ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 416/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 24 decembrie 2010 la Tribunalul Vrancea reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a solicitat ca să se dispună restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Italia al pârâtului M.A.M. pentru o perioadă de cel mult trei ani. În motivare s-a arătat că pârâtul a fost returnat din Italia la data de 29 octombrie 2010, în baza Acordului privind readmisia persoanelor aflate în situație ilegală, ratificat prin Legea nr. 173/1997. Reclamanta a mai arătat că art. 5 din Legea nr. 248/2005 reglementează obligațiile pe care le au cetățenii români pe perioada șederii în străinătate, iar dreptul la liberă circulație este în strânsă legătură cu respectarea legislației statului român, precum și a tratatelor și convențiilor pe care România le-a ratificat și care fac astfel parte din dreptul intern.

Împotriva pârâtului a fost emis de către Prefectul de Modena un decret de îndepărtare, măsura fiind luată datorită comportamentului de care a dat dovadă pe perioada șederii în Italia. În declarația dată de pârât în punctul de trecere a frontierei aceasta a precizat că a părăsit teritoriul României la data de 2 august 2002 cu destinația Italia, fiind arestat pentru săvârșirea infracțiunii de furt. În drept reclamanta a invocat dispozițiile art. 5, 38 și 39 din Legea nr. 248/2005. Prin sentința civilă nr. 22 din 13 ianuarie 2011 Tribunalul Vrancea a respins ca neîntemeiată acțiunea.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, așa cum rezultă din actele depuse de reclamantă la dosar, pârâtul a fost returnat din Italia la data de 29 octombrie 2010. Potrivit art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 se poate dispune restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate cu privire la cetățeanul român care a fost returnat dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat. Ulterior datei aderării României la Uniunea Europeană, măsura restrângerii temporare a exercitării dreptului unui cetățean român la libera circulație în statele membre ale Uniunii Europene putea fi dispusă în baza legislației naționale în concordanță cu legislația comunitară.

Legea 248/205 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, care prevedea măsura restrângerii temporare a exercitării dreptului unui cetățean român la libera circulație în statele membre ale Uniunii Europene s-a modificat prin Legea 206/2010. Potrivit reglementării mai sus-menționate, art. II pct. 1, la data intrării în vigoare a acestei legi încetează de drept toate procedurile judiciare aflate în curs de desfășurare și pentru care nu există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, pentru instituirea unei măsuri de limitare a dreptului la liberă circulație în străinătate începute în temeiul art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005, cu modificările și completările ulterioare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta care a susținut, în esență, că în mod eronat prima instanță a reținut incidența în speță a dispozițiilor art. II alin. (1) lit. c) din Legea nr. 206/2010, pentru modificarea Legii nr. 248/2005 întrucât aceste prevederi legale sunt aplicabile doar în cazul acțiunilor civile întemeiate pe dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 nu și în cazul celor întemeiate pe dispozițiile art. 38 lit. b) din același act normativ. Or, susține apelanta, instanța de fond trebuia să constate că situația pârâtului în speța dedusă judecății trebuia analizată în corelare directă cu prevederile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 ceea ce ar fi condus, în mod evident, la concluzia că art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 206/2010, pentru modificarea Legii nr. 248/2005 nu își găsesc aplicabilitatea în speță.

Prin decizia nr. 39/ A din 2 martie 2011 Curtea de Apel Galați, secția civilă, a respins apelul. Pentru a pronunța această decizie instanța a reținut că așa cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată și din probatoriul administrat pârâtul M.A.M. a fost returnat din Italia la data de 29 octombrie 2010, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu statul italian. Potrivit art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 exercitarea dreptului la liberă circulație în străinătate cu privire la cetățeanul român care a fost returnat dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat poate face obiectul unei restrângeri, o asemenea măsură putând fi dispusă în baza legislației naționale și în concordanță cu legislația comunitară.

Legea 248/205 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, care prevedea măsura restrângerii temporare a exercitării dreptului unui cetățean român la libera circulație în statele membre ale Uniunii Europene a fost modificată prin Legea nr. 206/2010. Potrivit, art. 2 pct. 1, din acest din urmă act normativ, la data intrării în vigoare a acestei legi încetează de drept toate procedurile judiciare aflate în curs de desfășurare și pentru care nu există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, pentru instituirea unei măsuri de limitare a dreptului la liberă circulație în străinătate începute în temeiul art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005, cu modificările și completările ulterioare.

Față de motivele pentru care pârâtul a fost returnat din Italia, motive care se încadrează în dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, Curtea constată că în mod corect instanța de fond a reținut că în speță devin incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 206/2010, pentru modificarea Legii nr. 248/2005 care impun încetarea de drept a procedurii judiciare inițiate de reclamantă împotriva pârâtei. Susținerea apelantei reclamante în sensul că instanța de fond ar fi trebuit să analizeze situația și prin raportate la dispozițiile art. 38 lit. b) din Legea nr. 247/2005 nu poate fi primită întrucât, din cuprinsul cererii de chemare în judecată, rezultă în mod evident motivul pentru care s-a solicitat restrângerea dreptului la liberă circulație, motiv care se încadrează în dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 și care a fost analizat ca atare de către instanța de fond.

Invocarea dispozițiilor art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 și solicitarea apelantei, făcută direct în calea de atac a apelului, de a se verifica incidența în speță și a acestor dispoziții legale, solicitare bazată pe o amplă motivare, total diferită de cea făcută inițial, prin acțiunea dedusă judecății, echivalează cu schimbarea obiectului cererii de chemare în judecată care contravine dispozițiilor exprese ale art. 294 C. proc. civ. Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs criticând decizia pentru aplicarea greșită a dispozițiilor art. 38 lit. a) și b) din Legea nr. 248/2005 raportat la dispozițiile Legii nr. 206/2010 pentru modificarea Legi nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.

Se susține că instanța de apel a făcut aplicațiunea Legii nr. 206/2010 prin care a fost abrogat art. 38 lit. a), fără a ține seama de dispozițiile art. 38 lit. b), care nu au fost abrogate. Recursul nu este fondat. Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat să se dispună restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Italia pentru pârâtul M.A.M. pentru o perioadă de cel mult trei ani, invocându-se în drept dispozițiile art. dispozițiile art. 5, 38 și 39 din Legea nr. 248/2005. În motivare s-a arătat că pârâtul a fost returnat din Italia la data de 29 octombrie 2010, în baza Acordului privind readmisia persoanelor aflate în situație ilegală, ratificat prin Legea nr. 173/1997.

Prin Legea nr. 206/2010 au fost abrogate dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate. Analizând actele și lucrările dosarului se constată că situația pârâtului se încadrează la art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, care reglementează : ” Restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani numai în condițiile și cu privire la următoarele categorii de persoane: a) cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat” și care, prin Legea nr. 206/2010, a fost abrogat.

În mod greșit recurenta invocă dispozițiile de la lit. b) a aceluiași articol: „cu privire la persoana a cărei prezență pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfășoară sau ar urma să o desfășoare, ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre România și acel stat ” , deoarece în cauză nu a făcut dovada incidenței acestor dispoziții. În consecință se constată că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea corectă a legii, iar recursul, în temeiul dispozițiilor art. în temeiul dispozițiilor art. 312 pct. l C. proc. civ. va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta Direcția pentru evidența persoanelor și administrarea bazelor de date împotriva deciziei civile nr. 39/ A din 2 martie 2011 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2012.