ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 286/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați la data de 29 decembrie 2010, reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a solicitat să se dispună restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Italia al pârâtul C.D. pentru o perioadă de cel mult trei ani. În motivarea cererii reclamanta a arătat că pârâtul a fost returnat din Italia la data de 09 octombrie 2010, în baza acordului privind readmisia persoanelor aflate în situație ilegală, ratificat prin Legea nr. 173/1997. Reclamanta a mai arătat că art. 5 din Legea nr. 248/2005 reglementează obligațiile pe care le au cetățenii români pe perioada șederii în străinătate, iar dreptul la liberă circulație este în strânsă legătură cu respectarea legislației statului român, precum și a tratatelor și convențiilor pe care România le-a ratificat și care fac astfel parte din dreptul intern.

România trebuie să își probeze capacitatea de a stopa migrația ilegală, iar prezența, fără respectarea condițiilor legale de intrare și ședere a pârâtului (ca și a altor persoane aflate în situații similare) pe teritoriul unor state străine ar dovedi exact contrariul, cu repercusiuni negative asupra tratamentului aplicat cetățenilor români. S-a mai susținut, în motivarea cererii, că împotriva pârâtului a fost emis de către Prefectul Provinciei M. un decret de îndepărtare, măsura fiind luată datorită comportamentului de care a dat dovadă pe perioada șederii în Italia. În declarația dată de pârât în punctul de trecere a frontierei aceasta a precizat că a locuit fără forme legale în Italia, fiind reținut de poliția italiană pentru activitatea infracțională prin care a adus atingere ordinii și siguranței publice, fiind arestat pentru comiterea infracțiunii de furt și ulterior returnat în România.

În drept reclamanta a invocat dispozițiile art. 5, art. 38 și art. 39 din Legea nr. 248/2005. În dovedirea cererii reclamanta a depus la dosar, în copii, talonul de expulzat din data de 09 octombrie 2010 și declarația pârâtului din aceeași dată, precum și decretul de expulzare. Prin sentința civilă nr. 68 din 14 ianuarie 2011 a Tribunalului Galați s-a dispus, în temeiul art. II din Legea nr. 206/2010, încetarea de drept a procedurii judiciare inițiate de reclamantă împotriva pârâtului.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, potrivit reglementării menționate, la data intrării în vigoare a acestei legi încetează de drept toate procedurile judiciare aflate în curs de desfășurare și pentru care nu există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, pentru instituirea unei măsuri de limitare a dreptului la liberă circulație în străinătate începute în temeiul art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005, cu modificările și completările ulterioare . Având în vedere motivele pentru care pârâtul a fost returnat din Italia, instanța a apreciat că prevederile art. II din Legea nr. 206/2010 sunt aplicabile în prezenta cauză și a dispus încetarea de drept a procedurii judiciare inițiată de reclamantă.

Prin decizia nr. 36/A din 02 martie 2011 a Curții de Apel Galați, secția civilă s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă. Instanța de apel a reținut că Legea nr. 248/205 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, care prevedea măsura restrângerii temporare a exercitării dreptului unui cetățean român la libera circulație în statele membre ale Uniunii Europene, a fost modificată prin Legea nr. 206/2010.

Potrivit art. II alin. (1) lit. c) din acest din urmă act normativ, la data intrării în vigoare a acestei legi încetează de drept toate procedurile judiciare aflate în curs de desfășurare și pentru care nu există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, pentru instituirea unei măsuri de limitare a dreptului la liberă circulație în străinătate începute în temeiul art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005, cu modificările și completările ulterioare . Față de motivele pentru care pârâtul a fost returnat din Italia, motive care se încadrează în dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, Curtea a reținut că în mod corect instanța de fond a stabilit incidența dispozițiilor art. II alin. (1) lit. c) din Legea nr. 206/2010, pentru modificarea Legii nr. 248/2005, care impun încetarea de drept a procedurii judiciare inițiate de reclamantă împotriva pârâtului.

Susținerea apelantei reclamante, în sensul că instanța de fond ar fi trebuit să analizeze situația pârâtului și prin raportate la dispozițiile art. 38 lit. b) din Legea nr. 247/2005, a fost înlăturată de instanța de apel, cu motivarea că, din cuprinsul cererii de chemare în judecată, rezultă în mod evident motivul pentru care s-a solicitat restrângerea dreptului la liberă circulație, motiv care se încadrează în dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 și care a fost analizat ca atare de către instanța de fond, aceasta fiind obligată să se pronunțe doar cu privire la ceea ce s-a cerut.

Invocarea dispozițiilor art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 și solicitarea apelantei, făcută direct în calea de atac a apelului, de a se verifica incidența în speță și a acestor dispoziții legale, solicitare bazată pe o amplă motivare, total diferită de cea făcută inițial, prin acțiunea dedusă judecății, echivalează cu schimbarea obiectului cererii de chemare în judecată, ceea ce contravine dispozițiilor exprese ale art. 294 C. proc. civ. Prin urmare, Curtea a constatat că în mod legal și temeinic instanța de fond a verificat susținerile reclamantei făcute prin cererea de chemare în judecată doar în raport de motivele de fapt invocate și de temeiul de drept indicat de aceasta, reținând că, față de toate acestea și față de dispozițiile art. II alin. (1) lit. c) din Legea nr. 206/2010, pentru modificarea Legii nr. 248/2005, se impune încetarea procesului civil.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, invocând motive de recurs ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului se arată că, potrivit prevederilor art. 1 și art. 2 din H.G. nr. 1367/2009, Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date are calitate procesuală în prezenta cauză. Se mai arată că, potrivit obiectivului nr. 2 din Planul de măsuri privind sprijinirea cetățenilor români aflați în Italia, aprobat prin H.G. nr. 1347/2007, reclamanta are obligația de a înainta instanțelor teritoriale competente dosarele de îndepărtare a cetățenilor români expulzați din Italia.

Recurenta consideră că hotărârea instanței de apel este dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. II alin. (1) lit. c) din Legea nr. 206/2010, deoarece măsura încetării de drept a procedurilor judiciare nu operează și în cazul cererilor întemeiate pe prevederile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005. Se mai susține și încălcarea de către instanță a prevederilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ. și nepronunțarea asupra fondului cererii de restrângere a dreptului la liberă circulație, ceea ce constituie motiv de desființare a hotărârii conform art. 297 alin. (1) teza I C. proc. civ. În partea a doua a motivării recursului, recurenta face referire la modalitatea similară în care aceeași instanță de apel a soluționat cereri de restrângere a dreptului la liberă circulație în alte cauze, exprimându-și nemulțumirea față de această practică a Curții de Apel Galați, apreciată de recurentă ca fiind contară legii interne și legislației comunitare.

Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată următoarele: Instanța de apel a reținut în mod corect că cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost motivată, se încadrează în dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, text în vigoare anterior abrogării prin art. 1 pct. 1 din Legea nr. 206/2010. Anterior acestei modificări legislative, potrivit art. 38 din Legea nr. 248/2005, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români putea fi dispusă: cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat; cu privire la persoana a cărei prezență pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfășoară sau ar urma să o desfășoare, ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre România și acel stat.

În cererea de chemare în judecată s-au invocate motive de restrângere a dreptului la liberă circulație ce se încadrau în prima ipoteză, descrisă la lit. a), nefiind făcută nicio referire la situația prevăzută la lit. b), respectiv, nu s-a indicat în ce ar consta activitățile desfășurate sau care ar urma să fie desfășurate de pârât pe teritoriul statului italian și în ce mod aceste activități ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre România și acel stat. În consecință, instanța s-a pronunțat în limitele cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost motivată și calificată juridic, cu respectarea art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

În ceea ce privește critica referitoare la aplicarea greșită a prevederilor art. II lit. c) din Legea nr. 206/2010, Înalta Curte constată că acest text legal dispune în mod imperativ încetarea tuturor procedurilor judiciare aflate în curs de desfășurare și pentru care nu există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, pentru instituirea unei măsuri de limitare a dreptului la liberă circulație în străinătate începute în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005. Cum, procedura judiciară în prezenta cauză se afla în curs de desfășurare la data intrării în vigoare a Legii nr. 206/2010, nefiind pronunțată o hotărâre judecătorească irevocabilă, în mod corect prima instanță a făcut aplicarea art. II alin. (1) lit. c) din Legea nr. 206/2010, dispunând încetarea procesului.

Neexaminarea fondului cererii de limitare a dreptului la liberă circulație nu este rezultatul unei greșeli a instanței, ci este urmarea firească a încetării procesului, dispusă cu respectarea art. II alin. (1) lit. c) din Legea nr. 206/2010. Ca atare, nu sunt incidente dispozițiile art. 297 alin. (1) teza I C. proc. civ., care au în vedere situația în care „în mod greșit" instanța nu a intrat în cercetarea fondului. Susținerile recurentei, cu privire la practica judiciară a instanței de apel în alte cauze similare, au caracter generic, neputând formula obiectul cenzurii instanței de recurs, care trebuie să vizeze exclusiv criticile de nelegalitate raportate la hotărârea pronunțată în cauza concretă dedusă judecății.

În raport de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta reclamantă Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date împotriva deciziei civile nr. 36/A din 02 martie 2011 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2012.