ÎCCJ, decizie (scj.ro #81640)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #81640) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Încălcarea dreptului de

autor asupra unei opere. Prejudiciu moral. Modalități de reparare.

Cuprins pe materii :

Drept civil. Dreptul

proprietății intelectuale. Drept de autor.

Index alfabetic :

drept de autor

-

răspundere civilă delictuală

-

prejudiciu moral

-

despăgubiri

Legea nr. 84/1998, art. 42

C.civ., art. 998 – 999

*Notă : Au fost avute în vedere

dispozițiile Codului civil, astfel cum erau în vigoare la data sesizării

instanței de judecată.

În

ipoteza constatării încălcării dreptului de autor asupra unei opere

și a existenței unui prejudiciu moral, instanței de judecată îi revine

aprecierea modalității ori a modalităților celor mai adecvate de acoperire a

pagubelor suferite de către titularul dreptului.

Constatarea

instanței că sunt întrunite condițiile pentru repararea prejudiciului, nu

conduce în mod necesar la repararea bănească a prejudiciului moral și, ca

atare,  în raport de circumstanțele concrete, o formă suficientă de

reparare a unei asemenea vătămări, este și dispoziția instanței

în sensul încetării actelor de încălcare precum și publicarea în mass

media a hotărârii judecătorești.

Art.

139 din Legea nr.84/1998 prevede acordarea de despăgubiri pentru repararea

prejudiciului cauzat, însă doar ca una dintre modalitățile posibile de

acoperire a prejudiciului și fără a institui vreo obligație în sarcina

instanței de judecată de a reparare a pagubei printr-o sumă de bani cu titlu de

despăgubiri. O asemenea prevedere legală ar reprezenta o derogare de la

principiile

generale vizând repararea prejudiciului în cadrul răspunderii civile delictuale

și ar fi trebuit inserată expres în cuprinsul legii speciale în materia

dreptului de autor, ceea ce nu s-a întâmplat.

Secția I civilă, decizie nr. 916

din 22

februarie 2013

Prin

sentința nr. 566 din 20.04.2010, Tribunalul București, Secția a IV-a civilă, a

respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții S.C. O.S. S.R.L. și

C.B., în contradictoriu cu pârâții I.I., S.C. M.I.A. S.R.L. și S.C. O.S.M.

În

motivarea sentinței, s-a reținut că „Opinia Studențească” este o revistă

studențească ieșeană, care apare săptămânal. Cu o istorie de apariții

neîntrerupte de peste 30 de ani, ea se numără printre simbolurile culturale ale

spiritului universitar studențesc din Iași.

Din

materialul probatoriu administrat în cauză, a rezultat că pârâtul I.I. este

titularul mărcii individuale combinate „Opinia Studențească” înregistrate sub

nr. 056435, pentru clasele de produse/servicii 16, 35, 39, 41. Clasa 35 pentru

care marca a fost înregistrată se referă la servicii de publicitate, tratamentul

textelor (servicii de redactare).

În

aceste condiții, chiar dacă reclamanții se bucură de o folosință îndelungată a

respectivei publicații, sistemul atributiv de înregistrare a mărcilor din

legislația română conferă titularului mărcii „Opinia Studențească” dreptul

exclusiv de folosință al acesteia pentru clasele de produse/servicii pentru

care marca a fost înregistrată, de la data depozitului național reglementar –

16.12.2003.

Pe de

altă parte, reclamanții nu au făcut dovada drepturilor exclusive, eventual

protejate asupra layout-ului revistei, astfel încât pârâții, având și drepturi

de marcă înregistrată pentru produsele arătate din clasa 35, nu pot fi

culpabilizați de încălcarea drepturilor de autor, a conchis tribunalul.

Prin

decizia

nr. 270 din 29.11.2011, Curtea de Apel București, Secția a IX-a

civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și

asigurări sociale, a admis

apelul formulat de reclamanți împotriva

sentinței menționate, pe care a schimbat-o în tot.

În

consecință, a admis în parte acțiunea, a obligat pe pârâți să înceteze orice

acte ce aduc atingere dreptului de autor al reclamanților privind modalitatea

de prezentare din punct de vedere grafic și estetic a ziarului „Opinia

Studențească”, editat de reclamanți, sub sancțiunea de daune cominatorii de

1000 lei pe zi de întârziere, începând de la comunicarea hotărârii, a obligat

pârâtele la publicarea într-un ziar de circulație națională a hotărârii

pronunțate și a respins capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri, ca

neîntemeiat.

Instanța

de apel a reținut că obiectul cererii deduse judecății a fost stabilit în mod

greșit de către prima instanță, care a apreciat asupra temeiniciei acțiunii în

principal prin prisma analizei legalității folosirii mărcii „Opinia

Studențească” de către pârâți, deși reclamanții au învestit instanța cu o

cerere prin care au solicitat constatarea încălcării de către pârâte a

drepturilor morale și patrimoniale de autor ale acestora asupra layout-ului

ziarului „Opinia Studențească”, și nu asupra titlului ziarului „Opinia

Studențească”, ce a fost înregistrat ca marcă de către pârâți.

De

asemenea, reclamanta și-a întemeiat cererea și pe dispozițiile Legii nr.

11/1991, invocând faptele de concurență neloială menționate la art. 4 lit. d)

și art. 5 lit. b) și g), asupra cărora instanța de fond nu s-a pronunțat, însă

acest aspect nu a făcut obiectul criticii în apel, astfel încât instanța a

soluționat pricina în limitele învestirii sale, conform art. 295 alin. (1)

C.proc.civ.

În

acest context, instanța a constatat că modalitatea de prezentare grafică și

estetică a unui ziar (layout) face obiectul protecției legale în sensul

prevăzut la art. 1 alin. (1) din Legea dreptului de autor, reprezentând o operă

de creație intelectuală, de natura celor enumerate cu caracter exemplificativ

în art. 7, în condițiile în care nu figurează în ipotezele enumerate limitativ

în art. 9 din lege, cu privire la care legiuitorul nu a recunoscut protecția

drepturilor de autor.

În

cuprinsul legislației române a drepturilor de autor nu s-a stabilit în mod

expres care sunt condițiile cerute pentru acordarea protecției creațiilor

intelectuale, iar doctrina în materie nu este unanimă în această privință.

Din

interpretarea textelor de lege ce reglementează aceasta materie se poate

desprinde concluzia că, implicit, sunt prevăzute două condiții pentru ca o

operă să se bucure de protecție în cadrul dreptului de autor, respectiv: opera

să fie realizată, fapt ce presupune ca aceasta să îmbrace o formă concretă de

exprimare, care să o facă obiectiv perceptibilă și condiția originalității.

Cât

privește prima condiție, s-a constatat că aceasta este îndeplinită în cauză,

modalitatea de prezentare grafică și estetică a unui ziar reprezentând o formă

concretă de exprimare a activității creatoare, perceptibilă simțurilor.

Referitor

la condiția originalității, a cărei îndeplinire a fost contestată de către

pârâții din cauză, Curtea a apreciat că, în cauză, originalitatea modului de

prezentare grafic și estetic al ziarului constă în modalitatea de alegere și

combinare a elementelor grafice, cum ar fi prezentarea editorialelor în cadrul

a cinci chenare, alegerea culorilor, așezarea în pagină, toate aceste elemente

fiind rodul efortului creator al autorului și exprimând personalitatea

acestuia.

Deși se

poate admite ideea că anumite fonturi folosite sunt cunoscute și lipsite de

originalitate, fiind generate de programul de calculator, activitatea creatoare

a autorului constă în modalitatea de îmbinare a acestora, în adăugarea unor

forme grafice, selecția de culori.

În mod

greșit a reținut instanța de fond ca având relevanță din punct de vedere

juridic în cauza absența formalităților pentru recunoașterea dreptului de

autor, atâta vreme cât legea dreptului de autor în vigoare conferă protecție

operelor de creație intelectuală necondiționat de îndeplinirea unor

formalități, prin simplul fapt al realizării operei, independent de aducerea ei

la cunoștința publică [art. 1 alin. (2) din lege].

Referitor

la calitatea pârâtului I.I. de titular al mărcii individuale combinate „Opinia

Studențească”, s-a apreciat că, deși marca este în prezent anulată printr-o

hotărâre judecătorească definitivă, este important faptul că în perioada

2006-2008, când s-au petrecut faptele pretins săvârșite de pârâți, marca

respectivă era considerată valabilă. Cu toate acestea, calitatea de titular al

mărcii nu are relevanță în cauză, câtă vreme reclamanții au invocat un drept de

autor asupra layout-ului ziarului „Opinia Studențească”, și nu un drept asupra

unei mărci sau a titlului „Opinia Studențească”.

În ceea

ce privește calitatea de titular al dreptului de autor, instanța a reținut ca

fiind un fapt necontestat acela că „Opinia Studențească” este o revistă

studențească ieșeană, care apare săptămânal încă din anul 1973, dovedindu-se o

largă cunoaștere a acesteia în cadrul presei studențești din România, drept un

reper în materie. Începând cu anul 1999, reclamanta S.C. O.S. S.R.L. a preluat

această publicație, iar în anul 2003 reclamantul B.C. a participat la crearea

unui nou mod de prezentare grafică și estetică a revistei, numele său fiind

menționat în cuprinsul revistei, în cadrul comitetului redacțional.

Cum

această nouă prezentare a paginii a fost adusă pentru prima oară la cunoștința

publicului sub numele reclamantului persoană fizică, rezultă că în favoarea sa

s-a născut prezumția legală a calității de autor, instituită prin art. 4 din

Legea nr. 8/1996, prezumție care nu a fost răsturnată de către pârâți. Aceștia

nu au contestat, de altfel, calitatea de autor a reclamantului, ci calitatea de

creație intelectuală a layout-ului.

Încă de

la începutul colaborării reclamantului B.C. cu revista „Opinia Studențească”,

acesta a cesionat reclamantei persoană juridică drepturile sale patrimoniale de

autor, rămânând titular al drepturilor morale de autor, reglementate în

cuprinsul art. 10 din lege.

Cât

privește faptele ilicite săvârșite de pârâți, în cererea de chemare în judecată

s-a menționat că ar consta în reproducerea, distribuția și comunicarea publică,

fără autorizarea reclamanților, a elementelor de grafică și design (modalitatea

de așezare în pagină, culorile folosite, fonturi etc.) ale publicației „Opinia

Studențească”.

Din

analiza comparativă a exemplarelor depuse la dosar din publicația „Opinia

Studențească” aparținând reclamantei, cât și din publicația cu același titlu

aparținând pârâților, editate în perioada 2006-2008, rezultă fără putință de

tăgadă o asemănare până la identitate a modalității de prezentare din punct de

vedere grafic și estetic a ziarului, fiind identice modalitatea de așezare în

pagină, prezentarea editorialelor în cadrane de culoare roșie și albastră,

fonturile folosite, elementele decorative.

Mai

mult, pârâtul I.I. a recunoscut prin răspunsurile date la interogatoriul luat

de reclamantă în fața instanței de fond, că avea cunoștință de existența

publicației aparținând reclamantei la momentul când a început să editeze

propria revistă „Opinia Studențească”, precum și faptul că designul publicației

sale este identic cu cel al publicației reclamantei.

De

altfel, în decizia nr. 87 din 25.03.2010 pronunțată de Curtea de Apel București

în litigiul privind anularea mărcii „Opinia Studențească” și nulitatea

contractului de cesiune a acestei mărci încheiat între I.M. și I.I., s-a

reținut că pârâtul I.I. a editat „o revistă având chiar același format cu cel

al revistei anterioare, în aceeași arie geografică, deși marca înregistrată în

cauză privea doar denumirea”.

Pârâtul

nu contestă nici în prezenta cauză folosirea unui layout identic cu cel al

revistei reclamantei, ci doar calitatea de operă a layout-ului.

Instanța

de apel a conchis în sensul dovedirii încălcării drepturilor patrimoniale de

autor ale reclamantei SC O.S. SRL, prevăzute în cuprinsul art. 12 din lege,

precum și a drepturilor morale de autor ale reclamantului C.B., ocrotite de

art. 10 lit. a) - d) din legea dreptului de autor, dispunând, în baza

dispozițiilor art. 139 alin. (1) din lege, obligarea pârâților să înceteze

orice acte care aduc atingere drepturilor menționate, cu daune cominatorii în

cuantum de 1.000 lei pe zi de întârziere, în situația neexecutării acestei

obligații.

În ceea

ce privește cererea de obligare a pârâților la plata despăgubirilor materiale

către reclamanți, s-a apreciat că este nefondată, având în vedere că nu s-au

dovedit existența și întinderea prejudiciului pretins.

În

cauză nu pot fi aplicate criteriile obiective de evaluare a prejudiciului

propuse de legiuitor în cuprinsul dispozițiilor art. 139 alin. (2) din lege,

deoarece nu s-a dovedit ipoteza câștigului nerealizat de către reclamantă, câtă

vreme ziarul s-a distribuit în mod gratuit, și nici eventualele beneficii

realizate de către pârâtă.

Față de

cele reținute privind temeinicia acțiunii, instanța a apreciat că este fondată

cererea de obligare a pârâților la publicarea hotărârii într-un ziar de

circulație națională, ca formă de reparație morală pentru încălcarea

drepturilor de autor, care este suficientă pentru repararea acestui prejudiciu.

Împotriva

deciziei menționate, au formulat recurs

reclamanții S.C. O.S. S.R.L. și

B.C., susținând că

soluția respingerii în totalitate a capătului de cerere privind

acordarea despăgubirilor s-a făcut cu încălcarea aplicarea greșită a

dispozițiilor art. 139 alin. (2) din Legea nr. 8/1996.

Din

analiza acestui text legal se observă că legiuitorul consacră

expressis

verbis

noțiunea de daună morală drept criteriu de stabilire a

despăgubirilor rezultate din încălcarea drepturilor de autor, pe lângă

consecințele economice negative.

În mod

greșit, instanța de apel a condiționat dovedirea unui astfel de prejudiciu

exclusiv de existența unor consecințe economice negative, din moment ce

legiuitorul a adoptat teza admisibilității despăgubirilor bănești ca modalitate

de reparare a prejudiciului moral, cu atât mai mult cu cât s-a reținut

încălcarea drepturilor patrimoniale și morale de autor, ceea ce înseamnă că s-a

stabilit și îndeplinirea condițiilor existenței răspunderii civile delictuale,

deci și existența prejudiciului.

Mai

mult, Curtea de Apel a reținut existența unui prejudiciu moral atunci când a

admis capătul de cerere privind obligarea pârâților la publicarea hotărârii

într-un ziar de circulație națională ca formă de reparație morală pentru

încălcarea drepturilor de autor, însă, în mod nelegal a exclus posibilitatea

reparării bănești a prejudiciului moral creat.

Deși

evaluarea daunelor morale nu se poate face în aceleași condiții ca cea a

daunelor patrimoniale, doctrina și practica judiciară au arătat că anumite

criterii specifice pot fi relevante în stabilirea unui astfel de prejudiciu.

Un

asemenea criteriu ar putea fi importanța socială a valorii lezate prin săvârșirea

faptei ilicite. În cauză, valoarea lezată - drepturile de autor asupra

prezentării grafice a publicației „Opinia Studențească” - are un conținut

subiectiv (ce presupune prețuirea și importanța acestei valori pentru titularul

acesteia) și obiectiv (ce presupune recunoașterea socială de care se bucură

publicația).

În

acest sens, a fost administrat un probatoriu vast prin care s-a demonstrat

larga cunoaștere a publicației, dobândită pe parcursul mai multor ani în care

reclamanta a investit atât creativ – prin dezvoltarea modalității grafice și

estetice a revistei, cât și financiar - prin suportarea costurilor de editare,

deși revista a fost distribuită gratuit, încercând și reușind să îmbunătățească

calitatea publicației. Pentru calitatea articolelor publicate publicația a fost

răsplătită cu numeroase și importante premii naționale, aducându-i recunoaștere

rândul publicului cititor și totodată demonstrând recunoașterea importanței

revistei către autoritățile publice.

Având

în vedere această importanță ridicată a valorii lezate, este evident că au fost

aduse grave prejudicii morale, întrucât consumatorii, puși în situația de a

găsi pe piață o „clonă” a publicației, și-au pierdut încrederea în calitatea,

reputația și mai ales semnificația revistei, afectând grav reputația și

recunoașterea profesională a reclamanților.

Mulți

dintre cititorii acestor publicații, remarcând identitatea celor două lucrări,

pot rămâne cu impresia că revista reclamantei este la rândul ei lipsită de

originalitate, conținut și informații profesionale de vreme ce alături de ea se

distribuie și o altă publicație cu aspect identic. În această modalitate,

aportul și cunoașterea profesională au fost vădit afectate prin modificarea

percepției cititorilor asupra calității și valorii vechii publicații „Opinia

Studențească”.

Un alt

criteriu de evaluare a prejudiciului moral ar trebui să fie și atitudinea

subiectivă a pârâților care cu intenție au realizat actele de încălcare a

drepturilor de autor, atitudine ce influențează în mod obligatoriu cuantumul

despăgubirilor pentru prejudiciile morale, în acest sens, instanța de apel

reținând culpa pârâtului I.

Un alt

criteriu ar putea fi acela al echității și anume ca daunele morale să exprime

cerințele de dreptate și echitate, având în vedere necesitatea respectării de

către orice comerciant sau necomerciant a drepturilor de proprietate

intelectuală în scopul combaterii fenomenului de contrafacere și protejarea

intereselor titularilor drepturilor de autor.

Prin

întâmpinare, intimatul pârât I.I. a invocat

excepția lipsei calității

procesuale pasive în privința tuturor celor trei pârâți, precum și excepția

lipsei de interes a reclamanților în formularea cererii de chemare în judecată.

Analizând

cu prioritate excepțiile procesuale invocate în recurs de către

intimatul-pârât, Înalta Curte a apreciat că sunt neîntemeiate și le-a respins

pentru următoarele considerente:

În ceea

ce privește calitatea procesuală a pârâtului I.I., excepția cu acest obiect a

fost argumentată prin faptul că, la data pronunțării deciziei recurate -

29.11.2011, acest pârât nu mai era titularul mărcii combinate „Opinia

Studențească” nr. 056435, deoarece înscrierea cesiunii totale a acestei mărci

operate între I.M., în calitate de cedent, și pârâtul I.I., în calitate de

cesionar, a fost radiată din Registrul mărcilor, cu consecința că, la data de

29.11.2011, I.M., și nu pârâtul I.I., era titularul mărcii.

Această

împrejurare este lipsită de relevanță pe aspectul calității procesuale pasive,

în condițiile în care calitatea de pârât în acțiunea întemeiată pe răspunderea

civilă delictuală este întrunită în persoana autorului faptei de încălcare a

dreptului pretins de reclamant – în cauză, dreptul de autor -, chiar dacă

autorul era, la data faptei de încălcare, titularul al drepturilor exclusive

asupra unei mărci înregistrate.

Instanța

de apel a apreciat că, în cauză, sunt întrunite condițiile răspunderii civile

delictuale în privința persoanei chemate în judecată, apreciere ce a intrat în

puterea lucrului judecat, deoarece pârâtul nu a declarat recurs.

De

altfel, efectul de opozabilitate față de terți a radierii unei înscrieri de

cesiune în Registrul mărcilor se produce de la data publicării acestei mențiuni

în Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală, în raport de dispozițiile

art. 42 alin. (3) din Legea nr. 84/1998, care, deși reglementează acest efect

în privința a înseși înscrierii unei cesiuni a mărcii, sunt aplicabile pentru

identitate de rațiune și în privința radierii înscrierii cesiunii.

Or,

publicarea radierii a avut loc după data pronunțării deciziei recurate

(29.11.2011), respectiv la data de 30.11.2011, în Buletinul Oficial de

Proprietate Intelectuală nr. 11/2011.

Ca

atare, excepția lipsei calității procesuale a pârâtului I.M. a fost respinsă.

În ceea

ce o privește pe pârâta S.C. M.I.A. S.R.L., s-a susținut că, la data

pronunțării deciziei recurate, nu mai avea calitate procesuală, deoarece prin

sentința civilă nr. 1540 din 23.11.2011 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția a

II-a civilă, s-a dispus închiderea procedurii insolvenței acestei societăți și

radierea debitorului din registrul comerțului și alte registre.

Prin

această susținere, se invocă, în fapt, excepția lipsei capacității procesuale

de folosință, după cum, în mod corect, au arătat recurenții reclamanți în

combaterea excepției, astfel încât această apărare urmează a fi calificată și

soluționată ca atare.

În

conformitate cu art. 41 alin. (1) din Legea societăților nr. 31/1990, „

Societatea

este persoană juridică de la data înmatriculării în registrul comerțului”.

Ca atare,

încetarea persoanei juridice, indiferent de cauza încetării, implicit,

pierderea capacității de folosință, are loc pe data radierii înscrierii

societății din registrul comerțului și nu de la data hotărârii judecătorești

prin care s-a dispus radierea.

Or, nu

s-a produs dovada radierii efective a persoanei juridice din registrul

comerțului până la data de 29.11.2011, motiv pentru care excepția invocată  a

fost respinsă.

În ceea

ce privește calitatea procesuală a pârâtei S.C. O.S.M. S.R.L., s-a susținut și

probat că, în conformitate cu actul adițional la actul constitutiv al

societății din 21.01.2011, înregistrat la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași, și-a suspendat activitatea pe o perioadă de

3 ani începând cu data de 15.01.2011, astfel încât, în această perioadă, nu

poate desfășura niciun fel de activitate, astfel încât obligația stabilită prin

decizia de apel în sarcina sa era rămasă fără obiect la data pronunțării

hotărârii.

Această

susținere este nefondată, întrucât suspendarea activității nu împiedică

tragerea la răspundere a societății pentru fapte petrecute anterior, cât timp

societatea există ca persoană juridică, fiind, așadar titular de drepturi și

obligații.

Drept

urmare, și excepția lipsei calității procesuale pasive a S.C. O.S.M. S.R.L. a

fost respinsă.

Excepția

lipsei de interes a reclamanților în formularea cererii de chemare în judecată

a fost motivată prin absența vreunui drept al reclamanților asupra publicației

„Opinia Studențească”, cât timp, în perioada în care s-au petrecut faptele

invocate în cererea de chemare în judecată, pârâtul era titularul mărcii cu

această denumire.

Excepția

cu acest obiect este nefondată, deoarece dreptul subiectiv pe care se

fundamentează pretențiile deduse judecății în cauză nu este reprezentat de un

drept asupra denumirii „Opinia Studențească”, ca semn distinctiv (fie marcă,

fie emblemă sau nume comercial), ci de dreptul de autor asupra

modalității

de prezentare din punct de vedere grafic și estetic a publicației cu această

denumire, fiind, așadar, nerelevant faptul că, în perioada 2006 – 2008,

pârâtul

era titularul mărcii „Opinia Studențească”.

În ceea

ce privește recursul declarat de către reclamanți,

Curtea

a reținut că, prin decizia recurată, s-a constatat încălcarea de către pârâți a

dreptului de autor asupra operei reprezentate de

modalitatea de

prezentare din punct de vedere grafic și estetic a publicației „Opinia

Studențească”, operă denumită de către instanța de apel „

layout”

și constând în

modalitatea de așezare în pagină, prezentarea editorialelor în

cadrane de culoare roșie și albastră, fonturile folosite, elementele

decorative. Fapta de încălcare a dreptului rezidă în editarea de către pârât,

în perioada 2006 – 2008, a unei publicații cu un layout identic.

S-a

constatat că reclamanta persoană juridică este titulara prerogativelor

patrimoniale de autor, în timp ce reclamantul persoană fizică este titularul

drepturilor morale.

Pârâții

nu au declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, astfel încât

aprecierile instanței în legătură cu existența unei opere protejate, a

dreptului de autor al reclamanților asupra acesteia, întrunirea condițiilor

răspunderii civile delictuale în persoana pârâților au intrat în puterea

lucrului judecat, nefăcând obiectul învestirii acestei instanțe de control

judiciar.

Reclamanții

au criticat decizia de apel în ceea ce privește respingerea cererii de acordare

de despăgubiri, exclusiv din perspectiva prejudiciului moral pretins încercat

prin fapta pârâtului.

Dispunând

încetarea actelor de încălcare a drepturilor reclamanților și publicarea în

mass media a hotărârii judecătorești, instanța de apel a constatat,

într-adevăr, existența unui prejudiciu, din moment ce a constatat întrunirea

condițiilor răspunderii civile delictuale în persoana pârâților, iar existența

prejudiciului, fie material, fie moral, reprezintă una dintre cerințele

generale pentru angajarea răspunderii autorului faptei delictuale.

Mai

mult, instanța a apreciat că sunt întrunite condițiile pentru repararea

prejudiciului, respectiv caracterul cert al acestuia și faptul că nu a fost

încă reparat, de vreme ce a dispus încetarea încălcării dreptului și obligarea

pârâților la publicarea hotărârii într-un ziar de circulație națională, iar

prejudiciul suferit de către reclamanți este și de natură nepatrimonială,

dispoziția de publicare a hotărârii judecătorești fiind considerată drept o

formă de reparare a unei asemenea vătămări.

Contrar

susținerilor recurenților, însă, aceste constatări ale instanței de apel

privind nu conduc în mod necesar la repararea bănească a prejudiciului moral.

Art.

139 din lege prevede acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului

cauzat, însă doar ca una dintre modalitățile posibile de acoperire a

prejudiciului și fără a institui vreo obligație în sarcina instanței de

judecată de a reparare a pagubei printr-o sumă de bani cu titlu de despăgubiri.

O asemenea prevedere legală ar reprezenta o derogare de la

principiile

generale vizând repararea prejudiciului în cadrul răspunderii civile delictuale

și ar fi trebuit inserată expres în cuprinsul legii speciale în materia

dreptului de autor, ceea ce nu s-a întâmplat.

Instanței

de judecată îi revine aprecierea modalității ori a modalităților celor mai

adecvate de acoperire a pagubelor suferite de către titularul dreptului, iar în

contextul art. 304 pct. 9 C.proc.civ., cercetarea modului de aplicare a legii

de către instanța de apel poate avea în vedere doar criteriile pe baza cărora a

ajuns la o anumită concluzie pe acest aspect, însă nu și concluzia în sine,

care este rezultatul unei aprecieri a situației de fapt, pe baza probatoriului

administrat.

Această

apreciere interesează temeinicia, și nu legalitatea soluției adoptate, din

moment ce nicio dispoziție legală nu îngrădește posibilitatea de evaluare a

instanței pe aspectul reparării prejudiciului, legiuitorul reglementând, din

această perspectivă, doar modalități posibile de reparare.

Or,

temeinicia hotărârii nu poate fi cenzurată de către instanță de control

judiciar, deoarece nu se circumscrie cazurilor expres și limitativ prevăzute de

art. 304 C.proc.civ.

Instanța

de apel a reținut larga cunoaștere a publicației studențești ieșene, care se

tipărește constant începând cu anul 1973, iar acest fapt are, fără îndoială, o

conotație pozitivă, instanța reținând implicit recunoașterea publică a

calității publicației, menținută la același nivel ridicat de-a lungul timpului.

Reținând

existența unui prejudiciu moral, instanța de apel a luat, așadar, în

considerare importanța socială a valorilor lezate prin săvârșirea faptei

ilicite, respectiv a imaginii și a reputației publicației, cărora li s-a adus o

atingere prin fapta pârâților, nefiind fondate susținerile recurenților privind

ignorarea acestui fapt, drept criteriu de apreciere a existenței prejudiciului.

Cu

toate acestea, în raport de gravitatea faptei de încălcare, instanța a apreciat

că încetarea actelor de încălcare (care are în vedere și prejudiciul moral,

deoarece nu rezultă că această dispoziție a vizat exclusiv prejudiciul

material) și publicarea hotărârii judecătorești în mass media reprezintă

modalități nu numai adecvate, ci și suficiente de reparare a prejudiciului

moral.

Or,

constatarea că nu este necesară și repararea bănească a prejudiciului moral, pe

lângă formele de reparație adoptate, nu mai vizează criteriile de apreciere a

prejudiciului, ci determinarea modalității de reparare a acestuia, aspect care,

după cum s-a arătat deja,

excede atribuțiilor acestei instanțe.

S-a

constatat, în aceste condiții, că recurenții tind la reevaluarea situației de

fapt și a probatoriului administrat, privind gravitatea faptei de încălcare a

drepturilor reclamanților, în raport de importanța ridicată a valorii lezate și

a atitudinii subiective a pârâților, aspecte ce au fost reținute de către

instanța de apel în ansamblul faptic pe baza căruia a fost adoptată decizia

recurată și care nu pot fi reapreciate de către această instanță, cu

finalitatea acordării de despăgubiri bănești pentru repararea prejudiciului

moral.

În

consecință, instanța de apel nu a încălcat prevederile art. 139 din Legea nr.

8/1996 prin neacordarea de despăgubiri bănești pentru prejudiciul moral suferit

de către reclamanți prin fapta pârâților, iar aprecierea modalităților celor

mai adecvate pentru repararea prejudiciului excede controlului de legalitate

presupus în sarcina acestei instanțe de recurs.

Drept

urmare, Înalta Curte a respins recursul ca nefondat, în aplicarea art. 312

alin. (1) C.proc.civ.