ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1873/2010

Asupra

recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

7 august 2009, Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din

Ministerul Administrației și Internelor a solicitat instanței, ca prin

hotărârea ce se va pronunța, să se restrângă exercitarea dreptului la liberă

circulație în Italia a numitului N.M.

În motivarea cererii, s-a arătat că,

în baza obiectivului nr. 2 lit. a) din H.G. nr. 1347/2007 coroborat cu

prevederile art. 38 lit. d) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei

circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată, numitul N.M. a fost

expulzat din Italia, la data de 17 aprilie 2009, în baza Decretului Prefecturii

Provinciei Milano, datorită comportamentului de care a dat dovadă pe perioada

șederii în Italia.

Prin sentința civilă nr. 799 din 12

august 2009, Tribunalul Olt a respins cererea, cu motivarea că nu sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005,

care prevede că se poate interzice dreptul la liberă circulație a cetățenilor

români în străinătate dacă prin activitatea pe care o desfășoară sau ar urma să

o desfășoare, cetățeanul român ar aduce atingere gravă intereselor României sau,

după caz, relațiilor bilaterale dintre România și statul respectiv, și că nu

s-a făcut dovada că pârâtul a desfășurat o astfel de activitate sau ar urma să

desfășoare o activitate prin care să aducă atingere gravă intereselor României

sau relațiilor bilaterale dintre România și Italia.

Prin decizia nr. 234 din 1 octombrie

2009, Curtea de Apel Craiova, secția I-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, a respins apelul formulat de reclamantul-apelant, reținând, în esență,

că art. 38 din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea restrângerii dreptului

la liberă circulație în străinătate pe o perioadă de cel mult 3 ani, în cazul

persoanelor returnate dintr-o țară în baza unui acord de readmisie, însă odată

cu aderarea României la Uniunea Europeană, legea internă trebuie interpretată

prin raportare la dreptul comunitar care are prioritate, potrivit art. 148 alin.

(2) și (4) din Constituție; că, spre deosebire de norma internă, Legea nr.

248/2005, care prevede că, pentru restrângerea dreptului cetățeanului român la

liberă circulație în străinătate, este suficient ca acesta să fi fost returnat

dintr-un stat, în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel

stat, independent de motivul pentru care a fost returnat, norma comunitară,

art. 27 din Directiva 2004/38/CE, stabilește expres și limitativ, doar trei

cazuri în care autoritățile statelor membre pot lua o astfel de măsură

restrictivă, respectiv afectarea ordinii publice, siguranței publice sau

sănătății publice, și că, în speță, condițiile mai sus enunțate nu sunt

incidente, întrucât simplu fapt că pârâtul s-a aflat pe teritoriul statului

italian și nu se afla în derularea unui contract de muncă, nu duce la concluzia

că aceasta ar constitui o amenințare la siguranța publică a statului respectiv.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamantul care, fără să invoce vreun motiv de recurs, a arătat că,

față de prevederile obiectivului nr. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007,

coroborate cu art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, are obligația să

înainteze instanței competente dosarul de îndepărtare a cetățenilor români

expulzați din Italia, iar autoritățile judecătorești urmează să pronunțe o

decizie vizând interzicerea deplasării cetățenilor expulzați din Italia pe o

perioadă determinată.

Din Decretul Prefecturii Provinciei Milano,

prin care pârâtul a fost îndepărtat de pe teritoriul Italiei, rezultă că acesta

a avut un comportament antisocial.

S-a mai arătat, că art. 27 din

Directiva 2004/38/CE prevede că restricționarea libertății de circulație și de

ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie poate fi dispusă

pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică și că

autoritățile italiene au dispus măsura interzicerii pârâtului de a se întoarce

pe teritoriul Italiei pentru o perioadă de până la 5 ani, sub sancțiunea

executării pedepsei privative de libertate, iar, conform art. 1 pct. 1 din

acordul de readmisie dintre România și Republica Italia, ratificat prin Legea

nr. 173/1977, fiecare parte contractantă readmite pe teritoriul său, la cererea

celeilalte părți, fără alte formalități, orice persoană care nu îndeplinește

condițiile necesare pentru intrare sau nu mai întrunește cerințele pentru șederea

pe teritoriul părții contractante solicitante.

Analizând recursul, în limita

susținerilor recurentului care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., se constată că nu este întemeiat.

Prin H.G. nr. 1347/2007 s-a stabilit pentru Direcția Generală de

Pașapoarte sau, după caz, Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor

obligația înaintării către instanță a dosarului de îndepărtare, demers care trebuie

efectuat în directă corelare cu prevederile art. 38 lit. b) din Legea nr.

248/2005, potrivit cărora restrângerea exercitării dreptului la liberă

circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pe o perioadă

de cel mult 3 ani, cu privire la persoana a cărei prezență pe teritoriul unui

stat, prin activitatea pe care o desfășoară sau ar urma să o desfășoare, ar

aduce atingere gravă intereselor României, sau, după caz, relațiilor bilaterale

dintre România și acel stat.

Măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație se

dispune de către instanță, în raport de prevederile acestui text, care trebuie

interpretate prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate

Această prioritate este stabilită de art. 148 alin. (2) și (4)

din Constituția României, potrivit căruia prevederile tratatelor constitutive

ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter

obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu

respectarea actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează

aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării.

Conform dispozițiilor art. 307 alin. (1) și (2) din Tratatul

instituind Comunitatea Europeană, statele au obligația de a lua toate măsurile

pentru a asigura compatibilitatea dintre acest Tratat și convențiile încheiate

înainte de data aderării ce au generat drepturi și obligații, iar, față de

această prevedere, legislația comunitară este de imediată aplicare.

De aceea, legea română trebuie interpretată în raport cu

norma comunitară, iar dreptul la liberă circulație pe teritoriul statelor

membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea

căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a

Consiliului, din 29 aprilie 2004.

Acest act normativ este cuprins în anexele Protocolului de aderare, care

cuprinde condițiile admiterii în Uniunea Europeană și care a devenit parte a

tratatelor europene.

Potrivit legislației europene în materie, dreptul la liberă circulație

nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE ,

restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și

a membrilor lor de familie se dispune numai pentru motive de ordine publică,

siguranță publică sau sănătate publică. În alin. (2), textul prevede că măsura

trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv

pe conduita celui în cauză. Condamnările penale anterioare nu pot justifica, în

sine, luarea unor asemenea măsuri. Și art. 6 din Tratatul privind Uniunea

Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, așa cum sunt

garantate de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților

fundamentale.

Prin urmare, deși calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice

României dreptul de a restrânge libertatea de circulație a cetățenilor săi,

restrângerea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost

returnată dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie.

Restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație trebuie supusă

condițiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar prevederile

Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislația comunitară.

În cauză, nu sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE .

Prin Decretul emis de Prefectul

Provinciei Milano se menționează faptul că pârâtul a fost expulzat de pe

teritoriul Italiei doar pe motiv că ar putea comite infracțiuni și că prezența

sa poate să constituie motiv de prejudiciu pentru siguranța publică.

Măsura restrângerii dreptului la

liberă circulație doar pentru faptul că prezența intimatului-pârât pe

teritoriul Italiei ar constitui o amenințare la adresa siguranței publice a acelui

stat, nu ar respecta principiul proporționalității și nu s-ar baza pe

comportamentul acestuia.

Pentru considerentele expuse,

recursul declarat de reclamant va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamantul Ministerul Administrației și Internelor - Inspectoratul Național

pentru Evidența Persoanelor împotriva deciziei nr. 234 din 1 octombrie 2009, a Curții de Apel Craiova, secția a I-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 18 martie 2010.