ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 904/2010

Asupra contestației în anulare de față, În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 766 din 23 iunie 2000 Tribunalul București, secția a II-a penală l-a condamnat, printre alții, pe inculpatul C.O. (fiul lui A. și M.) la pedepsele de 10 și 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. și respectiv art. 10 din Legea nr. 143/2000. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare cu aplicarea dispozițiilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) în condițiile art. 71 C. pen.

A menținut starea de arest și a dedus prevenția de la 13 iulie 2009 la zi. Pentru a hotărî astfel, a reținut că în perioada septembrie 2003 - iunie 2004, inculpatul C.O. a transportat droguri (heroină) din Pakistan și insulele Saint Vincent în Olanda, pentru doi indivizi J. și O., a recrutat pentru inculpatul N.S. pe numiții V.T., V.C.G. și O. zis P. și pe numitul C. pentru obținerea pașapoartelor pentru unul din aceștia. Prima instanță a motivat că activitatea de organizare a traficului ilicit de droguri rezultă din declarațiile martorilor audiați coroborate cu transcrierile convorbirilor telefonice purtate între inculpații C.O. și M.D.F. Astfel inculpatul se ocupa de rezervări pentru bilete de avion, camere de hotel, de procurarea vizelor pentru unii din cărăuși și chiar de procurarea pașapoartelor, ca de exemplu în cazul numiților D.E.M., V.T.

și M.D. Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia nr. 852/ A din 30 noiembrie 2006 a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatului N.S.M., C.O. și M.D., hotărâre care a rămas definitivă prin Decizia nr. 4182 din 11 septembrie 2007 pronunțată de secția penală a Înaltei Curții de Casație și Justiție. Împotriva deciziei, a formulat contestație în anulare, condamnatul C.O., la 14 octombrie 2009 invocând temei dispozițiile art. 386 lit. d) C. proc. pen. A susținut în esență că a fost condamnat de două ori pentru aceeași faptă, deoarece infracțiunea prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000 nu are autonomie infracțională, fiind o formă agravantă a infracțiunilor prevăzute de art. 2-9 din Legea nr. 143/2000.

Contestația în anulare este inadmisibilă. Potrivit art. 386 lit. d) C. pen., se poate face contestație în anulare, când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă. Contestatorul a fost condamnat printr-o singură hotărâre, pentru două infracțiuni aflate în concurs. Infracțiunea prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000 participarea la organizarea rețelei de traficanți de droguri, nu presupune procurarea, deținerea, transportul, cumpărarea sau vânzarea de droguri de risc sau mare risc. Atunci când așa cum este cazul în speță, cel care organizează sau participă la organizarea unei rețele de trafic în sensul avut în vedere de legiuitor în art. 10 din Legea nr. 143/2000, transportă, deține, vinde sau efectuează operațiuni în legătură cu drogurile, el săvârșește și una din infracțiunile prevăzute de art. 2-9 din Legea nr. 143/2000.

Motivul cererii de contestație în anulare a fost analizat atât în apel cât și în recurs, ambele instanțe de control judiciar motivând că în mod corect inculpatul a fost condamnat atât pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cât și pentru infracțiunea prevăzută de art. 10 din Legea nr. 43/2000. Din aceleași hotărâri mai rezultă că în mod corect a fost achitat inculpatul N.S.M. pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. și a fost condamnat doar pentru infracțiunea prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000, deoarece din probele administrate nu a rezultat că acest inculpat ar fi manipulat drogurile.

Înalta Curte constată că motivul pe care se sprijină contestația nu este prevăzut de art. 386 C. proc. pen., împotriva inculpatului C.O. nu au fost pronunțate două hotărâri de condamnare pentru aceleași fapte așa încât urmează să respingă contestația ca inadmisibilă. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul C.O. împotriva Deciziei penale nr. 4182 din 11 septembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 9 martie 2010.