ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4019/2011

Asupra cauzei civile de

față;

Prin cererea înregistrată

la sub nr. 4140/62/2010, pe rolul Tribunalului Brașov, secția civilă, reclamanta

Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a solicitat

instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună restrângerea exercitării

dreptului la liberă circulație a pârâtului G.N.C., în Italia, pe o perioadă de cel

mult 3 ani.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că, în baza dispozițiilor art. 3, 38 și 39 lit. b) din Legea

nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate,

modificată, pârâtul G.N.C. a fost expulzat din Italia, la data de 11 februarie 2010,

în baza Decretului Prefectului provinciei Milano, datorită comportamentului de care

a dat dovadă pe perioada șederii în Italia.

Prin sentința civilă

nr. 156 din 13 mai 2010, Tribunalul Brașov, secția civilă a respins, ca nefondată,

acțiunea declarată de reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea

Bazelor de Date, cu motivarea că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, care prevede că se poate interzice dreptul

la liberă circulație a cetățenilor români în străinătate dacă prin activitatea pe

care o desfășoară sau ar urma să o desfășoare, cetățeanul român ar aduce atingere

gravă intereselor României sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre România și

statul respectiv, și că nu s-a făcut dovada că pârâtul a desfășurat o astfel de

activitate sau ar urma să desfășoare o activitate prin care să aducă atingere gravă

intereselor României sau relațiilor bilaterale dintre România și Italia.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat apel reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea

Bazelor de Date, susținând că prima instanță nu a făcut aplicarea obiectivului

nr. 2 lit. e) din H.G. nr. 1347/2007 coroborat cu dispozițiile art. 38 lit. b) din

Legea nr. 248/2005, care prevăd planul de măsuri pentru sprijinirea cetățenilor

români aflați în Italia și care impun instanțelor de a pronunța o decizie vizând

interzicerea deplasării cetățenilor expulzați în Italia pentru o perioadă delimitată

de timp. Din materialul probator rezultă că sunt întrunite cerințele textelor legale

sus-citate, precum și cele ale art. 5 din Legea nr. 248/2005, astfel cum a fost

modificată și completată, ale art. 27 din Directiva nr. 200/38/CE și ale art. 1

pct. 1 din Acordul dintre România și Republica Italiană ratificat prin Legea

nr. 137/1997.

Prin decizia nr. 84/A

din 25 iunie 2010, Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a respins apelul declarat

de reclamantă.

În dezvoltarea motivelor

de apel formulate, reclamanta a arătat că:

Potrivit art. 5 din Legea

nr. 248/2005 pe perioada șederii lor în străinătate, cetățenii români au următoarele

obligații:

a) să respecte legislația

României și să nu desfășoare activități de natură să compromită imaginea României

ori care să contravină obligațiilor asumate de România prin documente internaționale;

b) să respecte legislația

statului în care se află, precum și scopul pentru care li s-a acordat dreptul de

a intra și, după caz, de a rămâne pe teritoriul statului respectiv, în condițiile

stabilite prin legislația acestuia sau prin documentele internaționale încheiate

cu România;

c) să depună toate diligențele

în vederea acordării de ajutor cetățenilor români aflați în dificultate pe teritoriul

statului pe care se află, informând cu privire la astfel de situații misiunile diplomatice

și oficiile consulare ale României din statul respectiv;

d) în cazul stabilirii

reședinței sau a domiciliului în străinătate, să informeze cea mai apropiată misiune

diplomatică sau oficiu consular al României;

e) să informeze cea mai

apropiată misiune diplomatică sau oficiu consular al României cu privire la orice

schimbare intervenită în starea lor civilă.

Restricționarea călătoriei

în străinătate se poate însă face numai în condițiile impuse de art. 38 lit. b),

care este incidentă în cauză și care se referă la faptul că prin activitatea pe

care o desfășoară sau ar urma să o desfășoare, persoana ar aduce atingere gravă

intereselor României sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre România și acel

stat.

Art. 1 pct. 1 din Acordul

dintre România și Republica Italia privind readmisia persoanelor aflate în situație

ilegală este o dispoziție generală referitoare la readmisia propriilor cetățeni

returnați de către celălalt stat. Această dispoziție nu poate însă să impună o limitare

a dreptului la libera circulație a persoanelor.

De asemenea, art. 2

lit. d) din H.G. nr. 1347/2007 pentru aprobarea Planului de măsuri privind sprijinirea

cetățenilor români aflați în Italia, ca urmare a situației create prin adoptarea

de către statul italian a noilor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu,

prevede doar obligativitatea structurilor naționale de a înainta către instanță

„dosarul de îndepărtare”, cu respectarea însă a cerințelor impuse de art. 38 din

Legea nr. 248/2005. În consecință, verificarea îndeplinirii condițiilor legale de

limitare a liberei circulații rămâne în sarcina instanțelor judecătorești.

Din documentele de expulzare

aflate la dosar rezultă doar că persoana a fost expulzată pentru faptul că nu a

făcut dovada unui loc de muncă sau a altor mijloace de subzistență, nu are un domiciliu

stabil sau o rudă ori o persoană la care să locuiască și a depășit termenul de ședere

în Italia, fără a fi înregistrat la biroul de stare civilă. Nu rezultă din niciun

act al autorității italiene faptul că acesta ar fi comis vreo infracțiune pe teritoriul

statului italian, simpla sa declarație dată cu ocazia readmisiei referitoare la

comiterea unei infracțiuni de furt nefiind coroborată cu nicio altă probă din dosar.

În măsura în care ar fi comis o infracțiune pe teritoriul statului italian, cu siguranță

că acest lucru ar fi fost evidențiat în documentele de readmisie.

În aceste condiții considerentele

primei instanțe sunt legale și temeinice. Prevederile legale naționale, în materia

limitării dreptului la libera circulație trebuie interpretate în lumina directivelor

CEE și a practicii Curții Europene de Justiție, ceea ce a și făcut prima instanță,

dispozițiile art. 27 din Directiva 2004/38/CE nefiind aplicabile în speță întrucât

nu există motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică care

să poată fi invocate.

Din actele de readmisie

nu rezultă că persoana în cauză a avut un comportament care să constituie o amenințare

reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății,

reținându-se doar o „ședere ilegală” din prisma legislației italiene.

Împotriva deciziei menționate

mai sus, a declarat recurs, în termen legal

, reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor

și Administrarea Bazelor de Date, în temeiul dispozițiilor art. 302 C. proc.

civ., arătând că, față de prevederile obiectivului nr. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007,

coroborate cu art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, are obligația să înainteze

instanței competente dosarul de îndepărtare a cetățenilor români expulzați din Italia,

iar autoritățile judecătorești urmează să pronunțe o decizie vizând interzicerea

deplasării cetățenilor expulzați din Italia pe o perioadă determinată.

Din decretul Prefectului

Provinciei Milano, prin care pârâtul a fost îndepărtat de pe teritoriul Italiei,

rezultă că acesta a avut un comportament antisocial, motiv pentru care îndepărtarea

acestuia a fost necesară în vederea menținerii ordinii și siguranței publice.

De asemenea, potrivit

dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Directiva nr. 2004/38/CE, nerespectarea cerinței

de înregistrare, în trei luni de la data sosirii în statul membru gazdă, de către

persoana respectivă, o poate face pe aceasta posibilă de sancțiuni nediscriminatorii

și proporționale.

S-a mai arătat, că

art. 27 din Directiva 2004/38/CE prevede că restricționarea libertății de circulație

și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie poate fi dispusă

pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică și că autoritățile

italiene au dispus măsura interzicerii pârâtului de a se întoarce pe teritoriul

Italiei pentru o perioadă de la 5 la 10 ani, sub sancțiunea executării pedepsei

privative de libertate, iar, conform art. 1 pct. 1 din acordul de readmisie dintre

România și Republica Italia, ratificat prin Legea nr. 137/1997, fiecare parte contractantă

readmite pe teritoriul său, la cererea celeilalte părți, fără alte formalități,

orice persoană care nu îndeplinește condițiile necesare pentru intrare sau nu mai

întrunește cerințele pentru șederea pe teritoriul părții contractante solicitante.

Analizând recursul, în

limita susținerilor recurentului care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9

C. proc. civ., se constată că nu este întemeiat.

Prin H.G. nr. 1347/2007

s-a stabilit pentru Direcția Generală de Pașapoarte sau, după caz, Inspectoratul

Național pentru Evidența Persoanelor obligația înaintării către instanță a dosarului

de îndepărtare, demers care trebuie efectuat în directă corelare cu prevederile

art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, potrivit cărora restrângerea exercitării

dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă

pe o perioadă de cel mult 3 ani, cu privire la persoana a cărei prezență pe teritoriul

unui stat, prin activitatea pe care o desfășoară sau ar urma să o desfășoare, ar

aduce atingere gravă intereselor României, sau, după caz, relațiilor bilaterale

dintre România și acel stat.

Măsura restrângerii exercitării

dreptului la liberă circulație se dispune de către instanță, în raport de prevederile

acestui text, care trebuie interpretate prin raportare la dreptul comunitar, care

are prioritate

Această prioritate

este stabilită de art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, potrivit căruia

prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări

comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din

legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea judecătorească

garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării.

Conform dispozițiilor

art. 307 alin. (1) și (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele

au obligația de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest

Tratat și convențiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi

și obligații, iar, față de această prevedere, legislația comunitară este de imediată

aplicare.

De aceea,

legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la

liberă circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat

de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE

a Parlamentului European și a Consiliului, din 29 aprilie 2004.

Acest act

normativ este cuprins în anexele Protocolului de aderare, care cuprinde condițiile

admiterii în Uniunea Europeană și care a devenit parte a tratatelor europene.

Potrivit legislației europene

în materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă, conform

art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și de

ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie se dispune numai pentru

motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. În alin. (2),

textul prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporționalității și să

se întemeieze exclusiv pe conduita celui în cauză. Condamnările penale anterioare

nu pot justifica, în sine, luarea unor asemenea măsuri. Și art. 6 din Tratatul privind

Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, așa cum

sunt garantate de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Prin urmare, deși calitatea

de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea

de circulație a cetățenilor săi, restrângerea nu se poate dispune numai pentru faptul

că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu care România are încheiat acord

de readmisie.

Restrângerea exercitării

dreptului la liberă circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din

Directiva 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în

acord cu legislația comunitară.

În cauză, nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE.

Prin decretul emis de

Prefectul Provinciei Milano se menționează faptul că pârâtul a fost expulzat de

pe teritoriul Italiei pentru comportamentul de care a dat dovadă pe timpul șederii

pe teritoriul italian și că prezența sa poate să constituie motiv de prejudiciu

pentru siguranța publică.

Măsura restrângerii dreptului

la liberă circulație doar pentru faptul că prezența intimatului-pârât pe teritoriul

Italiei ar constitui o amenințare la adresa siguranței publice a acelui stat, nu

ar respecta principiul proporționalității și nu s-ar baza pe comportamentul acestuia.

Pentru considerentele

expuse, recursul declarat de reclamant va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor

de Date din cadrul Ministerului Administrației și Internelor împotriva deciziei

nr. 84/AP din 25 iunie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 13 mai 2011.