ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1376/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta SC B.I.L.N. SA cu sediul ales în România a chemat în

judecată societatea SC I. SA Galați și a solicitat Tribunalului

Galați să pronunțe o sentință prin care să anuleze

hotărârea nr. 1 a adunării generale ordinare a acționarilor

societății SC I. SA Galați, care a fost ținută la data

de 6 mai 2008. În motivarea acțiunii reclamanta a susținut că

hotărârea A.G.A. a fost adoptată cu încălcarea

dispozițiilor art. 117 alin. (6) și (7) din Legea nr. 31/1990 care obligă

la menționarea în convocator a tuturor punctelor de pe ordinea de zi. În

concret a susținut că adunarea generală a adoptat hotărârea

de vânzare a imobilului

“

Casa de Odihnă D.” fără ca în

convocator să se facă vreo precizare cu privire la acest punct de pe

ordinea de zi. De asemenea s-a mai susținut că s-au încălcat

prevederile art. 224 din Legea nr. 297/2004 și art. 136 din Regulamentul C.N.V.M.

nr. 1/2006.

Sentința nr. 6 pronunțată la

data de 14 ianuarie 2009 de Tribunalul Galați, secția comercială.

După examinarea actelor dosarului,

tribunalul a respins acțiunea apreciind că necuprinderea în

convocator a deciziei de înstrăinare a activului Casa de Odihnă D. nu

atrage nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. întrucât valoarea de

înregistrare a acestuia nu depășește 10% din valoarea netă

a activelor societății. În privința punerii la dispoziție a

materialelor supuse dezbaterii, prima instanță a reținut că

acestea se aflau la dispoziția acționariatului încă de la data

de 25 aprilie 2008 potrivit celor înscrise în convocator.

Sentința nr. 6 pronunțată de

Tribunalul Galați la data de 14 ianuarie 2009 a fost apelată de

reclamanta SC B.I.L.N. SA București, care a susținut că prima

instanță a apreciat greșit faptul că activul aprobat spre

vânzare reprezintă 10% din valoarea activelor nete ale

societății. A mai arătat apelanta că actele care au stat la

baza adoptării hotărârii, mai exact raportul de evaluare a activului,

nu i-a fost pus la dispoziție, iar pe ordinea de zi nu a figurat acest

punct care privea vânzarea.

De asemenea, convocatorul nu conținea,

potrivit apelantei, explicitarea obiectului dezbaterii așa încât s-au

încălcat în opinia sa dispozițiile art. 224 din Legea nr. 297/2004,

și art. 184 din Legea nr. 31/1990.

Apelanta a invocat și faptul că instanța

de fond nu a avut în vedere încălcarea dispozițiilor legale privind transmiterea

informațiilor cu privire la ordinea de zi ceea ce a dus la încălcarea

dreptului său la informare.

Prin decizia nr. 89 din 12 octombrie 2009,

Curtea de Apel Galați, secția comercială, a respins ca nefondat

apelul reclamantei.

După ce a redat criticile aduse sentinței,

Curtea a apreciat că prima instanță a analizat amplu

situația de fapt și temeiurile de drept incidente în cauză.

Față de dispozițiile extrem de clare ale art. 150 din Legea nr. 31/1990,

instanța de apel a stabilit că în mod corect s-a apreciat de

către judecătorul fondului faptul că hotărârea de

înstrăinare a activului, luată în A.G.A., nu poate atrage nulitatea măsurii

adoptate. A mai reținut Curtea că apelanta a avut acces la materialele

care urmau să fie supuse dezbaterii în A.G.A. astfel că nu i-a fost

încălcat dreptul la informare.

Împotriva deciziei comerciale nr. 89 din 12

octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Galați a declarat recurs

reclamanta SC B.I.L.N. SA solicitând Înaltei Curți să modifice în tot

hotărârile anterioare și în fond, să admită acțiunea astfel

cum a fost formulată. În argumentarea motivelor de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurenta a

susținut că instanța a interpretat în mod greșit actul

dedus judecății și a aplicat greșit legea. În concret a

invocat încălcarea art. 117 alin. (6) din Legea societăților

comerciale cu motivarea că pe ordinea de zi nu au fost menționate

explicit toate problemele care fac obiectul dezbaterilor adunării generale

printre acestea nefigurând și înstrăinarea activului Casa de

Odihnă D. Reclamanta a mai susținut că prin acest procedeu le-a

fost încălcat dreptul acționarilor la informare și că în A.G.A.

acționarii au fost puși în fața faptului împlinit fără

posibilitatea de a cunoaște ordinea de zi și de a emite mandate

documentate. În continuare, recurenta și-a exprimat dezacordul și în

legătură cu aprecierea instanțelor asupra faptului că

înstrăinarea imobilului era de competența Consiliului de

Administrație și că în A.G.A. această măsură a

fost supusă aprobării pentru informarea acționarilor cu

motivarea că această apreciere se bazează pe o

inconsecvență logică. Supunerea spre aprobare A.G.A. a unei

măsuri se face, potrivit recurentei, pentru adoptare și nu pentru

informare cum s-a susținut, această concluzie fiind contrazisă

de hotărârea A.G.A. prin care s-a menționat în mod clar că s-a

aprobat vânzarea imobilului Casa de Odihnă D. Din această

perspectivă recurenta a considerat că s-au încălcat prevederile art.

117 alin. (6) din Legea soccietăților comerciale.

În continuare recurenta a criticat aplicarea

greșită a dispozițiilor art. 224 din Legea nr. 297/2004 și art.

184 din Legea nr. 31/1990, apreciind că societatea comercială nu

și-a respectat obligația de a asigura acționarilor facilitățile

necesare pentru a le permite să-și exercite drepturile în A.G.A., în

cunoștință de cauză.

Pentru aceste motive, recurenta s-a

considerat îndreptățită să solicite admiterea recursului,

iar în fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Recursul este fondat potrivit celor ce

urmează:

Recursul potrivit art. 299 – art. 316 C.

proc. civ. se definește prin atributele sale, printre acestea înscriindu-se

atributul de a fi cale extraordinară de atac nedevolutivă și de

reformare. Esența acestor trăsături rezultă din prevederile

art. 3021 și art. 304 alin. (1) – (9) C. proc. civ. În alte cuvinte, accesul

la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția

impune și instituirea unor reguli de desfășurare a procesului în

fața instanțelor dar și obligații în sarcina

instanțelor în legătură cu actul final care atestă

judecata.

Prin urmare, hotărârea trebuie să

cuprindă rațiunile pentru care s-a ajuns la o anumită

soluție, considerentele care includ aceste rațiuni constituind

și baza analizei temeiniciei și legalității în căile

de atac care au fost puse procedural la îndemâna părților.

Înalta Curte față de

precizările de mai sus va avea în vedere faptul că se află în

fața unui recurs extraordinar prin care decizia Curții de Apel este

supusă numai unui examen de legalitate, cerință impusă de art.

304 alin. (1) raportat la pct. 1 - 9 C. proc. civ. Din această

perspectivă se constată că instanța de apel nu a examinat motivele

de netemeinicie și nelegalitate invocate în calea de atac a apelului,

soluția bazându-se pe aprecierea generală că instanța de

fond a examinat bine cauza sub aspectul situației de fapt fără

nicio referire la dispozițiile legale a căror aplicare

greșită a fost criticată.

Chiar și în ipoteza în care

situația de fapt și apărările care au fost criticate de

apelantă au rămas neschimbate, în sensul că sunt aceleași

care au fost dezbătute de prima instanță, nu se poate

reține că menținerea soluției fondului în fața unor

critici concrete, fără a răspunde fie și succint la

acestea, satisface cerința impusă de art. 261 C. proc. civ.

În contextul arătat, în recurs nu se

poate examina legalitatea deciziei pronunțate de Curtea de Apel întrucât

lipsește baza de analiză și anume considerentele deciziei,

insuficiența motivării nefiind corespunzătoare scopului

motivării și echivalează în realitate cu o nemotivare.

Nu în ultimul rând trebuie reținut

că motivarea hotărârii este o componentă a principiului

dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 pct. 1 al Convenției

europene pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale și în același timp o

garanție procesuală care permite exercitarea controlului judiciar al unei

hotărâri judecătorești.

Rezumând, argumentele de mai sus și având

în vedere că o eventuală suplinire a motivării este

incompatibilă cu orice soluție ar putea fi adoptată în recurs,

Înalta Curte având în vedere încălcarea dispozițiilor legale mai sus

arătate și prin raportare la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. ipoteza a

doua, reține lipsa de temei legal a deciziei recurate întrucât din modul în

care a fost redactată, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu

corect aplicată astfel că va admite recursul și va casa decizia

în sensul dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC

B.I.L.N. SA împotriva deciziei comerciale nr. 89 din 12 octombrie 2009 a

Curții de Apel Galați, secția comercială maritimă

și fluvială, casează decizia recurată și trimite spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 23 aprilie 2010.