ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4413/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 30 decembrie 2010, reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a chemat în judecată pe pârâtul S.S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună restrângerea exercitării dreptului pârâtului la libera circulație în Italia, pentru o perioadă de cel mult 3 ani. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul a fost expulzat din Italia la data de 30 octombrie 2010 în baza Decretului Prefectului de Roma, măsură datorată comportamentului pârâtului având în vedere că acesta a fost arestat pentru furt, aducând atingere ordinii și siguranței publice, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 38 lit. b), art. 39 și art. 5 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și completată prin O.G.

nr. 5/2006, precum și art. 27 din Directiva 2004/38/CE. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 5, art. 38, art. 39 din Legea nr. 248/2005. Prin sentința civilă nr. 615 din 8 aprilie 2011 Tribunalul București, secția a IlI-a civilă, a respins cererea ca neîntemeiată, pe motiv că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, potrivit căruia „restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă cu privire la persoana a cărei prezență pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfășoară sau ar urma să o desfășoare, ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre România și acel stat.

S-a reținut că din talonul de returnare și declarația pârâtului rezultă că în cursul lunii mai 2010, prin punctul de frontieră N., a părăsit România cu destinația Italia, fiind reținut de autoritățile italiene pentru săvârșirea infracțiunii de furt, pentru care a fost condamnat la 4 luni închisoare, iar după executare, a fost returnat din B. Cererea reclamantei a fost întemeiată pe Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, astfel cum a fost completată și modificată prin O.G. nr. 5/2006, art. 38 lit. b) și art. 39. Instanța a reținut că aceste dispoziții sunt contrare libertății de circulație a persoanelor și dreptului de stabilire al acestora, consacrate de art. 39-42 și art. 43-48 din Tratatul C.E.

(legislație comunitară primară) și Directivei 2004/38/CE a Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene (legislație comunitară secundară), urmând ca dispozițiile legii interne să fie înlăturate de la aplicare, iar dreptul comunitar să primească aplicare directă (conform principiilor stabilite prin hotărârile Curții de Justiție a Comunității Europene Flaminio Costa v. Enel și Amministrazionne della Finanze dello Stato c. Simmenthal). Talonul de returnare și a declarației pârâtului, nu pot constitui dovezi ale pericolului social care să justifice luarea unei măsuri grave - cum este restrângerea dreptului la liberă circulație. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date.

În motivarea apelului, reclamanta a arătat că, în conformitate cu prevederile obiectivului nr. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007 pentru aprobarea planului de măsuri privind sprijinirea cetățenilor români aflați în Italia, ca urmare a situației create prin adoptarea de către statul italian a noilor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu, coroborate cu prevederile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor aflați în străinătate, are obligativitatea de a înainta la instanța competentă dosarul de îndepărtare a cetățenilor români expulzați din Italia.

Măsura restrictivă dispusă de autoritățile italiene se justifică din perspectiva încălcării ordinii publice a statului italian, pârâtul perseverând în atitudinea sa nelegală, cât și a ordinii de drept a Statului Român, prin ignorarea dispozițiilor interne și internaționale ratificate de România vizând obligațiile cetățenilor români aflați în străinătate și măsurile de combatere a migrației ilegale. După cum rezultă din Decretul de îndepărtare emis de Prefectul de Roma, pârâtul a avut o conduită ce constituie o amenințare concretă, efectivă și gravă la adresa demnității umane, a drepturilor fundamentale ale persoanei și a integrității publice, făcând ca permanența sa pe teritoriul italian să fie incompatibilă cu o conviețuire civilizată și în siguranță, fiind considerat un pericol public, deoarece a fost reținut de autoritățile italiene pentru săvârșirea infracțiunii de furt, pentru care a fost condamnat la 4 luni pedeapsa cu închisoarea.

În mod greșit a considerat instanța de fond faptul că situația de fapt din speță nu se încadrează în dispozițiile art. 27 și art. 28 din Directiva 2004/38/CE, având în vedere faptul că pârâtul recunoaște că nu a avut nici un loc de muncă, a furat, fiind prins și condamnat la pedeapsa cu închisoarea. Prin decizia nr. 676A din 28 iunie 2011 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins apelul. Pentru a pronunța această decizie instanța a reținut că acțiunea este întemeiată pe un text de lege în vigoare, având în vedere că lit. b) a art. 38 al Legii nr. 248/2005 nu a fost abrogată prin Legea nr. 206/2010. Instanța a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru limitarea exercitării dreptului la liberă circulație, în sensul că norma internă invocată ca temei juridic al acțiunii este parțial neconcordantă cu norma comunitară, a cărei aplicare se impune cu prioritate.

Astfel, potrivit legislației europene în materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie se poate dispune numai pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. În alin. (2), textul prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe conduita celui în cauză. De asemenea, prin art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană se statuează că drepturile fundamentale trebuie respectate, așa cum sunt acestea garantate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

În consecință, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului trebuie examinată din perspectiva condițiilor prevăzute de art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislația comunitară. În speță, în mod corect a reținut Tribunalul faptul că nu sunt îndeplinite cerințele art. 27 din Directivă. În ceea ce privește obiectivul nr. 1 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007, invocat de către apelanta-reclamantă prin motivele de apel, s-a reținut că aceasta este o normă de procedură care instituie obligația D.G.P. sau I.N.E.P. de a înainta „dosarul de îndepărtare" instanței care prevede însă că demersul trebuie efectuat în directă corelare cu dispozițiile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005.

Cu privire la critica susținută prin motivele de apel referitoare la faptul că instanțelor le incumbă obligativitatea pronunțării unei decizii care să vizeze interzicerea deplasării cetățenilor expulzați din Italia, pe o perioadă determinată, s-a reținut că, alături de libera circulație a produselor, libera circulație a serviciilor și libera circulație a capitalurilor, libertatea de circulație a persoanelor constituie una dintre cele patru libertăți fundamentale din cadrul pieții interne a Uniunii Europene. Directiva 2004/38/CE a fost adoptată în baza dispozițiilor art. 18 (8A) din Tratatul de la Roma, care statuează dreptul cetățenilor Uniunii de a circula și de a rezida liber pe teritoriul statelor membre.

Or, esența acestei libertăți constă în eliminarea discriminărilor referitoare la condițiile de intrare, deplasare, muncă angajare sau remunerație între cetățenii statului membru și cetățenii altor state care își desfășoară activitățile pe teritoriul acestuia.

În baza dispozițiilor constituționale potrivit căreia, ori de câte ori dispoziția legală internă contravine dispoziției legale comunitare, se va aplica cu prioritate aceasta din urmă, și raportând dispozițiile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 la legislația comunitară, în speță la prevederile art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, care stabilesc că restricționarea dreptului la libera circulație poate avea loc numai pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică, și că măsura luată trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze pe conduita persoanei în cauză, s-a reținut că în cauză nu s-a făcut dovada incidenței vreunuia din cazurile de limitare prevăzute de Directiva 2004/38/CE.

Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat recurs. Recurenta nu încadrează criticile în conținutul art. 304 C. proc. civ., dar din analiza acestora, rezultă că pot fi încadrate în conținutul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Decizia este criticată arătându-se că Decretul de îndepărtare emis de Prefectul de Roma pentru pârât a fost emis în concordanță cu art. 28 din Directiva nr. 2004/38/CE și cu H.G. nr. 1347/2007 pentru aprobarea Planului de măsuri privind sprijinirea cetățenilor români aflați în Italia, ca urmare a situației create prin adoptarea de către statul italian a noilor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu. Măsura returnării face dovada faptului că pârâtul nu a respectat condițiile de ședere în străinătate, acesta recunoscând, de altfel, prin declarația olografa că neavând nici un loc de muncă a furat.

Decizia recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE. Pârâtul, a fost reținut de autoritățile italiene pentru săvârșirea infracțiunii de furt, pentru care a fost condamnat la 4 luni pedeapsă cu închisoarea. Comportamentul pârâtului constituie o amenințare la adresa demnității umane, a drepturilor fundamentale ale persoanei, prezența sa pe teritoriul Italiei este incompatibilă cu o conviețuire civilizată. Au fost încălcate dispozițiile Legii nr. 248/2005 art. 5 lit. a) și b), care consacră în sarcina cetățenilor obligația respectării legislației României și a statului în care se află. Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Înalta Curte reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Într-adevăr limitarea circulației cetățenilor români nu este una absolută, ea trebuind să se desfășoare cu respectarea cerințelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25 alin. (1), Teza I din Constituție. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește că prin simpla returnare dintr-un stat a unui cetățean român trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulație. Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla limitare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea exercițiului dreptului la liberă circulație, ar fi stipulat că o asemenea restrângere operează de drept.

În legislația primară, art. 18.1 Tratat C.E. prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a locui liber pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor și cerințelor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru aplicarea sa.

În legislația secundară, Directiva 2004/38/CE a Protocolului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulație și rezidență a cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului CEE nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor nr. 64/221/CEE, nr. 68/360/CEE, nr. 72/194/CEE, nr. 73/148/CEE, nr. 75/34/CEE, nr. 75/35/CEE, nr. 90/364/CEE, nr. 90/365/CEE și nr. 93/96/CEE publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabilește prin art. 27 că limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.

Prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României, a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și a Spațiului Economic European aprobată prin Legea nr. 260/2005 și care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004. Drept urmare normele din reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport de normele de drept comun. Întrucât reclamanta nu a probat în condițiile art. 1169 C. civ. incidența vreuneia din cauzele de limitare prezentate în Directivă instanța de apel a dat eficiență dispozițiilor normei comunitare, nefiind astfel incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Față de cele expuse, recursul reclamantului urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date împotriva deciziei civile nr. 676A din 28 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV- a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 iunie 2012.