ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2610/2009

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 399

din 13 iunie 2008, pronunțată în dosarul nr. 3301/30/2008, Tribunalul Timiș a admis

acțiunea formulată de reclamanta SC S.T. SA, în contradictoriu cu pârâta A.N.I.F.,

având ca obiect evacuare.

A constatat nulitatea

absolută parțială a actului intitulat „minută” încheiat la data de 26 iunie

1991 privind dreptul de folosință fără plata chiriei spațiilor prevăzute la lit.

a) – c).

A dispus evacuarea A.N.I.F.,

sucursala Teritorială Timiș – Mureș Inferior din spațiul situat în Timișoara.

A obligat pârâta la

cheltuieli de judecată în sumă de 11 lei.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că între I.E.E.L.I.F. Timiș și S.A.S.T. s-a încheiat

un protocol în conformitate cu prevederile H.G. nr. 292/1991 și a Legii nr. 15/1990

și nr. 31/1990, la data de 27 iunie 1991, prin care fosta I.E.E.L.I.F. se

reorganizează în societăți comerciale pe acțiuni de execuție, exploatare,

transporturi, mecanizare și proiectare.

Prin minuta încheiată la

aceeași dată între reprezentanta I.E.E.L.I.F. Timiș, SC S.T. SA și SC S. SA se

hotărăște că imobilul situat în Timișoara și terenul aferent constituie

proprietatea SC S.T. SA La același punct lit. a) din minută se consemnează că SC

E.T. SA va avea un drept de folosință separată pe perioadă nedeterminată, fără

plata chiriei, a unor spații descrise în minută, iar pentru unele din spații

părțile au convenit ca folosința să fie comună.

Ulterior, prin Legea nr. 50/1994

și prin H.G. nr. 686/1994 se înființează R.A.I.F. care preia patrimoniul SC E. SA

care la rândul său se reorganizează în S.N.I.F. iar în 2004 se transformă în

A.N.I.F., pârâtă în prezenta cauză.

La rândul său reclamanta a

suferit modificări în ceea ce privește structura acționariatului, astfel încât

în momentul de față SC S.T. SA este o societate pe acțiuni cu capital privat.

S-a menționat că susținerea

pârâtei potrivit căreia reclamanta nu face dovada proprietății sale asupra

imobilelor în discuție este contrazisă de înscrisurile depuse la dosar,

respectiv extrasul de C.F. Timișoara, în care apare proprietară reclamanta

asupra terenului și construcțiilor din str. C. Brediceanu.

S-a motivat de către

instanță că întrucât însăși Constituția României prin art. 41 pct. 2 garantează

și ocrotește proprietatea privată, mențiunea cuprinsă în minuta încheiată între

părți în ceea ce privește dreptul de folosință al pârâtei pe o perioadă

nedeterminată fără plată a chiriei pentru spațiile prevăzute în acest înscris

în contextul în care cele două societăți au suferit schimbări majore, apare ca

fiind lovită de nulitate absolută.

S-a apreciat de către

instanță că prin această mențiune se încalcă de asemenea și dispozițiile art. 1411

– art. 1415 C. civ., care interzic încheierea contractelor de locațiune

ereditare, o locațiune pe termen nelimitat ar aduce atingere însuși dreptului

de proprietate.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel în termen legal pârâta A.N.I.F. București.

Curtea de Apel Timișoara,

prin decizia nr. 233 din 18 noiembrie 2008, a admis apelul pârâtei și a

schimbat în tot hotărârea apelată în sensul că a respins acțiunea reclamantei

având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a actului intitulat

„Minută” încheiat la data de 26 iunie 1991 și evacuare.

Curtea de apel a reținut, în

esență, că, în speță, nu este vorba despre o locațiune pe termen nelimitat ci

de o modalitate de partajare între cele două societăți rezultate din

reorganizarea fostei societăți I.E.E.L.I.F., care nu poate fi denunțată

unilateral de către reclamantă.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs, în termen, reclamanta SC S.T. SA Timișoara solicitând

admiterea recursului și modificarea în tot a deciziei atacate în sensul

respingerii apelului pârâtei ca nefondat.

Ca temei de drept al

recursului său reclamanta recurentă a indicat prevederile art. 304 pct. 7, 8 și

9 C. proc. civ., dar motivele invocate se încadrează doar în punctele 8 și 9

ale textului menționat, recurenta neivocând și neindicând motive încadrabile în

pct. 7.

În ceea ce privește pct. 8

al art. 304 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel a interpretat

greșit natura juridică a dreptului dedus judecății, schimbând natura actului

juridic intitulat minută, încheiat la 26 iunie 1991 și astfel a schimbat

inclusiv înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. În mod greșit

instanța de apel a constatat că în speță nu ar fi vorba de o locațiune pe

termen nelimitat reținând că ar fi incidentă o modalitate de partajare între

două societăți comerciale, or în cauză este vorba, în mod clar, de un drept de

locațiune.

În ceea ce privește pct. 9

al art. 304 C. proc. civ., recurenta consideră că hotărârea instanței de apel

este lipsită de temei legal și dată cu încălcarea legii pentru că ea este în

drept să invoce nulitatea parțială a unui act juridic atâta timp cât numai o

parte din efectele acelui act sunt lovite de nulitate și pentru că la momentul

încheierii actului intitulat minută voința societății era diferită de cea din

prezent întrucât la acel moment ambele părți erau societăți comerciale cu

capital de stat iar în prezent reclamanta este o societate cu capital privat

care funcționează după regulile comerțului privat. Dispozițiile de la lit. a) –

c) ale actului intitulat minută contravin normelor imperative de ordine publică

prevăzute de art. 480 – art. 481 și art. 1411 – art. 1415 C. civ., întrucât

prin stabilirea unui drept de folosință separată pe perioadă nedeterminată fără

plată în favoarea pârâtei se îngrădește nelegal dreptul de proprietate al

reclamantei. Mai mult, prin acest drept de folosință pe perioadă nelimitată se

instituie inalienabilitatea convențională a dreptului de proprietate peste

limitele impuse la normele imperative civile. Prevederile art. 1411 – art. 1415

C. civ., instituie caracterul esențialmente temporar al locațiunii și interzic

încheierea contractelor de locațiune ereditare.

Examinând recursul prin

prisma motivelor invocate de recurentă, Înalta Curte constată că acesta este

nefondat.

Nu este dat motivul prevăzut

de pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., întrucât instanța de apel nu a interpretat

greșit natura dreptului dedus judecății și nu a schimbat natura actului juridic

intitulat minută, încheiat la 26 iunie 1991 între părți, așa cum susține

recurenta ci, dimpotrivă a procedat la o interpretare corectă și la o stabilire

corectă a naturii dreptului și a actului juridic dedus judecății. Astfel,

Curtea a reținut în mod corect că, în speță, având în vedere actul încheiat

între părți, nu suntem în prezența unei locațiuni pe termen nelimitat ci de o

modalitate de partajare între cele două societăți rezultate din reorganizarea

fostei societăți „mamă” I.E.L.I.F. Această reținere este corectă și prin prisma

ansamblului drepturilor și obligațiilor rezultând pentru ambele părți din actul

intitulat minută și încheiat la 26 iunie 1991. Or, nu se poate ignora, așa cum

pretinde recurenta – reclamantă, prevederile din minută potrivit cărora

reclamanta a dobândit dreptul la proprietate asupra imobilului, pârâtei

revenindu-i, în compensație, folosința unei părți din imobil. Așa cum corect a

reținut și instanța de apel minuta încheiată între părți reprezintă o convenție

legal valabilă, încheiată cu respectarea prevederilor art. 969 și 970 C. civ.,

având o cauză licită și morală.

Nu este dat nici motivul

prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., întrucât instanța de apel a făcut

o corectă interpretare și aplicare a prevederilor legale incidente în cauză sau

indicate de reclamanta recurentă că ar fi incidente cauzei.

Este corectă susținerea

reclamantei recurente că se poate invoca, și pronunța, nulitatea parțială a

unui act juridic numai că instanțele nu au respins acțiunea ei pentru acest

motiv, ci chiar au examinat cauzele de nulitate invocate, pe care, însă, le-au

găsit, în mod justificat, neîntemeiate. Faptul că instanța de apel a făcut

referire, în examinarea cauzei, la ansamblul prevederilor minutei și la toate

drepturile și obligațiile ce rezultă din aceasta nu echivalează, așa cum

încearcă să sugereze recurenta, cu respingerea posibilității de pronunțare a

unei soluții de constatare a nulității parțiale a actului.

În ceea ce privește

celelalte motive de nelegalitate raportate la pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.,

este de observat că toate se întemeiază și pleacă de la premiza că dreptul

pârâtei rezultând din minută este un drept de locațiune. Or, cum s-a stabilit

de instanța de apel și de către Înalta Curte mai sus, nefiind vorba de un drept

de locațiune nu își au aplicare prevederile art. 1411 – art. 1415 C. civ.,

invocate de recurentă și deci nu se pune problema interpretării sau aplicării

greșite a lor. Schimbarea structurii acționariatului societății reclamante nu

poate avea nicio înrâurire asupra drepturilor dobândite și obligațiilor asumate

de societate anterior schimbării, cu atât mai mult cu cât, la data respectivei

schimbări se cunoșteau toate aceste drepturi și obligații. Drept urmare este

neîntemeiată și susținerea recurentei că prevederile de la lit. a) – c) ale

minutei ar contraveni normelor imperative prevăzute de art. 480 – art. 481 C.

civ.

Față de cele de mai sus,

Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

reclamanta SC S.T. SA Timișoara, împotriva deciziei Curții de Apel Timișoara nr.

233 din 18 noiembrie 2008, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi

28 octombrie 2009.