ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 228/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea formulată la 3 martie 2010 Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din Ministerul Administrației și Internelor, a solicitat instanței, în acord cu dispozițiile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Italia a numitei C.A.C., expulzată din această țară la data de 25 noiembrie 2009, în baza Decretului Prefectului Provinciei Milano. Învestit în primă instanță, Tribunalul Gorj, secția civilă, prin sentința nr. 76 din 17 martie 2010, a respins acțiunea, reținând, în esență că fapta care a determinat returnarea pârâtei din Italia nu a fost practic stabilită, ea având numai aparență de ilegalitate, întrucât pârâta se află legal pe teritoriul Italiei, iar pe de altă parte aceasta nu a săvârșit fapte care în concret să afecteze ordinea publică, siguranța sau sănătatea publică.

În cauză, conchide instanța fondului, în talonul de returnare întocmit în punctul de trecere al frontierei la data de 25 noiembrie 2009, nu este menționat motivul pentru care pârâta a fost returnată din Italia, astfel încât nici nu se poate stabili dacă acesta se încadrează sau nu în cele limitativ prevăzute de Directiva 2004/38/CE. Apelul formulat de reclamantă a fost respins prin decizia nr. 119 din 20 aprilie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, care, a reținut în esență că măsura ce se solicită a fi luată nu respectă principiul legalității și proporționalității cu scopul urmărit și încalcă astfel dreptul la liberă circulație de care se bucură toți cetățenii Uniunii.

În cauză, a declarat recurs în termen legal reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din Ministerul Administrației și Internelor care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică hotărârile pronunțate pe considerentul greșitei respingeri a cererii, în condițiile în care, se arată, din documentele emise de autoritățile italiene reiese că pe timpul șederii pe teritoriul Italiei pârâta a avut un comportament antisocial, fiind arestată de statul Italian pentru săvârșirea infracțiunii de furt, motiv pentru care îndepărtarea acestuia a fost necesară pentru menținerea ordinii și securității publice. Ca atare, se mai arată, conduita pârâtei reprezintă o amenințare reală, prezentă și suficient de serioasă la adresa „interesului fundamental” al societății statului italian.

Or, dreptul la liberă circulație este în strânsă legătură cu respectarea legislației statului român, precum și tratatelor și convențiilor pe care România le-a ratificat și care fac astfel parte din dreptul intern. Recursul se privește ca nefondat, în considerarea argumentelor ce succed. Potrivit art. 4-6 din Directiva nr. 38 din 29 aprilie 2004 a Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene, cetățenii acestei uniuni (prin urmare și cetățenii români, cu începere de la 1 ianuarie 2007) au dreptul de a intra, de a rămâne timp de 3 luni și de a ieși de pe teritoriul altui stat membru, fără nici o condiționare sau formalitate, alta decât aceea de a deține o carte de identitate sau un pașaport.

În baza art. 27-33 din aceeași Directivă cetățenilor Uniunii Europene, li se poate restricționa dreptul la liberă circulație și de rezidență pe teritoriul unui stat membru numai pentru motive de ordine, securitate sau sănătate publică, de regulă în modalitățile refuzului de a acorda dreptul de intrare sau a expulzării, aplicate de statul afectat. Aceste norme au fost transpuse, de altfel, în legislația internă prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European.

Textul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 prin care se stipulează o modalitate suplimentară de restrângere a dreptului la libera circulație în cazul returnării unui cetățean român în temeiul unui acord de readmisie are un caracter discriminatoriu în raport cu regimul de care beneficiază ceilalți cetățeni ai Uniunii Europene și se situează în afara ipotezelor strict și limitativ prevăzute prin dispozițiile art. 27 din Directiva nr. 38 din 29 aprilie 2004, devenită aplicabilă în baza art. 20 alin. (2) din Constituție. Cum legislația comunitară, prioritară în speță, nu permite restricționarea dreptului discutat decât în condițiile art. 27 din Directivă, excluzând rațiuni de ordin economic, de imagine ori cu caracter preventiv, soluția instanțelor se justifică.

De altfel, din probele administrate rezultă că pentru infracțiunea săvârșită pe teritoriul Italiei, intimata a fost expulzată iar prin decret al Prefectului Provinciei Milano i s-a interzic reintrarea în Italia, pe o perioadă de 5 ani, după data returnării. Ca atare, admiterea cererii vizând restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în această țară, ar echivala cu aplicarea unei duble sancțiuni, pentru aceeași faptă, ceea ce contravine atât dreptului comunitar cât și celui intern. Așa fiind, recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din Ministerul Administrației și Internelor împotriva deciziei nr. 119 din 20 aprilie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2011.