ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7665/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 4123/91 din 11 noiembrie 2008, reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Internelor și Reformei Administrative București a chemat în judecată pe pârâtul M.D.I. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a acestuia în Italia, în baza art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005. Î n motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pârâtul a fost expulzat la data de 14 octombrie 2008 în baza Decretului Prefectului Primăriei Roma, interzicându-i-se acestuia, datorită comportamentului său, dreptul de a se mai afla pe teritoriul Italiei.

Prin sentința civilă nr. 767 din 20 noiembrie 2008, Tribunalul Vrancea a respins acțiunea formulată de Inspectoratul pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Internelor și Reformei Administrative în contradictoriu cu pârâtul M.D.I. Această sentință a fost menținută de Curtea de Apel Galați, secția civilă, care, prin decizia civilă nr. 41A din 29 ianuarie 2009, a respins, ca nefondat, apelul declarat de Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Internelor și Reformei Administrative. Pronunțându-se astfel, instanțele au reținut următoarele: Pârâtul a fost expulzat din Italia la 14 octombrie 2008 în baza Decretului Prefectului Romei și i s-a interzis acestuia dreptul de intrare în această țara pe o perioadă de 5 ani.

Nu se impune aplicarea disp. art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, în sensul restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului în Italia, deoarece ar opera o dublă sancționare pentru aceeași faptă. Î mpotriva deciziei civile nr. 41A din 29 ianuarie 2009 a Curții de Apel Galați, secția civilă, a declarat recurs reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Internelor și Reformei Administrative, susținând, în esență, următoarele: Pe timpul șederii pe teritoriul Italiei, pârâtul a avut un comportament antisocial, fiind arestat de autoritățile italiene pentru comiterea infracțiunii de furt agravant, violență, motiv pentru care îndepărtarea acestuia a fost necesară în vederea menținerii ordinii și siguranței publice.

Potrivit art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor uniunii și a membrilor lor de familie poate fi dispusă pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. Alineatul 2 al aceluiași text de lege prevede că măsurile luate trebuie să respecte principiul proporționalități și să se întemeieze pe conduita persoanei în cauză. Conform Decretului emis de autoritățile italiene, împotriva pârâtului s-a dispus măsura interzicerii de a se întoarce pe teritoriul Italiei pentru o perioadă de la 5 la 10 ani, sub sancțiunea executării pedepsei privative de libertate.

Având în vedere exigențele legislației Uniunii Europene, România trebuie să probeze capacitatea de a stopa migrația ilegală, iar prezența, rară respectarea condițiilor legale de intrare și ședere a pârâtului pe teritoriul unor state membre ale UE ar dovedi exact contrariul, cu repercursiuni negative asupra tratamentului aplicat cetățenilor români ce locuiesc cu forme legale. Î n mod greșit instanța de fond, la judecarea cauzei, nu a luat în considerare dispozițiile obiectivului nr. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007, precum și ale Decretului Prefecturii Roma. Recursul este nefondat. Reclamanta a solicitat restrângerea exercitării dreptului pârâtului la libera circulație în Italia, în temeiul art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.

Libertatea circulației cetățenilor români nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare cu respectarea cerințelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25 alin. (1) teza a II-a din Constituție. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește că, prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulație. Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea exercițiului dreptului la libera circulație, ar fi stipulat că o asemenea restrângere operează de drept. In legislația primară, art. 18.1.

TCE prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a locui liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru aplicarea sa. Î n legislația secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulație și rezidență a cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 și de abrogare a directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabilește că limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.

Prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European, aprobată prin Legea nr. 260/2005, și care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE. Drept urmare, normele din reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern. Î ntrucât reclamanta nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, atât instanța de fond, cât și cea de apel au pronunțat hotărâri legale, date cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.

Astfel fiind, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. respingând recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Ministerul Administrației și Internelor prin Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor împotriva deciziei civile nr. 41A din 29 ianuarie 2009 a Curții de Apel Galați. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 septembrie 2009.