ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4159/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La 17 noiembrie 2009, reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor a chemat în judecată pe pârâta S.M. , solicitând restrângerea exercitării dreptului acesteia la liberă circulație în Italia pe o perioadă de cel mult 3 ani. In motivarea cererii, întemeiată pe art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 și obiectivul 2 lit. d) din HG. nr. 1347/2007, reclamantul a susținut că la 12 iunie 2009, pârâta a fost expulzată din Italia pentru comportamentul de care a dat dovadă în perioada șederii în acea țară.

Tribunalul Olt, secția civilă, prin sentința nr. 1147 din 30 noiembrie 2009, a respins cererea cu motivarea că România este membră a Uniunii Europene de la 1 ianuarie 2007, iar potrivit art. 27 alin. (2) al Directivei nr. 2004/38/CE, libertatea de circulație nu poate fi restrânsă decât pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică, în timp ce pârâta a fost expulzată din Italia pentru ședere ilegală. Curtea de Apel Craiova, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 2 din 13 ianuarie 2010, a respins apelul declarat de reclamant, reținând că pârâta a fost returnată pentru ședere ilegală în Italia, iar această faptă nu reprezintă o amenințare reală și suficient de severă la adresa statului italian, de natură a justifica restrângerea dreptului său la liberă circulație.

Reclamantul a declarat recurs, prin care a solicitat casarea ultimei hotărâri și, pe fond, admiterea cererii, așa cum a fost formulată. In motivarea recursului, al cărui temei juridic nu a fost indicat, recurentul a susținut că soluția pronunțată în cauză este contrară art. 5 din Legea nr. 248/2005 și că, în realitate, „conduita pârâtei reprezintă o amenințare reală, prezentă și suficient de serioasă la adresa interesului fundamental al societății statului italian". Această critică, a cărei dezvoltare permite încadrarea în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., este nefondată deoarece: - de la 1 ianuarie 2007, consecutiv aderării României la Uniunea Europeană, cetățenii români beneficiază de dreptul la libera circulație și ședere pe teritoriul statelor membre în condițiile prevăzute de Directiva 2004/3 8/CE a Parlamentului European și a Consiliului, reglementare de care trebuie să se țină seama la aplicarea Legii nr. 248/2005 și tratatelor de readmisie anterioare; - potrivit art. 6 alin. (1) și art. 27 din menționata directivă, cetățenii Uniunii au dreptul de ședere pe teritoriul unui alt stat membru pe o perioadă de cel mult trei luni fără nicio formalitate, iar restrângerea acestui drept se poate face numai pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică, fiind totodată necesar ca măsurile luate în primele două cazuri să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză; - or, din declarația dată la returnare și decretul de expulzare, rezultă că în perioada 23 aprilie 2009-3 iunie 2009, pârâta a lucrat la o familie din Milano, fără forme legale, în calitate de cameristă, conduită care, evident, nu constituie o amenințare prezentă, reală și suficient de serioasă pentru a justifica restrângerea dreptului la liberă circulație și ședere în Italia.

Așa fiind, cum în speță nu a fost dovedită existența unor motive pentru restrângerea libertății de circulație și de ședere a pârâtei pe teritoriul Italiei, prezentul recurs va fi respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcția pentru evidența persoanelor și administrarea bazelor de date, împotriva deciziei nr. 2 din 13 ianuarie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția a I-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iulie 2010.