ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3872/2011

Deliberând asupra recursului de față pe baza lucrărilor și materialului aflate în dosarul cauzei a constatat următoarele:

I. Tribunalul București, secția I penală, prin Sentința penală nr. 468 din data de 18 mai 2011, în Dosarul nr. 27830/3/2010 a respins ca neîntemeiată, cererea, în conformitate cu dispozițiile art. 522

1

C. proc. pen. formulată din Penitenciarul Rahova de către condamnatul D.M.R.,  pentru rejudecarea după extrădare a cauzei penale ce a format obiectul Dosarului nr. 16380/3/2006 al Tribunalului București, secția a II-a penală, în sensul reducerii pedepsei de 12 ani închisoare aplicată în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 4 și 41 alin. (2) C. pen. prin Sentința penală nr. 90 din 25 ianuarie 2007, rămasă definitivă prin neapelare.

În baza art. 18 din Legea nr. 302/2004 s-a computat din pedeapsa aplicată prin Sentința penală nr. 90 din 25 ianuarie 2007 a Tribunalului București, secția a II-a penală, durata arestului efectuat în străinătate de la data de 12 decembrie 2007 până la data de 08 februarie 2008.

S-a constatat că petentul-condamnat se află în executarea pedepsei de la data de 18 martie 2010, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat acesta la 450 RON cheltuieli judiciare statului.

Hotărând astfel, instanța de fond în rejudecare a reținut următoarele:

A. Prin cererea înregistrată la data de 08 iunie 2010 sub nr. 27830/3/2010 condamnatul D.M.R. aflat în Penitenciarul Rahova a solicitat rejudecarea după extrădare a cauzei ce a făcut obiectul Dosarului nr. 16380/3/2006 al Tribunalului București, secția a II-a penală, și reducerea pedeapsei de 12 ani închisoare aplicată în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 4 și 41 alin. (2) C. pen. prin Sentința penală nr. 90 din 25 ianuarie 2007, rămasă definitivă prin neapelare, prin reaprecierea în acest sens a criteriilor de individualizare din art. 72 C. pen.

În promovarea cererii amintite întemeiată pe dispozițiile art. 522

1

C. proc. pen. condamnatul a arătat că nu a participat la judecarea cauzei, în perioada respectivă fiind arestat în Spania, iar instanța română i-a aplicat un spor de 2 ani închisoare pe considerentul că s-a sustras de la urmărirea penală și judecată deși acesta se afla în situația de imposibilitate obiectivă sus-menționată.

B. În primul ciclu procesual, prin Sentința penală nr. 709 pronunțată la data de 27 septembrie 2010 de Tribunalul București, secția I penală, s-a admis cererea de rejudecare după extrădare formulată de condamnat, acesta fiind condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, fiind dedusă detenția de la 18 martie 2010 la zi.

Prin Decizia penală nr. 26/A din 25 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, s-a desființat sentința menționată, cauza fiind trimisă spre rejudecare la aceeași instanță, aceasta fiind înregistrată la data de 03 martie 2011.

Din considerentele deciziei menționate rezultă că se impune reluarea judecății de la sesizarea instanței deoarece tribunalul a procedat la judecarea cererii în lipsa dosarului complet de urmărire penală, rezumându-se la analizarea rechizitoriului, ignorând probatoriile esențiale, ceea ce contravine principiilor fundamentale ale procesului penal.

În cel de-al doilea ciclu procesual, tribunalul a admis, în principiu, cererea de rejudecare după extrădare constatând îndeplinite condițiile prev. de art. 522

1

C. proc. pen., condamnatul fiind judecat și condamnat în lipsă și totodată predat autorităților române în baza mandatului european de arestare nr. 187/UP din 19 aprilie 2006 emis de Tribunalul București, conform relațiilor comunicate de Centrul de Cooperare Internațională Polițienească.

Procedând la rejudecarea cauzei, au fost aduse la cunoștința inculpatului drepturile prev. de art. 70 C. proc. pen., acesta precizând că înțelege să își exercite dreptul la tăcere, nefiind solicitată administrarea de noi probe, iar instanța a apreciat că nu este necesară readministrarea probelor efectuate în cursul primei judecăți având în vedere motivul pentru care s-a solicitat rejudecarea.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat că prin rechizitoriul nr. 397/D/P/2004 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus trimiterea în judecată, în lipsă, a inculpatului D.M.R., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 4 C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen., comisă prin aceea că a transportat heroină în lunile noiembrie 2003 și februarie 2004, împreună cu inculpații T.D.C. și D.M.A., din Pakistan în Olanda.

Prin Sentința penală nr. 90 pronunțată la data de 25 ianuarie 2007 de Tribunalul București, secția a II-a penală, inculpatul D.M.R. a fost condamnat la pedeapsa de 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic, art. 4 și art. 41 alin. (2) C. pen., reținându-se în fapt că la sfârșitul lunii octombrie 2003, inculpatul D.M.R. s-a întâlnit cu inculpații T.D.C., M.D. și N.M. și au discutat despre plecarea sa și a inculpatului T. în Pakistan, apoi s-au dus la ambasada acestei țări, unde au obținut vize. Întrucât inculpatul D.M.R. nu avea pașaport, coinculpata N.M. i-a dat bani pentru a-1 obține, ulterior aceasta cumpărându-le bilete de avion, dus/întors, pentru Pakistan, cu tranzit în Amsterdam și Dubai. Această coinculpată le-a explicat unde trebuie să ajungă, le-a dat atât un număr de telefon al nigerianului „D." din Pakistan, pe care trebuiau să-1 contacteze după ce se cazau la hotel, cât și suma de 400 dolari SUA pentru fiecare, reprezentând cheltuielile curente. La data de 05 noiembrie 2003 inculpații T.D.C. și D.M.R. au ieșit din țară și au plecat cu avionul în Pakistan, la Karachi, apoi au continuat traseul cu un alt avion până în Lahore unde s-au cazat la Hotel „O.", la care le-a făcut rezervare coinculpata N.M. Conform precizărilor făcute de această coinculpată, inculpatul T.D.C. 1-a contactat telefonic pe „D." iar acesta a venit la hotel împreună cu un alt nigerian și le-a spus să mai rămână câteva zile. După aproximativ 3 - 4 zile, acești nigerieni au adus o cutie în care erau peste 100 de capsule cu droguri (heroină), de aproximativ 6 grame fiecare. Inculpatul T.D.C. a reușit să înghită doar o capsulă, iar inculpatul D.M.R. a introdus în corp, prin aceeași modalitate, aproximativ 60 de capsule cu heroină, droguri pe care le-au transportat în Olanda, la Amsterdam, unde i-a așteptat „O.", apoi, împreună cu acesta s-au deplasat cu trenul într-o localitate neidentificată, pe traseul spre Rotterdam, au ajuns într-un apartament și au eliminat capsulele cu droguri. Inculpatul T.D.C. nu a mai primit bani pentru transportul acestei capsule, iar inculpatului D.M.R. i-a dat „O." suma de 1.500 dolari SUA, după care ambii inculpați au revenit în România, la data de 12 noiembrie 2003. La începutul anului 2004, inculpații D.M.R. și D.M.A. au transportat droguri, heroină sau cocaină, din Dubai în Olanda, fiind trimiși de către inculpatul T.D.C. și coinculpatul M.D. De asemenea, în vara anului 2004, inculpații D.M.R. și D.M.A. au fost în Olanda, unde au stat aproximativ o lună, locuind la nigerienii ce se ocupau cu traficul de droguri, perioadă în care au transportat droguri, heroină sau cocaină, în diferite țări din Europa de Vest, respectiv din Olanda în Spania, Italia, Germania, Elveția primind pentru fiecare transport câte aproximativ 500 euro (situația de fapt amintită fiind reținută de instanța română ce a judecat fondul cauzei pe baza: declarațiilor inculpaților T.D.C., D.M.A., N.S.M., N.M. și C.O. în coroborare cu declarațiile martorilor N.M., M.D.F. și a celorlalte persoane cercetate).

În declarația dată în fața instanței de rejudecare, inculpatul D.M.R. a recunoscut săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, arătând că este adevărat că la data de 03 noiembrie 2003 s-a deplasat în Pakistan pentru a transporta droguri în Olanda, primind de la N.M. 1000 dolari SUA.

Tribunalul a constatat astfel că situația de fapt reținută în sentința atacată este susținută de materialul probator administrat și necontestat de inculpat, fiind confirmată de altfel de către inculpat în declarația dată, neexistând sub acest aspect motive de reformare.

Referitor la individualizarea pedepsei s-a apreciat însă că reducerea acesteia este nejustificată cu motivarea că au fost avute în vedere potrivit art. 72 C. pen. respectiv: circumstanțele reale și personale ale săvârșirii infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, contribuția sa substanțială la activitatea infracțională, cantitățile însemnate de heroină transportate ilicit în diverse țări ale Europei de Vest și condamnările primite în străinătate pentru alte fapte concurente (elemente de individualizare în raport cu care s-a considerat că trebuie menținută pedeapsa inițială de 12 ani închisoare).

II. Apelul declarat în cauză de condamnat a fost respins ca nefondat în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. prin Decizia penală nr. 302/A din 12 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, care a menținut ca legală și temeinică sentința atacată.

III. Recursul împotriva deciziei amintite formulat de către condamnatul D.M.R. este nefondat urmând a fi respins ca atare în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. pentru considerentele arătate în continuare.

În mod corect tribunalul - soluție menținută în apel - a apreciat, în rejudecarea cauzei, că nu au apărut elemente noi de individualizare (circumstanțe atenuante, schimbarea încadrării juridice într-o infracțiune mai puțin gravă, apariția unei legi mai favorabile etc.), necunoscute la momentul primei judecăți, care să permită o reducere a pedepsei, astfel cum a solicitat inculpatul D.M.R.

În plus, condamnarea dispusă prin Sentința penală nr. 90 din 25 ianuarie 2007 la pedeapsa de 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii continuate de trafic de droguri de mare risc, în regim internațional, este în concordanță cu dispozițiile art. 72 C. pen., avându-se în vedere în acest sens circumstanțele reale și personale ale săvârșirii infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, contribuția sa substanțială la activitatea infracțională, cantitățile însemnate de heroină transportate ilicit în diverse țări ale Europei de Vest și condamnările primite în străinătate pentru alte fapte concurente, elemente de individualizare ce justifică menținerea pedepsei sus-menționate.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul condamnat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul D.M.R. împotriva Deciziei penale nr. 302/A din 12 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul-condamnat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 01 noiembrie 2011.