ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 286/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

Galați la data de

29 decembrie 2010, reclamanta

Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a solicitat

să se dispună restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Italia

al pârâtul C.D. pentru o perioadă de cel mult trei ani.

În

motivarea cererii reclamanta a arătat că pârâtul a fost returnat din Italia la data

de 09 octombrie 2010, în baza acordului privind readmisia persoanelor aflate în

situație ilegală, ratificat prin Legea nr. 173/1997.

Reclamanta a mai arătat că art. 5 din Legea nr. 248/2005

reglementează obligațiile pe care le au cetățenii români pe perioada șederii în

străinătate, iar dreptul la liberă circulație este în strânsă legătură cu respectarea

legislației statului român, precum și a tratatelor și convențiilor pe care România

le-a ratificat și care fac astfel parte din dreptul intern.

România trebuie să își probeze capacitatea de a stopa

migrația ilegală, iar prezența, fără respectarea condițiilor legale de intrare și

ședere a pârâtului (ca și a altor persoane aflate în situații similare) pe teritoriul

unor state străine ar dovedi exact contrariul, cu repercusiuni negative asupra tratamentului

aplicat cetățenilor români.

S-a mai susținut, în motivarea cererii, că împotriva pârâtului

a fost emis de către Prefectul Provinciei M. un decret de îndepărtare, măsura fiind

luată datorită comportamentului de care a dat dovadă pe perioada șederii în Italia.

În declarația dată de pârât în punctul de trecere a frontierei

aceasta a precizat că a locuit fără forme legale în Italia, fiind reținut de poliția

italiană pentru activitatea infracțională prin care a adus atingere ordinii și siguranței

publice, fiind arestat pentru comiterea infracțiunii de furt și ulterior returnat

în România.

În drept reclamanta a invocat dispozițiile art. 5,

art. 38 și art. 39 din Legea nr. 248/2005.

În dovedirea cererii reclamanta a depus la dosar, în copii,

talonul de expulzat din data de 09 octombrie 2010 și declarația pârâtului din aceeași

dată, precum și decretul de expulzare.

Prin sentința civilă nr. 68 din 14 ianuarie 2011 a Tribunalului

Galați

s-a dispus, în temeiul art. II din

Legea nr. 206/2010, încetarea de drept a procedurii judiciare inițiate de reclamantă

împotriva pârâtului.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că,

potrivit reglementării menționate, la data intrării în vigoare a acestei legi încetează

de drept toate procedurile judiciare aflate în curs de desfășurare și pentru care

nu există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, pentru instituirea

unei măsuri de limitare a dreptului la liberă circulație în străinătate începute

în temeiul art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005, cu modificările

și completările ulterioare .

Având în vedere motivele pentru care pârâtul a fost returnat

din Italia, instanța a apreciat că prevederile art. II din Legea nr. 206/2010 sunt

aplicabile în prezenta cauză și a dispus încetarea de drept a procedurii judiciare

inițiată de reclamantă.

Prin decizia nr. 36/A din 02 martie 2011 a Curții de Apel

Galați, secția civilă s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă.

Instanța de apel a reținut că Legea nr. 248/205 privind

regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, care prevedea măsura

restrângerii temporare a exercitării dreptului unui cetățean român la libera circulație

în statele membre ale Uniunii Europene, a fost modificată prin Legea nr. 206/2010.

Potrivit art. II alin. (1) lit. c) din acest din urmă

act normativ, la data intrării în vigoare a acestei legi încetează de drept toate

procedurile judiciare aflate în curs de desfășurare și pentru care nu există o hotărâre

judecătorească definitivă și irevocabilă, pentru instituirea unei măsuri de limitare

a dreptului la liberă circulație în străinătate începute în temeiul art. 38

lit. a) și art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005, cu modificările și completările

ulterioare .

Față de motivele pentru care pârâtul a fost returnat din

Italia, motive care se încadrează în dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr.

248/2005, Curtea a reținut că în mod corect instanța de fond a stabilit incidența

dispozițiilor art. II alin. (1) lit. c) din Legea nr. 206/2010, pentru modificarea

Legii nr. 248/2005, care impun încetarea de drept a procedurii judiciare inițiate

de reclamantă împotriva pârâtului.

Susținerea apelantei reclamante, în sensul că instanța

de fond ar fi trebuit să analizeze situația pârâtului și prin raportate la dispozițiile

art. 38 lit. b) din Legea nr. 247/2005, a fost înlăturată de instanța de apel, cu

motivarea că, din cuprinsul cererii de chemare în judecată, rezultă în mod evident

motivul pentru care s-a solicitat restrângerea dreptului la liberă circulație, motiv

care se încadrează în dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 și care

a fost analizat ca atare de către instanța de fond, aceasta fiind obligată să se

pronunțe doar cu privire la ceea ce s-a cerut.

Invocarea dispozițiilor art. 38 lit. b) din Legea nr.

248/2005 și solicitarea apelantei, făcută direct în calea de atac a apelului, de

a se verifica incidența în speță și a acestor dispoziții legale, solicitare bazată

pe o amplă motivare, total diferită de cea făcută inițial, prin acțiunea dedusă

judecății, echivalează cu schimbarea obiectului cererii de chemare în judecată,

ceea ce contravine dispozițiilor exprese ale art. 294 C. proc. civ.

Prin urmare, Curtea a constatat că în mod legal și temeinic

instanța de fond a verificat susținerile reclamantei făcute prin cererea

de chemare în

judecată doar în raport de motivele de fapt invocate și de temeiul de drept indicat

de aceasta, reținând că, față de toate acestea și față de dispozițiile art. II

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 206/2010, pentru modificarea Legii nr. 248/2005,

se impune încetarea procesului civil.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul

prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor

și Administrarea Bazelor de Date, invocând motive de recurs ce se încadrează în

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În

motivarea recursului

se arată că, potrivit prevederilor art. 1 și art. 2 din H.G. nr. 1367/2009, Direcția

pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date are calitate procesuală

în prezenta cauză. Se mai arată că, potrivit obiectivului nr. 2 din Planul de măsuri

privind sprijinirea cetățenilor români aflați în Italia, aprobat prin H.G. nr. 1347/2007,

reclamanta are obligația de a înainta instanțelor teritoriale competente dosarele

de îndepărtare a cetățenilor români expulzați din Italia.

Recurenta consideră că hotărârea instanței de apel este

dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. II alin. (1) lit. c) din Legea

nr. 206/2010, deoarece măsura încetării de drept a procedurilor judiciare nu operează

și în cazul cererilor întemeiate pe prevederile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005.

Se mai susține și încălcarea de către instanță a prevederilor art. 129 alin.

(6) C. proc. civ. și nepronunțarea asupra fondului cererii de restrângere a dreptului

la liberă circulație, ceea ce constituie motiv de desființare a hotărârii conform

art. 297 alin. (1) teza I C. proc. civ.

În

partea a doua

a motivării recursului, recurenta face referire la modalitatea similară în care

aceeași instanță de apel a soluționat cereri de restrângere a dreptului la liberă

circulație în alte cauze, exprimându-și nemulțumirea față de această practică a

Curții de Apel Galați, apreciată de recurentă ca fiind contară legii interne și

legislației comunitare.

Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs

invocate, Înalta Curte constată următoarele:

Instanța de apel a reținut în mod corect că cererea de

chemare în judecată, astfel cum a fost motivată, se încadrează în dispozițiile

art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, text în vigoare anterior abrogării prin

art. 1 pct. 1 din Legea nr. 206/2010.

Anterior acestei modificări legislative, potrivit

art. 38 din Legea nr. 248/2005, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație

în străinătate a cetățenilor români putea fi dispusă:

cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un

stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat;

cu privire la persoana a cărei prezență pe teritoriul

unui stat, prin activitatea pe care o desfășoară sau ar urma să o desfășoare, ar

aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre

România și acel stat.

În cererea de chemare în judecată s-au invocate motive

de restrângere a dreptului la liberă circulație ce se încadrau în prima ipoteză,

descrisă la lit. a), nefiind făcută nicio referire la situația prevăzută la lit.

b), respectiv, nu s-a indicat în ce ar consta activitățile desfășurate sau care

ar urma să fie desfășurate de pârât pe teritoriul statului italian și în ce mod

aceste activități ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relațiilor

bilaterale dintre România și acel stat. În consecință, instanța s-a pronunțat în

limitele cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost motivată și calificată

juridic, cu respectarea art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

În ceea ce privește critica referitoare la aplicarea greșită

a prevederilor art. II lit. c) din Legea nr. 206/2010, Înalta Curte constată că

acest text legal dispune în mod imperativ încetarea tuturor procedurilor judiciare

aflate în curs de desfășurare și pentru care nu există o hotărâre judecătorească

definitivă și irevocabilă, pentru instituirea unei măsuri de limitare a dreptului

la liberă circulație în străinătate începute în temeiul art. 38 lit. a) din Legea

nr. 248/2005.

Cum, procedura judiciară în prezenta cauză se afla în

curs de desfășurare la data intrării în vigoare a Legii nr. 206/2010, nefiind pronunțată

o hotărâre judecătorească irevocabilă, în mod corect prima instanță a făcut aplicarea

art. II alin. (1) lit. c) din Legea nr. 206/2010, dispunând încetarea procesului.

Neexaminarea fondului cererii de limitare a dreptului

la liberă circulație nu este rezultatul unei greșeli a instanței, ci este urmarea

firească a încetării procesului, dispusă cu respectarea art. II alin. (1) lit. c)

din Legea nr. 206/2010. Ca atare, nu sunt incidente dispozițiile art. 297 alin.

(1) teza I C. proc. civ., care au în vedere situația în care „în mod greșit"

instanța nu a intrat în cercetarea fondului.

Susținerile recurentei, cu privire la practica judiciară

a instanței de apel în alte cauze similare, au caracter generic, neputând formula

obiectul cenzurii instanței de recurs, care trebuie să vizeze exclusiv criticile

de nelegalitate raportate la hotărârea pronunțată în cauza concretă dedusă judecății.

În raport de aceste considerente, în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta

reclamantă

Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea

Bazelor de Date, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor

și Administrarea Bazelor de Date împotriva deciziei civile nr. 36/A din 02 martie

2011 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2012.