ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3613/2010

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.

292/91/2009, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte București a solicitat

ca, prin hotărâre judecătorească, să se dispună restrângerea exercitării

dreptului la liberă circulație în Italia, pentru pârâtul F.N.

În motivarea

acțiunii, s-a arătat că pârâtul F.N. a fost expulzat din Italia la 6 august

2009 în baza Decretului Prefectului Provinciei Roma, datorită comportamentului

de care a dat dovadă pe perioada șederii sale în Italia.

Prin sentința civilă

nr. 639 din 22 octombrie 2009, Tribunalul Vrancea a respins, ca neîntemeiată,

cererea formulată de Direcția Generală de Pașapoarte, în contradictoriu cu

pârâtul F.N., cu motivarea că faptele consemnate de decretul emis de Prefectul

Romei nu permit concluzia că ar aduce atingere gravă intereselor României sau

relațiilor bilaterale dintre România și Italia, iar aplicarea unei alte

sancțiuni de către Statul Român ar conduce la o dublă sancțiune pentru aceleași

fapte, ceea ce este nelegal, conform dreptului român.

Prin decizia civilă

nr. 327 din 26 noiembrie 2009, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a respins,

ca nefondat, apelul formulat de Direcția Generală de Pașapoarte, reținând, în

esență, că, prin Decretul Prefectului Romei din 21 octombrie 2008, s-a luat

față de pârâtul F.N. măsura interdicției de a intra în Italia pe o perioadă de

cinci ani, cu aplicabilitate imediată; că solicitarea reclamantei de a se face

aplicarea art. 38 din Legea nr. 248/2005 ar reprezenta o dublă sancționare a

pârâtului pentru aceleași fapte consemnate în Decretul Prefectului Romei.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul

Administrației și Internelor, criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că pârâtul a fost returnat din Italia la data de 6 august

2009, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această țară,

ratificat prin Legea nr. 173/1997, publicată în M. Of. nr. 304/1997.

Temeiul acțiunii l-a

constituit măsura returnării și sunt aplicabile prevederile art. 38 lit. a) și

art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005.

S-a arătat, că

returnarea unui cetățean român dintr-un stat membru al Uniunii Europene se

aplică atunci când s-a încălcat ordinea juridică interioară a respectivului

stat de către cetățeni români, cu privire la care se solicită returnarea; că,

prin Decizia nr. 685 din 11 septembrie 2007 a Curții Constituționale, a fost

respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 lit. a) din

Legea nr. 248/2005 și că prevederile acestui act normativ trebuie respectate de

către toți cetățenii români, indiferent în ce scop călătoresc în străinătate.

S-a mai arătat cum

este definită libertatea de circulație în art. 2 din Protocolul nr. 4 adițional

la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și s-a susținut că sancțiunea

impusă de art. 38 din Legea nr. 248/2005 constituie o măsură necesară într-o

societate democratică pentru protejarea drepturilor și libertăților altora, și

este justificată pentru menținerea ordinii publice.

Articolul 25 din

Constituție prevede că „Dreptul la liberă circulație, în țară și străinătate,

este garantat. Legea stabilește condițiile exercitării acestui drept”. Astfel,

libertatea de circulație a cetățenilor nu este absolută, ea trebuind să se

desfășoare potrivit unor reguli, cu îndeplinirea și respectarea unor condiții

stabilite de lege.

Or, aceste reguli

sunt strict stabilite în cuprinsul Legii nr. 248/2005.

Analizând decizia, în

limita criticilor formulate, care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., se constată că recursul nu este fondat.

Art. 38 din Legea nr.

248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii exercitării

dreptului la liberă circulație în străinătate pentru o perioadă de cel mult

trei ani, în cazul persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă,

față de dispozițiile art. 20 din Constituție, prevederile Legii nr. 248/2005

trebuie interpretate prin raportare la Protocolul adițional nr. 4 la Convenție

care, în art. 2 parag. 2, prevede că orice persoană este liberă să părăsească

țara, inclusiv pe a sa.

Dreptul garantat nu

este absolut, pentru că poate fi limitat în condițiile prevăzute de parag. 3 al

art. 2 din Protocol, însă limitarea trebuie să fie prevăzută de lege, să fie o

măsură necesară într-o societate democratică (pentru securitatea națională,

siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale,

protecția sănătății sau a moralei ori protejarea drepturilor și libertăților

altora) și să fie proporțională cu scopul legitim urmărit.

Măsura restrângerii

exercitării dreptului la liberă circulație este prevăzută de lege (art. 38 din

Legea nr. 247/2005), dar limitarea exercitării dreptului trebuie supusă și condițiilor

prevăzute de art. 2 parag. 3 din Protocolul adițional nr. 4 la Convenție, iar

în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de acest text.

Potrivit actelor

depuse la dosar, intimatul-pârât a fost returnat din Italia, pentru ședere

ilegală în această țară, fără să fi fost judecat și condamnat pentru săvârșirea

vreunei fapte penale.

Or, față de art. 2

parag. 3 din Protocol, care prevede că măsura trebuie să respecte principiul

proporționalității cu scopul legitim urmărit, așa cum corect s-a reținut prin

sentința Tribunalului, păstrată prin decizia atacată, nu se poate restrânge

exercițiul dreptului la liberă circulație a intimatului-pârât doar pe motiv de

ședere ilegală în Italia.

Prin decretul emis de

Prefectul Provinciei Roma se menționează faptul că pârâtul a fost expulzat de

pe teritoriul Italiei pe motiv că acesta a săvârșit mai multe infracțiuni și că

prezența sa poate să constituie motiv de prejudiciu pentru siguranța publică.

Măsura restrângerii

dreptului la liberă circulație doar pentru faptul că prezența intimatului-pârât

pe teritoriul Italiei ar constitui o amenințare la adresa siguranței publice a

acestui stat, nu ar respecta principiul proporționalității și nu s-ar baza pe

comportamentul acestuia.

De aceea, prin

restrângerea dreptului la liberă circulație, fără să se respecte principiul

proporționalității, s-ar aduce atingere însăși existenței dreptului

intimatului, care, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană este

cetățean al Uniunii Europene, bucurându-se de protecție națională și europeană.

Pentru considerentele

expuse, recursul declarat de reclamantă va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul

Administrației și Internelor împotriva deciziei nr. 327 A din 26 noiembrie 2009

a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10

iunie 2010.