ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4182/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta N.C. a chemat în judecată C.J.P. Cluj,

solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta să dispună anularea

hotărârii nr. 19613/2006 emisă de aceasta, recunoașterea calității de refugiat

în perioada 15 noiembrie 1940 – 6 martie 1945 și acordarea drepturilor bănești

conferite de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu

modificările ulterioare.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că a solicitat pârâtei stabilirea calității de beneficiar

al O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cerere care i-a fost

respinsă pe motiv că, nu se încadrează în situațiile prevăzute la art. 1 din

Legea nr. 189/2000.

Curtea de Apel Cluj – Secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal prin sentința civilă nr. 271

din 11 mai 2007 a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată

de reclamantă, dispunând anularea hotărârii nr. 19613 din 16 ianuarie 2006

emisă de pârâtă și obligarea acesteia din urmă să-i recunoască calitatea de

refugiat pe perioada 15 noiembrie 1940 – 6 martie 1945 și să-i acorde

drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000,

cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 decembrie   2005.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut că, materialul probator relevă statutul de

refugiat din motive etnice al reclamantei, fiind incidente în cauză

dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost modificată

prin Legea nr. 189/2000 și Legea nr. 345/2002.

Cât privește obligarea

pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, s-a reținut că aceasta nu este în

culpă procesuală, pretențiile reclamantei referitoare la acest aspect fiind

respinse.

Împotriva acestei sentințe

considerată netemeinică și nelegală a declarat recurs C.J.P. Cluj, susținând în

esență că, în mod greșit instanța i-a acordat reclamantei drepturi începând cu

data de 1 decembrie 2005, întrucât noile dovezi au fost prezentate în cursul

procesului, hotărârea emisă de pârâtă și anulată ulterior de instanță, fiind

corectă și legală.

Recursul este nefondat.

Art. 1 din O.G. nr. 105/1999

menționează că, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana,

cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6

septembrie 1940 și până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice,

aflându-se în una din situațiile enumerate în dispozițiile normative

menționate.

Utilizarea termenilor

„persoană cetățean român” în contextul general al titlului actului normativ

incident în cauză, conduce la concluzia că legiuitorul a avut în vedere toți

cetățenii români care au avut de suferit o persecuție pe motive etnice,

determinând părăsirea localității de domiciliu, în sensul dispozițiilor art. 1

alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 105/1999.

Totodată, art. 2 din Normele

de aplicare a prevederilor O.G. nr. 105/1999 stabilește că, persoana strămutată

este cea care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul

în altă localitate, din motive etnice. Legea nu prevede locul în care persoana

strămutată sau refugiată trebuia să se stabilească, ca urmare a exercitării

persecuțiilor etnice.

În cauză, din declarațiile

martorilor rezultă că reclamanta împreună cu familia s-a refugiat, de teama

persecuțiilor etnice, urmare a Dictatului de la Viena, din localitatea C. în

localitatea T.

Astfel, martora P.F. a

declarat că momentul refugiului reclamantei corespunde lunii noiembrie 1940,

după arestarea de către trupele hortyste a tatălui reclamantei, primar al

comunei. În același sens, martora J.L. a învederat instanței că în anul 1942

când familia sa s-a refugiat în localitatea Turda, a cunoscut familia

reclamantei care se afla deja în această localitate.

Mai trebuie menționat și

faptul că numita F.M., sora reclamantei, beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000,

în baza acelorași probațiuni, emițându-i-se hotărârea nr. 17345 din 13 mai  2005.

Față de cele de mai sus, se

constată că hotărârea instanței de obligare a pârâtei să-i recunoască

reclamantei calitatea de refugiat pentru perioada 15 noiembrie 1940 – 6 martie 1945

și de a-i acorda drepturile bănești începând cu data de 1 decembrie 2005 este

temeinică și legală, recursul declarat în cauză fiind nefondat și urmând să fie

respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.J.P. Cluj împotriva sentinței civile nr. 271 din 11 mai 2007 a Curții de

Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 noiembrie 2007.