ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 228/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la 3 martie 2010 Direcția

pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din Ministerul

Administrației și Internelor, a solicitat instanței, în acord cu dispozițiile

art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, restrângerea exercitării dreptului la

liberă circulație în Italia a numitei C.A.C., expulzată din această țară la

data de 25 noiembrie 2009, în baza Decretului Prefectului Provinciei Milano.

Învestit în primă instanță,

Tribunalul Gorj, secția civilă, prin sentința nr. 76 din 17 martie 2010, a respins acțiunea, reținând, în esență că fapta care a determinat returnarea pârâtei din

Italia nu a fost practic stabilită, ea având numai aparență de ilegalitate,

întrucât pârâta se află legal pe teritoriul Italiei, iar pe de altă parte

aceasta nu a săvârșit fapte care în concret să afecteze ordinea publică,

siguranța sau sănătatea publică.

În cauză, conchide instanța

fondului, în talonul de returnare întocmit în punctul de trecere al frontierei

la data de 25 noiembrie 2009, nu este menționat motivul pentru care pârâta a

fost returnată din Italia, astfel încât nici nu se poate stabili dacă acesta se

încadrează sau nu în cele limitativ prevăzute de Directiva 2004/38/CE.

Apelul formulat de reclamantă a fost

respins prin decizia nr. 119 din 20 aprilie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția

I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, care, a reținut în esență că

măsura ce se solicită a fi luată nu respectă principiul legalității și

proporționalității cu scopul urmărit și încalcă astfel dreptul la liberă

circulație de care se bucură toți cetățenii Uniunii.

În cauză, a declarat recurs în

termen legal reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea

Bazelor de Date din Ministerul Administrației și Internelor care, invocând

temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică hotărârile

pronunțate pe considerentul greșitei respingeri a cererii, în condițiile în care,

se arată, din documentele emise de autoritățile italiene reiese că pe timpul

șederii pe teritoriul Italiei pârâta a avut un comportament antisocial, fiind arestată

de statul Italian pentru săvârșirea infracțiunii de furt, motiv pentru care

îndepărtarea acestuia a fost necesară pentru menținerea ordinii și securității

publice.

Ca atare, se mai arată, conduita

pârâtei reprezintă o amenințare reală, prezentă și suficient de serioasă la

adresa „interesului fundamental” al societății statului italian.

Or, dreptul la liberă circulație

este în strânsă legătură cu respectarea legislației statului român, precum și

tratatelor și convențiilor pe care România le-a ratificat și care fac astfel

parte din dreptul intern.

Recursul se privește ca nefondat, în

considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit art. 4-6 din Directiva nr.

38 din 29 aprilie 2004 a Parlamentului European și Consiliului Uniunii

Europene, cetățenii acestei uniuni (prin urmare și cetățenii români, cu

începere de la 1 ianuarie 2007) au dreptul de a intra, de a rămâne timp de 3

luni și de a ieși de pe teritoriul altui stat membru, fără nici o condiționare

sau formalitate, alta decât aceea de a deține o carte de identitate sau un

pașaport.

În baza art. 27-33 din aceeași

Directivă cetățenilor Uniunii Europene, li se poate restricționa dreptul la

liberă circulație și de rezidență pe teritoriul unui stat membru numai pentru

motive de ordine, securitate sau sănătate publică, de regulă în modalitățile

refuzului de a acorda dreptul de intrare sau a expulzării, aplicate de statul

afectat.

Aceste norme au fost transpuse, de

altfel, în legislația internă prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera

circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii

Europene și Spațiului Economic European.

Textul art. 38 lit. a) din Legea nr.

248/2005 prin care se stipulează o modalitate suplimentară de restrângere a

dreptului la libera circulație în cazul returnării unui cetățean român în

temeiul unui acord de readmisie are un caracter discriminatoriu în raport cu

regimul de care beneficiază ceilalți cetățeni ai Uniunii Europene și se situează

în afara ipotezelor strict și limitativ prevăzute prin dispozițiile art. 27 din

Directiva nr. 38 din 29 aprilie 2004, devenită aplicabilă în baza art. 20 alin.

(2) din Constituție.

Cum legislația comunitară,

prioritară în speță, nu permite restricționarea dreptului discutat decât în

condițiile art. 27 din Directivă, excluzând rațiuni de ordin economic, de

imagine ori cu caracter preventiv, soluția instanțelor se justifică.

De altfel, din probele administrate

rezultă că pentru infracțiunea săvârșită pe teritoriul Italiei, intimata a fost

expulzată iar prin decret al Prefectului Provinciei Milano i s-a interzic

reintrarea în Italia, pe o perioadă de 5 ani, după data returnării. Ca atare,

admiterea cererii vizând restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație

în această țară, ar echivala cu aplicarea unei duble sancțiuni, pentru aceeași

faptă, ceea ce contravine atât dreptului comunitar cât și celui intern.

Așa fiind, recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamantul Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de

Date din Ministerul Administrației și Internelor împotriva deciziei nr. 119 din

20 aprilie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu

minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18

ianuarie 2011.