ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1701/2011

Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 7 decembrie 2009 pe rolul Tribunalului Galați, secția civilă, reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor (în prezent Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date) din Ministerul Administrației și Internelor a solicitat, în temeiul art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Italia a pârâtului I.N., motivând că acesta a fost expulzat la data de 12 septembrie 2009, în baza Decretului Prefectului de Roma, datorită comportamentului de care a dat dovadă pe perioada șederii în această țară. Prin sentința nr. 48 din 12 ianuarie 2010, Tribunalul Galați, secția civilă, a respins acțiunea.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, că pârâtul a fost returnat din Italia și, chiar dacă a fost condamnat pentru comiterea unor infracțiuni, restrângerea dreptului la liberă circulație a acestuia nu respectă principiul proporționalității cu scopul legitim urmărit prevăzut de dispozițiile art. 27 alin. (2) din Directiva 2004/38/CE.

Apelul declarat de reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date împotriva sentinței primei instanțe, a fost respins de Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin decizia nr. 145/A din 18 mai 2010. În considerentele deciziei sale, instanța de apel a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, invocate ca temei de drept de către reclamantă, se poate limita dreptul la circulație persoanei al cărei prezență pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfășoară, aduce atingere gravă intereselor României sau relațiilor bilaterale dintre România și acel stat. Or, în speță, deși pârâtul a fost expulzat pe motivul că a avut un comportament ce constituie o amenințare concretă, efectivă și gravă la adresa demnității umane, nu s-a făcut nicio dovadă în acest sens.

Pe de altă parte, conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, siguranță națională sau sănătate publică. Limitarea exercitării dreptului la liberă circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislația comunitară. Întrucât reclamanta nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, prima instanță a pronunțat o hotărâre legală, dată cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din Ministerul Administrației și Internelor. În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a arătat că, în conformitate cu prevederile obiectivului nr. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007 pentru aprobarea planului de măsuri privind sprijinirea cetățenilor români aflați în Italia, ca urmare a situației create prin adoptarea de către statul italian a noilor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu, coroborate cu prevederile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu modificările și completările ulterioare, Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor are obligativitatea de a înainta către instanța competentă, dosarul de îndepărtare al cetățenilor români expulzați din Italia.

De asemenea, dispozițiile obiectivului nr. 2 lit. d) al aceluiași act normativ prevăd faptul că autoritățile judecătorești urmează a pronunța o decizie vizând interzicerea deplasării cetățenilor expulzați, în Italia pe o perioadă determinată. Așa cum rezultă din documentele depuse în susținerea cauzei pe fond, pârâtul a fost îndepărtat de pe teritoriul Italiei la data de 12 septembrie 2009, conform Decretului Prefectului de Roma; din conținutul documentului emis de autoritățile italiene reiese că pe timpul șederii pe teritoriul Italiei pârâtul a avut un comportament antisocial, fiind expulzat de statul italian pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, motiv pentru care îndepărtarea acestuia a fost necesară în vederea menținerii ordinii și siguranței publice.

Astfel, în documentul de referință se precizează că pârâtul „a avut un comportament ce constituie o amenințare concretă, efectivă și gravă la adresa demnității umane, a drepturilor fundamentale ale persoanei și a integrității publice, făcând ca prezența sa pe teritoriul Italiei să fie incompatibilă cu conviețuirea civilizată și în siguranță", fiind considerat un pericol public. Având în vedere circumstanțele faptei pârâtului, care a fost arestat și condamnat la pedeapsa cu închisoarea pentru săvârșirea infracțiunilor de jaf, vătămare corporală, agresiune sexuală agravantă și atentat la pudoare, precum și faptul că prezența pârâtului și activitățile desfășurate de acesta aduc atingere gravă intereselor României și relațiilor bilaterale dintre România și Italia, se impune măsura restrângerii dreptului acestuia la libera circulație.

Au fost invocate prevederile art. 5 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și completată prin O.U.G. nr. 5/2006 potrivit cărora, pe perioada șederii, cetățenii români au obligația respectării legislației României și să nu desfășoare activități de natură să compromită imaginea României ori să contravină obligațiilor asumate de România prin documente internaționale, cât și respectarea legislației statului în care se află. În raport de prevederile legale menționate mai sus, reține atenția gradul scăzut de integrare a pârâtului în perimetrul statului italian, având în vedere că acesta a avut o activitate infracțională prin care a adus atingere ordinii și siguranței publice.

Astfel, conduita pârâtului reprezintă o amenințare reală, prezentă și suficient de serioasă la adresa interesului fundamental al societății statului italian. Potrivit art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor uniunii și a membrilor lor de familie poate fi dispusă pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. Conform decretului emis de autoritățile italiene, împotriva pârâtului s-a dispus măsura interzicerii de a se întoarce pe teritoriul Italiei pentru o perioadă de la 5 la 10 ani, sub sancțiunea executării pedepsei privative de libertate. Dreptul la liberă circulație este în strânsă legătură cu respectarea legislației statului român, precum și a tratatelor și convențiilor pe care România l-a ratificat și care fac parte astfel din dreptul intern.

Având în vedere exigențele legislației Uniunii Europene, România trebuie să probeze capacitatea de a stopa migrația ilegală și că prezența, fără respectarea condițiilor legale de intrare și ședere a pârâtului pe teritoriul unor state membre ale UE ar dovedi exact contrariul, cu repercusiuni negative asupra tratamentului aplicat cetățenilor români ce locuiesc cu forme legale. Solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului reclamantei, iar pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Analizând recursul în limita criticilor menționate, care permit încadrarea în motivul de nelegalitate reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte îl apreciază ca fiind nefondat, pentru considerentele ce succed: Admiterea cererii de restrângere a exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului pe teritoriul Italiei se poate realiza numai în condițiile art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, conform căruia restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor uniunii și a membrilor lor de familie poate fi dispusă pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. În alin. (2) același text prevede că măsurile luate trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze pe conduita persoanei în cauză. Astfel, conform decretului emis de autoritățile italiene, împotriva pârâtului s-a dispus măsura interzicerii întoarcerii pe teritoriul Italiei, pentru o perioadă de la 5 - 10 ani, sub sancțiunea executării pedepsei privative de libertate.

Prin acțiunea cu care reclamanta a investit instanța în prezenta cauză, se solicită a se lua din nou față de pârât măsura de restrângere a exercitării dreptului la liberă circulație pe teritoriul Italiei, de către autoritățile române, în temeiul art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005. Înalta Curte apreciază însă că o astfel de măsură poate fi luată o singură dată, căci nimeni nu poate fi sancționat pentru aceeași faptă de două ori, motiv pentru care nu poate fi primit argumentul adus de recurentă, în sensul că o astfel de sancțiune ar fi posibil de aplicat a doua oară în temeiul art. 2 lit. d) din H.G.

nr. 1347/2007 pentru aprobarea planului de măsuri privind sprijinirea cetățenilor români aflați în Italia, ca urmare a situației create prin adoptarea de către statul italian a noilor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu, conform cu care “dosarul de îndepărtare” trebuie înaintat instanței pentru a se lua măsura prevăzută de art. 38 lit. b) al Legii nr. 248/2005. Prin urmare, indiferent de temeiurile juridice invocate de recurentă în susținerea măsurii de a restrânge exercitarea dreptului la liberă circulație a intimatului, o astfel de măsură nu poate fi dispusă și de către instanțele române, în baza dispozițiilor legii interne, cât timp această sancțiune s-a dispus de către autoritățile italiene, căci s-ar încălca principiul imposibilității dublei sancțiuni recunoscut de legislația română.

Capacitatea României de a stopa migrația ilegală reprezintă un obiectiv general, dar nu poate constitui temei de admitere a oricărei cereri, fără o analiză în concret a legalității și temeiniciei acesteia. Pentru aceste motive, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date împotriva deciziei nr. 145/A din 18 mai 2010 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2011.