ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 12/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 C.

proc. civ., asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr. 25/F din 23 martie 2010 Curtea de

Apel București, secția a IV–a civilă, soluționând un conflict negativ de

competență ivit între Judecătoria Sectorului 5 București și Tribunalul

București, secția a IV–a civilă, a stabilit competența de soluționare a cauzei

în prima instanță în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

În motivarea acestei soluții,

instanța a constatat necompetența.

Judecătoria Sectorului 5 București a

fost sesizată la 14 august 2002 cu o cerere a reclamantului S.T., precizată

ulterior prin care acesta a chemat în judecată pe pârâții Municipiul București,

prin Primarul General, SC C. SA, D.A., D.E., D.M.C. și S.A.A. pentru

constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare – cumpărare din 1996 și

1997 încheiate între pârâți în temeiul Legii nr. 112/1995.

Printr-o cerere conexă din 15 august

2002 reclamanții S.G.V. și T.S.G. au chemat în judecată pe aceiași pârâți

precum și pe pârâții T.N. și I.M. pentru anularea contractelor de vânzare –

cumpărare încheiate de pârâți din 196 și 1997, precum și restituirea în

natură a imobilelor.

Reclamanții au cerut introducerea în

cauză în calitate de reclamant și a numitului S.E.M. care are aceleași drepturi

cu ceilalți reclamanți.

Cauzele au fost conexate și prin

sentința civilă nr. 352 din 23 februarie 2004 s-a admis excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantului S.F.T. în cererea principală, s-a

respins excepția pronunțată asupra cererii de revendicare din acțiunea conexă,

a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților din

cererea conexă și s-a disjuns cererea conexă fixându-se termen pentru

continuarea judecății separate a acesteia.

Curtea de Apel București, secția a

III–a civilă, prin decizia nr. 1713 din 23 octombrie 2007 a casat hotărârile

pronunțate anterior și a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Sectorului

5 București.

Această din urmă instanță s-a

considerat necompetentă și a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului București, reținând că valoarea comună a celor cinci

apartamente ce au format obiectul cererilor de constatare a nulității

contractelor de vânzare – cumpărare a acestora este de 2.481.492,9 RON, conform

prețurilor menționate în contracte și reactualizate de instanță.

Tribunalul București, secția a IV–a

civilă, și-a declinat la rândul său competența materială de soluționare a

cauzei în primă instanță, reținând că la stabilirea valorii litigiului trebuie

avută în vedere valoarea fiecărui contract în parte și nu cea globală, cu

aplicarea dispozițiilor art. 18 C. proc. civ.

Instanța care a soluționat

regulatorul de competență stabilind competența Judecătoriei sectorului 5 în

judecarea cauzei a avut ca argumente împrejurarea că cererile de chemare în

judecată, deși au fost formulate împotriva mai multor pârâți au dat naștere la

un litisconsorțiu singular final, permis în sistemul nostru procesual (pentru o

mai bună administrare a justiției și pentru evitarea pronunțării unor soluții

contradictorii în situații analoge) care însă nu era obligatoriu.

S-a mai reținut că reclamanții

invocă drepturi distincte, în raport de titularii fiecărui contract în parte.

Valoarea determinantă pentru

competența soluționării litigiului este cea a fiecărui apartament în parte – la

nivelul introducerii acțiunii fără ca instanța să opereze o reactualizare.

Împotriva sentinței dată în

regulatorul de competență a formulat recurs pârâtul S.A.A. solicitând casarea

sentinței și trimiterea cauzei spre susținere în prima instanță la Tribunalul

București.

Recursul a fost motivat în drept, pe

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În fapt, în esență, s-a criticat

soluția pentru greșita interpretare a actului dedus judecății, și schimbarea

înțelesului lămurit vădit neîndoielnic al acestuia.

Astfel s-a arătat că în mod greșit

s-a apreciat că acțiunea vizează anularea unui contracte de vânzare – cumpărare

încheiat de Municipiul București în temeiul Legii nr. 112/1995, în realitate

obiectul acțiunii fiind revendicarea de către reclamanți a trei corpuri ale

aceluiași imobil, situat în sector 5 București, conform precizărilor de

acțiune, anularea contractului fiind o consecință a revendicării.

S-a mai arătat că evaluarea făcută

de parte la momentul introducerii acțiunii este supusă cenzurii instanței

pentru a nu se eluda principiile și reglementările achitării taxei de timbru.

S-a mai considerat nelegală decizia nr.

25/F care a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Sectorului 5

care în realitate nu a intrat în soluționarea fondului, pronunțându-se pe

excepții, obiectul trebuind a fi interpretat și considerat în ansamblul

imobilului și nu distinct pe apartamentele sub forma în care a fost vândut.

S-a mai invocat greșita apreciere a

dispozițiilor art. 18 C. proc. civ. pentru că la data introducerii acțiunii la

prima instanță, competența în funcție de valoare era tot a Tribunalului având

în vedere valoarea unui singur apartament la care ar trebui să fie adăugată și

valoarea terenului aferent revendicat concomitent.

Prin întâmpinarea depusă la dosar

intimatul reclamant S.G.V. a solicitat respingerea recursului ca nefondat cu

cheltuieli de judecată, instanța apreciind corect valoarea fiecărui apartament

în parte la momentul încheierii contractelor și nu prin reactualizarea făcută

nelegal de instanță în anul 2008.

Intimații – reclamanți S.C.F. și

respectiv S.T.G. au solicitat prin note scrise respingerea recursului cu

cheltuieli de judecată.

Intimatul reclamant S.T. a fost de

acord cu admiterea recursului, considerând că este competent să judece cauza în

primă instanță Tribunalul pentru motivele invocate în recurs și nu Judecătoria.

Recursul este nefondat și se va

respinge pentru următoarele considerente:

Acțiunile cu care a fost sesizată

instanța au fost corect apreciate de instanța de regulator de competență ca

fiind acțiuni în anularea contractelor de vânzare – cumpărare pe care

Municipiul București le-a încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 cu foștii

chiriași, pârâții din cauză.

Rapoartele juridice între reclamanți

pe de o parte și pârâți pe de altă parte își au sorgintea în contractele de

vânzare – cumpărare privite în individualitatea lor și nu prin asociere între

ele.

Împrejurarea că aceste vânzări au privit

apartamente situate în același imobil are relevanță pentru soluționarea cererii

de conexare a cauzelor și nu pentru stabilirea valorii obiectului cauzei.

Acțiunea cu care instanțele au fost

sesizate este aceea de anulare a fiecărui contract în parte, fiecare vânzare

privind apartamentul luat individual și nu imobilul în ansamblul său fiind

irelevantă, sub aspectul acestei acțiuni – anularea contractului de vânzare –

cumpărare împrejurarea că reclamanții au formulat cereri de revendicare a

imobilului în ansamblul său.

În acțiunea instanței – la 14 august

2002 – decizia nr. 71/2/2002 a Judecătoriei Sectorului 5, temeiul este art. 948,

art. 944, art. 950, art. 966.

Precizarea că s-a înaintat

notificare pentru revendicarea bunului familiei T. pentru că și imobilul nu

schimbă în revendicare acțiunea chiar dacă aceasta este una din consecințele

constatării nulității cercetării în discuție, consecință menționată în mod

expres în acțiunea conexă instanța – la 15 august 2002 pe rolul aceleiași

instanțe. În această din urmă acțiune, chiar dacă le identifică alături de art.

953, art. 954 și art. 961 C. civ. și Legea nr. 10/2001 ca temei de drept este

de remarcat că instanța de regulator a apreciat corect obiectul și cauza și

acestei acțiuni, ea fiind de anulare a contractelor de vânzare – cumpărare și

nu revendicare în sensul Legii nr. 10/2001 având în vedere că dispozițiile legii

speciale îngăduie constatarea nulității contractelor – atât pe cale principală

cât și pe cale subsidiară.

Ca urmare în mod corect s-a avut în

vedere valoarea fiecărui apartament în parte și potrivit art. 18 C. proc. civ.

valoarea la momentul formulării acțiunii de constatare a nulității 2002 și nu

cea din 2008.

Pentru considerentele arătate se

constată că nu sunt întrunite în cauză motivele prevăzute de art. 504 pct. 8 și

9 C. proc. civ. invocate pentru a determina modificarea sentinței atacate

astfel că în temeiul art. 312 alin. (1) se va respinge recursul ca nefondat.

În temeiul art. 274 C. proc. civ. va

fi obligat recurentul la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimații

reclamanți S.C.F., S.G.V. și T.S.G., cu onorariul avocatului ales de aceștia

conform art. nr. 258 din 11 ianuarie 2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul S.A.A. împotriva sentinței civile nr. 25/F din 23 martie 2010

a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă recurentul la 1.500 RON

cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți S.C.F., S.G.V. și T.S.G.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 11 ianuarie 2011.