ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4413/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la

data de 30 decembrie 2010,

reclamanta

Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a chemat

în judecată pe pârâtul S.S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care

o va pronunța, să dispună restrângerea exercitării dreptului pârâtului la

libera circulație în Italia, pentru o perioadă de cel mult 3 ani.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul

a fost expulzat din Italia la data de 30 octombrie 2010 în baza Decretului

Prefectului de Roma, măsură datorată comportamentului pârâtului având în vedere

că acesta a fost arestat pentru furt, aducând atingere ordinii și siguranței

publice, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 38 lit. b), art. 39 și art.

5 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor

români în străinătate, modificată și completată prin O.G. nr. 5/2006, precum și

art. 27 din Directiva 2004/38/CE.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 5, art.

38, art. 39 din Legea nr. 248/2005.

Prin sentința civilă nr. 615 din 8 aprilie 2011

Tribunalul București,

secția a IlI-a

civilă, a respins cererea ca neîntemeiată, pe motiv că nu sunt îndeplinite

condițiile impuse de art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 privind regimul

liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, potrivit căruia

„restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a

cetățenilor români poate fi dispusă cu privire la persoana a cărei prezență pe

teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfășoară sau ar urma să o

desfășoare, ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz,

relațiilor bilaterale dintre România și acel stat.

S-a reținut că din talonul de returnare și declarația

pârâtului rezultă că în cursul lunii mai 2010, prin punctul de frontieră N., a

părăsit România cu destinația Italia, fiind reținut de autoritățile italiene

pentru săvârșirea infracțiunii de furt, pentru care a fost condamnat la 4 luni

închisoare, iar după executare, a fost returnat din B.

Cererea reclamantei a fost întemeiată pe Legea nr.

248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în

străinătate, astfel cum a fost completată și modificată prin O.G. nr. 5/2006,

art. 38 lit. b) și art. 39. Instanța a reținut că aceste dispoziții sunt

contrare libertății de circulație a persoanelor și dreptului de stabilire al

acestora, consacrate de art. 39-42 și art. 43-48 din Tratatul C.E. (legislație

comunitară primară) și Directivei 2004/38/CE a Parlamentului European și

Consiliului Uniunii Europene (legislație comunitară secundară), urmând ca

dispozițiile legii interne să fie înlăturate de la aplicare, iar dreptul

comunitar să primească aplicare directă (conform principiilor stabilite prin

hotărârile Curții de Justiție a Comunității Europene Flaminio Costa v. Enel și

Amministrazionne della Finanze dello Stato c. Simmenthal).

Talonul de returnare și a declarației pârâtului, nu

pot constitui dovezi ale pericolului social care să justifice luarea unei

măsuri grave - cum este restrângerea dreptului la liberă circulație.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta

Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date.

În motivarea apelului, reclamanta a arătat că, în

conformitate cu prevederile obiectivului nr. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007

pentru aprobarea planului de măsuri privind sprijinirea cetățenilor români

aflați în Italia, ca urmare a situației create prin adoptarea de către statul

italian a noilor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu,

coroborate cu prevederile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 privind

regimul liberei circulații a cetățenilor aflați în străinătate, are

obligativitatea de a înainta la instanța competentă dosarul de îndepărtare a

cetățenilor români expulzați din Italia.

Măsura restrictivă dispusă de autoritățile italiene

se justifică din perspectiva încălcării ordinii publice a statului italian,

pârâtul perseverând în atitudinea sa nelegală, cât și a ordinii de drept a Statului

Român, prin ignorarea dispozițiilor interne și internaționale ratificate de

România vizând obligațiile cetățenilor români aflați în străinătate și măsurile

de combatere a migrației ilegale.

După cum rezultă din Decretul de îndepărtare emis de

Prefectul de Roma, pârâtul a avut o conduită ce constituie o amenințare

concretă, efectivă și gravă la adresa demnității umane, a drepturilor

fundamentale ale persoanei și a integrității publice, făcând ca permanența sa

pe teritoriul italian să fie incompatibilă cu o conviețuire civilizată și în

siguranță, fiind considerat un pericol public, deoarece a fost reținut de

autoritățile italiene pentru săvârșirea infracțiunii de furt, pentru care a

fost condamnat la 4 luni pedeapsa cu închisoarea.

În mod greșit a considerat instanța de fond faptul că

situația de fapt din speță nu se încadrează în dispozițiile art. 27 și art. 28

din Directiva 2004/38/CE, având în vedere faptul că pârâtul recunoaște că nu a

avut nici un loc de muncă, a furat, fiind prins și condamnat la pedeapsa cu

închisoarea.

Prin decizia nr. 676A din 28 iunie 2011 Curtea de

Apel București, secția a IV-a civilă, a respins apelul.

Pentru a pronunța această decizie instanța a reținut

că acțiunea este întemeiată pe un text de lege în vigoare, având în vedere că

lit. b) a art. 38 al Legii nr. 248/2005 nu a fost abrogată prin Legea nr.

206/2010.

Instanța a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile

legale pentru limitarea exercitării dreptului la liberă circulație, în sensul

că norma internă invocată ca temei juridic al acțiunii este parțial

neconcordantă cu norma comunitară, a cărei aplicare se impune cu prioritate.

Astfel, potrivit legislației europene în materie,

dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă conform art. 27 din

Directiva 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și de ședere a

cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie se poate dispune numai pentru

motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică.

În alin. (2), textul prevede că măsura trebuie să

respecte principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe conduita

celui în cauză.

De asemenea, prin art. 6 din Tratatul privind Uniunea

Europeană se statuează că drepturile fundamentale trebuie respectate, așa cum

sunt acestea garantate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și

Libertăților Fundamentale.

În consecință, restrângerea exercitării dreptului la

liberă circulație a pârâtului trebuie examinată din perspectiva condițiilor

prevăzute de art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr.

248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislația comunitară.

În speță, în mod corect a reținut Tribunalul faptul

că nu sunt îndeplinite cerințele art. 27 din Directivă.

În ceea ce privește obiectivul nr. 1 lit. d) din H.G.

nr. 1347/2007, invocat de către apelanta-reclamantă prin motivele de apel, s-a

reținut că aceasta este o normă de procedură care instituie obligația D.G.P.

sau I.N.E.P. de a înainta „dosarul de îndepărtare" instanței care prevede

însă că demersul trebuie efectuat în directă corelare cu dispozițiile art. 38

lit. b) din Legea nr. 248/2005.

Cu privire la critica susținută prin motivele de apel

referitoare la faptul că instanțelor le incumbă obligativitatea pronunțării

unei decizii care să vizeze interzicerea deplasării cetățenilor expulzați din

Italia, pe o perioadă determinată, s-a reținut că, alături de libera circulație

a produselor, libera circulație a serviciilor și libera circulație a

capitalurilor, libertatea de circulație a persoanelor constituie una dintre

cele patru libertăți fundamentale din cadrul pieții interne a Uniunii Europene.

Directiva 2004/38/CE a fost adoptată în baza

dispozițiilor art. 18 (8A) din Tratatul de la Roma, care statuează dreptul

cetățenilor Uniunii de a circula și de a rezida liber pe teritoriul statelor

membre. Or, esența acestei libertăți constă în eliminarea discriminărilor referitoare

la condițiile de intrare, deplasare, muncă angajare sau remunerație între

cetățenii statului membru și cetățenii altor state care își desfășoară

activitățile pe teritoriul acestuia.

În baza dispozițiilor constituționale potrivit

căreia, ori de câte ori dispoziția legală internă contravine dispoziției legale

comunitare, se va aplica cu prioritate aceasta din urmă, și raportând

dispozițiile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 la legislația comunitară,

în speță la prevederile art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, care stabilesc că

restricționarea dreptului la libera circulație poate avea loc numai pentru

motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică, și că măsura

luată trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze pe

conduita persoanei în cauză, s-a reținut că în cauză nu s-a făcut dovada

incidenței vreunuia din cazurile de limitare prevăzute de Directiva 2004/38/CE.

Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat

recurs.

Recurenta nu încadrează criticile în conținutul art.

304 C. proc. civ., dar din analiza acestora, rezultă că pot fi încadrate în

conținutul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Decizia este criticată arătându-se că

Decretul de îndepărtare emis de Prefectul de Roma pentru pârât a fost emis în

concordanță cu art. 28 din Directiva nr. 2004/38/CE și cu H.G. nr. 1347/2007

pentru aprobarea Planului de măsuri privind sprijinirea cetățenilor români

aflați în Italia, ca urmare a situației create prin adoptarea de către statul

italian a noilor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu.

Măsura returnării face dovada faptului că pârâtul nu

a respectat condițiile de ședere în străinătate, acesta recunoscând, de altfel,

prin declarația olografa că neavând nici un loc de muncă a furat.

Decizia recurată a fost dată cu încălcarea

dispozițiilor art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE. Pârâtul, a fost reținut de

autoritățile italiene pentru săvârșirea infracțiunii de furt, pentru care a

fost condamnat la 4 luni pedeapsă cu închisoarea. Comportamentul pârâtului

constituie o amenințare la adresa demnității umane, a drepturilor fundamentale

ale persoanei, prezența sa pe teritoriul Italiei este incompatibilă cu o

conviețuire civilizată.

Au fost încălcate dispozițiile Legii nr. 248/2005

art. 5 lit. a) și b), care consacră în sarcina cetățenilor obligația

respectării legislației României și a statului în care se află.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs,

a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte reține că recursul

este nefondat pentru următoarele considerente:

Într-adevăr limitarea circulației cetățenilor români

nu este una absolută, ea trebuind să se desfășoare cu respectarea cerințelor

legii materiale speciale, la care trimite art. 25 alin. (1), Teza I din

Constituție.

Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei

circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește că prin simpla

returnare dintr-un stat a unui cetățean român trebuie să se dispună

restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulație.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla limitare a

măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea exercițiului

dreptului la liberă circulație, ar fi stipulat că o asemenea restrângere

operează de drept.

În legislația primară, art. 18.1 Tratat C.E. prevede

că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a locui liber pe

teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor și cerințelor prevăzute de

tratat și de dispozițiile luate pentru aplicarea sa.

În legislația secundară, Directiva 2004/38/CE a

Protocolului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera

circulație și rezidență a cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de familie

ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului CEE

nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor nr. 64/221/CEE, nr. 68/360/CEE, nr.

72/194/CEE, nr. 73/148/CEE, nr. 75/34/CEE, nr. 75/35/CEE, nr. 90/364/CEE, nr.

90/365/CEE și nr. 93/96/CEE publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabilește prin art. 27 că limitarea dreptului

cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru

motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.

Prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație pe

teritoriul României, a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și a

Spațiului Economic European aprobată prin Legea nr. 260/2005 și care a intrat

în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost

transpusă Directiva nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului

din 29 aprilie 2004.

Drept urmare normele din reglementarea comunitară se vor

aplica cu prioritate în raport de normele de drept comun.

Întrucât reclamanta nu a probat în condițiile art. 1169

C. civ. incidența vreuneia din cauzele de limitare prezentate în Directivă instanța

de apel a dat eficiență dispozițiilor normei comunitare, nefiind astfel incidente

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Față de cele expuse, recursul reclamantului urmează a

fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Direcția

pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date împotriva deciziei

civile nr. 676A din 28 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a

IV-

a

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 14 iunie 2012.