ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6983/2009

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 11 septembrie 2008 pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud, Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Internelor și Reformei Administrative a solicitat instanței ca, în baza art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, prin hotărârea pe care o va pronunța, să interzică pârâtului C.I. exercitarea dreptului la liberă circulație în Italia. Prin sentința civilă nr. 680 din 16 octombrie 2008, Tribunalul Bistrița Năsăud a constatat întemeiată lipsa calității procesuale active a reclamantului Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Internelor și Reformei Administrative, și, în consecință, a respins ca fiind inadmisibilă acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâtului C.I.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în considerentele sentinței faptul că, în conformitate cu art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005, pentru măsura restrângerii dreptului la libera circulație prevăzută la art. 38 lit. a), cazul în speță, măsura se dispune de instanța judecătorească de la domiciliul persoanei la solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte. În aprecierea instanței, dispozițiile din H.G. nr. 1347/2008 privind aprobarea planului de măsuri privind sprijinirea cetățenilor români aflați în Italia, nu poate modifica legitimarea procesuală activă a Direcției Generale de Pașapoarte întrucât, pe de o parte, s-ar încălca principiul ierarhiei actelor normative, iar, pe de altă parte, măsura stabilită prin obiectivul 2 lit. d) din hotărârea amintită, invocată în cerere, impune corelarea cu dispozițiile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005.

Dispoziția din hotărârea amintită nu prevede decât "înaintarea dosarului de îndepărtare", la instanță, ceea ce nu echivalează cu sesizarea instanței pentru luarea măsurii de restrângere a dreptului la liberă circulație. împotriva acestei sentințe a declarat apel Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Internelor și Reformai Administrative, iar prin decizia nr. 328/A din 04 decembrie 2008, Curtea de Apel Cluj a respins, ca nefondat, apelul declarat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: Prin H.G. nr. 1347 din 05 noiembrie 2007 s-a aprobat planul de măsuri privind sprijinirea cetățenilor români aflați în Italia ca urmare a situației create prin adoptarea de către Statul Italian a noilor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu.

La obiectivul nr. 2 lit. d) al acestui plan, se prevede înaintarea de către Direcția Generală de Pașapoarte sau, după caz, de Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor către instanță a dosarului de îndepărtare. Demersul trebuie efectuat în directă corelare cu prevederile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate. Art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 prevede că restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români se poate dispune cu privire la persoana a cărei prezență pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfășoară sau ar urma să o desfășoare, ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre România și acel stat.

Competența sesizării instanței în cazul prevăzut de art. 38 lit. b) aparține, conform art. 39 alin. (2) din Legea nr. 248/2005, instituției cu competențe în domeniul apărării ordinii publice sau siguranței naționale care deține date ori informații cu privire la activitatea pe care persoana o desfășoară sau urmează să o desfășoare în străinătate. Deși se află în subordinea Ministerului Administrației și Internelor, Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, având personalitate juridică, poate exercita doar atribuțiile ce-i sunt date în competență prin lege, respectiv de organizare și coordonare a activității de evidență a persoanelor. Aceste competențe nu pot fi asimilate celora prevăzute de art. 39 alin. (2) din Legea nr. 248/2005, și anume, în domeniul apărării, ordinii publice sau siguranței naționale.

Față de competența limitată a reclamantului, obligația stipulată Ia obiectivul 2 lit. d) din H.G. nr. 1347 din 05 noiembrie 2007 de înaintare în instanță a dosarului de îndepărtare, poate fi interpretată în sensul că reclamantului îi revine sarcina probațiunii în privința existenței condițiilor care ar justifica, în situația fiecărei persoane în parte, luarea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație. Curtea de Apel a confirmat concluzia primei instanțe în sensul că H.G. nr. 1347 din 05 noiembrie 2007 nu poate modifica dispozițiile cuprinse în Legea nr. 248/2005 art. 39 alin. (2) și că, a aprecia în sens contrar, ar însenina a se înfrânge principiul ierarhiei actelor juridice, conform căruia, dispozițiile unei legi nu pot fi modificate printr-o hotărâre de guvern.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Internelor și Reformei Administrative. Prin motivele de recurs, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se susține că instanța de apel a reținut în mod greșit lipsa calității procesuale active a Inspectoratului Național Pentru Evidența Persoanelor. Calitatea procesuală activă a reclamantului se întemeiază pe prevederile lit. b) a obiectivului nr. 2 din H.G. nr. 1347/2007, precum și pe dispozițiile art. 11 alin. (1) și alin. (2) din O.G. nr. 84/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor.

Pe fondul cauzei, se arată că, așa cum rezulta din documentele depuse, pârâtul a fost îndepărtat de pe teritoriul Italiei la data de 24 august 2008, conform Decretului Prefecturii Provinciei Rimini. Din conținutul documentului emis de autoritățile italiene reiese că, pe timpul șederii pe teritoriul Italiei, pârâtul a avut un comportament antisocial, fiind arestat de autoritățile italiene pentru furt agravant, motiv pentru care îndepărtarea acestuia a fost necesară în vederea menținerii ordinii și siguranței publice. În susținerea cererii formulate se invocă prevederile art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE și dispozițiile art. 1 pct. 1 din Acordul dintre România și Republica Italiană privind readmisia persoanelor aflate în situație ilegală, ratificat prin Legea nr. 173/1997.

Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului a fost în mod corect soluționată. Prin H.G. nr. 1347/2007, a fost aprobat planul de măsuri privind sprijinirea cetățenilor români aflați în Italia, ca urmare a situației create prin adoptarea de către statul italian a noilor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu. La lit. b) a obiectivului nr. 2 din acest act normativ se prevede că dosarul de îndepărtare va fi înaintat instanței de judecată de Direcția Generală de Pașapoarte sau, după caz, de Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor.

Înaintarea dosarului către instanță, ca obligație stabilită în sarcina recurentului prin actul normativ menționat, nu are semnificația desemnării reclamantului drept titular al dreptului de a sesiza instanța de judecată cu o cerere având ca obiect limitarea dreptului la liberă circulație a persoanei la care se referă dosarul de îndepărtare. Aceasta deoarece Legea nr. 248/2005, act normativ ale căror dispoziții nu pot fi modificate printr-o hotărâre de guvern, conține dispoziții care reglementează sesizarea instanței cu o astfel de cerere, dispoziții în raport cu care, recurentul nu poate justifica calitate procesuală activă în prezentul litigiu. Astfel, prin art. 39 din Lege, pentru situația reglementată la art. 38 lit. a), se desemnează în mod expres Direcția Generală de Pașapoarte ca fiind organul care are calitatea de a sesiza instanța de judecată.

Pentru situația prevăzută la art. 38 lit. b), Legea prevede că măsura se dispune, la solicitarea instituției cu competențe în domeniul apărării, ordinii publice sau siguranței naționale care deține date ori informații cu privire la activitatea pe care persoana o desfășoară sau urmează să o desfășoare în străinătate. Or, Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor nu are astfel de competențe. Așa cum rezultă din prevederile art. 11 alin. (1) și alin. (2) din O.G. nr. 84/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor, reclamantul are atribuții ce țin exclusiv de organizarea și coordonarea activității de evidență a persoanelor.

Prin urmare, înalta Curte apreciază ca fiind corectă soluția cuprinsă în decizia recurată, sub aspectul calității procesuale active. Celelalte susțineri cuprinse în motivele de recurs formulate, vizând fondul litigiului, nu pot fi analizate de instanța de recurs. Dat fiind principiul ierarhiei căilor de atac, instanța de recurs nu poate să examineze, omissio medio , acele aspecte care nu au făcut obiectul controlului exercitat de instanța de apel. În consecință, pentru considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a respins ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Ministerul Administrației și Internelor - Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor împotriva deciziei nr. 328/A din 4 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 iunie 2009.