ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4159/2010

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

La 17 noiembrie 2009, reclamantul Inspectoratul

Național pentru Evidența Persoanelor a chemat în judecată pe pârâta S.M.

, solicitând restrângerea exercitării dreptului

acesteia la liberă

circulație în Italia pe o perioadă de cel mult 3 ani.

In motivarea

cererii, întemeiată pe art. 38 lit. b) din Legea nr.

248/2005 și obiectivul 2 lit. d) din HG. nr.

1347/2007, reclamantul a

susținut că la 12

iunie 2009, pârâta a fost expulzată din Italia pentru

comportamentul de care a dat dovadă în perioada

șederii în acea țară.

Tribunalul Olt, secția civilă, prin

sentința nr. 1147 din 30 noiembrie 2009, a respins cererea cu motivarea că

România este

membră a Uniunii Europene de

la 1 ianuarie 2007, iar potrivit art. 27

alin. (2) al Directivei nr. 2004/38/CE, libertatea de circulație nu

poate fi

restrânsă decât pentru

motive de ordine publică, siguranță publică sau

sănătate publică, în timp ce pârâta a fost expulzată din Italia pentru

ședere

ilegală.

Curtea de Apel

Craiova, secția civilă și pentru cauze cu minori și

de familie, prin decizia nr. 2

din 13 ianuarie 2010, a respins apelul

declarat de reclamant, reținând că pârâta a fost

returnată pentru ședere

ilegală în Italia, iar această faptă nu reprezintă o amenințare reală și

suficient de

severă la adresa statului italian, de natură a justifica

restrângerea dreptului său la liberă circulație.

Reclamantul a

declarat recurs, prin care a solicitat casarea ultimei

hotărâri și, pe fond, admiterea

cererii, așa cum a fost formulată.

In motivarea

recursului, al cărui temei juridic nu a fost indicat,

recurentul a susținut că soluția

pronunțată în cauză este contrară art. 5

din Legea nr. 248/2005 și că, în realitate, „conduita

pârâtei reprezintă

o amenințare reală,

prezentă și suficient de serioasă la adresa interesului fundamental al

societății statului italian".

Această critică,

a cărei dezvoltare permite încadrarea în motivul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este

nefondată deoarece:

- de la 1 ianuarie

2007, consecutiv aderării României la Uniunea Europeană, cetățenii români

beneficiază de dreptul la libera circulație

și ședere pe teritoriul statelor membre în condițiile prevăzute de

Directiva 2004/3 8/CE a Parlamentului European și

a Consiliului,

reglementare de care

trebuie să se țină seama la aplicarea Legii nr.

248/2005 și tratatelor

de readmisie anterioare;

- potrivit art. 6

alin. (1) și art. 27 din menționata directivă, cetățenii

Uniunii au dreptul de ședere pe

teritoriul unui alt stat membru pe o

perioadă de cel mult trei luni fără nicio formalitate,

iar restrângerea acestui drept se poate face numai pentru motive de ordine

publică,

siguranță publică sau sănătate

publică, fiind totodată necesar ca

măsurile

luate în primele două cazuri să respecte principiul

proporționalității și să se întemeieze exclusiv

pe conduita persoanei în

cauză;

- or, din declarația

dată la returnare și decretul de expulzare,

rezultă că în perioada 23 aprilie 2009-3 iunie

2009, pârâta a lucrat la o familie din Milano, fără forme legale, în calitate

de cameristă, conduită care, evident, nu constituie o amenințare prezentă, reală

și suficient de

serioasă

pentru a justifica restrângerea dreptului la liberă circulație și

ședere în Italia.

Așa fiind, cum în

speță nu a fost dovedită existența unor motive

pentru restrângerea libertății de circulație și de

ședere a pârâtei pe

teritoriul

Italiei, prezentul recurs va fi respins, ca nefondat, conform

art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondat recursul declarat de reclamanta Direcția

pentru evidența persoanelor și

administrarea bazelor de date, împotriva

deciziei nr. 2 din 13 ianuarie 2010 a Curții de Apel

Craiova, secția a I-a

civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 1 iulie 2010.