ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1274/2011

Ședința publică de la 24 martie 2011 Asupra recursurilor de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr. 7731/121/2007 reclamanta SC P.I. SRL în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a hotărârilor Adunării Generale a Asociaților pârâtei din 31 ianuarie 2006 și 20 aprilie 2006. Prin sentința comercială nr. 2 din 18 ianuarie 2008 Tribunalul Galați a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI a comercială, unde a fost înregistrată sub nr. 7095/3/2008.

În cauză au formulat cereri de intervenție intervenientele SC P.K.R.E. România SRL, SC A.S.C.I. SRL și SC G. SRL; solicitând să se constate valabilitatea hotărârilor contestate și să fie respinsă cererea reclamantei. Prin încheierea pronunțată în Camera de consiliu din data de 10 iunie 2008, cererile de intervenție au fost respinse ca inadmisibile. Prin sentința civilă nr. 11332 din 28 octombrie 2008 Tribunalul București, secția comercială, a admis cererea formulată de reclamanta SC P.I. SRL București în contradictoriu cu pârâta SC B.D.L.P. SRL București. A constatat nulitatea absolută a hotărârilor Adunării Generale a Asociaților SC B.D.L.P. SRL București din 31 ianuarie 2006 și 24 iunie 2006. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că în ambele hotărâri au fost încălcate dispozițiile legale imperative referitoare la convocarea asociaților în adunarea generală, condițiile de cvorum și de vot.

Hotărârile au fost adoptate în lipsa asociatului SC P.I. SRL București care nu a fost convocat în modalitatea prevăzută de Legea nr. 31/1990. Împotriva acestei sentințe au declarat apel intervenientele SC P.K.R.E. România SRL Voluntari, SC A.S.C.I. SRL București și SC G. SRL Galați. Prin decizia comercială nr. 261 din 21 aprilie 2010 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins excepția tardivității apelului declarat de apelantele SC P.K.R.E. România SRL Voluntari și SC G. SRL Galați ca neîntemeiată. A respins ca nefondate apelurile declarate de apelantele SC P.K.R.E. România SRL Voluntari, SC A.S.C.I. SRL București și SC G. SRL Galați. A obligat apelantele la plata către intimata SC P.I.

SRL București a sumei de 24.216,50 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel instanța de apel a reținut că încheierea prin care instanța se pronunță asupra admisibilității în principiu a cererii de intervenție prezintă unele particularități în privința căii de atac indiferent de soluția pronunțată. Dacă cererea este respinsă ca inadmisibilă terțul are fie posibilitatea atacării încheierii odată cu fondul, fie posibilitatea de a-și valorifica pretențiile pe cale principală, fără a exista riscul respingerii cererii ulterioare pentru autoritate de lucru judecat, deoarece în procesul în care a intervenit nu s-a judecat nimic în privința cererii sale. Termenul de declarare a căii de atac exercitată de terțul intervenient este cel prevăzut pentru hotărârea finală care trebuia comunicată și intervenientelor, chiar dacă ei nu figurează în dispozitiv.

S-a reținut că neexistând dovada comunicării excepția tardivității este nefondată. Cu privire la modul în care au fost soluționate cererile de intervenție, Curtea a apreciat că tribunalul a dispus judicios respingerea acestora ca inadmisibile. Cererea de intervenție în interes propriu se face sub forma cererii de chemare în judecată, având natura juridică a acesteia. Cererea de intervenție principală formulată de SC G. SRL nu respectă cerințele prevăzute de art. 50 alin. (1) C. proc. civ. Deși a fost calificată atât la fond cât și prin motivele de apel ca fiind o cerere de intervenție principală, aceasta nu are un petit și nu este formulată nicio pretenție concretă. În privința cererii SC P.K.R.E.

România SRL și SC A.S.C.I. SRL s-a reținut că a fost respinsă în mod corect ca inadmisibilă, întrucât instanța nu putea soluționa intervenția principală a acestora, care urmăreau câștigarea procesului pentru ele în contradictoriu atât cu reclamantul cât și cu pârâtul și, totodată, intervenția accesorie a acelorași interveniente prin care pretindeau că susțin apărările pârâtei SC B. SRL. S-a reținut că cererea de intervenție accesorie este inadmisibilă, întrucât pârâta SC B. SRL a recunoscut că hotărârile contestate au fost adoptate în condiții de nelegalitate. Pe fondul cauzei s-a reținut că soluția pronunțată de tribunal este legală și temeinică, câtă vreme ambele hotărâri adoptate de pârâtă au încălcat dispozițiile legale imperative referitoare la convocarea asociaților, la condițiile de cvorum și vot.

În baza dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. s-a dispus obligarea apelantelor la plata cheltuielilor de judecată către intimata SC P.I. SRL, reprezentând onorariu avocat. Împotriva acestei decizii au declarat recurs intervenientele SC G. SRL Galați, SC P.K.R.E. România SRL Voluntari și SC A.S.C.I. SRL București. Intervenienta SC G. SRL Galați a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate în sensul înlăturării obligării apelantelor interveniente la plata cheltuielilor de judecată. În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta a susținut, în esență, că: - Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, reclamantul nu poate obține rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care li s-a stabilit realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil.

În acest sens s-a invocat cauza Velcea și Mazăre împotriva României. - În speță nu se poate discuta despre rezonabilitate ca și criteriu de acordare a cheltuielilor de judecată dat fiind cuantumul acestora. - Însuși dreptul intern, prin textul art. 274 C. proc. civ. statuează criteriile în baza cărora instanța de judecată trebuie să aprecieze asupra cuantumului cheltuielilor de judecată solicitate. - Se impune a fi apreciat drept neîntrunit și criteriul necesității avansării cheltuielilor de judecată în cuantumul solicitat de vreme ce procesul a fost câștigat în fond, iar instanța de apel a menținut hotărârea primei instanțe. Intervenientele SC P.K.R.E. România SRL Voluntari și SC A.S.C.I. SRL București au invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul admiterii apelului și pe fondul cauzei, admiterea cererii intervenientelor așa cum a fost formulată. În situația menținerii soluției pe fond intervenientele au solicitat reducerea cheltuielilor de judecată acordate în apel, în cuantum de 24.216 lei, intimatei SC P.I. SRL București până la o sumă rezonabilă față de complexitatea cauzei. În dezvoltarea în fapt a recursului, recurentele au susținut, în esență, că: - Instanța de apel a pronunțat hotărârea cu privire la aspectul interesului intervenientelor fără a cuprinde motivele pe care se sprijină și în mod greșit nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc.

civ. - Art. 274 alin. (3) C. proc. civ. permite instanței de judecată să micșoreze onorariile avocaților când sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită. - Solicitarea echivalentului a aproape 5.800 Euro în condițiile în care avocatul care a solicitat aceste cheltuieli părții adverse s-a prezentat la un singur termen de judecată este un abuz de drept prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa. - În ceea ce privește soluționarea cererii de intervenție, instanța de apel a pronunțat hotărârea cu aplicarea greșită a legii, art. 49-56 C. proc. civ. Interesul recurentelor este născut și actual, legitim și personal și el este justificat prin faptul că pe rolul Curții de Apel Galați există dosarul nr. 2486/121/2006 între aceleași părți suspendat la cererea intimatelor din prezentul proces, ce susține interesul comun al intimatei reclamante și intimatei pârâte în fraudarea intereselor recurentelor.

Prin hotărârea dispusă de Tribunalul Galați în dosarul mai sus menționat instanța reține că nu s-a făcut dovada vicierii consimțământului SC B.D.L.P. SRL București la semnarea contractului de schimb, acesta fiind legal semnat de B.A. în baza voinței asociațiilor exprimată prin hotărârea AGEA din 20 aprilie 2006. - Recurentele își justifică interesul și pe excepția de la principiul relativității actului juridic civil. Prin executarea celor două hotărâri a căror anulare/nulitate se solicită s-au produs efecte și față de recurentele interveniente. Pe fondul cauzei s-a susținut că cererea intervenientelor este întemeiată prin faptul că cele două hotărâri sunt valabile. Hotărârile sunt luate de asociații SC B.D.L.P.

SRL București cu unanimitate de voturi, sunt acte care au fost depuse de domnul B.A. în fața celor doi notari publici și poartă ștampila în original a SC P.I. SRL. Intimata SC B.D.L.P. SRL a formulat întâmpinări, solicitând respingerea recursurilor ca nefondate. Intimata SC P.I. SRL București a formulat întâmpinări prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate. Recursurile sunt nefondate. Analizând grupat motivele de recurs formulate de interveniente prin prisma dispozițiilor legale se apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică care nu poate fi reformată prin recursurile declarate. În ce privește cererile de intervenție în interes propriu, iar în subsidiar în interesul pârâtei instanța de apel și-a motivat soluția pe aspectul interesului, nefiind întrunite cerințele necesare pentru reținerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. Motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este fondat. Stabilind că intervenientele nu au justificat un interes propriu și un folos practic direct, care să aibă o strânsă legătură cu obiectul cauzei, instanța a interpretat legal prevederile art. 49-56 C. proc. civ. Susținerea recurentelor interveniente că interesul ar fi născut, actual, legitim și personal, justificat de încercarea reclamantei și a pârâtei de a le frauda interesele prin formularea acțiunii ce face obiectul dosarului nr. 2486/121/2006, precum și pe excepția de la principiul relativității actului juridic civil nu este de natură a atrage schimbarea soluției și respectiv reținerea unui interes propriu într-o asemenea acțiune având ca obiect anularea hotărârilor AGA, care are un caracter societar.

Acțiunea în anulare a hotărârii AGA presupune ocrotirea interesului prioritar al societății, ca efect al emiterii unei hotărâri AGEA contrare legii și/sau actului constitutiv. În mod corect, instanța de apel a reținut că cererea de intervenție principală astfel cum a fost calificată la fond cât și prin motivele de apel de SC G. SRL nu respectă cerințele prevăzute de art. 50 alin. (1) C. proc. civ., aceasta nu are un petit și nu este formulată nicio pretenție concretă. În privința cererii SC P.K.R.E. România SRL Voluntari și SC A.S.C.I. SRL București corect s-a reținut de instanța de apel că nu se putea soluționa intervenția principală a acestora, care urmăreau câștigarea procesului pentru ele, în contradictoriu atât cu reclamanta cât și cu pârâta și totodată, intervenția accesorie a acelorași interveniente prin care pretindeau că susțin apărările pârâtei SC B.D.L.P.

SRL. Pârâta a recunoscut că hotărârile contestate au fost adoptate în condiții de nelegalitate, astfel că cererea de intervenție accesorie de constatare a valabilității celor două hotărâri este evident inadmisibilă. Intervenientul subsidiar, contrar celui principal, nu e parte independentă care să aibă un interes deosebit de cel al părților din proces, ci e numai în ajutorul acelei părți al cărei câștig de cauză îl folosește. În cauză atât reclamanta cât și pârâta urmăresc constatarea nulității celor două hotărâri AGEA, astfel că cererea de intervenție accesorie este inadmisibilă. În ce privește critica ce vizează soluția dată de instanță acțiunii principale se reține că intervenientele nu pot formula în căile de atac decât critici referitoare la soluția dată cererii lor, nu și critici privitoare la soluția dată cererii principale.

Cu privire la critica recurentelor referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, se constată că hotărârea nu este afectată de motivele de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Instanța de apel, ca urmare a respingerii apelurilor intervenientelor în mod corect a acordat cheltuielile de judecată în cuantumul solicitat, reprezentând onorariu avocat în conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., reținând culpa procesuală a părților care au pierdut procesul. De la regula potrivit căreia partea care a câștigat procesul urmează a-și recupera integral cheltuielile de judecată efectuate, alineatul al treilea al art. 274 C. proc. civ. prevede o excepție, în sensul că judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Instanța de apel a constatat că, cheltuielile făcute de intervenienți, în apel, ca urmare a judecății generate de recurente, sunt justificate și a acordat corect onorariul de avocat în cuantumul solicitat de intimată. În speță nu se poate reține un abuz din partea reclamantei și a avocatului care a reprezentat partea în apel, onorariul fiind unul rezonabil și necesar care permite clientului accesul la asistența calificată și are corespondent în serviciile de consultanță și reprezentare acordate. Dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. au menirea de a sancționa exercitarea abuzivă a dreptului de a obține despăgubiri însă, în speță pretinsul abuz de drept de care fac vorbire recurentele prin motivele de recurs nu există.

De altfel, critica ce vizează faptul că onorariul este în vădită disproporție în raport cu valoarea procesului și complexitatea sa și cu munca prestată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie și nu de nelegalitate, încât nu pot fi supuse controlului instanței de recurs. Referitor la jurisprudența CEDO invocată de recurenta SC G. SRL se reține că nu a fost încălcată întrucât cheltuielile efectuate în proces de reclamantă constituie cheltuieli necesare, reale și rezonabile, așa cum s-a expus mai sus, fiind fără relevanță faptul că procesul a fost câștigat în fond, iar instanța de apel a menținut hotărârea primei instanțe sub aspectul aprecierii criteriului necesității acordării cheltuielilor de judecată.

Pentru considerentele expuse se apreciază că hotărârea nu este afectată de motivele de nelegalitate de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., încât în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte urmează a respinge recursurile intervenientelor ca nefondate. Reținând culpa procesuală a recurentelor, în conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte, urmează să oblige recurentele la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 26399,60 lei către intimata SC P.I. SRL, reprezentând onorariu avocat. Cererea recurentelor de micșorare a onorariului de avocat nu este fondată. Se apreciază că aceste cheltuieli sunt cheltuieli necesare, reale și rezonabile, având în vedere serviciile de consultanță și reprezentare îndeplinite de avocatul intimatei și complexitatea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de intervenientele SC G. SRL Galați, SC P.K.R.E. România SRL Voluntari și SC A.S.C.I. SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 261 din 21 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondate. Obligă recurentele interveniente SC G. SRL Galați, SC P.K.R.E. România SRL Voluntari și SC A.S.C.I. SRL București la plata sumei de 26.399,60 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă SC P.I. SRL București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2011.