ÎCCJ, decizie (scj.ro #81713)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #81713) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Drept de autor. Distrugerea

totală/parțială a unor opere. Despăgubiri morale.

Condiția ca deteriorarea sau dispariția lucrărilor să se

producă în legătură cu utilizarea acestora.  Analiza îndeplinirii

condițiilor răspunderii civile delictuale.

Cuprins pe materii :

Drept civil. Dreptul proprietății

intelectuale. Drept de autor. Drepturi morale.

Index alfabetic :

prejudiciu moral

-

operă

-

drept de autor

-

răspundere civilă

delictuală

Legea nr. 8/1996, art. 10, art. 13

C.civ., art. 998, art. 999

Notă : S-au avut în vedere dispozițiile

vechiului Cod Civil, astfel cum erau în vigoare la data învestirii

instanței.

Pentru a fi în prezența unei

încălcări a dreptului moral la respectarea operei, în sens larg, în

conformitate cu art. 10 lit. d) din Legea nr. 8/1996, prejudiciul moral, indiferent

de modalitatea în care este produs, trebuie să constea în afectarea a

înseși onoarei sau a reputației autorului, valori expres

prevăzute de legiuitor. Așadar, nu este suficientă simpla

atingere fizică, fiind necesar ca aceasta să fie de o anumită consistență

și gravitate, astfel încât să afecteze onoarea și reputația

autorului, consecință ce echivalează cu denaturarea viziunii

artistice a autorului asupra operei sale.

De asemenea, în contextul art. 10 lit. d) din

lege, este necesar ca atingerea obiectivă adusă dreptului să se

producă în legătură cu utilizarea operei, în vreuna dintre

formele prevăzute de art. 13 din Legea nr. 8/1996, condiția nefiind

îndeplinită în situația în care acțiunea de distrugere,

parțială sau totală a unei opere, a avut loc în răstimpul

în care lucrările s-au aflat în detenția unei persoane

fizice/juridice, fără vreo legătură cu utilizarea lor.

Această condiție nu este necesară

în cadrul unei acțiuni în răspundere civilă delictuală

întemeiate pe dreptul comun, însă pentru ca răspunderea unui

terț să fie atrasă, este necesară întrunirea

cumulativă a condițiilor deduse din art. 998 și 999 C.civ.,

astfel încât neîndeplinirea uneia împiedică reținerea uneia asemenea

consecințe.

Secția I

civilă, decizia nr.  606

din  3

februarie 2012

Prin sentința civilă nr. 1429 din 15.09.2010,

Tribunalul Dâmbovița a admis acțiunea reclamantului P.C., în

contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Târgoviște, prin

Primar și a constatat existența dreptului de autor al acestuia asupra

lucrărilor de sculptură reprezentând bustul lui „Radu de la

Afumați”, dispunând obligarea pârâtei la plata către reclamant a

sumelor de 11.000 lei - despăgubiri materiale pentru această lucrare

și 10.000 lei - despăgubiri morale.

Prin aceeași sentință, tribunalul a admis

în parte acțiunea reclamantului C.A., a constatat existența dreptului

de autor al acestuia asupra lucrărilor de sculptură reprezentând

bustul lui „Matei Basarab” și „Constantin Brâncoveanu” și a obligat

pârâta să plătească reclamantului sumele de 12.000 lei,

reprezentând despăgubiri materiale pentru lucrarea „bustul lui Matei

Basarab” și de 33.048 lei, pentru lucrarea „bustul lui Constantin

Brîncoveanu”, cu 10.000 lei despăgubiri morale și cheltuieli de

judecată.

În motivarea sentinței, s-a reținut că

pârâta a organizat un concurs național pentru obiectivul cultural,

turistic și patrimonial „Aleea Voievozilor de la Târgoviște”, ce presupunea realizarea plastică a 33 de  busturi din bronz ale

voievozilor reprezentativi de la Curtea Domnească, cu data de finalizare 22 iunie 2007.

În acest sens, s-au  elaborat de către pârâtă

mai multe documente, necesare bunei desfășurări a concursului

privind achiziții de operă de artă sculptură ale mai multor

busturi de domnitori, potrivit OUG nr. 34/2006 cu modificările ulterioare:

fișa de date a achiziției, caietul de sarcini, regulamentul de

desfășurare a concursului de creație, formulare, anexe,

certificat de urbanism, planul de situație pentru zona în cauză,

planul de încadrare în zonă.

La concurs au participat și reclamanții P.C. cu

lucrarea de sculptură „bustul lui Radu de la  Afumați” și C.A.

cu lucrarea de sculptură „bustul lui Matei Basarab” și „bustul lui

Constantin Brâncoveanu”.

Lucrările de sculptură ale reclamanților

au fost înregistrate, potrivit Regulamentului, sub nr. 13xxx/15.06.2007 și

sub nr. 13xxx/18.06.2007, la Primăria Municipiului Târgoviște, după care s-a constituit juriul concursului printr-o dispoziție a Primarului

Municipiului Târgoviște, participanții primind un număr de

concurs pentru respectarea confidențialității lucrărilor

și autorilor.

În urma desfășurării concursului,

reclamanții nu au obținut punctajul maxim necesar

câștigării concursului, lucrările lor de sculptură

rămânând în custodia pârâtei, în regulament specificându-se un termen

înlăuntrul cărora să se poată ridica aceste lucrări.

Martorii audiați în cauză, au arătat

că după concurs, lucrările de sculptură au rămas la Primăria Municipiului Târgoviște, care nu le-a păstrat în condiții

optime, opera lui Constantin Brâncoveanu fiind deteriorată, așa cum

arată ulterior și expertul Ș.P. în lucrarea sa de expertiză

artistică.

Potrivit notei explicative întocmită de A.Z.P. –

expert acreditat de Ministerul Culturii și Cultelor ca specialist în

sculptură, portretul istoric al unui domnitor cuprinde mai multe etape:

documentarea, schițe preliminarii, machete de amplasare, modelaj în lut a

portretului și turnarea în ghips – modelul în lut fiind originalul

lucrării de sculptură, având aceeași valoare artistică ca

cel turnat în bronz ori cioplit în piatră.

Martorul M.G.  - președinte al Filialei de

Sculptură București al Uniunii Artiștilor Plastici din România,

a apreciat valoarea lucrărilor reclamanților de 15 – 20.000 lei

fiecare, în funcție de cota pe care fiecare din cei doi artiști o au

pe piață. Acesta a mai arătat că a participat personal la

acest concurs, care a fost organizat în mod defectuos, întrucât lucrările

în ghips ale artiștilor nu au fost restituite autorilor săi, mai

mult, unele s-au deteriorat, precum „bustul lui Constantin Brâncoveanu”

executat de reclamantul C.A.

Atât președintele Filialei de Sculptură

București a Uniunii Artiștilor Plastici din România, cât și

expertul în asemenea lucrări de artă Ș.P. au arătat

că, în urma atitudinii neglijente a Primăriei Târgoviște de a nu

asigura păstrarea în condiții bune a lucrărilor de artă

primite, multe dintre acestea s-au degradat, ca de altfel și lucrarea

„bustul lui Constantin Brâncoveanu” realizată de sculptorul C.A.

Chiar dacă în documentația standard pentru

elaborarea și prezentarea ofertei pentru achiziția publică de

servicii – realizarea celor 33 busturi de voievozi români ce au domnit la Târgoviște – nu s-a  prevăzut un termen expres înlăuntrul căruia să

se ridice lucrările înscrise la concurs, pârâta avea obligația

păstrării acestor lucrări în bune condiții, având în vedere

că valoarea acestor busturi din ghips este aceeași cu valoarea lor

turnată în bronz ori sculptată în piatră, ca o lucrare

originală.

Fiind vorba despre lucrări artistice deosebite,

lucrările reclamanților au fost evaluate de expert la sume între

8.000 – 10.000 euro fiecare, în această valoare neintrând procedurile

tehnice de certificare a lucrărilor, specifice sculpturii, adică

materialul definitiv – turnare bronz, amplasare, etc., ci exclusiv natura lor

de unicate, concepția artistică, viziunea asupra materialului și

realizarea nemijlocită a operei artistice.

Apreciind că lucrările reclamanților

constituie opere în sensul art. 7 lit. h) din Legea nr. 8/1996, tribunalul a

constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la daune

morale pentru atingerea adusă onoarei și reputației autorilor,

ca artiști plastici, în condițiile în care, din actele depuse la

dosar și declarațiile martorilor audiați în cauză,

rezultă că unele lucrări au dispărut din gestiunea pârâtei,

iar altele au fost distruse parțial ori în totalitate, din culpa

exclusivă a pârâtei, care nu a manifestat diligența necesară

păstrării și conservării unui bun artistic de valoare

deosebită.

În consecință, alături de

despăgubirile materiale cuvenite autorilor acestor bunuri de artă,

Primăria Municipiului Târgoviște datorează și

despăgubiri morale pentru prejudiciul moral adus autorilor acestor

lucrări, onoarea și demnitatea lor fiind atinsă prin distrugerea

acestor opere în care au fost învestite sentimente deosebite și dragostea

de voievozii din istoria poporului român și prezența lor în memoria

contemporană.

Prin decizia civilă nr. 38 din 17.02.2011, Curtea de

Apel Ploiești, Secția civilă și pentru cauze cu minori

și de familie, a respins apelul reclamantului C.A. împotriva

sentinței menționate; a admis apelul pârâtei Primăria

Municipiului Târgoviște, prin Primar, împotriva aceleiași

sentințe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul înlăturării

obligării apelantei-pârâte la plata de daune morale către apelantul-reclamant

C.A. și intimatul-reclamant P.C.

Instanța de apel a reținut că tribunalul,

în argumentarea soluției date cu privire la daunele morale, s-a referit

numai la dispozițiile art. 10 lit. d) din Legea nr. 8/1996, text de lege

care vizează acea componentă a dreptului de autor care permite

autorului unei opere de a se opune unei atingeri de ordin moral adusă

acesteia.

Astfel, modificarea, înregistrarea sau atingerea

adusă acesteia, la care se referă art. 10 lit. d) au ca rezultat

denaturarea, alterarea sensului artistic al operei, al viziunii artistului, a

concepției artistice a acestuia și nu deteriorări cauzate prin

acțiune mecanică asupra operei, care nu au ca scop să altereze,

să modifice concepția, viziunea artistică a autorului cu

intenția de a-i oferi acestuia imaginea publică sau onoarea din punct

de vedere artistic.

Pe de altă parte, instanța de fond nu a

coroborat toate probatoriile administrate.  Astfel, nu s-a ținut

seamă de depozițiile martorilor M.G. și T.C., care erau

sculptori ca și reclamanții și care au arătat că

percepția lor asupra operelor nu s-a schimbat ca urmare a

deteriorării, dispariției lucrărilor, în realitate nu au fost

lezate onoarea și demnitatea, ca valori morale protejate.

Astfel, doctrina juridică a apreciat că prejudiciile

nepatrimoniale nu sunt susceptibile de o reparare propriu-zisă, așa

numita reparație are menirea doar de a ușura suferințele

persoanelor prejudiciate sau de a le crea anumite satisfacții.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în

unele cazuri că hotărârea de constatare judiciară a

violării unui drept al omului constituie, în sine, o satisfacție

suficientă pentru prejudiciul moral încercat de cel vătămat.

În cauză, prin acordarea despăgubirilor

materiale pentru operele deteriorate, a fost acoperit prejudiciul material

provocat reclamanților, iar acordarea și de daune morale nu se

justifică.

Participarea reclamanților cu respectivele opere la

licitația organizată presupune că și aceștia

și-au asumat anumite riscuri, iar faptul că alte persoane au

câștigat concursul nu este de natură de a le aduce atingere onoarei,

demnității și simțului artistic cu privire la

lucrările lor, cu atât mai mult cu cât aceste lucrări erau niște

machete.

Tribunalul a apreciat, astfel, că sunt fondate

criticile apelantei-pârâte în legătură cu acordarea daunelor morale

și sunt nefondate criticile reclamantului cu privire la faptul că nu

i-au fost acordate daunele morale în cuantum de 20.000 lei, așa cum au

fost solicitate prin cererea introductivă.

În ceea ce privește despăgubirile materiale,

s-au apreciat ca nefondate criticile apelantei – pârâte.

Condițiile răspunderii civile delictuale

prevăzute de dispozițiile art. 998 C.civ. sunt întrunite în

cauză, chiar dacă nu cumulativ, însă nu se poate infirma că

există totuși o neglijență și imprudență a

pârâtei în păstrarea machetelor depuse pentru participarea

concurenților la licitație.

Astfel, în mod corect, au fost acordate despăgubiri

pentru prejudiciul cauzat prin deteriorarea lucrărilor, în cuantumul

calculat de către expertul de specialitate desemnat de instanță

și prin coroborarea probatoriilor administrate. Stabilirea prejudiciului

s-a făcut pentru lucrarea artistică propriu-zisă, și nu

prin raportare la valoarea de circulație (de piață) a bunului

respectiv, lucrările în sine fiind opere unicat, astfel că sub aceste

aspecte soluția instanței de fond este corectă.

S-a apreciat că nu se mai impune analiza celorlalte

critici privind existența unor neconcordanțe, între considerentele

sentinței și dispozitivul acesteia cu privire la daunele morale

acordate apelantului – reclamant, dat fiind faptul că aceste daune au fost

înlăturate în totalitate.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs,

reclamanții și pârâta Primăria Municipiului Târgoviște,

prin primar.

reclamanții P.C. și C.A. au susținut critici identice,

arătând următoarele:

Hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea

greșită a legii, în sensul că interpretarea dispozițiilor

art. 10 lit. d) din Legea nr. 8/1996 este eronată, de altfel, din

motivarea deciziei nu se înțelege care a fost raționamentul aplicat

de către instanță.

Mai mult decât atât, instanța și-a format

convingerea potrivit căreia daunele morale nu ar fi justificate în baza

unei singure probe, și anume proba testimonială, dând

eficiență declarațiilor martorilor M.G. și T.C., potrivit

cărora „percepția lor asupra operelor nu s-a schimbat ca urmare a

deteriorării, dispariției lucrărilor”. Or, dispozițiile

art. 10 lit. d) nu se interpretează prin raportare la „percepția”

operei, ci prin raportare la distrugerea operei, ca expresie a

personalității autorului și la lezarea demnității

și onoarei autorului, ca efect al distrugerii operei sale.

În mod greșit, nu s-a dat eficiență

adresei Președintelui Uniunii Artiștilor Plastici din România, din

care rezultă că „prin dispariția lucrărilor, dl. C.A.

și dl. P.C. au suferit un prejudiciu moral și patrimonial, fiind grav

lezate drepturile asupra demnității si integrității

artiștilor”, precum și răspunsului formulat de către

Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor, potrivit căruia s-a confirmat ca

„distrugerea respectivelor opere constituie o încălcare a prevederilor

Legii nr. 8/1996, atât sub aspectul drepturilor morale, cat și sub

aspectul drepturilor patrimoniale”.

Instanța de apel nu a ținut cont de calitatea

reclamanților, respectiv aceea de sculptori profesioniști și,

totodată, membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România și

nu a înțeles impactul suferit din cauza distrugerii și

dispariției lucrărilor, impact ce s-a proiectat asupra pierderilor

privind satisfacțiile morale și materiale de care se puteau bucura,

având în vedere că elementul definitoriu al reputației unui artist

constă tocmai în aprecierile recunoscute creațiilor artistice,

fără de care artiștii nu ar putea exista.

Instanța de fond a apreciat în mod corect că

daunele morale sunt justificate și întemeiate prin prisma faptului că

onoarea și demnitatea au fost atinse prin distrugerea operelor în care au

fost investite sentimente de dragoste față de voievozii din istoria

poporului român și chiar dacă daunele morale nu au fost acordate în

întregime, totuși percepția instanței de fond cu privire la

prejudiciul moral suferit a fost justificată.

Instanța de apel a reținut în mod eronat

că onoarea, demnitatea și simțul artistic au fost atinse de

faptul că alte persoane au câștigat concursul, nefiind vorba despre

acest lucru. Drepturile reclamanților de a se bucura de creațiile

sale artistice au fost private prin dispariția, respectiv deteriorarea

acestora, astfel încât se află în imposibilitate de a beneficia de

valorificarea și exploatarea lor.

Conținutul drepturilor morale reglementate de art.

10 lit. d) din Legea nr. 8/1996 vizează acea componentă a dreptului

de autor care permite autorului unei opere de a se opune oricărei atingeri

de ordin moral aduse acesteia, respectiv oricărei modificări,

denaturări sau altei atingeri de acest fel aduse operei, care

afectează concepția artistică a autorului, forma și modul

de exprimare a viziunii artistice a acestuia asupra operei sale, de natura a

prejudicia onoarea și reputația autorului.

Potrivit doctrinei, dar și practicii judiciare,

dreptul la respectarea integrității operei este mult mai complex,

acționând atât în cazul în care integritatea operei este afectată în

mod vizibil, brutal, cât și în cazul în care lipsa de respect se

manifestă mai subtil, nesocotindu-se mai mult „spiritul" operei.

dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., pârâta Primăria

municipiului Târgoviște, prin primar, a arătat următoarele:

Menținerea

dispozițiilor privind obligarea pârâtei la plata despăgubirilor

materiale către reclamanți, în cuantum total de 56.048 lei,

reflectă o greșită  aplicare  a dispozițiilor art. 998, 999

C.civ. ce reglementează răspunderea civilă delictuală.

În acest sens, instanța de apel, deși a

reținut corect condițiile ce se cer a fi îndeplinite cumulativ pentru

angajarea răspunderii civile delictuale, a apreciat că, în

cauză, chiar dacă nu sunt îndeplinite cumulativ aceste condiții,

există o neglijență și imprudență a pârâtei în

păstrarea machetelor depuse pentru participarea concurenților la

licitație.

Întrucât neglijența și imprudența sunt

doar forme pe care le poate îmbrăca vinovăția, ca element al

răspunderii civile delictuale, rezultă că instanța de apel

a considerat în cauză a fost probată vinovăția

autorității publice în producerea prejudiciului, ceea ce, pe

lângă faptul că se reținuse neîntrunirea condițiilor

prevăzute de art. 998-999 C.civ., s-a făcut o greșită

interpretare a acestor dispoziții legale.

Deși instanța de apel se refera doar la

vinovăție, în forma neglijenței sau imprudenței,

rezultă că s-a reținut și săvârșirea unei fapte

ilicite, respectiv cea de nerespectare a unei obligații de păstrare a

machetelor, pentru că nu poate exista vinovăție, ca element al

răspunderii civile delictuale, fără existența unei fapte

ilicite săvârșite din neglijență sau imprudență.

În acest context, concluzia instanței cu privire la

îndeplinirea acestor două condiții din art. 998-999 C.civ. este

contrazisă de situația de fapt, probată cu depozițiile

martorilor audiați în cauză, care arată că lucrările

autorilor participanți la concurs nu au rămas în păstrarea

Primăriei municipiului Târgoviște după data finalizării

concursului; între autoritatea publica și participanții la concurs nu

a intervenit vreo înțelegere în sensul asumării unei obligații

de păstrare a lucrărilor după acest moment, astfel ca acesteia

să i se poată imputa o eventuala culpă în păstrarea

pachetelor și care să fi cauzat producerea prejudiciului în

patrimoniul reclamanților.

Din toate aceste probe rezultă că instanța

de apel, în mod greșit, a reținut că autoritatea publică a

săvârșit o fapta ilicită constând în încălcarea acelei

obligații de „păstrare” sau că această faptă ar fi

fost săvârșită cu vinovăție, în condițiile în

care nu a fost probat faptul că autoritatea publică ar fi fost

înștiințată în prealabil cu privire la intenția

reclamanților-intimați de a lăsa lucrările în

păstrarea acesteia o perioadă mai îndelungată de timp, după

data finalizării concursului - cunoscută de aceștia -, astfel

încât autoritatea să fi putut lua masurile necesare pentru asigurarea

securității machetelor și prevenirea dispariției/deteriorării

acestora.

În aceste condiții, nici legătura de

cauzalitate între pretinsa fapta ilicită și prejudiciu nu

există, căci, deși în patrimoniul

intimaților-reclamanți s-a produs un prejudiciu, acesta nu este

rezultatul unei fapte ilicite săvârșite cu vinovăție de

autoritatea publică, prejudiciul constând în dispariția/deteriorarea

lucrărilor fiind rezultatul faptei unor terțe persoane, a căror

acțiune nu putea fi împiedicată sau prevenită de Primăria

municipiului Târgoviște, atât timp cât aceasta nu a avut cunoștința

despre „abandonarea” lucrărilor în incinta în care acestea se

aflaseră la data desfășurării concursului.

Faptul, reținut în considerentele deciziei recurate,

că lucrările au rămas sediul primăriei o perioadă mai

îndelungată de timp îmbracă în fapt caracterul existenței unei

fapte a „victimei” înseși a prejudiciului, în sensul că, neridicând

lucrările la data finalizării concursului și

neînștiințând autoritatea despre această împrejurare,

intimații-reclamanți au avut o participare cauzală la producerea

prejudiciului, situație care, dacă nu ar fi dus la înlăturarea

totală a vinovăției reținute în sarcina pârâtei, cel

puțin ar fi putut conduce la stabilirea unei vinovății comune a

autorului și a victimei prejudiciului, cu dozarea despăgubirilor civile,

proporțional cu participarea cauzală și cu gravitatea

vinovăției fiecăruia dintre aceștia.

În ceea ce privește întinderea despăgubirilor

materiale acordate intimatului-reclamant C.A. pentru lucrarea „Constantin

Brâncoveanu”, a fost stabilită cu încălcarea principiilor ce

guvernează răspunderea civilă delictuală.

Astfel, un prim aspect vizează încălcarea

principiului consacrat în materia reparării prejudiciilor cauzate prin

fapte ilicite de degradare a unui bun mobil sau imobil, potrivit căruia

valoarea despăgubirilor acordate trebuie să fie echivalente

degradărilor.

În acest sens, atât prima instanță, cât și

instanța de apel, în mod greșit, au stabilit valoarea

despăgubirii la valoarea totală a bunului degradat, cât timp,

potrivit expertizei întocmite în cauză, restaurarea lucrării

„Constantin Brâncoveanu” este posibilă, situație în care

despăgubirile nu pot consta decât în contravaloarea cheltuielilor necesare

pentru aducerea bunului deteriorat la o stare care să-l facă apt

să servească scopului pentru care a fost creat.

S-a ignorat faptul că raportul de expertiză

arată că lucrarea respectivă poate fi transpusă în bronz,

scop în care a și fost creată, costurile acestei operațiuni

fiind de 1.000 euro, criteriu care trebuie luat în considerare, și nu

valoarea integrala a lucrării.

În condițiile în care degradarea bunului nu atrage

totala neutilizare a acestuia, conform destinației pentru care a fost

creat, valoarea despăgubirilor nu poate fi echivalentă cu valoarea

totală a bunului, cu atât mai mult cu cât bunul a fost restituit autorului,

putând fi valorificat de acesta.

Încălcându-se acest principiu al reparării

prejudiciilor constând în deteriorarea unui bun, s-a ajuns la situația

injustă ca, pentru lucrarea „Matei Basarab” a aceluiași autor, C.A.,

lucrare care nu mai există în materialitatea ei, întinderea

despăgubirii materiale cuvenite acestuia să fie de 12.000 lei

(echivalentul drepturilor de autor solicitate cu ocazia participării la

concurs), iar pentru lucrarea care este doar deteriorată și care

există în materialitatea sa, putând fi restaurată și

valorificată de autorul sau, întinderea despăgubirii să fie mult

mai mare (33.048 lei).

Un alt aspect care vizează modul în care a fost

stabilită întinderea despăgubirilor materiale pentru lucrarea

„Constantin Brâncoveanu” privește faptul că ambele instanțe au

încălcat principiul consacrat în doctrina și practica

judecătorească, potrivit căruia, în cazul reparării prin

echivalent a prejudiciilor, stabilirea despăgubirilor trebuie să se

facă prin raportare la valoarea de circulație (de piață) a

bunurilor respective.

Astfel, criteriul care a fost utilizat de expert la

evaluarea prejudiciului cauzat prin deteriorarea lucrării „Constantin

Brâncoveanu” nu a fost criteriul valorii de piață a unor astfel de

bunuri, evaluarea realizându-se exclusiv prin raportare la valoarea

artistică a lucrării, aceasta valoare nefiind concludentă,

putând da naștere unei îmbogățiri fără justă

cauză.

Distincția între aceste două moduri de evaluare

este reliefată prin chiar probatoriul administrat în cauză,

reieșind din chiar declarația unuia din martorii audiați

(președinte al Filialei de Sculptura București a U.A.P.R.) că

valoarea unei lucrări de genul celei cu care reclamantul a participat la

concurs este de 15/20.000 lei, în funcție de cota de piață a

artistului.

Or, raportul de expertiză stabilește valoarea

despăgubirilor fără a se raporta și la valoarea de

piață a unei astfel de lucrări sau la cota artistului pe

piața specifică, motiv pentru care în mod eronat s-a dat eficienta

acestui raport și s-a respins solicitarea pârâtei privind refacerea probei

cu expertiza de specialitate, în scopul evaluării prejudiciului conform

criteriului valorii de piață a lucrării.

Mai mult, această distincție este

reliefată și de împrejurarea că însuși intimatul-reclamant

și-a prețuit macheta la o valoare de 12.000 lei (conform ofertei

financiare cu care a participat la concurs), urmând ca valoarea totală a

lucrării, după transpunerea în bronz a machetei și pe care ar fi

încasat-o dacă ar fi fost desemnat câștigător, să fie de

20.500 lei (inclusiv costul materialelor necesare transpunerii în bronz),

rezultând astfel că valoarea de piață a lucrării,

prețuită de însuși autorul, este diferită de valoarea

artistică a lucrării, aceasta din urmă nereflectând prețul

la care autorul și-ar putea valorifica opera pe piața artistică.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor

formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată

următoarele:

constată că acesta nu este fondat.

Prin motivele de recurs formulate, reclamanții au

formulat critici identice, relative la greșita respingere a cererii de

acordare a daunelor morale pentru prejudiciul pretins cauzat prin fapta

pârâtei.

Această solicitare a fost întemeiată în drept

pe dispozițiile art. 10 lit. d) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de

autor și drepturile conexe, invocându-se prejudiciul moral cauzat

reclamanților prin nerespectarea, de către pârâtă, a

integrității operelor lor.

Reclamanții au imputat pârâtei faptul că, în

perioada în care operele de sculptură create de aceștia - 3 machete

din ghips cu busturi de voievozi - au rămas în detenția

Primăriei Municipiului Târgoviște, ulterior

desfășurării concursului organizat de către Primărie

(ce nu a fost câștigat de către reclamanții din cauză),

lucrările au fost deteriorate - în cazul lucrării „Constantin

Brâncoveanu”, aparținând reclamantului A.C. - sau nu mai există în

materialitatea lor - în cazul lucrărilor „Radu de la Afumați”, creată de reclamantul C.P. și „Matei Basarab”, aparținând

reclamantului A.C.

Instanța de apel a apreciat, pe baza probatoriilor

administrate, pe de o parte, că protecția recunoscută prin art.

10 lit. d) din lege are ca obiect doar denaturarea sensului artistic al operei,

nu și eventuale deteriorări cauzate operei prin acțiuni

mecanice, pe de altă parte, că, prin consecințele

păgubitoare produse, nu au fost lezate onoarea și demnitatea

autorilor, ca valori morale protejate, așadar, a constatat nedovedirea

producerii unui prejudiciu moral.

În conformitate cu art. 10 lit. d) din lege, autorul unei

opere are „dreptul la

respectarea

integrității operei și de a se opune oricărei

modificări, precum și oricărei atingeri aduse operei, dacă

prejudiciază onoarea sau reputația sa”.

În ceea ce privește limitele protecției conferite

unei opere prin legea specială, se constată că nu este

viabilă distincția realizată de către instanța de apel

între alterarea viziunii creatoare a autorului și acțiunea

mecanică ce a condus la afectarea integrității operei, întrucât

cel de-al doilea element menționat reprezintă mijlocul prin care se

obține un rezultat păgubitor, în timp ce primul element este chiar

acest rezultat, la care se poate ajunge inclusiv printr-o acțiune

mecanică de distrugere fizică, totală sau parțială, a

operei.

Reclamanții din cauză au invocat atingerea

adusă suportului material, care ar putea conduce la denaturarea

concepției artistice creatoare a autorului, nefiind exclus, așadar,

ca fapta imputată pârâtei să producă un prejudiciu moral

susceptibil de a fi reparat în temeiul art. 10 lit. d) din lege.

Pentru a fi, însă, în prezența unei

încălcări a dreptului moral la respectarea operei, în sens larg, în

conformitate cu art. 10 lit. d), prejudiciul moral, indiferent de modalitatea

în care este produs, trebuie să constea în afectarea a înseși onoarei

sau a reputației autorului, valori expres prevăzute de legiuitor.

Așadar, nu este suficientă simpla atingere

fizică, fiind necesar ca aceasta să fie de o anumită

consistență și gravitate, astfel încât să afecteze onoarea

și reputația autorului, consecință ce echivalează cu

denaturarea viziunii artistice a autorului asupra operei sale, după cum,

în mod corect, a considerat instanța de apel.

Evaluarea potențialului prejudiciabil al atingerii,

în raport de valorile morale pretins lezate, este la latitudinea instanței

de judecată, pe baza probatoriului administrat, ținându-se cont de

faptul că, deși autoaprecierea autorului este importantă,

impactul faptei prejudiciabile asupra concepției artistice este, în

egală măsură, un element obiectiv, în aprecierea căruia se

poate recurge la proba testimonială, ce a fost efectiv administrată

în cauză.

În acest context, în mod corect, instanța de apel a

dat eficiență declarațiilor martorilor audiați, iar

constatările astfel formulate nu pot fi reapreciate în această

fază procesuală, finalitate urmărită de către

recurenți prin referirile la alte probe administrate, deoarece nu

reprezintă o chestiune de legalitate a deciziei, ci de temeinicie, ce

excede atribuțiilor acestei instanțe de control judiciar,

circumscrise cazurilor prevăzute de art. 304 C.proc.civ.

Pe de altă parte, conținutul concret al

prejudiciului moral pretins suferit de către reclamanți a fost

indicat abia prin motivele de recurs, ca fiind reflectat de lezarea

demnității și reputației acestora de sculptori

profesioniști.

Or, potrivit art. 316 cu referire la art. 292 alin. (1)

C.proc.civ., în recurs nu se pot formula motive noi, ceea ce determină a

nu fi luate în considerare susținerile recurenților privind valorile

morale pretins lezate prin fapta pârâtei.

Trebuie precizat, de asemenea, că, în contextul art.

10 lit. d) din lege, este necesar ca atingerea obiectivă adusă

dreptului să se producă în legătură cu utilizarea operei,

în vreuna dintre formele prevăzute de art. 13 din Legea nr. 8/1996.

Or, în cauză, acțiunea de distrugere,

parțială, în cazul unei opere, respectiv totală (în cazul altor

două, care nu se mai regăsesc în materialitatea lor), a avut loc în

răstimpul în care lucrările s-au aflat în detenția pârâtei,

fără vreo legătură cu utilizarea lor.

Această condiție nu este necesară în

cadrul unei acțiuni în răspundere civilă delictuală

întemeiate pe dreptul comun, însă, chiar dacă s-ar evalua

pretențiile reclamanților prin prisma dispozițiilor art. 998-999

C.civ., subzistă celelalte considerente anterior expuse cu referire la

nedovedirea prejudiciului moral, chiar pornindu-se de la premisa

existenței unei fapte ilicite pretinse în sarcina pârâtei (aspect ce

formează obiectul recursului pârâtei).

Or, pentru ca răspunderea unui terț să fie

atrasă, este necesară întrunirea cumulativă a condițiilor

deduse din art. 998-999 C.civ., astfel încât neîndeplinirea uneia, în

speță, a prejudiciului moral, împiedică reținerea uneia

asemenea consecințe.

Nu în ultimul rând, se observă că susținerile

reclamanților referitoare la prejudiciul moral coincid cu cele formulate

în sprijinul pretenției de reparare a prejudiciului material suferit prin

distrugerea, respectiv dispariția fizică a operelor, așadar, tot

pentru alterarea integrității lucrărilor.

Ambele instanțe de fond au constatat existența

unui prejudiciu material produs reclamanților, fie prin deteriorarea

operei, ca urmare a unor acțiuni mecanice, fie prin dispariția

fizică a lucrărilor.

Existența prejudiciului material nu a fost

contestată în cauză, pârâta formulând critici, atât în apel, cât

și în recurs, în ceea ce privește întrunirea în persoana sa a

celorlalte elemente ale răspunderii civile delictuale deduse din art. 998

și 999 C.civ., respectiv fapta ilicită, vinovăția și

raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu (aceste aspecte

urmează a fi analizate în cadrul recursului declarat de către

pârâtă împotriva aceleiași decizii).

Or, este inadmisibilă o dublă reparare a

aceleiași consecințe păgubitoare, astfel încât, în mod corect, a

constatat instanța de apel.

către pârâta Primăria Municipiului Târgoviște, se constată

că este fondat.

Criticile pârâtei vizează, pe de o parte,

condițiile răspunderii civile delictuale, astfel cum au fost reținute

de către instanța de apel, iar, pe de altă parte, modul de

evaluare a prejudiciului material reținut ca fiind suferit de către

reclamanții din cauză.

Aceste critici se încadrează din punct de

vedere juridic în cazul prevăzut de art. 304 pct. 5 C.proc.civ., deoarece

tind la nulitatea hotărârii pentru nerespectarea dispozițiilor

procedurale în materia motivării unei hotărâri

judecătorești.

Se observă, în privința primului aspect,

că instanța de apel a constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ

cerințele răspunderii civile delictuale desprinse din art. 998 - 999

C.civ., cu toate acestea, a acordat despăgubiri pentru prejudiciul

material cauzat reclamanților.

Or, raționamentul juridic pe care se întemeiază

o astfel de soluție este eronat, deoarece simpla neîntrunire a unuia

dintre elementele răspunderii civile delictuale este suficientă

pentru respingerea cererii în pretenții cu o asemenea cauză

juridică.

Această greșeală de judecată ar fi

putut fi înlăturată în contextul art. 304 pct. 9 C.proc.civ.,

însă numai dacă decizia recurată cuprindea argumentele relevante

în legătură cu fiecare element al răspunderii civile delictuale

pentru fapta proprie a persoanei juridice, pentru a face posibilă

cercetarea legalității deciziei sub aspectul întrunirii sau a neîntrunirii

condițiilor unei asemenea răspunderi.

Din cuprinsul deciziei recurate, lipsesc, însă,

considerentele care au condus instanța la soluția de acordare de

despăgubiri, după ce s-a conchis, în prealabil, tot nemotivat, în

sensul că deși nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile

răspunderii, ar exista, totuși, vinovăție în forma culpei.

Se constată, în același timp, că, în

realitate, însăși situația de fapt nu a fost cert și

neechivoc stabilită, astfel încât nu ar fi, oricum, posibilă

exercitarea controlului judiciar de către instanța de recurs.

Astfel, s-a arătat doar că, urmare a

desfășurării concursului organizat de către Primăria

Municipiului Târgoviște, ce nu a fost câștigat de către

reclamanții din cauză, lucrările acestora – 3 machete din ghips

cu busturi de voievozi – au rămas la sediul primăriei, pentru o

perioadă de timp mai îndelungată, astfel încât ele au fost

deteriorate. Pentru prejudiciul astfel cauzat, instanța a considerat

că există o neglijență și o imprudență a

pârâtei.

Instanța nu a arătat, însă, în ce

constă fapta ilicită a pârâtei, dacă lucrările ar fi

trebuit să se afle în detenția acesteia și pentru cât timp,

dacă pârâta avea vreo obligație legată de detenția

lucrărilor și în ce mod și-a îndeplinit-o, aspecte la care se

referă, în mod corect, Primăria Municipiului Târgoviște în

motivarea recursului.

Faptul că lucrările s-au deteriorat ori chiar

nu mai există în materialitatea lor are o valoare diferită în cazul

în care pârâta ar fi avut o anumită obligație rezultată din

regulamentul de concurs de cel în care o asemenea îndatorire nu ar putea fi

identificată, putând conduce la rezultate diferite, respectiv la

constatarea ori înlăturarea răspunderii pârâtei pentru prejudiciul

creat prin degradarea operelor.

În acest context, ar fi trebuit să se analizeze

prevederile regulamentului de concurs, stabilindu-se dacă acestea

menționează un anumit termen pentru ridicarea lucrărilor de la

Primărie de către competitorii necâștigători, precum

și eventuale obligații ale autorității administrative în

legătură cu deținerea lucrărilor.

Nu se poate ignora faptul că lucrările de

sculptură au ajuns în deținerea pârâtei prin actul de

voință al autorilor lor, care le-au încredințat Primăriei

în vederea participării la concursul organizat de autoritatea administrativă.

Instanțele de fond ar fi trebuit să determine

natura raportului juridic astfel creat, dacă acesta este de natură

contractuală, corespunde unui contract reglementat de Codul civil – de

pildă, depozitul – sau unei convenții nenumite, care este conținutul

raportului juridic, respectiv drepturile și obligațiile asumate de

părți, precum și regulile ce-i sunt aplicabile, inclusiv sub

aspectul duratei.

Deși a stabilit că, în ceea ce privește

deteriorarea, respectiv dispariția fizică a lucrărilor, operează

răspunderea civilă delictuală pentru faptă proprie a

pârâtei, instanța de apel nu a argumentat această apreciere, în

raport de împrejurarea că operele în discuție au fost remise pârâtei

chiar de către autorii lor, cu atât mai puțin nu a demonstrat că

ar fi întrunite elementele acestei răspunderi, deduse din prevederile art.

998 - 999 C.civ.

Aspectele relevate interesează, în egală

măsură, condiția vinovăției (reținută, de

asemenea nemotivat, de către instanța de apel a fi fost

întrunită în cauză, sub forma culpei).

În acest context, ar fi trebuit să se

stabilească dacă nu cumva reclamanții înșiși sunt în

culpă pentru lăsarea bunurilor în detenția pârâtei, ceea ce

presupune, în prealabil, analizarea regulamentului de concurs și, în

egală măsură, derularea efectivă a evenimentelor, în primul

rând, momentul la care reclamanții au solicitat restituirea bunurilor.

O eventuală culpă a reclamanților ar

determina, după caz, fie înlăturarea totală a

vinovăției pârâtei, fie reducerea acesteia, cu dozarea proporțională

a despăgubirilor, astfel cum, în mod corect, se afirmă prin motivele

de recurs.

În ceea ce privește cel de-al doilea aspect invocat

prin motivele de recurs, se observă că recursul vizează modul de

calcul al despăgubirilor materiale exclusiv pentru lucrarea „Constantin

Brâncoveanu”, creată de către reclamantul A.C., pentru care

instanța de apel a menținut hotărârea primei instanțe de

acordare de despăgubiri în cuantum de 33.048 lei.

Pe acest aspect, pârâta critică obligarea sa la

plata valorii totale a lucrării, în loc de plata cheltuielilor necesare

aducerii bunului deteriorat la starea inițială, precum și

criteriul de evaluare a lucrării, indicat de către expertul la care a

apelat prima instanță în cauză, respectiv „valoarea

artistică”.

Pârâta a formulat susțineri similare prin motivele

de apel, însă instanța de apel s-a limitat la constatarea că

stabilirea prejudiciului pentru respectiva sculptură s-a realizat pentru

„lucrarea artistică propriu – zisă, și nu prin raportare la

valoarea de circulație (de piață) a bunului respectiv”,

constatare ce nu echivalează cu argumentarea soluției adoptate.

Astfel, instanța nu a analizat în concret

susținerile apelantei, nu a arătat dacă există vreo

distincție între valoarea artistică a unei opere de sculptură

și valoarea de circulație a acesteia și, în caz afirmativ, în ce

constau aceste diferențe și argumentele pentru care este aplicabil

criteriul reținut de către prima instanță, și nu cel

pretins de către pârâtă.

Totodată, nu s-a arătat nici motivul pentru

care au fost înlăturate susținerile apelantei relative la raportarea,

în evaluarea despăgubirilor pentru prejudiciul material, la contravaloarea

dreptului de autor cuprinsă în oferta financiară depusă de

către reclamantul A.C. la dosarul de participare la concurs.

Cu privire la conținutul obligației stabilite

în sarcina pârâtei, în sensul acordării contravalorii lucrării

și nu doar a cheltuielilor necesare restaurării acesteia, astfel cum

s-a susținut prin motivele de apel, se constată absența

oricăror considerente în cuprinsul deciziei recurate.

În acest context, Înalta Curte constată că

decizia este, practic, nemotivată pe aspectul întinderii prejudiciului

material stabilit a fi fost produs pentru lucrarea „Constantin Brâncoveanu”,

lipsind argumentele de fapt și de drept care au condus la soluția de

menținere a hotărârii primei instanțe pe acest aspect, nefiind

întrunite exigențele motivării oricărei hotărâri

judecătorești, prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 5

C.proc.civ.

În condițiile în care, pe de o parte, nu

rezultă, din considerentele deciziei recurate, situația de fapt pe

baza căreia instanța de apel a confirmat hotărârea primei

instanțe pe aspectul întrunirii elementelor răspunderii civile

delictuale, după cum nici existența și conținutul unei

asemenea răspunderi, iar, pe de altă parte, decizia este

nemotivată în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor

materiale acordate în cauză, este imposibilă

exercitarea controlului judiciar de către

această instanță de recurs.

În consecință, Înalta Curte a admis

recursul pârâtei și, în baza art. 312 cu referire la art. 304 pct. 5

C.proc.civ., a casat în parte decizia și a trimis cauza, aceleiași

instanțe, pentru rejudecarea apelului declarat de aceeași

pârâtă, respectiv a celorlalte motive de apel decât cele vizând daunele

morale, ocazie cu care se vor clarifica aspectele menționate în prezenta

decizie. Au fost menținute celelalte dispoziții ale deciziei,

respectiv respingerea apelului declarat de către reclamantul A.C. și

înlăturarea dispoziției primei instanțe de obligare a pârâtei la

plata daunelor morale către reclamanți.