ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6983/2009

Deliberând asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data

de 11 septembrie 2008 pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud, Inspectoratul

Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Internelor și Reformei

Administrative a solicitat instanței ca, în baza art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005,

prin hotărârea pe care o va pronunța, să interzică pârâtului C.I. exercitarea

dreptului la liberă circulație în Italia.

Prin sentința civilă nr. 680 din

16 octombrie 2008, Tribunalul Bistrița Năsăud a constatat întemeiată lipsa

calității procesuale active a reclamantului Inspectoratul Național pentru

Evidența Persoanelor din Ministerul Internelor și Reformei Administrative, și,

în consecință, a respins ca fiind inadmisibilă acțiunea formulată de reclamant

împotriva pârâtului C.I.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut în considerentele sentinței faptul că, în

conformitate cu art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005, pentru măsura

restrângerii dreptului la libera circulație prevăzută la art. 38 lit. a), cazul

în speță, măsura se dispune de instanța judecătorească de la domiciliul

persoanei la solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte.

În aprecierea instanței,

dispozițiile din H.G. nr. 1347/2008 privind aprobarea planului de măsuri

privind sprijinirea cetățenilor români aflați în Italia, nu poate modifica

legitimarea procesuală activă a Direcției Generale de Pașapoarte întrucât, pe

de o parte, s-ar încălca principiul ierarhiei actelor normative, iar, pe de

altă parte, măsura stabilită prin obiectivul 2 lit. d) din hotărârea amintită,

invocată în cerere, impune corelarea cu dispozițiile art. 38 lit. b) din Legea

nr. 248/2005.

Dispoziția din hotărârea amintită

nu prevede decât "înaintarea dosarului de îndepărtare", la instanță,

ceea ce nu echivalează cu sesizarea instanței pentru luarea măsurii de

restrângere a dreptului la liberă circulație.

împotriva acestei sentințe a

declarat apel Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul

Internelor și Reformai Administrative, iar prin decizia nr. 328/A din 04 decembrie

2008, Curtea de Apel Cluj a respins, ca nefondat, apelul declarat.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Prin H.G. nr. 1347 din 05

noiembrie 2007 s-a aprobat planul de măsuri privind sprijinirea cetățenilor

români aflați în Italia ca urmare a situației create prin adoptarea de către

Statul Italian a noilor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu.

La obiectivul nr. 2 lit. d) al

acestui plan, se prevede înaintarea de către Direcția Generală de Pașapoarte

sau, după caz, de Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor către

instanță a dosarului de îndepărtare. Demersul trebuie efectuat în directă

corelare cu prevederile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 privind regimul

liberei circulații a cetățenilor români în străinătate. Art. 38 lit. b) din

Legea nr. 248/2005 prevede că restrângerea exercitării dreptului la liberă

circulație a cetățenilor români se poate dispune cu privire la persoana a cărei

prezență pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfășoară sau ar

urma să o desfășoare, ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după

caz, relațiilor bilaterale dintre România și acel stat.

Competența sesizării instanței în

cazul prevăzut de art. 38 lit. b) aparține, conform art. 39 alin. (2) din Legea

nr. 248/2005, instituției cu competențe în domeniul apărării ordinii publice

sau siguranței naționale care deține date ori informații cu privire la

activitatea pe care persoana o desfășoară sau urmează să o desfășoare în

străinătate.

Deși se află în subordinea

Ministerului Administrației și Internelor, Inspectoratul Național pentru

Evidența Persoanelor, având personalitate juridică, poate exercita doar

atribuțiile ce-i sunt date în competență prin lege, respectiv de organizare și

coordonare a activității de evidență a persoanelor. Aceste competențe nu pot fi

asimilate celora prevăzute de art. 39 alin. (2) din Legea nr. 248/2005, și

anume, în domeniul apărării, ordinii publice sau siguranței naționale.

Față de competența limitată a

reclamantului, obligația stipulată Ia obiectivul 2 lit. d) din H.G. nr. 1347

din 05 noiembrie 2007 de înaintare în instanță a dosarului de îndepărtare,

poate fi interpretată în sensul că reclamantului îi revine sarcina probațiunii

în privința existenței condițiilor care ar justifica, în situația fiecărei

persoane în parte, luarea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație.

Curtea de Apel a confirmat

concluzia primei instanțe în sensul că H.G. nr. 1347 din 05 noiembrie 2007 nu

poate modifica dispozițiile cuprinse în Legea nr. 248/2005 art. 39 alin. (2) și

că, a aprecia în sens contrar, ar însenina a se înfrânge principiul ierarhiei

actelor juridice, conform căruia, dispozițiile unei legi nu pot fi modificate

printr-o hotărâre de guvern.

Împotriva acestei decizii, în

termen legal a declarat și motivat recurs reclamantul Inspectoratul Național

pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Internelor și Reformei

Administrative.

Prin motivele de recurs,

întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se susține că instanța

de apel a reținut în mod greșit lipsa calității procesuale active a

Inspectoratului Național Pentru Evidența Persoanelor.

Calitatea procesuală activă a reclamantului

se întemeiază pe prevederile lit. b) a obiectivului nr. 2 din H.G. nr.

1347/2007, precum și pe dispozițiile art. 11 alin. (1) și alin. (2) din O.G. nr.

84/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice

comunitare de evidență a persoanelor.

Pe fondul cauzei, se arată că,

așa cum rezulta din documentele depuse, pârâtul a fost îndepărtat de pe

teritoriul Italiei la data de 24 august 2008, conform Decretului Prefecturii

Provinciei Rimini. Din conținutul documentului emis de autoritățile italiene

reiese că, pe timpul șederii pe teritoriul Italiei, pârâtul a avut un

comportament antisocial, fiind arestat de autoritățile italiene pentru furt

agravant, motiv pentru care îndepărtarea acestuia a fost necesară în vederea

menținerii ordinii și siguranței publice.

În susținerea cererii formulate

se invocă prevederile art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE și dispozițiile art.

1 pct. 1 din Acordul dintre România și Republica Italiană privind readmisia

persoanelor aflate în situație ilegală, ratificat prin Legea nr. 173/1997.

Analizând decizia recurată în

limita criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat,

urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantului a fost în mod corect soluționată.

Prin

H.G. nr. 1347/2007, a fost aprobat planul de măsuri

privind sprijinirea

cetățenilor români aflați în Italia, ca urmare a situației create prin

adoptarea de către statul italian a noilor reglementări ce vizează îndepărtarea

de pe teritoriu.

La lit. b) a obiectivului nr. 2

din acest act normativ se prevede că dosarul de îndepărtare va fi înaintat

instanței de judecată de Direcția Generală de Pașapoarte sau, după caz, de

Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor.

Înaintarea dosarului către

instanță, ca obligație stabilită în sarcina recurentului prin actul normativ

menționat, nu are semnificația desemnării reclamantului drept titular al

dreptului de a sesiza instanța de judecată cu o cerere având ca obiect

limitarea dreptului la liberă circulație a persoanei la care se referă dosarul

de îndepărtare.

Aceasta deoarece Legea nr. 248/2005,

act normativ ale căror dispoziții nu pot fi modificate printr-o hotărâre de

guvern, conține dispoziții care reglementează sesizarea instanței cu o astfel

de cerere, dispoziții în raport cu care, recurentul nu poate justifica calitate

procesuală activă în prezentul litigiu.

Astfel, prin art. 39 din Lege,

pentru situația reglementată la art. 38 lit. a), se desemnează în mod expres

Direcția Generală de Pașapoarte ca fiind organul care are calitatea de a sesiza

instanța de judecată. Pentru situația prevăzută la art. 38 lit. b), Legea

prevede că măsura se dispune, la solicitarea instituției cu competențe în

domeniul apărării, ordinii publice sau siguranței naționale care deține date

ori informații cu privire la activitatea pe care persoana o desfășoară sau

urmează să o desfășoare în străinătate.

Or, Inspectoratul Național pentru

Evidența Persoanelor nu are astfel de competențe. Așa cum rezultă din

prevederile art. 11 alin. (1) și alin. (2) din O.G. nr. 84/2001 privind

înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare de

evidență a persoanelor, reclamantul are atribuții ce țin exclusiv de

organizarea și coordonarea activității de evidență a persoanelor.

Prin urmare, înalta Curte

apreciază ca fiind corectă soluția cuprinsă în decizia recurată, sub aspectul

calității procesuale active.

Celelalte

susțineri cuprinse în motivele de recurs formulate, vizând fondul

litigiului,

nu pot fi analizate de instanța de recurs. Dat fiind principiul ierarhiei

căilor de atac, instanța de recurs nu poate să examineze,

omissio medio

,

acele aspecte care nu au făcut obiectul controlului exercitat de instanța de

apel.

În consecință, pentru

considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a

respins ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantul Ministerul Administrației și

Internelor - Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor împotriva

deciziei nr. 328/A din 4 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția

civilă de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 25 iunie 2009.