ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1157/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1157/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra cererii de revizuire
de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 3076 din 3
iunie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ
și fiscal, a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de M.G. împotriva
deciziei nr. 2032 din 21 mai 2008 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția
contencios administrativ și fiscal.
Înalta Curte a reținut, în
esență, următoarele.
Primul motiv de revizuire
invocat de revizuent este cel prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc.
civ.
Potrivit art. 322 alin. (1) pct.
2 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel
sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs
atunci când evocă fondul, se poate cere dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri
care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unor lucruri cerute, ori s-a dat
mai mult decât s-a cerut.
Deci, art. 322 pct. 2 are în
vedere trei ipoteze. Prima vizează situația în care instanța s-a pronunțat, din
eroare, asupra unor lucruri care nu s-au cerut, a doua se referă la cazul în
care instanța nu s-a pronunțat asupra unor lucruri care s-au cerut, iar a treia
vizează situația în care instanța a dat petentului mai mult decât s-a cerut.
În speță, revizuentul a
invocat cea de a doua ipoteză, pretinzând că instanța de recurs nu s-a
pronunțat asupra excepției de nelegalitate pe care a invocat-o, încălcându-se
astfel prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și refuzându-i-se
calea de atac a recursului prevăzută de acest text.
Dar, după cum însuși revizuentul
a reținut, instanța de control judiciar a analizat acest aspect, apreciind că,
în mod corect, prima instanță (Curtea de Apel Timișoara) a făcut aplicarea art.
18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și nu a art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Modul în care instanța de
recurs a soluționat cererea recurentului nu poate fi cenzurată pe calea unei
căi extraordinare de atac. A da posibilitatea părților de a se plânge aceleiași
instanțe care a pronunțat hotărârea de modul în care a aplicat dispozițiile
legale incidente și a stabilit cadrul procesual, ar echivala cu o nouă cale
ordinară de atac, ceea ce este ilegal.
Ipoteza a doua a art. 322 alin.
(1) pct. 2 C. proc. civ., prin sintagma „lucruri cerute” are în vedere
cerințele principale, accesorii și incidentale formulate în proces și, pe cale
de consecință, numai omisiunea pronunțării asupra acestora constituie motiv de
revizuire, nu și modul în care aceste cereri s-au soluționat.
Înalta Curte a apreciat că
sunt nefondate și susținerile revizuentului cu privire la faptul că a fost
obiectul unei discriminări și că pronunțarea hotărârii s-a făcut prin
încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, motiv prevăzut de art.
21 pct. 2 din Legea nr. 554/2004.
A mai reținut Curtea că
revizuentul a beneficiat de toate drepturile legale si a uzitat de toate căile
de atac prevăzute de lege. Instanțele judecătorești, în întreg ciclul
procesual, au ascultat, primit si analizat toate susținerile si documentele de
care recurentul a înțeles să se folosească.
A concluzionat Curtea că
sunt neîntemeiate, de asemenea, susținerile cu privire la incidența
prevederilor art. 6 alin. (1) din C.E.D.O., deoarece revizuentul a beneficiat
de un recurs efectiv, de o verificare de constituționalitate (Decizia nr. 810/2007),
de reprezentarea sa de către un avocat, precum si de primirea si analizarea
tuturor documentelor depuse si înaintate de el în apărarea sa.
Împotriva deciziei nr. 3076
din 3 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios
administrativ și fiscal, M.G. a formulat o nouă cerere de reviziuire,
întemeiată inițial, în mod generic, pe dispozițiile art. 322 C. proc. civ.,
fără a se indica argumentele care în opinia revizuentului, atrag incidența
vreunuia dintre cazurile de revizuire prevăzute de acest text de lege.
Prin cererea transmisă
ulterior la dosar, revizuentul a invocat excepția de neconstituționalitate a
prevederilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ., motivat de faptul că încalcă prevederile
art. 20 alin. (2), art. 21 pct. (3) și art. 148 pct. 2 din Constituția
României, precum și art. 6 paragraf 1 din C.E.D.O., prin aceea că limitează cazurile
când hotărârile judecătorești pot fi atacate pe calea revizuirii, excluzând
motivul prevăzut la art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, modificată prin
Legea nr. 262/2007, precum și prevederile dreptului comunitar.
Motivându-și cererea de
revizuire, prin memoriul depus ulterior la dosar pentru termenul din 15
decembrie 2009, revizuentul a indicat ca temei legal al acesteia dispozițiile
art. 21 pct. 2 din Legea nr. 554/2004, apreciind că pronunțarea Deciziei civile
s-a făcut prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar,
respectiv a prevederilor art. 6 din C.E.D.O., principiu reglementat de art. 148
alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României.
În concret, s-a susținut că
a fost afectată imparțialitatea instanței de judecată, în condițiile în care
completul de judecată a avut aceeași compunere, fiind pus în situația ca în
cadrul revizuirii să-și evalueze propria hotărâre sub aspectul încălcării
priorității dreptului comunitar, care a constituit motivul formulării
respectivei cereri.
În raport cu noul temei
juridic astfel indicat, cererea de sesizare a Curții Constituționale în vederea
soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 C.
proc. civ., în justificarea căreia a fost invocat un singur argument, acela al
neincluderii motivului prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, a
devenit, practic, lipsită de obiect.
Pe de altă parte, în
condițiile date, nu s-ar putea reține îndeplinirea condițiilor de admisibilitate
a unei astfel de cereri, prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, în raport
cu modificarea temeiului legal pe care revizuentul a înțeles să-și întemeieze
cererea de revizuire și întrucât din întreaga motivație a excepției rezultă
doar o pretinsă necorelare a textului de lege criticat cu alte dispoziții dintr-o
lege specială care, chiar dacă ar exista, nu intră în competența instanței de contencios
constituțional, ci este de resortul autorității legiuitoare.
O atare necorelare nu poate
fi reținută însă, art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 precizând în mod
expres că, în domeniul său de reglementare, motivul de revizuire instituit se
adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă.
În conformitate cu acest
text de lege, constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute
de Codul de procedură civilă, pronunțarea hotărârilor rămase definitive și
irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar,
reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din
Constituția României, republicată.
Noul motiv de revizuire
introdus prin Legea nr. 262/2007 a fost conceput ca un remediu intern în cazul hotărârilor
pronunțate prin încălcarea respectivului principiu, în scopul îndeplinirii
obligației generale ce revine statelor membre ale Uniunii Europene, în temeiul art.
10 din Tratat.
Această reglementare,
enunțată doar ca un motiv de revizuire suplimentar, nu aduce nicio modificare
în privința condițiilor de admisibilitate a acestei căi extraordinare de atac.
Ca atare, în privința sferei
hotărârilor ce pot forma obiectul revizuirii devin incidente dispozițiile art. 322
C. proc. civ., care, în cazul deciziilor pronunțate în recurs, instituie condiția
evocării fondului.
Mai mult, întrucât motivele
de revizuire vizează, ca regulă, situația de fapt, în doctrină și jurisprudență
s-a apreciat că revizuirea privește numai hotărârile prin care s-a rezolvat fondul
pretenției, chiar dacă această cerință este prevăzută numai pentru hotărârile
pronunțate de instanța de recurs.
În ceea ce interesează
materia revizuirii, a evoca fondul înseamnă, în primă instanță, a examina
raportul juridic dedus judecății prin prisma probelor administrate în cauză,
iar în recurs, aceasta presupune schimbarea situației de fapt în urma
analizării materialului probator.
Din această perspectivă, o
hotărâre prin care s-a respins o altă cerere de revizuire a unei hotărâri pronunțate
de o instanță de recurs nu poate forma obiectul acestei căi extraordinare de
atac.
Corelând prevederile legale
anterior redate, Înalta Curte reține că pot forma obiectul revizuirii pentru
motivul prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 numai hotărârile
pronunțate, cu încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, în
primă instanță, rămase definitive și irevocabile și, respectiv, hotărârile
pronunțate în aceleași condiții de o instanță de recurs atunci când evocă
fondul.
Abstracție făcând de aceste
considerente, pentru ipoteza în care s-ar accepta că, raportat la economia
reglementării și în condițiile în care motivul astfel instituit este
circumscris numai unei pretinse erori de drept, poate forma obiectul revizuirii
orice hotărâre definitivă și irevocabilă, se constată că hotărârea atacată nu a
fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O., cum
a susținut revizuentul.
Revizuirea este o cale
extraordinară de atac în cadrul căreia nu se realizează un control judiciar
asupra unei judecăți anterioare, ci se trece la soluționarea din nou a aceleiași
pricini, ca urmare a introducerii unei cereri prin care se tinde la retractarea
hotărârii pronunțate anterior.
Ca atare, nu se poate reține
că imparțialitatea instanței ar fi fost afectată doar pe considerentul că cererea
de revizuire a fost soluționată de același complet de judecată care a pronunțat
hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat, o atare împrejurare nefiind
reglementată ca situație de incompatibilitate prin dispozițiile art. 24 C.
proc. civ.
Față de cele expuse, Înalta
Curte va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale vizând excepția
de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 C. proc. civ., precum și
cererea de revizuire formulată în condițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004,
ca fiind inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de sesizare
a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.
322 alin. (1) C. proc. civ., invocată de M.G.
Respinge cererea de
revizuire formulată de M.G. împotriva deciziei nr. 3076 din 3 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca
inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 2 martie 2010.