ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1701/2011

Asupra recursului civil

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 7 decembrie 2009 pe rolul

Tribunalului Galați, secția civilă, reclamantul Inspectoratul Național pentru

Evidența Persoanelor (în prezent Direcția pentru Evidența Persoanelor și

Administrarea Bazelor de Date) din Ministerul Administrației și Internelor a

solicitat, în temeiul art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, restrângerea

exercitării dreptului la libera circulație în

Italia

a pârâtului I.N., motivând că acesta a fost expulzat la data de 12 septembrie

2009, în baza Decretului Prefectului de Roma, datorită comportamentului de care

a dat dovadă pe perioada șederii în această țară.

Prin sentința nr. 48 din 12 ianuarie 2010, Tribunalul Galați, secția

civilă, a respins acțiunea.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, că pârâtul a fost

returnat din Italia și, chiar dacă a fost condamnat pentru comiterea unor

infracțiuni, restrângerea dreptului la liberă circulație a acestuia nu respectă

principiul proporționalității cu scopul legitim urmărit prevăzut de

dispozițiile art. 27 alin. (2) din Directiva 2004/38/CE.

Apelul declarat de reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și

Administrarea Bazelor de Date împotriva sentinței primei instanțe, a fost

respins de Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin decizia nr. 145/A din 18

mai 2010.

În considerentele deciziei sale, instanța de apel a reținut că, potrivit

dispozițiilor art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, invocate ca temei de

drept de către reclamantă, se poate limita dreptul la circulație persoanei al

cărei prezență pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfășoară,

aduce atingere gravă intereselor României sau relațiilor bilaterale dintre

România și acel stat.

Or, în speță, deși pârâtul a fost expulzat pe motivul că a avut un

comportament ce constituie o amenințare concretă, efectivă și gravă la adresa

demnității umane, nu s-a făcut nicio dovadă în acest sens.

Pe de altă parte, conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE,

restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și

a membrilor lor de familie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine

publică, siguranță națională sau sănătate publică.

Limitarea exercitării dreptului la liberă circulație trebuie supusă

condițiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar prevederile

Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislația comunitară.

Întrucât reclamanta nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ.,

incidența vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, prima

instanță a pronunțat o hotărâre legală, dată cu aplicarea și interpretarea

corectă a prevederilor legii materiale incidente.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamanta

Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din

Ministerul Administrației și Internelor.

În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a arătat că, în conformitate cu

prevederile obiectivului nr. 2

lit. d)

din H.G. nr. 1347/2007 pentru aprobarea planului de măsuri privind sprijinirea

cetățenilor români aflați în Italia, ca urmare a situației create prin

adoptarea de către statul italian a noilor reglementări ce vizează îndepărtarea

de pe teritoriu, coroborate cu prevederile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005

privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu

modificările și completările ulterioare, Inspectoratul Național pentru Evidența

Persoanelor are obligativitatea de a înainta către instanța competentă, dosarul

de îndepărtare al cetățenilor români expulzați din Italia.

De asemenea, dispozițiile obiectivului nr. 2 lit. d) al aceluiași act

normativ prevăd faptul că autoritățile judecătorești urmează a pronunța o

decizie vizând interzicerea deplasării cetățenilor expulzați, în Italia pe o

perioadă determinată.

Așa cum rezultă din documentele depuse în susținerea cauzei pe fond,

pârâtul a fost îndepărtat de pe teritoriul Italiei la data de 12 septembrie

2009, conform Decretului Prefectului de Roma; din conținutul documentului emis

de autoritățile italiene reiese că pe timpul șederii pe teritoriul

Italiei

pârâtul a avut un comportament

antisocial, fiind expulzat de statul italian pentru săvârșirea mai multor

infracțiuni, motiv pentru care îndepărtarea acestuia a fost necesară în vederea

menținerii ordinii și siguranței publice.

Astfel, în documentul de referință se precizează că pârâtul „a avut un

comportament ce constituie o amenințare concretă, efectivă și gravă la adresa

demnității umane, a drepturilor fundamentale ale persoanei și a integrității

publice, făcând ca prezența sa pe teritoriul

Italiei

să fie incompatibilă cu conviețuirea civilizată și în siguranță", fiind

considerat un pericol public.

Având în vedere circumstanțele faptei pârâtului, care a fost arestat și

condamnat la pedeapsa cu închisoarea pentru săvârșirea infracțiunilor de jaf,

vătămare corporală, agresiune sexuală agravantă și atentat la pudoare, precum

și faptul că prezența pârâtului și activitățile desfășurate de acesta aduc

atingere gravă intereselor României și relațiilor bilaterale dintre România și

Italia, se impune măsura restrângerii dreptului acestuia la libera circulație.

Au fost invocate prevederile art. 5 din Legea nr. 248/2005 privind

regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și

completată prin O.U.G. nr. 5/2006 potrivit cărora, pe perioada șederii,

cetățenii români au obligația respectării legislației României și să nu

desfășoare activități de natură să compromită imaginea României ori să

contravină obligațiilor asumate de România prin documente internaționale, cât

și respectarea legislației statului în care se află.

În raport de prevederile legale menționate mai sus, reține atenția

gradul scăzut de integrare a pârâtului în perimetrul statului italian, având în

vedere că acesta a avut o activitate infracțională prin care a adus atingere

ordinii și siguranței publice.

Astfel, conduita pârâtului reprezintă o amenințare reală, prezentă și

suficient de serioasă la adresa interesului fundamental al societății statului

italian.

Potrivit art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE restricționarea libertății

de circulație și de ședere a cetățenilor uniunii și a membrilor lor de familie

poate fi dispusă pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau

sănătate publică.

Conform decretului emis de autoritățile italiene, împotriva pârâtului

s-a dispus măsura interzicerii de a se întoarce pe teritoriul

Italiei

pentru o perioadă de la 5 la 10

ani, sub sancțiunea executării pedepsei privative de libertate.

Dreptul la liberă

circulație este în strânsă legătură cu respectarea legislației statului român,

precum și a tratatelor și convențiilor pe care România l-a ratificat și care

fac parte astfel din dreptul intern.

Având în vedere

exigențele legislației Uniunii Europene, România trebuie să probeze capacitatea

de a stopa migrația ilegală și că prezența, fără respectarea condițiilor legale

de intrare și ședere a pârâtului pe teritoriul unor state membre ale UE ar

dovedi exact contrariul, cu repercusiuni negative asupra tratamentului aplicat

cetățenilor români ce locuiesc cu forme legale.

Solicită admiterea

recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului

reclamantei, iar pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Analizând recursul în

limita criticilor menționate, care permit încadrarea în motivul de nelegalitate

reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte îl

apreciază ca fiind nefondat, pentru considerentele ce succed:

Admiterea cererii de

restrângere a exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului pe

teritoriul Italiei se poate realiza numai în condițiile art. 27 din Directiva

nr. 2004/38/CE, conform căruia restricționarea libertății de circulație și de

ședere a cetățenilor uniunii și a membrilor lor de familie poate fi dispusă

pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. În

alin. (2) același text prevede că măsurile luate trebuie să respecte principiul

proporționalității și să se întemeieze pe conduita persoanei în cauză.

Astfel, conform

decretului emis de autoritățile italiene, împotriva pârâtului s-a dispus măsura

interzicerii întoarcerii pe teritoriul Italiei, pentru o perioadă de la 5 - 10

ani, sub sancțiunea executării pedepsei privative de libertate.

Prin acțiunea cu care

reclamanta a investit instanța în prezenta cauză, se solicită a se lua din nou

față de pârât măsura de restrângere a exercitării dreptului la liberă

circulație pe teritoriul Italiei, de către autoritățile române, în temeiul art.

38 lit. b) din Legea nr. 248/2005.

Înalta Curte apreciază

însă că o astfel de măsură poate fi luată o singură dată, căci nimeni nu poate

fi sancționat pentru aceeași faptă de două ori, motiv pentru care nu poate fi

primit argumentul adus de recurentă, în sensul că o astfel de sancțiune ar fi

posibil de aplicat a doua oară în temeiul art. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007

pentru aprobarea planului de măsuri privind sprijinirea cetățenilor români

aflați în Italia, ca urmare a situației create prin adoptarea de către statul

italian a noilor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu, conform

cu care “dosarul de îndepărtare” trebuie înaintat instanței pentru a se lua

măsura prevăzută de art. 38 lit. b) al Legii nr. 248/2005.

Prin urmare, indiferent

de temeiurile juridice invocate de recurentă în susținerea măsurii de a

restrânge exercitarea dreptului la liberă circulație a intimatului, o astfel de

măsură nu poate fi dispusă și de către instanțele române, în baza dispozițiilor

legii interne, cât timp această sancțiune s-a dispus de către autoritățile

italiene, căci s-ar încălca principiul imposibilității dublei sancțiuni

recunoscut de legislația română.

Capacitatea României de

a stopa migrația ilegală reprezintă un obiectiv general, dar nu poate constitui

temei de admitere a oricărei cereri, fără o analiză în concret a legalității și

temeiniciei acesteia.

Pentru aceste motive, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și

Administrarea Bazelor de Date împotriva deciziei nr. 145/A din 18 mai 2010 a

Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 februarie 2011.