ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.05.2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1665/2010

HOTĂRÂRE
11.05.2010
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1665/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 7788 din 28 septembrie

2006, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis excepția lipsei

dovezii calității de reprezentant a reclamantei L.D.G. pentru 86 de acționari –

persoane fizice ai SC C. SA; a admis excepția lipsei calității procesuale

active a reclamantei și, în consecință, a anulat prima cerere pentru lipsa

calității de reprezentat și a respins cea de-a doua cerere pentru lipsa

calității procesuale active.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a

făcut aplicarea prevederilor art. 161 C. proc. civ. cu privire la calitatea de

reprezentant a reclamantei pentru alți 86 de acționari și a prevederilor art. 1169

art. 98 din Legea nr. 31/1990, din a cărei perspectivă s-a analizat calitatea

procesual activă.

În fond, după casarea deciziei nr. 389

din 9 octombrie 2008 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

comercială, prin decizia nr. 1237 din 9 aprilie 2009, Curtea de Apel București,

secția a V-a comercială, prin decizia nr. 417 din 22 octombrie 2009, a admis

apelul declarat de reclamanta L.G.D. împotriva sentinței nr.77.88/28 iulie 2006

pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în contradictor

cu pârâta A.V.A.S., pe care a desființat-o în parte cu trimiterea cauzei spre

rejudecare la aceiași instanță în ce o privește pe reclamanta L.G.D.

Soluționând apelul, instanța a stabilit

cadrul procesual în sensul că numai reclamanta L.G.D., nomine proprio iar nu ca

reprezentant convențional are calitate de apelantă, față de faptul că dispoziția

sentinței apelate prin care cererea formulată de celelalte persoane de anulare

nu a fost criticată intrând în puterea lucrului judecat, cadru procesual

consolidat și prin decizia de casare din recurs.

Cu

privire la apelul reclamantei, decizia atacată reține că intimata critică

respingerea acțiunii pentru lipsa calității procesuale active raportat la

obiectul acesteia și anume constatarea nulității absolute a mai multor acte

juridice arătând că pentru determinarea calității procesuale active în acțiunea

în nulitate, judecătorul este obligat să verifice interesul reclamantului în

promovarea acțiunii.

Cum instanța de fond nu a analizat acest

lucru, sentința pronunțată astfel a fost desființată conform art. 297 C. proc.

civ., subsecvent admiterii apelului în baza art. 295 - 296 C. proc. civ.

În contra acestei decizii a declarat

recurs intimata - pârâtă A.V.A.S. pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8

și 9 C. proc. civ. în a căror dezvoltare critică soluția dată pentru lipsa

dovezii calității de acționar a reclamantei în condițiile art. 98 din Legea nr.

31/1990.

Intimata - reclamantă L.G.D. a depus

întâmpinare la dosar prin care solicită respingerea recursului și menținerea

deciziei atacate a cărei motivare și-o însușește.

Recursul nu este fondat.

Critica pe care o dezvoltă recurenta în

sensul că reclamanta a promovat acțiunea în considerarea calității sale de

acționar, calitate pe care însă nu și-ar fi dovedit-o conform art. 98 din Legea

nr. 31/1990 se referă, implicit, la greșita aplicare a prevederilor art. 297 C.

proc. civ.

Această critică se încadrează în

prevederile art. 304.9 C. proc. civ., nu și în prevederile art. 304.8 C. proc.

civ., care au fost formal invocate de recurentă.

Cu privire la aplicarea art. 297 C. proc.

civ., se constată că soluția instanței de apel este corectă.

Prin sentința apelată s-a anulat cererea

formulată de reclamanta L.D.G. în calitate de reprezentant a altor 86 de

acționari pentru lipsa dovezii calității de reprezentant în temeiul art. 161 C.

proc. civ. și s-a respins acțiunea pe care aceasta a promovat-o pentru lipsa

calității procesual active.

Desființarea cu trimitere s-a impus având

în vedere regimul juridic al nulității absolute, în sensul că aceasta poate fi

invocată de orice persoană care are un interes.

Prin urmare, obiectul acțiunii promovată

de reclamantă fiind nulitatea absolută a unor acte juridice, calitate

procesuală activă poate avea orice persoană care dovedește un interes,

independent de calitatea sa de acționar dovedită sau nu în condițiile art. 98

din Legea nr. 31/1990.

Cum instanța de fond a apreciat asupra

calității procesuale active numai din perspectiva calității de acționar

dovedită potrivit art. 98 din Legea nr. 31/1990, soluția de desființare cu

trimitere pentru analizarea acesteia din perspectiva interesului cerut pentru

astfel de acțiuni în nulitate absolută și care este diferit de cel cerut pentru

acțiuni în nulitate relativă din punct de vedere al ariei de cuprindere, este

legală.

Așa fiind, Înalta Curte, în raport de

prevederile art. 304.9 C. proc. civ. va respinge recursul declarat ca nefondat.

Respinge ca nefondat recursul declarat de

pârâta A.V.A.S. BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 417 din 22 octombrie 2009 a

Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 11 mai 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-05-11
0,99
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1665/2010
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 7788 din 28 septembrie 2006, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a
ÎCCJ 2010-12-09
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4310/2010
Ședința publică de la 9 decembrie 2010 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 12225 din 30 octombrie 2009 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a fost
ÎCCJ 2009-04-09
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1237/2009
octombrie 2004 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, respinge ca nefondat recursul recurentei reclamante împotriva sentinței de mai sus. Prin sentința comercială nr. 7788 din 28 septembrie 2006 T
ÎCCJ 2009-03-11
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2160/2010
și acțiunea pentru același considerent. Totodată, judecătorul fondului a apreciat ca întemeiată excepția lipsei de interes în ce privește acțiunea formulată în nume propriu de reclamanta L.G.D., reținând că deși interesul reclamantei de a p
ÎCCJ 2016-09-22
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1569/2016
reprezentat prin F., are calitate procesuală pasivă în cauză. Pentru aceste considerente apelul F. a fost admis, sentința a fost desființată, iar cauza trimisă spre rejudecare primei instanțe. Întrucât de soluționarea aspectelor sesizate pr
Sursă