ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1918/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1918/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului

civil de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Hunedoara, la 5 august 2010, Direcția pentru Evidența Persoanelor și

Administrarea Bazelor de Date a solicitat restrângerea exercitării dreptuluila

liberă circulație în Italia, pe o perioadă de 3 ani referitor la pârâtul Z.G.,

în temeiul art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtul a fost expulzat din Italia la data de

09 iulie 2010, în baza Acordului dintre România și Italia privind readmisia

persoanelor aflate în situație ilegală - ratificat prin Legea nr. 173/1977, pentru

activitatea sa infracțională, astfel că se impune restrângerea exercitării

dreptului acestuia la liberă circulație, în condițiile art. 38 din Legea nr. 248/2005.

În drept au fost

invocate dispozițiile Legii nr. 248/2005, Tratatului CEE, Directiva 2004/38/CE,

art. 25 din Constituție.

Prin sentința nr. 280

din 29 septembrie 2010, Tribunalul Hunedoara, secția civilă a admis excepția

lipsei calității procesuale active a reclamantei și a respins acțiunea.

Pentru a pronunța

această soluție, tribunalul a reținut în esență că, potrivit art. 39 alin. (2) din

Legea nr. 248/2005, competența sesizării instanței pentru situațiile prevăzute

de art. 38 lit. b) din lege, a fost acordată de legiuitor instituției cu

competențe în domeniul apărării ordinii publice sau siguranței naționale ce

deține date cu privire la activitatea persoanei respective.

Împotriva sentinței

tribunalului a declarat apel reclamanta, solicitând anularea acesteia și

trimiterea cauzei spre rejudecare, instanței de fond pentru următoarele:

Direcția pentru

Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a fost înființată prin H.G.

nr. 1367/2009, prin fuziunea Inspectoratului Național pentru Evidența

Persoanelor și Centrului Național de Administrare a Bazelor de Date pentru

Evidența persoanelor, care s-au desființat.

Potrivit art. 1 alin.

(3) din H.G. nr. 1367/2009, această direcție face parte din structurile de

ordine și siguranță publică din subordinea Ministerului Administrației și

Internelor și este parte componentă a Departamentului de Ordine și Siguranță Publică,

ea îndeplinind orice atribuții prevăzute de lege, inclusive cele prev. de art. 39

alin. (2) din Legea nr. 248/2005.

De asemenea,

reclamanta are obligația de a înainta instanței teritoriale competente, dosarul

de îndepărtare al cetățenilor expulzați din Italia, în temeiul H.G. nr.

1367/2007.

Prin decizia nr. 182/

A pronunțată la 9 decembrie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă a

admis apelul declarat de reclamantă, a desființat sentința civilă nr. 280/2010

a Tribunalului Hunedoara și a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe

de fond, Tribunalul Hunedoara.

Pentru a decide ca

atare, instanța a apreciat că reclamanta are calitate procesuală activă în

cauză, instanța de fond soluționând cauza, în mod eronat pe excepție.

Prin H.G. nr. 1367/2009

s-a înființat structura reprezentată de reclamantă, ca organ de specialitate al

administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea

Ministerului Administrației și Internelor și, s-a stabilit în dispozițiile art.

1 alin. (3) că Direcția face parte din structurile de ordine și siguranță

publică din subordinea Ministerului Administrației și Internelor și este parte

componentă a Departamentului de ordine și siguranță publică.

Ca atare, această

instituție are competențe în domeniul apărării, ordinii publice sau siguranței

naționale, în sensul art. 39 alin. (2) din Legea nr. 248/2005, cu atât mai mult

cu cât, potrivit art. 1 alin. (4) din H.G. nr. 1367/2009, direcția exercită atribuțiile

care îi sunt date în competență prin lege, cu privire la organizarea și

coordonarea activității de evidență a persoanelor, precum și la gestionarea și

administrarea la nivel național a bazelor de date privind evidența persoanelor,

cărților de identitate, pașapoartelor.

În ceea ce privește

decizia nr. 6983/2009 pronunțată de Î.C.C.J. și invocată de instanța de fond ca

practică judiciară, se impune a se preciza că este vorba de o decizie de speță,

și nu de o decizie în interesul legii și, prin urmare, nu creează drept, iar pe

de altă parte, aceasta este pronunțată în luna iunie 2009, deci anterior

publicării H.G. nr. 1367/2009, prin care s-a înființat Direcția pentru Evidența

Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, în M. Of. 802 din 25 noiembrie 2009.

S-a susținut că

apelul reclamantei este fondat și față de împrejurarea că, dispozițiile

obiectivului nr. 2 lit. d) prevăd faptul că autoritățile judecătorești urmează

a pronunța o decizie privind interzicerea deplasării cetățenilor expulzați, în

urma înaintării,,dosarului de îndepărtare” de către D.G.P., M.I.R.A. sau I.N.E.P.

Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor a fost desființat prin H.G.

nr. 1367/2009, concomitent cu înființarea Direcției pentru Evidența Persoanelor

și Administrarea Bazelor de Date, care a preluat toate atribuțiile fostei

structuri și întregul său patrimoniu.

Constatând că prima

instanță nu a intrat în judecata fondului, conform art. 297 alin. (1) C. proc.

civ., instanța de apel a anulat hotărârea și a trimis cauza spre rejudecare.

În rejudecare, prin

sentința nr. 31 din 9 februarie 2011, Tribunalul Hunedoara, secția civilă, a

respins acțiunea, cu motivarea că, potrivit art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005,

„restrângerea dreptului la libera circulație în străinătate a cetățenilor români

poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult 3 ani numai cu privire la persoana

care a fost returnată dintr-un stat în baza unui Acord de readmisie încheiat

între România și acel stat, iar potrivit art. II (alin. (1)) din Legea nr. 206/2010,

măsurile de restrângere la libera circulație în străinătate a cetățenilor

români, încetează de drept la data intrării în vigoare a actului normativ

respectiv.

Cu această motivare,

instanța de fond a respins acțiunea, față de faptul că motivele invocate în

fapt de reclamantă se încadrează în prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.

Împotriva sentinței nr.

31/2011 a Tribunalului Hunedoara a declarat apel reclamanta Direcția pentru

Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, susținând că, în mod

eronat, tribunalul a reținut faptul că, întrucât potrivit prevederilor Legii nr.

206/2010 pentru modificarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei

circulații a cetățenilor români în străinătate au fost abrogate dispozițiile art.

38 lit. a) și, prin urmare, temeiul juridic al acțiunii nu mai există, s-a

considerat că cererea reclamantei se întemeiază pe dispozițiile art. 38 lit. b)

din Legea nr. 248/2005.

Curtea de Apel Alba Iulia,

prin decizia civilă nr. 103 din 07 aprilie 2011 a respins apelul declarat de reclamantă, reținând în esență că, motivele invocate prin cererea

formulată de aceasta, se încadrează în dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr.

248/2005, iar faptul că reclamanta a indicat, ca temei de drept, art. 38 lit.

b) din aceeași lege, nu schimbă cadrul procesual cu care a fost învestită

instanța.

A mai susținut

instanța de apel că, în realitate, în speță, returnarea pârâtului din Italia pe

baza Acordului de readmisie încheiat între România și Italia, datorită unui comportament

necorespunzător, se încadrează în prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.

A mai reținut

instanța de apel că, lit. b) a art. 38 din lege se referă la persoana a cărei

prezență pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfășoară sau ar

urma să o desfășoare, ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după

caz, relațiilor bilaterale dintre România și acel stat. Or, motivarea

reclamantei nu are în vedere aceste aspecte.

Ca atare, Tribunalul

Hunedoara a reținut în mod corect încadrarea juridică a acțiunii, ca fiind art.

38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.

În ceea ce privește

modificarea Legii nr. 248/2005 prin Legea nr. 206/2010, la art. II alin. (1) lit.

c) se prevede expres că încetează toate procedurile judiciare în curs de

desfășurare, întemeiate pe art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 și astfel, nu

se poate pune în discuție aplicarea legii la momentul formulării acțiunii, de

vreme ce legea de modificare prevede expres situația proceselor în curs de

desfășurare la instanțe, respectiv, încetarea de drept a acestora.

Împotriva deciziei nr.

103 din 07 aprilie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, a declarat

recurs, reclamanta Direcția pentru Evidența și Administrarea Bazelor de Date invocând

critici, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, se susține de

către recurenta-reclamantă,că Tribunalul Hunedoara a fost sesizat de aceasta,

în perioada 2007-2010 cu același tip de acțiuni, pe care însă, instanța le-a

admis („în 7 dosare soluția unanimă a fost aceea de admitere a cererilor

formulate de Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de

Date, astfel încât practica Tribunalului Hunedoara a fost unitară în privința

soluționării cauzelor având ca obiect restrângerea exercitării dreptului la liberă

circulație”).

Recurenta-reclamantă

a arătat că au fost încălcate prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ.,

potrivit cărora,,în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra

obiectului cererii deduse judecății”.

S-a mai susținut în

motivarea recursului său că, în considerarea dispozițiilor art. 38 lit. b) din

Legea nr. 248/2005, în mod eronat, Curtea de Apel Alba Iulia a reținut faptul

că, în baza dispozițiilor art. II alin. (1) lit. c) din Legea nr. 206/2010

pentru modificarea Legii nr. 248/2005, încetează de drept toate procedurile

judiciare aflate în curs de desfășurare și pentru care nu există o hotărâre

judecătorească definitivă și irevocabilă, această măsură operând numai pentru

procesele întemeiate în drept, pe dispozițiile art. 38 lit. a), și nu pe cele întemeiate

conform art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005.

Recursul declarat de

reclamantă este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele

considerente:

Prima critică

invocată de reclamantă are în vedere existența unei practici neunitare a

Tribunalului Hunedoara în această materie, în comparație cu alte cazuri,

invocate cu titlu generic de către reclamantă, cazuri în care reclamanta a

susținut că acțiunile introduse în perioada anilor 2007-2010, având același

obiect, au fost admise.

Critica ce vizează

conturarea unei practici neunitare nu poate fi circumscrisă unui motiv de

nelegalitate, astfel cum acestea sunt strict și limitativ determinate în

recurs, în conținutul dispozițiilor art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Oricum, această critică

are un caracter generic, care nu se raportează la motivul determinant al

soluției recurate, și anume, faptul că temeiul de drept în care se încadrează

aspectele de fapt descrise în acțiunea introductivă este art. 38 lit. a) din

Legea nr. 248/2005, nu art. 38 lit. b), cum pretinde reclamanta.

Totodată, nu se poate

aprecia ca fondată, nici critica privind depășirea obiectului învestirii

instanței. Astfel, conform art. 129 alin. (6) C. proc. civ., instanța este

ținută de limitele învestirii sale, determinate prin cererea de chemare în

judecată, ea neputând hotărî decât asupra a ceea ce formează obiectul cererii

dedusă judecății.

Prin urmare,

aprecierea instanței de fond (menținută în apel), în sensul că, în drept,

acțiunea reclamantei se întemeiază pe dispozițiile art. 38 lit. a) nu

echivalează cu o depășire a limitelor învestirii instanței de judecată.

Aceasta deoarece, situația

de fapt a expulzării din Italia a pârâtului se grefează, în drept, pe ipoteza

descrisă de legiuitor în conținutul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005,

potrivit căreia restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în

străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult

3 ani, cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord

de readmisie.

În aceste condiții,

instanța de apel, în mod legal a confirmat soluția primei instanțe, întrucât în

baza acestui temei juridic incident în mod real în cauza dedusă judecății,

cererea de chemare în judecată a fost soluționată, anume art. 38 lit. a) din

Legea nr. 248/2005.

Constatând că nu este

incident art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, ci art. 38 lit. a), cum corect

au stabilit instanțele, deoarece în speță, nu s-a făcut dovada unei activități

desfășurate de pârât, care ar aduce atingere gravă intereselor României sau,

după caz, relațiilor biliterale dintre România și Italia, criticile reclamantei

nu sunt fondate.

Examinând decizia

atacată și sub aspectul modificărilor aduse Legii nr. 248/2005, Înalta Curte

reține următoarele:

Legea nr. 248/2005 a

fost modificată la 17 noiembrie 2010 prin Legea nr. 206/2010, care a abrogat art.

38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.

Astfel, potrivit art.

2 alin. (1) din Legea nr. 206/2010 „la data intrării în vigoare a legii,

încetează de drept toate măsurile de restrângere a exercitării dreptului la

liberă circulație în străinătate a cetățenilor români, dispuse până la acea

dată de instanțele competente”, în conformitate cu prevederile art. 38 lit. a) și

art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005.

Or, deși în speță,

reclamanta a indicat ca temei art. 38 lit. b), în realitate, cum corect au

reținut ambele instanțe, în fond și apel, acțiunea se grefează în drept, pe art.

38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, dispoziții care însă au fost abrogate în mod

expres prin Legea nr. 206/2010.

Cum, în raport de

considerentele expuse nu se identifică critici de nelegalitate, Înalta Curte va

respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă, făcând aplicarea

dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea

Bazelor de Date împotriva deciziei nr. 103 din 7 aprilie 2011 a Curții de Apel Alba

Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 martie 2012.