza sub aspectul laturii penale, a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj și, prin decizia penală nr. 259/A/2004, a decis achitarea și punerea de îndată în libertate a inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Soluția a fost confirmată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 20 ianuarie 2005, prin decizia penală nr. 440/2005, dată de la care începe să curgă termenul pentru exercitarea dreptului la acțiune.

Față de această dată, a reținut tribunalul, acțiunea reclamantului, înregistrată la data de 11 mai 2006 este tardivă, prin raportare la dispozițiile art. 96 alin. (8) din Legea nr. 303/2004. Prin decizia civilă nr. 199/A din 15 iunie 2007, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul declarat de reclamant, a desființat sentința și a trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului Hunedoara. Instanța de apel a reținut că tribunalul a interpretat art. 96 alin. (8) din Legea nr. 303/2004, ca norme speciale, derogatorii de la prevederile art. 506 C. proc. pen., dar aceste dispoziții nu sunt aplicabile în cazurile în care este antrenată răspunderea statului pentru erorile judiciare săvârșite în procesele penale.

Baza legală care stabilește în ce constau erorile judiciare pentru care poate fi angajată răspunderea statului se regăsește în capitolul IV C. proc. pen., respectiv art. 504 - 507 din cod, iar acțiunea pentru repararea pagubei poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii instanței de judecată sau a ordonanței procurorului. Reinvestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Hunedoara, prin sentința civilă nr. 419 din 17 octombrie 2007, a admis în parte acțiunea civilă, a obligat pârâtul la plata sumei de 200.000 lei, cu titlu de despăgubiri actualizate la data plății efective, precum și la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată. Tribunalul a reținut că reclamantul are, potrivit art. 504 - 506 C. proc.

pen. și art. 5 paragraful 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dreptul de a fi despăgubit efectiv de stat pentru eroarea judiciară ce s-a comis asupra sa. În ceea ce privește daunele materiale pretinse, tribunalul a constatat că acestea nu sunt dovedite, pentru că reclamantul nu a probat că, la momentul arestării, exercita sub orice formă, o meserie, iar perioada de probă nu poate constitui o dovadă concludentă pentru despăgubiri civile. De asemenea, reclamantul nu a dovedit că ar fi obținut venituri în calitate de interpret vocal și prin comercializarea unui album muzical cu repertoriul său.

În ceea ce privește daunele morale, tribunalul a reținut că reclamantul a suferit un prejudiciu moral pe perioada procesului penal în care a figurat ca învinuit și inculpat și în perioada în care a fost încarcerat, prejudiciu care constă în încălcarea dreptului la libertate, onoare, demnitate și la imagine în comunitatea în care trăia, de natură a-i afecta inclusiv viața de familie. De asemenea, reclamantul a suferit fizic și psihic din cauza regimului de penitență. în plus, acesta a fost afectat de faptul că nu a putut participa la înmormântarea unchiului său, de suferința adusă mamei sale, care s-a îmbolnăvit și de faptul că femeia care urma să-i devină parteneră de viață, l-a părăsit.

Tribunalul a constatat că, raportat la probele administrate în cauză și având în vedere perioada de detenție, vârsta, profesia, prestigiul și întreaga personalitate a reclamantului, precum și consecințele în plan sentimental, afectiv și social, reclamantului i se pot acorda 200.000 lei cu titlu de daune. Prin decizia civilă nr. 39/A din 21 februarie 2008, Curtea de Apel Alba Iulia a respins apelurile declarate de reclamant, de Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara. Instanța de apel a reținut că tribunalul a analizat probele și a stabilit situația în care s-a aflat reclamantul anterior arestării sale și a argumentat în mod lămuritor nedovedirea prejudiciului material.

Reluarea argumentelor din fața instanței de fond și justificarea criticilor doar pe situații prezumtive nu pod conduce la reținerea procedurii efective a prejudiciului material. In privința daunelor morale, criticate sub aspectul cuantumului, instanța de apel a reținut că tribunalul a avut în vedere împrejurările esențiale de natură a acorda și cuantifica aceste daune, prin raportarea efectivă la perioada de detenție, vârsta, profesia, prestigiul, personalitatea reclamantului, precum și a consecințelor produse de eroarea judiciară, atât pe plan sentimental, afectiv cât și social. Î mpotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamantul și pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de D.G.F.P.

Hunedoara. Reclamantul a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a arătat că cererea de acordare a daunelor materiale a fost în mod nelegal respinsă ca nedovedită, deoarece, prin martorii audiați în cauză s-a făcut dovada că reclamantul era angajat ca bodyguard pe o perioadă de probă, iar neîncheierea contractului de muncă a fost consecința arestării. Prejudiciul material suferit îl constituie salariul minim pe economie, raportat la numărul de luni de încarcerare pe nedrept. De asemenea, reclamantul este cunoscut în cadrul comunității ca un apreciat cântăreț de muzică populară, fiind solistul unei formații și ar fi putut obține venituri și din prestarea acestei activități. A mai arătat recurentul, că instanțele trebuiau să aibă în vedere și dispozițiile art. 505 alin. (1) C. proc.

pen., care stabilește o serie de criterii pentru stabilirea prejudiciului nepatrimonial, printre care durata privării de libertate și consecințele produse asupra familiei celui lipsit de libertate. Or, prin probele administrate în cauză, recurentul a făcut dovada că starea de sănătate a mamei sale a fost afectată în urma arestării, că logodnica l-a părăsit și că nu a putut participa la funeraliile unchiului său, de care era foarte apropiat. Recurentul a mai arătat că prejudiciul moral suferit se datorează și presiunii psihice cauzate de procesul penal, de viața cotidiană în penitenciar, de consecințele negative asupra statutului social, familial, profesional și afectiv. Recurentul Statul Român a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și a arătat că decizia este nelegală, pentru că, potrivit art. 504 C. proc. pen., are dreptul la repararea pagubei persoana privată de libertate în cursul procesului penal ori persoana căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal. Î n cauză, nu s-a făcut dovada că a existat o eroare judiciară și, pentru acest motiv, nu pot fi acordate nici daune materiale și nici daune morale. A mai arătat recurentul că nu s-a făcut dovada cuantumului prejudiciului moral suferit. Prin decizia 6981/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor - D.G.F.P Hunedoara împotriva deciziei nr. 39/A12008 a Curții de Apel Alba Iulia, pe care a casat-o și a trimis cauza spre judecarea apelului declarat de Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor - D.G.F.P Hunedoara.

Prin aceiași decizie a fost respins recursul reclamantului H.F. împotriva aceleiași decizii. Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, în ceea ce privește recursul declarat de reclamant, criticile referitoare la modul în care instanța a evaluat probatoriul nu permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., deoarece pct. 11 al acestui articol, care se referea la aprecierea probelor, a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000. Celelalte critici permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 505 alin. (1) C. proc. pen., la stabilirea întinderii reparației se ține seama de durata privării de libertate sau a restrângerii de libertate suportate, precum și de consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă.

Î n cauză, prima instanță, a cărei hotărâre a fost menținută de instanța de apel, a aplicat întocmai criteriile prevăzute de art. 505 alin. (1) C. proc. pen., ținând seama de durata privării de libertate, precum și de consecințele produse asupra persoanei și asupra familiei celui lipsit de libertate. în plus, prima instanță a avut în vedere și dispozițiile art. 5 paragraf 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Dispozițiile legii interne și ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale nu dau dreptul în mod automat la despăgubiri pentru prejudiciul material și moral și nici la un anumit cuantum al reparației în lipsa dovezilor că persoana a suferit un prejudiciu cauzat de încălcarea dreptului garantat de Convenție.

Prin urmare, în mod corect ambele instanțe au respins cererea privind acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul material, motivat de faptul că nu s-a făcut dovada că un astfel de prejudiciu s-ar fi produs. Î n ceea ce privește prejudiciul constând în venituri pe care recurentul le-ar fi putut realiza dacă nu ar fi fost arestat, se constată că potrivit dispozițiilor art. 998 și următoarele cod civil, în noțiunea de prejudiciu se include nu doar prejudiciul deja produs la data când se cere repararea lui, ci și prejudiciul viitor. Prejudiciul viitor este, însă, supus reparării numai dacă există siguranța procedurii sale, precum și elemente suficiente pentru a-i determina întinderea. Lipsa unor posibile venituri, ce ar putea proveni din participarea reclamantului la diferite evenimente mondene și imposibilitatea de a înregistra un album muzical, precum și eventualitatea încheierii unui contract de muncă nu pot constitui un prejudiciu viitor cert.

Instanțele de judecată nu pot face speculații asupra certitudinii de participare la astfel de evenimente, asupra intenției unei persoane de a fi angrenată în astfel de evenimente, ori asupra șanselor de succes în viitor și cuantumului eventualelor venituri. In ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate cu titlu de prejudiciu moral, dovedirea și cuantificarea acestuia ridică probleme atât pentru solicitant cât și pentru instanțele de judecată. Este important însă, ca atunci când circumstanțele cauzei justifică acordarea de reparații, aceasta să nu fie teoretică și iluzorie, căci altfel s-ar goli de conținut dreptul garantat de art. 505 alin. (1) C. proc. pen. și protecția oferită de art. 5 din paragraful 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Instanțele au avut în vedere perioada de detenție, vârsta, profesia, prestigiul și întreaga personalitate a reclamantului, precum și consecințele în plan sentimental, afectiv și social, reținând că pe perioada încarcerării, reclamantul „a pierdut segmente din viață, întrucât i-au decedat rude apropiate", sănătatea mamei sale a fost afectată iar relațiile cu femeia ce urma să-i fie parteneră de viață au fost compromise. Prin urmare, față de cele arătate, recursul declarat de reclamant a fost considerat nefondat, și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a fost respins ca atare. Î ntemeiat a fost considerat însă, recursul declarat de pârâtul Statul Român. Pârâtul nu a susținut nici în cererea de declarare a recursului și nici oral, critici legate de faptul că instanța de apel nu a răspuns motivelor de apel formulate de acest pârât.

Acest aspect a fost invocat de reprezentantul Ministerului Public, cu ocazia dezbaterii recursurilor și cum motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este de ordine publică, are prioritate în analizarea criticilor formulate la adresa deciziei atacate. Astfel, împotriva sentinței civile nr. 419 din 17 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, au declarat apel reclamantul, Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara și Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor. Prin motivele de apel, apelantul - pârât Statul Român a invocat faptul că art. 504 C. proc. pen. nu este aplicabil, pentru că nu a existat o eroare judiciară. Măsura arestării preventive nu a avut caracter nelegal, iar nelegalitatea arestării nu a fost constatată de către procuror sau de instanța de judecată.

Statul Român a criticat și cuantumul despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral suferit. Instanța de apel nu a analizat apelul declarat de Statul Român, deși prin minuta și dispozitivul deciziei s-a respins și apelul declarat de acest pârât. In considerentele hotărârii era menționat că doar reclamantul și Parchetul au declarat apel, iar analiza criticilor formulate de părți nu face nici o referire la apelul declarat de Statul Român. Or, neprezentarea motivelor care au determinat respingerea apelului face ca decizia instanței de apel să fie nemotivată, ceea ce a atras incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Cum, în lipsa motivării hotărârii atacate, instanța de control judiciar nu poate cunoaște considerentele de fapt și de drept care au condus la adoptarea soluției respingerii apelului declarat de Statul Român, s-a impus admiterea recursului, fără a mai fi necesar a fi verificate și celelalte motive de recurs prezentate de pârât, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului aceleiași curți de apel. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia sub nr. 02334/97/2006, iar prin decizia civilă nr. 91/A din 30 aprilie 2009, instanța de apel a respins ca nefondat apelul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București, împotriva sentinței civile nr. 419/2007 a Tribunalului Hunedoara pronunțată în dosarul civil nr. 02334/97/2006.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel a reținut că urmează a analiza numai apelul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București, decizia 39/2008 a Curții de Apel Alba Iulia fiind casată numai în parte. Prin urmare, prin menținerea celorlalte dispoziții ale deciziei casate parțial, au intrat în putere de lucru judecat soluțiile date cu privire la apelul reclamantului H.F. și al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, care nu mai pot fi analizate de instanța de rejudecare. Prin recursul formulat ( cale de atac recalificată ca apel), pârâtul Statul Român prin M.E.F. - D.G.F.P Hunedoara, a solicitat modificarea sentinței Tribunalului Hunedoara în sensul respingerii acțiunii reclamantului.

Î n expunerea motivelor de apel pârâtul a arătat că în speță nu s-a dovedit că privarea de libertate a reclamantului a avut caracter nelegal, nu s-a făcut dovada unei erori judiciare, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile art. 504 C. proc. pen. Un al doilea motiv de apel s-a referit la acordarea daunelor morale pe care le-a considerat nedovedite și la cuantumul acestora, considerat nejustificat de mare. Analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma criticilor formulate, Curtea de Apel a constatat că apelul nu este fondat pentru următoarele considerente: Reclamantul H.F. a fost arestat la data de 5 martie 2003 pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj prevăzută de art. 194 alin. (1) și (2) C. pen., în dosarul 177/P/2003.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, care a fost condamnat de prima instanță, însă ulterior Curtea de Apel Alba Iulia a dispus achitarea acestuia în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., reținând că fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj. Soluția de achitare a rămas definitivă prin decizia 440/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a respins recursul Parchetului Prin urmare, caracterul nelegal al măsurii a fost dovedit o hotărâre definitivă de achitare, conform art. 504 alin. (3) C. proc. pen.

Î n ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, prin decizia nr. 39/A/2008 a Curții de Apel Alba Iulia, instanța a constatat că în mod temeinic a fost argumentată acordarea acestor daune prin reținerea împrejurărilor esențiale de natură a acorda și cuantifica aceste daune, prin raportarea efectivă la perioada de detenție, vârstă, profesia, prestigiul, personalitatea reclamantului și a consecințelor produse de eroarea judiciară în care s-a aflat reclamantul, atât pe plan sentimental, afectiv cât și social. Instanța de apel a reținut în considerente aceste aspecte și prin urmare a respins atât apelul reclamantului cât și apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara. Aceste dispoziții ale instanței de apel au dobândit autoritate de lucru judecat întrucât prin decizia nr. 6981/2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a casat doar în parte decizia instanței de apel și a trimis spre judecare doar apelul Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice București.

Mai mult, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra recursului reclamantului reținând că decizia instanțelor de fond este corectă în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, întrucât s-au reținut toate împrejurările relevante de natură să ducă la o apreciere corectă a daunelor morale. Prin urmare, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că daunele morale au fost acordate într-un cuantum corect, întrucât apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara care a fost respins de prima instanță de apel (soluție rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare) a vizat și acest aspect al cuantumului daunelor morale acordate. Or, atâta timp cât atât instanța de apel cât și cea de recurs au stabilit că acest cuantum a fost corect apreciat raportat la probele aflate la dosar, instanța de rejudecare nu mai poate să analizeze acest aspect decât încălcând autoritatea de lucru judecat.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 296 C. proc. civ., Curtea de Apel a respins apelul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București împotriva sentinței civile nr. 419/2007 a Tribunalului Hunedoara. Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de D.G.F.P. Hunedoara. Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.: 1 . În cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 504 C. proc. pen. întrucât nu există o eroare judiciară. Pentru a fi incident art. 504 C. proc. pen., respectiv pentru ca reclamantul să fie îndreptățit la plata de despăgubiri din partea Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, este necesar să se fi săvârșit față de intimatul reclamant, H.F., o eroare judiciară în sensul art. 504 alin. (2) si (3) C. proc.

pen. - texte de lege care au fost invocate în susținerea acțiunii, respectiv să fi fost privat de libertate ori să i se fi restrâns libertatea în mod nelegal. Chiar dacă ar fi fost privat de libertate ca urmare a luării măsurii arestării preventive față de intimatul reclamant, această măsură trebuie să fi avut caracter nelegal, iar acest aspect trebuie să fie constatat de către procuror sau de instanța penală, potrivit art. 504 alin. (3) C. proc. pen. Î n speță nu s-a făcut dovada unei erori judiciare, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de legiuitor în art. 504 C. proc. pen. pentru ca intimatul reclamant să fie îndreptățit la daune morale din partea Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.

Așadar, intimatul reclamant nu a făcut dovada faptului că, deși a fost privat de libertate, această măsură, a avut caracter nelegal, aspect care trebuie să fie constatat de către procuror sau de instanța penală prin actele prevăzute de art. 504 alin. (3) C. proc. pen. 2. Se arată că în mod nelegal prin decizia instanței de apel s-a confirmat soluția de acordare a de daune morale în cuantum de 200.000 lei. Neexistând o privare nelegală de libertate, nu se poate acorda dreptul la daune morale. Pentru a se acorda dreptul la daune morale, privarea de libertate trebuie să aibă caracter nelegal, iar acest caracter trebuie să fie stabilit de către procuror sau de instanța penală, potrivit art. 504 alin. (3) C. proc.

pen. Se susține că nu este dovedit prejudiciul moral și psihic suferit de intimatul reclamant, iar argumentele reținute de instanță sub acest aspect, sunt nefondate. Astfel, argumentul potrivit căruia arestarea reclamantului a cauzat mamei acestuia o emoție puternică ce i-a produs o pareză facială, nu poate fi de natură să conducă la acordarea de daune morale având în vedere faptul că această împrejurare a fost probată printr-o adeverință medicală depusă de reclamant la dosarul cauzei, adeverință care este din data de 25 iunie 2005, iar perioada în care intimatul reclamant a fost arestat este 05 martie 2003 -13 august 2004. Prin urmare, adeverința medicală poartă o dată ulterioară eliberării din penitenciar a lui H.F., așa încât nu se poate susține că pareza facială suferită de mama acestuia se datorează faptului arestării lui.

De asemenea, argumentul potrivit căruia unchiul reclamantului a decedat, iar acesta nu a putut fi aproape de el, fiind arestat, nu poate fi de natură să conducă la acordarea de daune morale având în vedere faptul că arestarea nu a avut caracter nelegal. Pentru același considerent, nici faptul că intimatul reclamant s-a despărțit de persoana cu care avea o relație, nu poate fi de natură să conducă la acordarea de daune morale. In plus, și cuantumul acestor daune, la care s-au oprit instanțele este nejustificat, nefiind dovedit cu probe administrate în cauză. Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: Este necontestat în cauză că reclamantul H.F.

a fost arestat la data de 5 martie 2003 pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj prevăzută de art. 194 alin. (1) și (2) C. pen. Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, care a fost condamnat de prima instanță, însă ulterior Curtea de Apel Alba Iulia a dispus achitarea acestuia în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., soluția de achitare rămânând definitivă prin decizia 440/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Ceea ce se contestă de către recurent este îndeplinirea în cauză a condițiilor în care se poate face aplicarea prevederilor art. 504 C. proc. pen., dispoziții legale ce au ca premisă existența unei erori judiciare.

Potrivit art. 504 C. proc. pen. are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.

Conform alin. (3) al acestui articol, privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. (1) lit. j) ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. (1) lit. j). Î n cauză, Curtea de Apel Alba Iulia a pronunțat o hotărâre rămasă definitivă de achitare a reclamantului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen. pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj prevăzută de art. 194 alin. (1) și (2) C. pen. Prin urmare, printr-o hotărâre judecătorească definitivă s-a stabilit cu putere de lucru judecat că faptei ce a atras privarea de libertate a reclamantului îi lipsește unul din elementele constitutive, ceea ce determină, în mod evident, nelegalitatea actului prin care măsura privativă de libertate a fost dispusă. Nelegalitatea actului care a determinat încarcerarea reclamantului atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 504 C. proc. pen., scopul urmărit de aceste reglementări legale naționale fiind acela de a permite repararea prejudiciului suferit de persoanele care, în mod nelegal, au fost private de libertate.

Aceeași consecință - a recunoașterii dreptului reclamantului la repararea pagubei produse - o are și interpretarea art. 504 C. proc. pen. prin raportare la art. 5 pct. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Din perspectiva normei europene, încarcerarea reclamantului pentru o faptă ce s-a constatat prin hotărâre judecătorească că este lipsită de unul din elementele constitutive ale infracțiunii, atrage o încălcare a dreptului la libertate și obligă autoritățile statale la repararea prejudiciului astfel produs. In consecință, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanța de apel a constatat că în cauză reclamantului i s-a produs un prejudiciu prin încălcarea dreptului său la libertate și, pe cale de consecință, incidența art. 504 C. proc.

pen. Î n ceea ce privește criticile formulate prin motivele de recurs vizând existența și întinderea prejudiciului moral încercat de reclamant, Înalta Curte reține următoarele: Î ntr-adevăr, prin decizia nr. 6981/2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a casat doar în parte decizia instanței de apel și a trimis cauza spre judecare numai în ceea ce privește apelul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București. Prin decizia menționată, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra recursului reclamantului și a reținut că hotărârea recurată este legală în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor morale acordate, întrucât s-au reținut toate împrejurările relevante de natură să ducă la o apreciere corectă a prejudiciului moral produs reclamantului.

Prin urmare, așa cum în mod corect a reținut instanța de apel, prin decizia instanței de recurs s-a stabilit cu putere de lucru judecat că daunele morale au fost acordate într-un cuantum corect, întrucât apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara care a fost respins de prima instanță de apel (soluție rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare) a vizat și acest aspect al cuantumului daunelor morale acordate. A reanaliza în prezentul recurs legalitatea hotărârii pronunțate sub aspectul existenței și întinderii prejudiciului moral suferit de reclamant, înseamnă a nesocoti concluziile unei hotărâri judecătorești definitive ce cuprinde o dezlegare sub acest aspect. Față de aceste considerente, Înalta Curte nu va mai cerceta în prezentul recurs criticile vizând greșita admitere a cererii reclamantului de reparare a prejudiciului moral suferit, și care cuprind argumente în sensul inexistenței acestui prejudiciu ori a stabilirii greșite a întinderii lui.

Prin urmare, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Hunedoara împotriva deciziei nr. 9l/A din 30 aprilie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2009.