ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1157/2010

Asupra cererii de revizuire

de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 3076 din 3

iunie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de M.G. împotriva

deciziei nr. 2032 din 21 mai 2008 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și fiscal.

Înalta Curte a reținut, în

esență, următoarele.

Primul motiv de revizuire

invocat de revizuent este cel prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ.

Potrivit art. 322 alin. (1) pct.

2 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel

sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs

atunci când evocă fondul, se poate cere dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri

care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unor lucruri cerute, ori s-a dat

mai mult decât s-a cerut.

Deci, art. 322 pct. 2 are în

vedere trei ipoteze. Prima vizează situația în care instanța s-a pronunțat, din

eroare, asupra unor lucruri care nu s-au cerut, a doua se referă la cazul în

care instanța nu s-a pronunțat asupra unor lucruri care s-au cerut, iar a treia

vizează situația în care instanța a dat petentului mai mult decât s-a cerut.

În speță, revizuentul a

invocat cea de a doua ipoteză, pretinzând că instanța de recurs nu s-a

pronunțat asupra excepției de nelegalitate pe care a invocat-o, încălcându-se

astfel prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și refuzându-i-se

calea de atac a recursului prevăzută de acest text.

Dar, după cum însuși revizuentul

a reținut, instanța de control judiciar a analizat acest aspect, apreciind că,

în mod corect, prima instanță (Curtea de Apel Timișoara) a făcut aplicarea art.

18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și nu a art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Modul în care instanța de

recurs a soluționat cererea recurentului nu poate fi cenzurată pe calea unei

căi extraordinare de atac. A da posibilitatea părților de a se plânge aceleiași

instanțe care a pronunțat hotărârea de modul în care a aplicat dispozițiile

legale incidente și a stabilit cadrul procesual, ar echivala cu o nouă cale

ordinară de atac, ceea ce este ilegal.

Ipoteza a doua a art. 322 alin.

(1) pct. 2 C. proc. civ., prin sintagma „lucruri cerute” are în vedere

cerințele principale, accesorii și incidentale formulate în proces și, pe cale

de consecință, numai omisiunea pronunțării asupra acestora constituie motiv de

revizuire, nu și modul în care aceste cereri s-au soluționat.

Înalta Curte a apreciat că

sunt nefondate și susținerile revizuentului cu privire la faptul că a fost

obiectul unei discriminări și că pronunțarea hotărârii s-a făcut prin

încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, motiv prevăzut de art.

21 pct. 2 din Legea nr. 554/2004.

A mai reținut Curtea că

revizuentul a beneficiat de toate drepturile legale si a uzitat de toate căile

de atac prevăzute de lege. Instanțele judecătorești, în întreg ciclul

procesual, au ascultat, primit si analizat toate susținerile si documentele de

care recurentul a înțeles să se folosească.

A concluzionat Curtea că

sunt neîntemeiate, de asemenea, susținerile cu privire la incidența

prevederilor art. 6 alin. (1) din C.E.D.O., deoarece revizuentul a beneficiat

de un recurs efectiv, de o verificare de constituționalitate (Decizia nr. 810/2007),

de reprezentarea sa de către un avocat, precum si de primirea si analizarea

tuturor documentelor depuse si înaintate de el în apărarea sa.

Împotriva deciziei nr. 3076

din 3 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, M.G. a formulat o nouă cerere de reviziuire,

întemeiată inițial, în mod generic, pe dispozițiile art. 322 C. proc. civ.,

fără a se indica argumentele care în opinia revizuentului, atrag incidența

vreunuia dintre cazurile de revizuire prevăzute de acest text de lege.

Prin cererea transmisă

ulterior la dosar, revizuentul a invocat excepția de neconstituționalitate a

prevederilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ., motivat de faptul că încalcă prevederile

art. 20 alin. (2), art. 21 pct. (3) și art. 148 pct. 2 din Constituția

României, precum și art. 6 paragraf 1 din C.E.D.O., prin aceea că limitează cazurile

când hotărârile judecătorești pot fi atacate pe calea revizuirii, excluzând

motivul prevăzut la art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, modificată prin

Legea nr. 262/2007, precum și prevederile dreptului comunitar.

Motivându-și cererea de

revizuire, prin memoriul depus ulterior la dosar pentru termenul din 15

decembrie 2009, revizuentul a indicat ca temei legal al acesteia dispozițiile

art. 21 pct. 2 din Legea nr. 554/2004, apreciind că pronunțarea Deciziei civile

s-a făcut prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar,

respectiv a prevederilor art.  6 din C.E.D.O., principiu reglementat de art. 148

alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României.

În concret, s-a susținut că

a fost afectată imparțialitatea instanței de judecată, în condițiile în care

completul de judecată a avut aceeași compunere, fiind pus în situația ca în

cadrul revizuirii să-și evalueze propria hotărâre sub aspectul încălcării

priorității dreptului comunitar, care a constituit motivul formulării

respectivei cereri.

În raport cu noul temei

juridic astfel indicat, cererea de sesizare a Curții Constituționale în vederea

soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 C.

proc. civ., în justificarea căreia a fost invocat un singur argument, acela al

neincluderii motivului prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, a

devenit, practic, lipsită de obiect.

Pe de altă parte, în

condițiile date, nu s-ar putea reține îndeplinirea condițiilor de admisibilitate

a unei astfel de cereri, prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, în raport

cu modificarea temeiului legal pe care revizuentul a înțeles să-și întemeieze

cererea de revizuire și întrucât din întreaga motivație a excepției rezultă

doar o pretinsă necorelare a textului de lege criticat cu alte dispoziții dintr-o

lege specială care, chiar dacă ar exista, nu intră în competența instanței de contencios

constituțional, ci este de resortul autorității legiuitoare.

O atare necorelare nu poate

fi reținută însă, art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 precizând în mod

expres că, în domeniul său de reglementare, motivul de revizuire instituit se

adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă.

În conformitate cu acest

text de lege, constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute

de Codul de procedură civilă, pronunțarea hotărârilor rămase definitive și

irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar,

reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din

Constituția României, republicată.

Noul motiv de revizuire

introdus prin Legea nr. 262/2007 a fost conceput ca un remediu intern în cazul hotărârilor

pronunțate prin încălcarea respectivului principiu, în scopul îndeplinirii

obligației generale ce revine statelor membre ale Uniunii Europene, în temeiul art.

10 din Tratat.

Această reglementare,

enunțată doar ca un motiv de revizuire suplimentar, nu aduce nicio modificare

în privința condițiilor de admisibilitate a acestei căi extraordinare de atac.

Ca atare, în privința sferei

hotărârilor ce pot forma obiectul revizuirii devin incidente dispozițiile art. 322

C. proc. civ., care, în cazul deciziilor pronunțate în recurs, instituie condiția

evocării fondului.

Mai mult, întrucât motivele

de revizuire vizează, ca regulă, situația de fapt, în doctrină și jurisprudență

s-a apreciat că revizuirea privește numai hotărârile prin care s-a rezolvat fondul

pretenției, chiar dacă această cerință este prevăzută numai pentru hotărârile

pronunțate de instanța de recurs.

În ceea ce interesează

materia revizuirii, a evoca fondul înseamnă, în primă instanță, a examina

raportul juridic dedus judecății prin prisma probelor administrate în cauză,

iar în recurs, aceasta presupune schimbarea situației de fapt în urma

analizării materialului probator.

Din această perspectivă, o

hotărâre prin care s-a respins o altă cerere de revizuire a unei hotărâri pronunțate

de o instanță de recurs nu poate forma obiectul acestei căi extraordinare de

atac.

Corelând prevederile legale

anterior redate, Înalta Curte reține că pot forma obiectul revizuirii pentru

motivul prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 numai hotărârile

pronunțate, cu încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, în

primă instanță, rămase definitive și irevocabile și, respectiv, hotărârile

pronunțate în aceleași condiții de o instanță de recurs atunci când evocă

fondul.

Abstracție făcând de aceste

considerente, pentru ipoteza în care s-ar accepta că, raportat la economia

reglementării și în condițiile în care motivul astfel instituit este

circumscris numai unei pretinse erori de drept, poate forma obiectul revizuirii

orice hotărâre definitivă și irevocabilă, se constată că hotărârea atacată nu a

fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O., cum

a susținut revizuentul.

Revizuirea este o cale

extraordinară de atac în cadrul căreia nu se realizează un control judiciar

asupra unei judecăți anterioare, ci se trece la soluționarea din nou a aceleiași

pricini, ca urmare a introducerii unei cereri prin care se tinde la retractarea

hotărârii pronunțate anterior.

Ca atare, nu se poate reține

că imparțialitatea instanței ar fi fost afectată doar pe considerentul că cererea

de revizuire a fost soluționată de același complet de judecată care a pronunțat

hotărârea a cărei revizuire  s-a solicitat, o atare împrejurare nefiind

reglementată ca situație de incompatibilitate prin dispozițiile art. 24 C.

proc. civ.

Față de cele expuse, Înalta

Curte va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale vizând excepția

de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 C. proc. civ., precum și

cererea de revizuire formulată în condițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004,

ca fiind inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare

a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.

322 alin. (1) C. proc. civ., invocată de M.G.

Respinge cererea de

revizuire formulată de M.G. împotriva deciziei nr. 3076 din 3 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 2 martie 2010.