ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 12/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin sentința civilă nr. 25/F din 23 martie 2010 Curtea de Apel București, secția a IV–a civilă, soluționând un conflict negativ de competență ivit între Judecătoria Sectorului 5 București și Tribunalul București, secția a IV–a civilă, a stabilit competența de soluționare a cauzei în prima instanță în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București. În motivarea acestei soluții, instanța a constatat necompetența. Judecătoria Sectorului 5 București a fost sesizată la 14 august 2002 cu o cerere a reclamantului S.T., precizată ulterior prin care acesta a chemat în judecată pe pârâții Municipiul București, prin Primarul General, SC C. SA, D.A., D.E., D.M.C.

și S.A.A. pentru constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare – cumpărare din 1996 și 1997 încheiate între pârâți în temeiul Legii nr. 112/1995. Printr-o cerere conexă din 15 august 2002 reclamanții S.G.V. și T.S.G. au chemat în judecată pe aceiași pârâți precum și pe pârâții T.N. și I.M. pentru anularea contractelor de vânzare – cumpărare încheiate de pârâți din 196 și 1997, precum și restituirea în natură a imobilelor. Reclamanții au cerut introducerea în cauză în calitate de reclamant și a numitului S.E.M. care are aceleași drepturi cu ceilalți reclamanți. Cauzele au fost conexate și prin sentința civilă nr. 352 din 23 februarie 2004 s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului S.F.T.

în cererea principală, s-a respins excepția pronunțată asupra cererii de revendicare din acțiunea conexă, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților din cererea conexă și s-a disjuns cererea conexă fixându-se termen pentru continuarea judecății separate a acesteia. Curtea de Apel București, secția a III–a civilă, prin decizia nr. 1713 din 23 octombrie 2007 a casat hotărârile pronunțate anterior și a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Sectorului 5 București. Această din urmă instanță s-a considerat necompetentă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, reținând că valoarea comună a celor cinci apartamente ce au format obiectul cererilor de constatare a nulității contractelor de vânzare – cumpărare a acestora este de 2.481.492,9 RON, conform prețurilor menționate în contracte și reactualizate de instanță.

Tribunalul București, secția a IV–a civilă, și-a declinat la rândul său competența materială de soluționare a cauzei în primă instanță, reținând că la stabilirea valorii litigiului trebuie avută în vedere valoarea fiecărui contract în parte și nu cea globală, cu aplicarea dispozițiilor art. 18 C. proc. civ. Instanța care a soluționat regulatorul de competență stabilind competența Judecătoriei sectorului 5 în judecarea cauzei a avut ca argumente împrejurarea că cererile de chemare în judecată, deși au fost formulate împotriva mai multor pârâți au dat naștere la un litisconsorțiu singular final, permis în sistemul nostru procesual (pentru o mai bună administrare a justiției și pentru evitarea pronunțării unor soluții contradictorii în situații analoge) care însă nu era obligatoriu.

S-a mai reținut că reclamanții invocă drepturi distincte, în raport de titularii fiecărui contract în parte. Valoarea determinantă pentru competența soluționării litigiului este cea a fiecărui apartament în parte – la nivelul introducerii acțiunii fără ca instanța să opereze o reactualizare. Împotriva sentinței dată în regulatorul de competență a formulat recurs pârâtul S.A.A. solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei spre susținere în prima instanță la Tribunalul București. Recursul a fost motivat în drept, pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În fapt, în esență, s-a criticat soluția pentru greșita interpretare a actului dedus judecății, și schimbarea înțelesului lămurit vădit neîndoielnic al acestuia.

Astfel s-a arătat că în mod greșit s-a apreciat că acțiunea vizează anularea unui contracte de vânzare – cumpărare încheiat de Municipiul București în temeiul Legii nr. 112/1995, în realitate obiectul acțiunii fiind revendicarea de către reclamanți a trei corpuri ale aceluiași imobil, situat în sector 5 București, conform precizărilor de acțiune, anularea contractului fiind o consecință a revendicării. S-a mai arătat că evaluarea făcută de parte la momentul introducerii acțiunii este supusă cenzurii instanței pentru a nu se eluda principiile și reglementările achitării taxei de timbru. S-a mai considerat nelegală decizia nr. 25/F care a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Sectorului 5 care în realitate nu a intrat în soluționarea fondului, pronunțându-se pe excepții, obiectul trebuind a fi interpretat și considerat în ansamblul imobilului și nu distinct pe apartamentele sub forma în care a fost vândut.

S-a mai invocat greșita apreciere a dispozițiilor art. 18 C. proc. civ. pentru că la data introducerii acțiunii la prima instanță, competența în funcție de valoare era tot a Tribunalului având în vedere valoarea unui singur apartament la care ar trebui să fie adăugată și valoarea terenului aferent revendicat concomitent. Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul reclamant S.G.V. a solicitat respingerea recursului ca nefondat cu cheltuieli de judecată, instanța apreciind corect valoarea fiecărui apartament în parte la momentul încheierii contractelor și nu prin reactualizarea făcută nelegal de instanță în anul 2008. Intimații – reclamanți S.C.F. și respectiv S.T.G. au solicitat prin note scrise respingerea recursului cu cheltuieli de judecată.

Intimatul reclamant S.T. a fost de acord cu admiterea recursului, considerând că este competent să judece cauza în primă instanță Tribunalul pentru motivele invocate în recurs și nu Judecătoria. Recursul este nefondat și se va respinge pentru următoarele considerente: Acțiunile cu care a fost sesizată instanța au fost corect apreciate de instanța de regulator de competență ca fiind acțiuni în anularea contractelor de vânzare – cumpărare pe care Municipiul București le-a încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 cu foștii chiriași, pârâții din cauză. Rapoartele juridice între reclamanți pe de o parte și pârâți pe de altă parte își au sorgintea în contractele de vânzare – cumpărare privite în individualitatea lor și nu prin asociere între ele.

Împrejurarea că aceste vânzări au privit apartamente situate în același imobil are relevanță pentru soluționarea cererii de conexare a cauzelor și nu pentru stabilirea valorii obiectului cauzei. Acțiunea cu care instanțele au fost sesizate este aceea de anulare a fiecărui contract în parte, fiecare vânzare privind apartamentul luat individual și nu imobilul în ansamblul său fiind irelevantă, sub aspectul acestei acțiuni – anularea contractului de vânzare – cumpărare împrejurarea că reclamanții au formulat cereri de revendicare a imobilului în ansamblul său.

În acțiunea instanței – la 14 august 2002 – decizia nr. 71/2/2002 a Judecătoriei Sectorului 5, temeiul este art. 948, art. 944, art. 950, art. 966. Precizarea că s-a înaintat notificare pentru revendicarea bunului familiei T. pentru că și imobilul nu schimbă în revendicare acțiunea chiar dacă aceasta este una din consecințele constatării nulității cercetării în discuție, consecință menționată în mod expres în acțiunea conexă instanța – la 15 august 2002 pe rolul aceleiași instanțe. În această din urmă acțiune, chiar dacă le identifică alături de art. 953, art. 954 și art. 961 C. civ. și Legea nr. 10/2001 ca temei de drept este de remarcat că instanța de regulator a apreciat corect obiectul și cauza și acestei acțiuni, ea fiind de anulare a contractelor de vânzare – cumpărare și nu revendicare în sensul Legii nr. 10/2001 având în vedere că dispozițiile legii speciale îngăduie constatarea nulității contractelor – atât pe cale principală cât și pe cale subsidiară.

Ca urmare în mod corect s-a avut în vedere valoarea fiecărui apartament în parte și potrivit art. 18 C. proc. civ. valoarea la momentul formulării acțiunii de constatare a nulității 2002 și nu cea din 2008. Pentru considerentele arătate se constată că nu sunt întrunite în cauză motivele prevăzute de art. 504 pct. 8 și 9 C. proc. civ. invocate pentru a determina modificarea sentinței atacate astfel că în temeiul art. 312 alin. (1) se va respinge recursul ca nefondat. În temeiul art. 274 C. proc. civ. va fi obligat recurentul la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimații reclamanți S.C.F., S.G.V. și T.S.G., cu onorariul avocatului ales de aceștia conform art. nr. 258 din 11 ianuarie 2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S.A.A. împotriva sentinței civile nr. 25/F din 23 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Obligă recurentul la 1.500 RON cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți S.C.F., S.G.V. și T.S.G. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 ianuarie 2011.