ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 904/2010

Asupra contestației în anulare

de față,

În baza actelor și lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 766 din 23 iunie

2000 Tribunalul București, secția a II-a penală l-a condamnat,

printre alții, pe inculpatul C.O. (fiul lui A. și M.) la pedepsele de

10 și 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute și pedepsite de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. și

respectiv art. 10 din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 33 lit. a) și art.

34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele și a dispus ca inculpatul să execute

pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare cu aplicarea dispozițiilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) în condițiile art. 71 C. pen.

A menținut starea de arest

și a dedus prevenția de la 13 iulie 2009 la zi.

Pentru a hotărî astfel, a

reținut că în perioada septembrie 2003 - iunie 2004, inculpatul C.O. a

transportat droguri (heroină) din Pakistan și insulele Saint Vincent în

Olanda, pentru doi indivizi J. și O., a recrutat pentru inculpatul N.S. pe

numiții V.T., V.C.G. și O. zis P. și pe numitul C. pentru

obținerea pașapoartelor pentru unul din aceștia.

Prima instanță a motivat

că activitatea de organizare a traficului ilicit de droguri rezultă

din declarațiile martorilor audiați coroborate cu transcrierile

convorbirilor telefonice purtate între inculpații C.O. și M.D.F.

Astfel inculpatul se ocupa de

rezervări pentru bilete de avion, camere de hotel, de procurarea vizelor

pentru unii din cărăuși și chiar de procurarea

pașapoartelor, ca de exemplu în cazul numiților D.E.M., V.T. și

M.D.

Curtea de Apel București,

secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de

familie, prin Decizia nr. 852/ A din 30 noiembrie 2006 a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul

București și inculpatului N.S.M., C.O. și M.D., hotărâre

care a rămas definitivă prin Decizia nr. 4182 din 11 septembrie 2007

pronunțată de secția penală a Înaltei Curții de

Casație și Justiție.

Împotriva deciziei, a formulat

contestație în anulare, condamnatul C.O., la 14 octombrie 2009 invocând

temei dispozițiile art. 386 lit. d) C. proc. pen. A susținut în

esență că a fost condamnat de două ori pentru aceeași

faptă, deoarece infracțiunea prevăzută de art. 10 din Legea

nr. 143/2000 nu are autonomie infracțională, fiind o formă

agravantă a infracțiunilor prevăzute de art. 2-9 din Legea nr. 143/2000.

Contestația în anulare este

inadmisibilă.

Potrivit art. 386 lit. d) C. pen.,

se poate face contestație în anulare, când împotriva unei persoane s-au

pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași

faptă.

Contestatorul a fost condamnat

printr-o singură hotărâre, pentru două infracțiuni aflate

în concurs.

Infracțiunea

prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000 participarea la

organizarea rețelei de traficanți de droguri, nu presupune

procurarea, deținerea, transportul, cumpărarea sau vânzarea de

droguri de risc sau mare risc. Atunci când așa cum este cazul în

speță, cel care organizează sau participă la organizarea

unei rețele de trafic în sensul avut în vedere de legiuitor în art. 10 din

Legea nr. 143/2000, transportă, deține, vinde sau efectuează

operațiuni în legătură cu drogurile, el

săvârșește și una din infracțiunile prevăzute de art.

2-9 din Legea nr. 143/2000.

Motivul cererii de contestație

în anulare a fost analizat atât în apel cât și în recurs, ambele

instanțe de control judiciar motivând că în mod corect inculpatul a

fost condamnat atât pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

cât și pentru infracțiunea prevăzută de art. 10 din Legea nr.

43/2000.

Din aceleași hotărâri mai

rezultă că în mod corect a fost achitat inculpatul N.S.M. pentru

infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 143/2000, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C.

proc. pen. și a fost condamnat doar pentru infracțiunea

prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000, deoarece din probele

administrate nu a rezultat că acest inculpat ar fi manipulat drogurile.

Înalta Curte constată că

motivul pe care se sprijină contestația nu este prevăzut de art.

386 C. proc. pen., împotriva inculpatului C.O. nu au fost pronunțate

două hotărâri de condamnare pentru aceleași fapte așa încât

urmează să respingă contestația ca inadmisibilă.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul

C.O. împotriva Deciziei penale nr. 4182 din 11 septembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Obligă

contestatorul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 9 martie 2010.