ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1376/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC B.I.L.N. SA cu sediul ales în România a chemat în judecată societatea SC I. SA Galați și a solicitat Tribunalului Galați să pronunțe o sentință prin care să anuleze hotărârea nr. 1 a adunării generale ordinare a acționarilor societății SC I. SA Galați, care a fost ținută la data de 6 mai 2008. În motivarea acțiunii reclamanta a susținut că hotărârea A.G.A. a fost adoptată cu încălcarea dispozițiilor art. 117 alin. (6) și (7) din Legea nr. 31/1990 care obligă la menționarea în convocator a tuturor punctelor de pe ordinea de zi. În concret a susținut că adunarea generală a adoptat hotărârea de vânzare a imobilului “ Casa de Odihnă D.” fără ca în convocator să se facă vreo precizare cu privire la acest punct de pe ordinea de zi.

De asemenea s-a mai susținut că s-au încălcat prevederile art. 224 din Legea nr. 297/2004 și art. 136 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 1/2006. Sentința nr. 6 pronunțată la data de 14 ianuarie 2009 de Tribunalul Galați, secția comercială. După examinarea actelor dosarului, tribunalul a respins acțiunea apreciind că necuprinderea în convocator a deciziei de înstrăinare a activului Casa de Odihnă D. nu atrage nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. întrucât valoarea de înregistrare a acestuia nu depășește 10% din valoarea netă a activelor societății. În privința punerii la dispoziție a materialelor supuse dezbaterii, prima instanță a reținut că acestea se aflau la dispoziția acționariatului încă de la data de 25 aprilie 2008 potrivit celor înscrise în convocator.

Sentința nr. 6 pronunțată de Tribunalul Galați la data de 14 ianuarie 2009 a fost apelată de reclamanta SC B.I.L.N. SA București, care a susținut că prima instanță a apreciat greșit faptul că activul aprobat spre vânzare reprezintă 10% din valoarea activelor nete ale societății. A mai arătat apelanta că actele care au stat la baza adoptării hotărârii, mai exact raportul de evaluare a activului, nu i-a fost pus la dispoziție, iar pe ordinea de zi nu a figurat acest punct care privea vânzarea. De asemenea, convocatorul nu conținea, potrivit apelantei, explicitarea obiectului dezbaterii așa încât s-au încălcat în opinia sa dispozițiile art. 224 din Legea nr. 297/2004, și art. 184 din Legea nr. 31/1990.

Apelanta a invocat și faptul că instanța de fond nu a avut în vedere încălcarea dispozițiilor legale privind transmiterea informațiilor cu privire la ordinea de zi ceea ce a dus la încălcarea dreptului său la informare. Prin decizia nr. 89 din 12 octombrie 2009, Curtea de Apel Galați, secția comercială, a respins ca nefondat apelul reclamantei. După ce a redat criticile aduse sentinței, Curtea a apreciat că prima instanță a analizat amplu situația de fapt și temeiurile de drept incidente în cauză. Față de dispozițiile extrem de clare ale art. 150 din Legea nr. 31/1990, instanța de apel a stabilit că în mod corect s-a apreciat de către judecătorul fondului faptul că hotărârea de înstrăinare a activului, luată în A.G.A., nu poate atrage nulitatea măsurii adoptate.

A mai reținut Curtea că apelanta a avut acces la materialele care urmau să fie supuse dezbaterii în A.G.A. astfel că nu i-a fost încălcat dreptul la informare. Împotriva deciziei comerciale nr. 89 din 12 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Galați a declarat recurs reclamanta SC B.I.L.N. SA solicitând Înaltei Curți să modifice în tot hotărârile anterioare și în fond, să admită acțiunea astfel cum a fost formulată. În argumentarea motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța a interpretat în mod greșit actul dedus judecății și a aplicat greșit legea.

În concret a invocat încălcarea art. 117 alin. (6) din Legea societăților comerciale cu motivarea că pe ordinea de zi nu au fost menționate explicit toate problemele care fac obiectul dezbaterilor adunării generale printre acestea nefigurând și înstrăinarea activului Casa de Odihnă D. Reclamanta a mai susținut că prin acest procedeu le-a fost încălcat dreptul acționarilor la informare și că în A.G.A. acționarii au fost puși în fața faptului împlinit fără posibilitatea de a cunoaște ordinea de zi și de a emite mandate documentate. În continuare, recurenta și-a exprimat dezacordul și în legătură cu aprecierea instanțelor asupra faptului că înstrăinarea imobilului era de competența Consiliului de Administrație și că în A.G.A.

această măsură a fost supusă aprobării pentru informarea acționarilor cu motivarea că această apreciere se bazează pe o inconsecvență logică. Supunerea spre aprobare A.G.A. a unei măsuri se face, potrivit recurentei, pentru adoptare și nu pentru informare cum s-a susținut, această concluzie fiind contrazisă de hotărârea A.G.A. prin care s-a menționat în mod clar că s-a aprobat vânzarea imobilului Casa de Odihnă D. Din această perspectivă recurenta a considerat că s-au încălcat prevederile art. 117 alin. (6) din Legea soccietăților comerciale. În continuare recurenta a criticat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 224 din Legea nr. 297/2004 și art. 184 din Legea nr. 31/1990, apreciind că societatea comercială nu și-a respectat obligația de a asigura acționarilor facilitățile necesare pentru a le permite să-și exercite drepturile în A.G.A., în cunoștință de cauză.

Pentru aceste motive, recurenta s-a considerat îndreptățită să solicite admiterea recursului, iar în fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. Recursul este fondat potrivit celor ce urmează: Recursul potrivit art. 299 – art. 316 C. proc. civ. se definește prin atributele sale, printre acestea înscriindu-se atributul de a fi cale extraordinară de atac nedevolutivă și de reformare. Esența acestor trăsături rezultă din prevederile art. 3021 și art. 304 alin. (1) – (9) C. proc. civ. În alte cuvinte, accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția impune și instituirea unor reguli de desfășurare a procesului în fața instanțelor dar și obligații în sarcina instanțelor în legătură cu actul final care atestă judecata.

Prin urmare, hotărârea trebuie să cuprindă rațiunile pentru care s-a ajuns la o anumită soluție, considerentele care includ aceste rațiuni constituind și baza analizei temeiniciei și legalității în căile de atac care au fost puse procedural la îndemâna părților. Înalta Curte față de precizările de mai sus va avea în vedere faptul că se află în fața unui recurs extraordinar prin care decizia Curții de Apel este supusă numai unui examen de legalitate, cerință impusă de art. 304 alin. (1) raportat la pct. 1 - 9 C. proc. civ. Din această perspectivă se constată că instanța de apel nu a examinat motivele de netemeinicie și nelegalitate invocate în calea de atac a apelului, soluția bazându-se pe aprecierea generală că instanța de fond a examinat bine cauza sub aspectul situației de fapt fără nicio referire la dispozițiile legale a căror aplicare greșită a fost criticată.

Chiar și în ipoteza în care situația de fapt și apărările care au fost criticate de apelantă au rămas neschimbate, în sensul că sunt aceleași care au fost dezbătute de prima instanță, nu se poate reține că menținerea soluției fondului în fața unor critici concrete, fără a răspunde fie și succint la acestea, satisface cerința impusă de art. 261 C. proc. civ. În contextul arătat, în recurs nu se poate examina legalitatea deciziei pronunțate de Curtea de Apel întrucât lipsește baza de analiză și anume considerentele deciziei, insuficiența motivării nefiind corespunzătoare scopului motivării și echivalează în realitate cu o nemotivare.

Nu în ultimul rând trebuie reținut că motivarea hotărârii este o componentă a principiului dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 pct. 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și în același timp o garanție procesuală care permite exercitarea controlului judiciar al unei hotărâri judecătorești. Rezumând, argumentele de mai sus și având în vedere că o eventuală suplinire a motivării este incompatibilă cu orice soluție ar putea fi adoptată în recurs, Înalta Curte având în vedere încălcarea dispozițiilor legale mai sus arătate și prin raportare la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. ipoteza a doua, reține lipsa de temei legal a deciziei recurate întrucât din modul în care a fost redactată, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată astfel că va admite recursul și va casa decizia în sensul dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC B.I.L.N. SA împotriva deciziei comerciale nr. 89 din 12 octombrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția comercială maritimă și fluvială, casează decizia recurată și trimite spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 aprilie 2010.