ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1918/2012

Asupra recursului civil de față, constată: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, la 5 august 2010, Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a solicitat restrângerea exercitării dreptuluila liberă circulație în Italia, pe o perioadă de 3 ani referitor la pârâtul Z.G., în temeiul art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtul a fost expulzat din Italia la data de 09 iulie 2010, în baza Acordului dintre România și Italia privind readmisia persoanelor aflate în situație ilegală - ratificat prin Legea nr. 173/1977, pentru activitatea sa infracțională, astfel că se impune restrângerea exercitării dreptului acestuia la liberă circulație, în condițiile art. 38 din Legea nr. 248/2005.

În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 248/2005, Tratatului CEE, Directiva 2004/38/CE, art. 25 din Constituție. Prin sentința nr. 280 din 29 septembrie 2010, Tribunalul Hunedoara, secția civilă a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și a respins acțiunea. Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut în esență că, potrivit art. 39 alin. (2) din Legea nr. 248/2005, competența sesizării instanței pentru situațiile prevăzute de art. 38 lit. b) din lege, a fost acordată de legiuitor instituției cu competențe în domeniul apărării ordinii publice sau siguranței naționale ce deține date cu privire la activitatea persoanei respective. Împotriva sentinței tribunalului a declarat apel reclamanta, solicitând anularea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare, instanței de fond pentru următoarele: Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a fost înființată prin H.G.

nr. 1367/2009, prin fuziunea Inspectoratului Național pentru Evidența Persoanelor și Centrului Național de Administrare a Bazelor de Date pentru Evidența persoanelor, care s-au desființat. Potrivit art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 1367/2009, această direcție face parte din structurile de ordine și siguranță publică din subordinea Ministerului Administrației și Internelor și este parte componentă a Departamentului de Ordine și Siguranță Publică, ea îndeplinind orice atribuții prevăzute de lege, inclusive cele prev. de art. 39 alin. (2) din Legea nr. 248/2005. De asemenea, reclamanta are obligația de a înainta instanței teritoriale competente, dosarul de îndepărtare al cetățenilor expulzați din Italia, în temeiul H.G.

nr. 1367/2007. Prin decizia nr. 182/ A pronunțată la 9 decembrie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă a admis apelul declarat de reclamantă, a desființat sentința civilă nr. 280/2010 a Tribunalului Hunedoara și a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe de fond, Tribunalul Hunedoara. Pentru a decide ca atare, instanța a apreciat că reclamanta are calitate procesuală activă în cauză, instanța de fond soluționând cauza, în mod eronat pe excepție. Prin H.G. nr. 1367/2009 s-a înființat structura reprezentată de reclamantă, ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Administrației și Internelor și, s-a stabilit în dispozițiile art. 1 alin. (3) că Direcția face parte din structurile de ordine și siguranță publică din subordinea Ministerului Administrației și Internelor și este parte componentă a Departamentului de ordine și siguranță publică.

Ca atare, această instituție are competențe în domeniul apărării, ordinii publice sau siguranței naționale, în sensul art. 39 alin. (2) din Legea nr. 248/2005, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 1 alin. (4) din H.G. nr. 1367/2009, direcția exercită atribuțiile care îi sunt date în competență prin lege, cu privire la organizarea și coordonarea activității de evidență a persoanelor, precum și la gestionarea și administrarea la nivel național a bazelor de date privind evidența persoanelor, cărților de identitate, pașapoartelor. În ceea ce privește decizia nr. 6983/2009 pronunțată de Î.C.C.J. și invocată de instanța de fond ca practică judiciară, se impune a se preciza că este vorba de o decizie de speță, și nu de o decizie în interesul legii și, prin urmare, nu creează drept, iar pe de altă parte, aceasta este pronunțată în luna iunie 2009, deci anterior publicării H.G.

nr. 1367/2009, prin care s-a înființat Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, în M. Of. 802 din 25 noiembrie 2009. S-a susținut că apelul reclamantei este fondat și față de împrejurarea că, dispozițiile obiectivului nr. 2 lit. d) prevăd faptul că autoritățile judecătorești urmează a pronunța o decizie privind interzicerea deplasării cetățenilor expulzați, în urma înaintării,,dosarului de îndepărtare” de către D.G.P., M.I.R.A. sau I.N.E.P. Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor a fost desființat prin H.G. nr. 1367/2009, concomitent cu înființarea Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, care a preluat toate atribuțiile fostei structuri și întregul său patrimoniu.

Constatând că prima instanță nu a intrat în judecata fondului, conform art. 297 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel a anulat hotărârea și a trimis cauza spre rejudecare. În rejudecare, prin sentința nr. 31 din 9 februarie 2011, Tribunalul Hunedoara, secția civilă, a respins acțiunea, cu motivarea că, potrivit art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, „restrângerea dreptului la libera circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult 3 ani numai cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui Acord de readmisie încheiat între România și acel stat, iar potrivit art. II (alin. (1)) din Legea nr. 206/2010, măsurile de restrângere la libera circulație în străinătate a cetățenilor români, încetează de drept la data intrării în vigoare a actului normativ respectiv.

Cu această motivare, instanța de fond a respins acțiunea, față de faptul că motivele invocate în fapt de reclamantă se încadrează în prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005. Împotriva sentinței nr. 31/2011 a Tribunalului Hunedoara a declarat apel reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, susținând că, în mod eronat, tribunalul a reținut faptul că, întrucât potrivit prevederilor Legii nr. 206/2010 pentru modificarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate au fost abrogate dispozițiile art. 38 lit. a) și, prin urmare, temeiul juridic al acțiunii nu mai există, s-a considerat că cererea reclamantei se întemeiază pe dispozițiile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia civilă nr. 103 din 07 aprilie 2011 a respins apelul declarat de reclamantă, reținând în esență că, motivele invocate prin cererea formulată de aceasta, se încadrează în dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, iar faptul că reclamanta a indicat, ca temei de drept, art. 38 lit. b) din aceeași lege, nu schimbă cadrul procesual cu care a fost învestită instanța. A mai susținut instanța de apel că, în realitate, în speță, returnarea pârâtului din Italia pe baza Acordului de readmisie încheiat între România și Italia, datorită unui comportament necorespunzător, se încadrează în prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.

A mai reținut instanța de apel că, lit. b) a art. 38 din lege se referă la persoana a cărei prezență pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfășoară sau ar urma să o desfășoare, ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre România și acel stat. Or, motivarea reclamantei nu are în vedere aceste aspecte. Ca atare, Tribunalul Hunedoara a reținut în mod corect încadrarea juridică a acțiunii, ca fiind art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005. În ceea ce privește modificarea Legii nr. 248/2005 prin Legea nr. 206/2010, la art. II alin. (1) lit. c) se prevede expres că încetează toate procedurile judiciare în curs de desfășurare, întemeiate pe art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 și astfel, nu se poate pune în discuție aplicarea legii la momentul formulării acțiunii, de vreme ce legea de modificare prevede expres situația proceselor în curs de desfășurare la instanțe, respectiv, încetarea de drept a acestora.

Împotriva deciziei nr. 103 din 07 aprilie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, a declarat recurs, reclamanta Direcția pentru Evidența și Administrarea Bazelor de Date invocând critici, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, se susține de către recurenta-reclamantă,că Tribunalul Hunedoara a fost sesizat de aceasta, în perioada 2007-2010 cu același tip de acțiuni, pe care însă, instanța le-a admis („în 7 dosare soluția unanimă a fost aceea de admitere a cererilor formulate de Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, astfel încât practica Tribunalului Hunedoara a fost unitară în privința soluționării cauzelor având ca obiect restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație”).

Recurenta-reclamantă a arătat că au fost încălcate prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cărora,,în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății”. S-a mai susținut în motivarea recursului său că, în considerarea dispozițiilor art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, în mod eronat, Curtea de Apel Alba Iulia a reținut faptul că, în baza dispozițiilor art. II alin. (1) lit. c) din Legea nr. 206/2010 pentru modificarea Legii nr. 248/2005, încetează de drept toate procedurile judiciare aflate în curs de desfășurare și pentru care nu există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, această măsură operând numai pentru procesele întemeiate în drept, pe dispozițiile art. 38 lit. a), și nu pe cele întemeiate conform art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005.

Recursul declarat de reclamantă este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente: Prima critică invocată de reclamantă are în vedere existența unei practici neunitare a Tribunalului Hunedoara în această materie, în comparație cu alte cazuri, invocate cu titlu generic de către reclamantă, cazuri în care reclamanta a susținut că acțiunile introduse în perioada anilor 2007-2010, având același obiect, au fost admise. Critica ce vizează conturarea unei practici neunitare nu poate fi circumscrisă unui motiv de nelegalitate, astfel cum acestea sunt strict și limitativ determinate în recurs, în conținutul dispozițiilor art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Oricum, această critică are un caracter generic, care nu se raportează la motivul determinant al soluției recurate, și anume, faptul că temeiul de drept în care se încadrează aspectele de fapt descrise în acțiunea introductivă este art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, nu art. 38 lit. b), cum pretinde reclamanta. Totodată, nu se poate aprecia ca fondată, nici critica privind depășirea obiectului învestirii instanței. Astfel, conform art. 129 alin. (6) C. proc. civ., instanța este ținută de limitele învestirii sale, determinate prin cererea de chemare în judecată, ea neputând hotărî decât asupra a ceea ce formează obiectul cererii dedusă judecății. Prin urmare, aprecierea instanței de fond (menținută în apel), în sensul că, în drept, acțiunea reclamantei se întemeiază pe dispozițiile art. 38 lit. a) nu echivalează cu o depășire a limitelor învestirii instanței de judecată.

Aceasta deoarece, situația de fapt a expulzării din Italia a pârâtului se grefează, în drept, pe ipoteza descrisă de legiuitor în conținutul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, potrivit căreia restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani, cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie. În aceste condiții, instanța de apel, în mod legal a confirmat soluția primei instanțe, întrucât în baza acestui temei juridic incident în mod real în cauza dedusă judecății, cererea de chemare în judecată a fost soluționată, anume art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.

Constatând că nu este incident art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, ci art. 38 lit. a), cum corect au stabilit instanțele, deoarece în speță, nu s-a făcut dovada unei activități desfășurate de pârât, care ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relațiilor biliterale dintre România și Italia, criticile reclamantei nu sunt fondate. Examinând decizia atacată și sub aspectul modificărilor aduse Legii nr. 248/2005, Înalta Curte reține următoarele: Legea nr. 248/2005 a fost modificată la 17 noiembrie 2010 prin Legea nr. 206/2010, care a abrogat art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005. Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 206/2010 „la data intrării în vigoare a legii, încetează de drept toate măsurile de restrângere a exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români, dispuse până la acea dată de instanțele competente”, în conformitate cu prevederile art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005.

Or, deși în speță, reclamanta a indicat ca temei art. 38 lit. b), în realitate, cum corect au reținut ambele instanțe, în fond și apel, acțiunea se grefează în drept, pe art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, dispoziții care însă au fost abrogate în mod expres prin Legea nr. 206/2010. Cum, în raport de considerentele expuse nu se identifică critici de nelegalitate, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă, făcând aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date împotriva deciziei nr. 103 din 7 aprilie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2012.