ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2610/2009

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 399 din 13 iunie 2008, pronunțată în dosarul nr. 3301/30/2008, Tribunalul Timiș a admis acțiunea formulată de reclamanta SC S.T. SA, în contradictoriu cu pârâta A.N.I.F., având ca obiect evacuare. A constatat nulitatea absolută parțială a actului intitulat „minută” încheiat la data de 26 iunie 1991 privind dreptul de folosință fără plata chiriei spațiilor prevăzute la lit. a) – c). A dispus evacuarea A.N.I.F., sucursala Teritorială Timiș – Mureș Inferior din spațiul situat în Timișoara. A obligat pârâta la cheltuieli de judecată în sumă de 11 lei. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că între I.E.E.L.I.F.

Timiș și S.A.S.T. s-a încheiat un protocol în conformitate cu prevederile H.G. nr. 292/1991 și a Legii nr. 15/1990 și nr. 31/1990, la data de 27 iunie 1991, prin care fosta I.E.E.L.I.F. se reorganizează în societăți comerciale pe acțiuni de execuție, exploatare, transporturi, mecanizare și proiectare. Prin minuta încheiată la aceeași dată între reprezentanta I.E.E.L.I.F. Timiș, SC S.T. SA și SC S. SA se hotărăște că imobilul situat în Timișoara și terenul aferent constituie proprietatea SC S.T. SA La același punct lit. a) din minută se consemnează că SC E.T. SA va avea un drept de folosință separată pe perioadă nedeterminată, fără plata chiriei, a unor spații descrise în minută, iar pentru unele din spații părțile au convenit ca folosința să fie comună.

Ulterior, prin Legea nr. 50/1994 și prin H.G. nr. 686/1994 se înființează R.A.I.F. care preia patrimoniul SC E. SA care la rândul său se reorganizează în S.N.I.F. iar în 2004 se transformă în A.N.I.F., pârâtă în prezenta cauză. La rândul său reclamanta a suferit modificări în ceea ce privește structura acționariatului, astfel încât în momentul de față SC S.T. SA este o societate pe acțiuni cu capital privat. S-a menționat că susținerea pârâtei potrivit căreia reclamanta nu face dovada proprietății sale asupra imobilelor în discuție este contrazisă de înscrisurile depuse la dosar, respectiv extrasul de C.F. Timișoara, în care apare proprietară reclamanta asupra terenului și construcțiilor din str. C. Brediceanu.

S-a motivat de către instanță că întrucât însăși Constituția României prin art. 41 pct. 2 garantează și ocrotește proprietatea privată, mențiunea cuprinsă în minuta încheiată între părți în ceea ce privește dreptul de folosință al pârâtei pe o perioadă nedeterminată fără plată a chiriei pentru spațiile prevăzute în acest înscris în contextul în care cele două societăți au suferit schimbări majore, apare ca fiind lovită de nulitate absolută. S-a apreciat de către instanță că prin această mențiune se încalcă de asemenea și dispozițiile art. 1411 – art. 1415 C. civ., care interzic încheierea contractelor de locațiune ereditare, o locațiune pe termen nelimitat ar aduce atingere însuși dreptului de proprietate.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal pârâta A.N.I.F. București. Curtea de Apel Timișoara, prin decizia nr. 233 din 18 noiembrie 2008, a admis apelul pârâtei și a schimbat în tot hotărârea apelată în sensul că a respins acțiunea reclamantei având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a actului intitulat „Minută” încheiat la data de 26 iunie 1991 și evacuare. Curtea de apel a reținut, în esență, că, în speță, nu este vorba despre o locațiune pe termen nelimitat ci de o modalitate de partajare între cele două societăți rezultate din reorganizarea fostei societăți I.E.E.L.I.F., care nu poate fi denunțată unilateral de către reclamantă. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta SC S.T.

SA Timișoara solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a deciziei atacate în sensul respingerii apelului pârâtei ca nefondat. Ca temei de drept al recursului său reclamanta recurentă a indicat prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., dar motivele invocate se încadrează doar în punctele 8 și 9 ale textului menționat, recurenta neivocând și neindicând motive încadrabile în pct. 7. În ceea ce privește pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel a interpretat greșit natura juridică a dreptului dedus judecății, schimbând natura actului juridic intitulat minută, încheiat la 26 iunie 1991 și astfel a schimbat inclusiv înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

În mod greșit instanța de apel a constatat că în speță nu ar fi vorba de o locațiune pe termen nelimitat reținând că ar fi incidentă o modalitate de partajare între două societăți comerciale, or în cauză este vorba, în mod clar, de un drept de locațiune. În ceea ce privește pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurenta consideră că hotărârea instanței de apel este lipsită de temei legal și dată cu încălcarea legii pentru că ea este în drept să invoce nulitatea parțială a unui act juridic atâta timp cât numai o parte din efectele acelui act sunt lovite de nulitate și pentru că la momentul încheierii actului intitulat minută voința societății era diferită de cea din prezent întrucât la acel moment ambele părți erau societăți comerciale cu capital de stat iar în prezent reclamanta este o societate cu capital privat care funcționează după regulile comerțului privat.

Dispozițiile de la lit. a) – c) ale actului intitulat minută contravin normelor imperative de ordine publică prevăzute de art. 480 – art. 481 și art. 1411 – art. 1415 C. civ., întrucât prin stabilirea unui drept de folosință separată pe perioadă nedeterminată fără plată în favoarea pârâtei se îngrădește nelegal dreptul de proprietate al reclamantei. Mai mult, prin acest drept de folosință pe perioadă nelimitată se instituie inalienabilitatea convențională a dreptului de proprietate peste limitele impuse la normele imperative civile. Prevederile art. 1411 – art. 1415 C. civ., instituie caracterul esențialmente temporar al locațiunii și interzic încheierea contractelor de locațiune ereditare. Examinând recursul prin prisma motivelor invocate de recurentă, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Nu este dat motivul prevăzut de pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., întrucât instanța de apel nu a interpretat greșit natura dreptului dedus judecății și nu a schimbat natura actului juridic intitulat minută, încheiat la 26 iunie 1991 între părți, așa cum susține recurenta ci, dimpotrivă a procedat la o interpretare corectă și la o stabilire corectă a naturii dreptului și a actului juridic dedus judecății. Astfel, Curtea a reținut în mod corect că, în speță, având în vedere actul încheiat între părți, nu suntem în prezența unei locațiuni pe termen nelimitat ci de o modalitate de partajare între cele două societăți rezultate din reorganizarea fostei societăți „mamă” I.E.L.I.F.

Această reținere este corectă și prin prisma ansamblului drepturilor și obligațiilor rezultând pentru ambele părți din actul intitulat minută și încheiat la 26 iunie 1991. Or, nu se poate ignora, așa cum pretinde recurenta – reclamantă, prevederile din minută potrivit cărora reclamanta a dobândit dreptul la proprietate asupra imobilului, pârâtei revenindu-i, în compensație, folosința unei părți din imobil. Așa cum corect a reținut și instanța de apel minuta încheiată între părți reprezintă o convenție legal valabilă, încheiată cu respectarea prevederilor art. 969 și 970 C. civ., având o cauză licită și morală. Nu este dat nici motivul prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., întrucât instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor legale incidente în cauză sau indicate de reclamanta recurentă că ar fi incidente cauzei.

Este corectă susținerea reclamantei recurente că se poate invoca, și pronunța, nulitatea parțială a unui act juridic numai că instanțele nu au respins acțiunea ei pentru acest motiv, ci chiar au examinat cauzele de nulitate invocate, pe care, însă, le-au găsit, în mod justificat, neîntemeiate. Faptul că instanța de apel a făcut referire, în examinarea cauzei, la ansamblul prevederilor minutei și la toate drepturile și obligațiile ce rezultă din aceasta nu echivalează, așa cum încearcă să sugereze recurenta, cu respingerea posibilității de pronunțare a unei soluții de constatare a nulității parțiale a actului. În ceea ce privește celelalte motive de nelegalitate raportate la pct. 9 al art. 304 C. proc.

civ., este de observat că toate se întemeiază și pleacă de la premiza că dreptul pârâtei rezultând din minută este un drept de locațiune. Or, cum s-a stabilit de instanța de apel și de către Înalta Curte mai sus, nefiind vorba de un drept de locațiune nu își au aplicare prevederile art. 1411 – art. 1415 C. civ., invocate de recurentă și deci nu se pune problema interpretării sau aplicării greșite a lor. Schimbarea structurii acționariatului societății reclamante nu poate avea nicio înrâurire asupra drepturilor dobândite și obligațiilor asumate de societate anterior schimbării, cu atât mai mult cu cât, la data respectivei schimbări se cunoșteau toate aceste drepturi și obligații. Drept urmare este neîntemeiată și susținerea recurentei că prevederile de la lit. a) – c) ale minutei ar contraveni normelor imperative prevăzute de art. 480 – art. 481 C. civ.

Față de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat reclamanta SC S.T. SA Timișoara, împotriva deciziei Curții de Apel Timișoara nr. 233 din 18 noiembrie 2008, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2009.