ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1274/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1274/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Ședința publică de la 24 martie 2011

Asupra

recursurilor de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr. 7731/121/2007 reclamanta SC P.I.

SRL în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL a solicitat instanței ca prin

hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a hotărârilor

Adunării Generale a Asociaților pârâtei din 31 ianuarie 2006 și 20 aprilie

2006.

Prin sentința

comercială nr. 2 din 18 ianuarie 2008 Tribunalul Galați a admis excepția

necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului București, secția a VI a comercială, unde a fost

înregistrată sub nr. 7095/3/2008.

În cauză au

formulat cereri de intervenție intervenientele SC P.K.R.E. România SRL, SC A.S.C.I.

SRL și SC G. SRL; solicitând să se constate valabilitatea hotărârilor contestate

și să fie respinsă cererea reclamantei.

Prin încheierea pronunțată în Camera de consiliu

din data de 10

iunie 2008, cererile de intervenție au fost respinse ca inadmisibile.

Prin sentința

civilă nr. 11332 din 28 octombrie 2008 Tribunalul București, secția comercială,

a admis cererea formulată de reclamanta SC P.I. SRL București în contradictoriu

cu pârâta SC B.D.L.P. SRL București. A constatat nulitatea absolută a

hotărârilor Adunării Generale a Asociaților SC B.D.L.P. SRL București din 31

ianuarie 2006 și 24 iunie 2006.

Pentru a hotărî

astfel instanța a reținut că în ambele hotărâri au fost încălcate dispozițiile

legale imperative referitoare la convocarea asociaților în adunarea generală,

condițiile de cvorum și de vot. Hotărârile au fost adoptate în lipsa

asociatului SC P.I. SRL București care nu a fost convocat în modalitatea

prevăzută de Legea nr. 31/1990.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel intervenientele SC P.K.R.E. România SRL Voluntari, SC

A.S.C.I. SRL București și SC G. SRL Galați.

Prin decizia

comercială nr. 261 din 21 aprilie 2010 Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială, a respins excepția tardivității apelului declarat de apelantele SC P.K.R.E.

România SRL Voluntari și SC G. SRL Galați ca neîntemeiată.

A respins ca

nefondate apelurile declarate de apelantele SC P.K.R.E. România SRL Voluntari,

SC A.S.C.I. SRL București și SC G. SRL Galați.

A obligat

apelantele la plata către intimata SC P.I. SRL București a sumei de 24.216,50

lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel instanța de apel a reținut că încheierea prin care instanța se pronunță

asupra admisibilității în principiu a cererii de intervenție prezintă unele

particularități în privința căii de atac indiferent de soluția pronunțată. Dacă

cererea este respinsă ca inadmisibilă terțul are fie posibilitatea atacării

încheierii odată cu fondul, fie posibilitatea de a-și valorifica pretențiile pe

cale principală, fără a exista riscul respingerii cererii ulterioare pentru

autoritate de lucru judecat, deoarece în procesul în care a intervenit nu s-a

judecat nimic în privința cererii sale.

Termenul de declarare a căii de atac

exercitată de terțul intervenient este cel prevăzut pentru hotărârea finală

care trebuia comunicată și intervenientelor, chiar dacă ei nu figurează în

dispozitiv. S-a reținut că neexistând dovada comunicării excepția tardivității

este nefondată.

Cu privire la

modul în care au fost soluționate cererile de intervenție, Curtea a apreciat că

tribunalul a dispus judicios respingerea acestora ca inadmisibile. Cererea de

intervenție în interes propriu se face sub forma cererii de chemare în

judecată, având natura juridică a acesteia. Cererea de intervenție principală

formulată de SC G. SRL nu respectă cerințele prevăzute de art. 50 alin. (1) C.

proc. civ. Deși a fost calificată atât la fond cât și prin motivele de apel ca

fiind o cerere de intervenție principală, aceasta nu are un petit și nu este

formulată nicio pretenție concretă. În privința cererii SC P.K.R.E. România SRL

și SC A.S.C.I. SRL s-a reținut că a fost respinsă în mod corect ca

inadmisibilă, întrucât instanța nu putea soluționa intervenția principală a

acestora, care urmăreau câștigarea procesului pentru ele în contradictoriu atât

cu reclamantul cât și cu pârâtul și, totodată, intervenția accesorie a

acelorași interveniente prin care pretindeau că susțin apărările pârâtei SC B. SRL.

S-a reținut că cererea de intervenție accesorie este inadmisibilă, întrucât

pârâta SC B. SRL a recunoscut că hotărârile contestate au fost adoptate în

condiții de nelegalitate.

Pe fondul cauzei

s-a reținut că soluția pronunțată de tribunal este legală și temeinică, câtă

vreme ambele hotărâri adoptate de pârâtă au încălcat dispozițiile legale

imperative referitoare la convocarea asociaților, la condițiile de cvorum și

vot.

În baza

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. s-a dispus obligarea apelantelor la plata

cheltuielilor de judecată către intimata SC P.I. SRL, reprezentând onorariu

avocat.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs intervenientele SC G. SRL Galați, SC P.K.R.E. România

SRL Voluntari și SC A.S.C.I. SRL București.

Intervenienta SC G.

SRL Galați a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul

cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei

recurate în sensul înlăturării obligării apelantelor interveniente la plata

cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea în

fapt a recursului, recurenta a susținut, în esență, că:

- Potrivit

jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, reclamantul nu poate

obține rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care li s-a

stabilit realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil. În acest sens s-a

invocat cauza Velcea și Mazăre împotriva României.

- În speță nu se

poate discuta despre rezonabilitate ca și criteriu de acordare a cheltuielilor

de judecată dat fiind cuantumul acestora.

- Însuși dreptul

intern, prin textul art. 274 C. proc. civ. statuează criteriile în baza cărora

instanța de judecată trebuie să aprecieze asupra cuantumului cheltuielilor de

judecată solicitate.

- Se impune a fi

apreciat drept neîntrunit și criteriul necesității avansării cheltuielilor de

judecată în cuantumul solicitat de vreme ce procesul a fost câștigat în fond,

iar instanța de apel a menținut hotărârea primei instanțe.

Intervenientele

SC P.K.R.E. România SRL Voluntari și SC A.S.C.I. SRL București au invocat

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. solicitând admiterea

recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul admiterii

apelului și pe fondul cauzei, admiterea cererii intervenientelor așa cum a fost

formulată.

În situația

menținerii soluției pe fond intervenientele au solicitat reducerea

cheltuielilor de judecată acordate în apel, în cuantum de 24.216 lei, intimatei

SC P.I. SRL București până la o sumă rezonabilă față de complexitatea cauzei.

În dezvoltarea în

fapt a recursului, recurentele au susținut, în esență, că:

- Instanța de

apel a pronunțat hotărârea cu privire la aspectul interesului intervenientelor

fără a cuprinde motivele pe care se sprijină și în mod greșit nu a făcut

aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

- Art. 274 alin.

(3) C. proc. civ. permite instanței de judecată să micșoreze onorariile

avocaților când sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii

sau de munca îndeplinită.

- Solicitarea

echivalentului a aproape 5.800 Euro în condițiile în care avocatul care a

solicitat aceste cheltuieli părții adverse s-a prezentat la un singur termen de

judecată este un abuz de drept prin deturnarea onorariului de avocat de la

finalitatea sa.

- În ceea ce

privește soluționarea cererii de intervenție, instanța de apel a pronunțat

hotărârea cu aplicarea greșită a legii, art. 49-56 C. proc. civ. Interesul

recurentelor este născut și actual, legitim și personal și el este justificat

prin faptul că pe rolul Curții de Apel Galați există dosarul nr. 2486/121/2006

între aceleași părți suspendat la cererea intimatelor din prezentul proces, ce

susține interesul comun al intimatei reclamante și intimatei pârâte în

fraudarea intereselor recurentelor. Prin hotărârea dispusă de Tribunalul Galați

în dosarul mai sus menționat instanța reține că nu s-a făcut dovada vicierii

consimțământului SC B.D.L.P. SRL București la semnarea contractului de schimb,

acesta fiind legal semnat de B.A. în baza voinței asociațiilor exprimată prin

hotărârea AGEA din 20 aprilie 2006.

- Recurentele își

justifică interesul și pe excepția de la principiul relativității actului juridic

civil. Prin executarea celor două hotărâri a căror anulare/nulitate se solicită

s-au produs efecte și față de recurentele interveniente.

Pe fondul cauzei s-a

susținut că cererea intervenientelor este întemeiată prin faptul că cele două

hotărâri sunt valabile. Hotărârile sunt luate de asociații SC B.D.L.P. SRL

București cu unanimitate de voturi, sunt acte care au fost depuse de domnul B.A.

în fața celor doi notari publici și poartă ștampila în original a SC P.I. SRL.

Intimata SC B.D.L.P.

SRL a formulat întâmpinări, solicitând respingerea recursurilor ca nefondate.

Intimata SC P.I. SRL

București a formulat întâmpinări prin care a solicitat respingerea recursurilor

ca nefondate.

Recursurile sunt

nefondate.

Analizând grupat

motivele de recurs formulate de interveniente prin prisma dispozițiilor legale

se apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică

care nu poate fi reformată prin recursurile declarate.

În ce privește

cererile de intervenție în interes propriu, iar în subsidiar în interesul

pârâtei instanța de apel și-a motivat soluția pe aspectul interesului, nefiind

întrunite cerințele necesare pentru reținerea motivului de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Motivul de recurs

întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este fondat.

Stabilind că intervenientele nu au justificat un interes propriu și un folos

practic direct, care să aibă o strânsă legătură cu obiectul cauzei, instanța a

interpretat legal prevederile art. 49-56 C. proc. civ.

Susținerea

recurentelor interveniente că interesul ar fi născut, actual, legitim și

personal, justificat de încercarea reclamantei și a pârâtei de a le frauda

interesele prin formularea acțiunii ce face obiectul dosarului nr. 2486/121/2006,

precum și pe excepția de la principiul relativității actului juridic civil nu

este de natură a atrage schimbarea soluției și respectiv reținerea unui interes

propriu într-o asemenea acțiune având ca obiect anularea hotărârilor AGA, care

are un caracter societar. Acțiunea în anulare a hotărârii AGA presupune

ocrotirea interesului prioritar al societății, ca efect al emiterii unei

hotărâri AGEA contrare legii și/sau actului constitutiv.

În mod corect,

instanța de apel a reținut că cererea de intervenție principală astfel cum a

fost calificată la fond cât și prin motivele de apel de SC G. SRL nu respectă

cerințele prevăzute de art. 50 alin. (1) C. proc. civ., aceasta nu are un petit

și nu este formulată nicio pretenție concretă.

În privința

cererii SC P.K.R.E. România SRL Voluntari

și

SC A.S.C.I. SRL București corect s-a reținut

de instanța de apel că nu se putea soluționa intervenția principală a acestora,

care urmăreau câștigarea procesului pentru ele, în contradictoriu atât cu

reclamanta cât și cu pârâta și totodată, intervenția accesorie a acelorași

interveniente prin care pretindeau că susțin apărările pârâtei SC B.D.L.P. SRL.

Pârâta a recunoscut că hotărârile contestate au fost adoptate în condiții de

nelegalitate, astfel că cererea de intervenție accesorie de constatare a

valabilității celor două hotărâri este evident inadmisibilă.

Intervenientul

subsidiar, contrar celui principal, nu e parte independentă care să aibă un

interes deosebit de cel al părților din proces, ci e numai în ajutorul acelei

părți al cărei câștig de cauză îl folosește. În cauză atât reclamanta cât și

pârâta urmăresc constatarea nulității celor două hotărâri AGEA, astfel că

cererea de intervenție accesorie este inadmisibilă.

În ce privește

critica ce vizează soluția dată de instanță acțiunii principale se reține că

intervenientele nu pot formula în căile de atac decât critici referitoare la

soluția dată cererii lor, nu și critici privitoare la soluția dată cererii principale.

Cu privire la

critica recurentelor referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, se

constată că hotărârea nu este afectată de motivele de nelegalitate prevăzut de

art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Instanța de apel,

ca urmare a respingerii apelurilor intervenientelor în mod corect a acordat

cheltuielile de judecată în cuantumul solicitat, reprezentând onorariu avocat

în conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., reținând culpa

procesuală a părților care au pierdut procesul.

De la regula

potrivit căreia partea care a câștigat procesul urmează a-și recupera integral

cheltuielile de judecată efectuate, alineatul al treilea al art. 274 C. proc.

civ. prevede o excepție, în sensul că judecătorii au dreptul să mărească sau să

micșoreze onorariile avocaților ori de câte ori vor constata motivat că sunt

nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită

de avocat.

Instanța de apel

a constatat că, cheltuielile făcute de intervenienți, în apel, ca urmare a

judecății generate de recurente, sunt justificate și a acordat corect onorariul

de avocat în cuantumul solicitat de intimată.

În speță nu se

poate reține un abuz din partea reclamantei și a avocatului care a reprezentat

partea în apel, onorariul fiind unul rezonabil și necesar care permite

clientului accesul la asistența calificată și are corespondent în serviciile de

consultanță și reprezentare acordate.

Dispozițiile art.

274 alin. (3) C. proc. civ. au menirea de a sancționa exercitarea abuzivă a

dreptului de a obține despăgubiri însă, în speță pretinsul abuz de drept de

care fac vorbire recurentele prin motivele de recurs nu există.

De altfel,

critica ce vizează faptul că onorariul este în vădită disproporție în raport cu

valoarea procesului și complexitatea sa și cu munca prestată de avocat

reprezintă o chestiune de temeinicie și nu de nelegalitate, încât nu pot fi

supuse controlului instanței de recurs.

Referitor la

jurisprudența CEDO invocată de recurenta SC G. SRL se reține că nu a fost

încălcată întrucât cheltuielile efectuate în proces de reclamantă constituie

cheltuieli necesare, reale și rezonabile, așa cum s-a expus mai sus, fiind fără

relevanță faptul că procesul a fost câștigat în fond, iar instanța de apel a

menținut hotărârea primei instanțe sub aspectul aprecierii criteriului

necesității acordării cheltuielilor de judecată.

Pentru

considerentele expuse se apreciază că hotărârea nu este afectată de motivele de

nelegalitate de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., încât în temeiul art. 312 C.

proc. civ. Înalta Curte urmează a respinge recursurile

intervenientelor

ca nefondate.

Reținând culpa

procesuală a recurentelor, în conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc.

civ., Înalta Curte, urmează să oblige recurentele la plata cheltuielilor de

judecată în cuantum de 26399,60 lei către intimata SC P.I. SRL, reprezentând

onorariu avocat.

Cererea

recurentelor de micșorare a onorariului de avocat nu este fondată. Se apreciază

că aceste cheltuieli sunt cheltuieli necesare, reale și rezonabile, având în

vedere serviciile de consultanță și reprezentare îndeplinite de avocatul

intimatei și complexitatea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursurile declarate de intervenientele

SC G. SRL Galați, SC P.K.R.E. România SRL

Voluntari și SC A.S.C.I. SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 261

din 21 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca

nefondate.

Obligă

recurentele interveniente SC G. SRL Galați, SC P.K.R.E. România SRL Voluntari

și SC A.S.C.I. SRL București la plata sumei de 26.399,60 lei cheltuieli de

judecată către intimata reclamantă SC P.I. SRL București.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 24 martie 2011.