ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6702/2010

Asupra recursului

civil de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la sub nr. 4850/121/2009,

reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Internelor

și Reformei Administrative a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce se va

pronunța, să se dispună restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație

în Italia a pârâtului S.I.F.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că, în baza obiectivului nr. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007

coroborat cu prevederile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 privind regimul

liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată, pârâtul S.I.F.

a fost expulzat din Italia, la data de 30 iunie  2009, în baza Decretului

Prefectului de Roma, datorită comportamentului de care a dat dovadă pe perioada

șederii în Italia.

Prin sentința civilă nr.

1507 din 21 octombrie 2009, Tribunalul Galați a respins, ca nefondată, acțiunea

declarată de reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din

Ministerul Internelor și Reformei Administrative București, cu motivarea că nu

sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005,

care prevede că se poate interzice dreptul la liberă circulație a cetățenilor

români în străinătate dacă prin activitatea pe care o desfășoară sau ar urma să

o desfășoare, cetățeanul român ar aduce atingere gravă intereselor României sau,

după caz, relațiilor bilaterale dintre România și statul respectiv, și că nu

s-a făcut dovada că pârâtul a desfășurat o astfel de activitate sau ar urma să

desfășoare o activitate prin care să aducă atingere gravă intereselor României

sau relațiilor bilaterale dintre România și Italia.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența

Persoanelor din Ministerul Internelor și Reformei Administrative București care

a reținut încălcarea prevederilor art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 și

faptul că instanța de fond nu a luat în considerare Decretul Prefecturii

Provinciei Roma din data de 19 mai  2008 din care a rezultat că pârâtul a avut

un comportament antisocial.

S-a mai invocat art. 1

pct. 1 din Acordul dintre România și Republica Italiană privind readmisia

persoanelor aflate în situație ilegală.

Prin decizia nr. 51/ A

din 12 februarie 2010, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de reclamant, reținând, în esență, că art. 38 din

Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea restrângerii dreptului la liberă

circulație în străinătate pe o perioadă de cel mult 3 ani, în cazul persoanelor

returnate dintr-o țară în baza unui acord de readmisie, însă odată cu aderarea

României la Uniunea Europeană, legea internă trebuie interpretată prin

raportare la dreptul comunitar care are prioritate, potrivit art. 148 alin. (2)

și alin. (4) din Constituție; că, spre deosebire de norma internă, Legea nr. 248/2005,

care prevede că, pentru restrângerea dreptului cetățeanului român la liberă

circulație în străinătate, este suficient ca acesta să fi fost returnat

dintr-un stat, în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel

stat, independent de motivul pentru care a fost returnat, norma comunitară, art.

27 din Directiva 2004/38/CE, stabilește expres și limitativ, doar trei cazuri

în care autoritățile statelor membre pot lua o astfel de măsură restrictivă,

respectiv afectarea ordinii publice, siguranței publice sau sănătății publice,

și că, în speță, condițiile mai sus enunțate nu sunt incidente, întrucât simplu

fapt că pârâtul s-a aflat pe teritoriul statului italian și nu se afla în derularea

unui contract de muncă, nu duce la concluzia că aceasta ar constitui o

amenințare la siguranța publică a statului respectiv.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamantul, criticând-o ca fiind

nelegală și fără a invoca vreun motiv de casare sau modificare, a arătat că,

față de prevederile obiectivului nr. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007,

coroborate cu art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, are obligația să

înainteze instanței competente dosarul de îndepărtare a cetățenilor români

expulzați din Italia, iar autoritățile judecătorești urmează să pronunțe o

decizie vizând interzicerea deplasării cetățenilor expulzați din Italia pe o

perioadă determinată.

Din Decretul Prefectului

de Roma, prin care pârâtul a fost îndepărtat de pe teritoriul Italiei, rezultă

că acesta a avut un comportament antisocial, motiv pentru care îndepărtarea

acestuia a fost necesară în vederea menținerii ordinii și siguranței publice.

S-a mai arătat, că art.

27 din Directiva 2004/38/CE prevede că restricționarea libertății de circulație

și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie poate fi

dispusă pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică

și că autoritățile italiene au dispus măsura interzicerii pârâtului de a se

întoarce pe teritoriul Italiei pentru o perioadă de la 5 la 10 ani, sub

sancțiunea executării pedepsei privative de libertate, iar, conform art. 1 pct.

1 din acordul de readmisie dintre România și Republica Italia, ratificat prin

Legea nr. 173/1977, fiecare parte contractantă readmite pe teritoriul său, la

cererea celeilalte părți, fără alte formalități, orice persoană care nu

îndeplinește condițiile necesare pentru intrare sau nu mai întrunește cerințele

pentru șederea pe teritoriul părții contractante solicitante.

Analizând recursul,

în limita susținerilor recurentului care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct.

9 C. proc. civ., se constată că nu este întemeiat.

Prin H.G. nr. 1347/2007 s-a stabilit

pentru Direcția Generală de Pașapoarte sau, după caz, Inspectoratul Național

pentru Evidența Persoanelor obligația înaintării către instanță a dosarului de

îndepărtare, demers care trebuie efectuat în directă corelare cu prevederile art.

38 lit. b din Legea nr. 248/2005, potrivit cărora restrângerea exercitării

dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi

dispusă pe o perioadă de cel mult 3 ani, cu privire la persoana a cărei

prezență pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfășoară sau ar

urma să o desfășoare, ar aduce atingere gravă intereselor României, sau, după

caz, relațiilor bilaterale dintre România și acel stat.

Măsura restrângerii exercitării

dreptului la liberă circulație se dispune de către instanță, în raport de

prevederile acestui text, care trebuie interpretate prin raportare la dreptul

comunitar, care are prioritate

Această prioritate este

stabilită de art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, potrivit

căruia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte

reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de

dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare,

iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a

obligațiilor rezultate din actul aderării.

Conform dispozițiilor art.

307 alin. (1) și (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au

obligația de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre

acest Tratat și convențiile încheiate înainte de data aderării ce au generat

drepturi și obligații, iar, față de această prevedere, legislația comunitară

este de imediată aplicare.

De aceea, legea română

trebuie interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la liberă

circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art.

18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a

Parlamentului European și a Consiliului, din 29 aprilie 2004.

Acest act normativ este

cuprins în anexele Protocolului de aderare, care cuprinde condițiile admiterii

în Uniunea Europeană și care a devenit parte a tratatelor europene.

Potrivit

legislației europene în materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept

absolut, însă, conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricționarea libertății

de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie

se dispune numai pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau

sănătate publică. În alin. (2), textul prevede că măsura trebuie să respecte

principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe conduita celui în

cauză. Condamnările penale anterioare nu pot justifica, în sine, luarea unor

asemenea măsuri. Și art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană statuează că

drepturile fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate de Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Prin

urmare, deși calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României

dreptul de a restrânge libertatea de circulație a cetățenilor săi, restrângerea

nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un

stat cu care România are încheiat acord de readmisie.

Restrângerea

exercitării dreptului la liberă circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute

de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie

interpretate în acord cu legislația comunitară.

În cauză, nu sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE.

Prin Decretul emis de

Prefectul de Roma se menționează faptul că pârâtul a fost expulzat de pe

teritoriul Italiei doar pe motiv că ar putea comite infracțiuni și că prezența

sa poate să constituie motiv de prejudiciu pentru siguranța publică.

Măsura restrângerii

dreptului la liberă circulație doar pentru faptul că prezența intimatului-pârât

pe teritoriul Italiei ar constitui o amenințare la adresa siguranței publice a acelui

stat, nu ar respecta principiul proporționalității și nu s-ar baza pe

comportamentul acestuia.

Pentru considerentele

expuse, recursul declarat de reclamant va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantul Ministerul Administrației și

Internelor, Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de

Date împotriva deciziei civile nr. 51/ A din 12 februarie 2010 a Curții de Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 decembrie 2010.