ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8521/2009

Asupra recursului de față; Din actele și lucrările dosarului constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 4700/91/2008 din 19 decembrie 2008 pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație al pârâtului I.E.G., pentru o perioadă de cel mult trei ani, în Italia. In motivarea acțiunii, reclamanta a susținut următoarele: Pârâtul a fost expulzat din Italia la data de 4 decembrie 2008 în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, fiindu-i aplicabile dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005. Dreptul la liberă circulație este în strânsă legătură cu respectarea legislației statului român, precum și a tratatelor și convențiilor pe care România le-a ratificat și care fac astfel parte din dreptul intern.

A mai arătat reclamanta ca pârâtul a fost arestat pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt. Prin sentința civilă nr. 56 din 22 ianuarie 2009, Tribunalul Vrancea a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, reținându-se, în esență, următoarele: Conform art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult 3 ani(...) cu privire la persoana care a fost returnată dint-un stat în baza unui acord de readmisie. Dreptul la liberă circulație în Italia a fost restrâns în ceea ce îl privește pe pârât prin decretul prefectului Romei pe o perioadă mult mai mare decât cea prevăzută de legislația română și care se suprapune.

Aplicarea unei alte sancțiuni în acest context ar fi fără eficiență juridică și pe de altă parte ar însemna o dublă sancționare pentru aceleași fapte, ceea ce conform dreptului român este nelegal.

Împotriva sentinței civile nr. 56 din 22 ianuarie 2009 a Tribunalului Vrancea a declarat apel reclamanta, susținând, în esență, următoarele: la data de 4 decembrie 2008 pârâtul a fost returnat din Italia în baza Decretului Prefectului Romei, datorită comportamentului pe care 1-a avut în această țară; în temeiul dispozițiilor art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat; dreptul la liberă circulație este în strânsă legătură cu respectarea legislației statului roman, precum și a tratatelor și convențiilor pe care România le-a ratificat și care fac astfel parte din dreptul intern.

Prin decizia civila nr. 107A din 24 martie 2009, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva sentinței civile nr. 56 din 22 ianuarie 2009 a Tribunalului Vrancea. A reținut instanța de apel că, în speță, deși pârâtul a fost expulzat pe motivul că a avut un comportament ce constituie o amenințare gravă, concretă, efectivă, la adresa demnității umane, nu s-a făcut nicio dovadă în acest sens, astfel că nu se poate reține împrejurarea potrivit căreia comportamentul acestuia ar constitui o amenințare pentru ordinea și siguranța publică. Împotriva deciziei nr. 107A din 24 martie 2009 a Curții de Apel Galați a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, susținând, în esență, următoarele: In temeiul art. 25 din Constituție, dreptul la liberă circulație, în țară și străinătate, este garantat; legea stabilește condițiile exercitării acestui drept.

Libertatea circulației cetățenilor nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare potrivit unor reguli, cu îndeplinirea și respectarea unor condiții stabilite de lege. Returnarea unui cetățean român dintr-un stat membru al Uniunii Europene, în baza unui acord de readmisie, se aplică atunci când s-a încălcat ordinea juridică interioară a respectivului stat membru din Uniunea Europeană de către cetățeanul român cu privire la care se solicită re turnarea, ceea ce conduce la concluzia că doar acel stat membru al Uniunii Europene poate cenzura legalitatea măsurii de returnare. Obligația statului român ca ulterior readmisiei cetățeanului român returnat, să restrângă dreptul la liberă circulație al respectivului cetățean român este expres stipulată prin art. 38 din Legea nr. 248/2005.

Recursul este nefondat. Reclamanta a solicitat restrângerea exercitării dreptului pârâtului la libera circulație în Italia, în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate. Libertatea circulației cetățenilor români nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare cu respectarea cerințelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25 alin. (1) teza a II-a din Constituție. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește că, prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulație.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea exercițiului dreptului la libera circulație, ar fi stipulat că o asemenea restrângere operează de drept. In legislația primară, art. 18.1. TCE prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a locui liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru aplicarea sa.

In legislația secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulație și rezidență a cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 și de abrogare a directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabilește că limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.

Prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European, aprobată prin Legea nr. 260/2005, și care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE. Drept urmare, normele din reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern.

Potrivit dispozițiilor art. 27 alin. (1) din această Directivă, statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică, în paragraful al doilea precizându-se, în acest sens, că, măsurile luate din motive de ordine publică sau siguranță publică respectă principiul proporționalității și se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză, iar condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea masuri. Întrucât reclamanta nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, atât instanța de fond, cât și cea de apel au pronunțat hotărâri legale, date cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.

Astfel fiind, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingând recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 107A din 24 martie 2009 a Curții de Apel Galați. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 octombrie 2009.