ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4326/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiune înregistrată la Curtea de Apel Cluj

reclamantul I.C. a chemat în judecată pe pârâta C.J.P. Cluj, solicitând

instanței anularea Hotărârii nr. 20796 din 15 octombrie 2006 emisă de pârâtă,

recunoașterea calității de refugiat în perioada 25 august 1944 – 6 martie 1945

și obligarea pârâtei să-i acorde drepturile bănești conferite de O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare.

În motivarea acțiunii sale,

reclamantul a arătat că a solicitat pârâtei prin cererea nr. 59706 din 22 iunie

2006, stabilirea calității de beneficiar al O.G. nr. 105/1999, aprobată prin

Legea nr. 189/2000 cu modificările și completările ulterioare, cerere ce i-a fost

respinsă prin hotărârea contestată în prezenta cauză.

Prin sentința civilă nr. 269

din 11 mai 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul I.C. împotriva

pârâtei C.J.P. Cluj și în consecință: a dispus anularea Hotărârii nr. 20796 din

15 octombrie 2006 emisă de pârâtă.

A obligat pârâta să-i

recunoască reclamantului  calitatea de refugiat în perioada 01 septembrie 1944

– 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999

aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data

de 01 iulie 2005.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul se încadrează în ipoteza normei

legale cuprinse în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, fiind refugiat

din motive etnice urmare a forțării de către trupele hortyste a frontierei de

stat a României și a înaintării inclusiv în zona în care locuia reclamantul cu

familia sa.

Împotriva sentinței sus

menționate a declarat recurs C.J.P. Cluj, care a motivat că în lipsa ocupației

hortyste nu se poate susține că a existat persecuție etnică în respectiva

localitate, care să fi constituit motive al plecării.

Recursul este nefondat.

Din declarațiile martorilor în

fața instanței rezultă realitatea refugiului familiei reclamantului, în

perioada septembrie 1944 – aprilie 1945, din Câmpia Turzii, ca urmare a

intrării trupelor maghiare în această localitate, în localitatea Vale, județul

Sibiu.

Martorii au relatat situația

concretă a acelor zile, faptul că au fost arse case, printre care și cea a

familiei reclamantului, iar altele au fost devastate.

Martorii cunosc despre

refugiul reclamantului și al familiei acestuia din constatări personale,

întrucât au plecat împreună în refugiu, fiind vecini ulterior în localitatea

Vale din Sibiu. Temerea de persecuție etnică din partea trupelor hortyste a fost

generată de atrocitățile comise de acestea în zona cedată a Ardealului de Nord,

urmare a Dictatului de la Viena.

Susținerile recurentei sunt

contrare celor reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin

Decizia nr. 41 din 7 mai 2007, pronunțată într-un recurs în interesul legii,

statuează: „În aplicarea dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999

privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile

instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945,

din motive etnice, aprobată cu modificări și completări din Legea nr. 189/2000,

cetățenii români, indiferent de naționalitate, care au fost persecutați din

motive etnice de regimurile instaurate în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie

1945, indiferent dacă la data strămutării aveau domiciliul pe teritoriul

statului român sau pe teritoriile românești aflate sub ocupația altor state și

indiferent dacă localitatea în care au fost strămutați ori s-au refugiat se

afla sub jurisdicție românească ori sub administrația

unui alt stat, beneficiază de

măsurile

reparatorii prevăzute de textul de lege mai sus menționat.

În consecință, având în

vedere considerentele prezentate, urmează ca recursul declarat în cauză să fie

respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.J.P. Cluj împotriva sentinței civile nr. 269 din 11 mai 2007 a Curții de

Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 noiembrie 2007.