ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8158/2009

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra

cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați,

secția civilă, la 27 februarie 2008, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte

a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Italia,

pentru o perioadă de cel mult 3 ani a pârâtei G.S.

În motivarea cererii, s-a arătat că pârâta a fost expulzată

din Italia pentru neîndeplinirea condițiilor legale de ședere.

Prin sentința civilă nr. 2 din 6 ianuarie 2009 a

Tribunalului Galați, secția civilă, s-a respins cererea ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în

esență, că nu se poate dispune restrângerea dreptului la libera circulație în

străinătate pentru o persoană returnată dintr-un stat membru al Uniunii

Europene, în condițiile în care singurul temei al returnării este un acord de

readmisie bilateral încheiat între România și statul membru UE.

Apelul declarat de Direcția Generală de Pașapoarte a fost

respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 87A din 5.03.2009 pronunțată de

Curtea de Apel Galați, secția civilă.

În considerentele hotărârii sale instanța de apel a arătat

în esență, că în mod corect s-a dat incidență normelor comunitare în cauză,

pentru că în raport de acestea dispozițiile Legii nr. 248/2005 sunt contrare, ceea

ce face ca normele comunitare să fie obligatorii față de cele interne. în cauză

neputând fi invocate cele 3 situații prevăzute de art. 27 din Directiva

2004/38/CE.

Împotriva deciziei menționate, a declarat recurs

reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate, în raport de dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs, s-a susținut că instanța de apel a

menținut în mod greșit soluția primei instanțe de respingere a cererii de

chemare în judecată, deoarece potrivit art. 25 din Constituție, condițiile

exercitării dreptului la liberă circulație se stabilesc prin lege, ținând de

opțiunea legiuitorului instituirea anumitor cerințe care trebuie respectate, ce

se regăsesc în art. 38 din Legea nr. 248/2005.

Măsura reglementată prin art. 38 lit. a) se circumscrie

situațiilor expres și limitativ prevăzute în art. 53 din Constituție, respectiv

apărarea securității naționale și a ordinii publice, deoarece conduita pârâtei

din cauză pe teritoriul

Italiei, de unde a

fost returnată în România, a fost una care a adus atingere ordinii

publice,

prin încălcarea legislației statului respectiv, unde a fost reținută pentru

infracțiunea de furt, așa cum rezultă din actele de returnare, măsura fiind

socotită

ca necesară pentru restabilirea

ordinii publice grav încălcate.

Măsura în discuție concordă cu Protocolul Adițional la

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

garantează, la art. 2, dreptul la libera circulație în țară și în străinătate.

Această garanție poate suporta

anumite

restricții, reglementate chiar de documentul internațional invocat. Astfel, în

paragraful 4 al art. 2, se prevede că "drepturile recunoscute în

paragraful 1 pot, de asemenea, în anumite zone determinate, să facă obiectul

unor restrângeri care,

prevăzute de lege, sunt justificate de interesul

public într-o societate democratică".

Or, în cauză, față de situația concretă a pârâtei, care a

încălcat, pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, legislația

acestuia, măsura în discuție are

un scop legitim,

respectiv prevenirea unor fapte de natură a aduce atingere ordinii

publice,

având un caracter proporțional în raport de conduita persoanei.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate

și a actelor dosarului, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Cererea dedusă judecății, având ca obiect restrângerea

exercițiului dreptului pârâtei la liberă circulație pe teritoriul statului

italian de unde a fost returnată la 24 septembrie 2008, în baza Acordului de

readmisie dintre România și Italia, ratificat prin Legea nr. 173/1997, are ca

temei juridic dispozițiile art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 248/2005, care

prevăd posibilitatea restrângerii exercițiului dreptului la liberă circulație,

cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord

de readmisie încheiat între România și acel stat.

Potrivit acestei norme, „restrângerea exercitării dreptului

la liberă

circulație în străinătate a

cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de

cel mult 3

ani...".

Din formularea normei incidente în cauză se deduce că

măsura solicitată a

fi dispusă de instanță

nu este obligatorie prin însuși faptul returnării persoanei și,

pe de

altă parte, că simpla împrejurare a readmisiei unui cetățean român nu este suficientă

pentru adoptarea unei astfel de măsuri.

Așadar, necesitatea adoptării sale este la latitudinea

instanței de judecată, în funcție de împrejurările concrete ale speței, măsura

având un caracter individual, după cum, în mod corect a relevat prima instanță

în cauză și a confirmat instanța de apel.

O asemenea interpretare a textului este singura posibilă

pentru a da eficiență acestuia, ca fiind compatibil cu legislația comunitară

lato sensu, respectiv cu art. 18 din Tratatul de instituire a Comunității

Europene (TCE) și Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a

Consiliului European din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație

și ședere pe teritoriul statelor

membre

pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, nu mai puțin, cu

dispozițiile

Convenției Europene a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale

Omului, în cazul contrar, al neconcordanței cu

dreptul comunitar, impunându-se

înlăturarea normei interne, în virtutea

preeminenței dreptului comunitar consacrat prin art. 11 alin. (2), art. 20 și

art. 148 alin. (2) din Constituție.

Din această perspectivă, în mod corect ambele instanțe de

fond s-au raportat la legislația comunitară și la jurisprudența Curții de

Justiție a

Comimităților Europene creată în

interpretarea acesteia, în primul rând, chiar în

cauza Jipa (C- 33/2007,

hotărârea din 10 iulie 2008), din care se desprind

criteriile pe baza cărora s-ar putea dispune o măsură de restrângere a

exercițiului

dreptului la liberă circulație a unui cetățean european.

Astfel, este cert că pârâta, ca cetățean român, beneficiază

de statutul de cetățean al Uniunii Europene în termenii art. 17 paragraf 1 TCE

și se poate prevala de drepturile aferente unui asemenea statut, inclusiv în

raporturile cu statul de origine.

Dreptul la liberă circulație, recunoscut prin art. 18 TCE

și de art. 2 alin. (3) din Protocolul adițional nr. 4 la CEDO, presupune, în

primul rând, dreptul de a intra pe teritoriul unui stat membru al Uniunii

Europene, altul decât statul de origine, dar și dreptul de a-1 părăsi pe acesta

din urmă.

Acest drept este formulat în termeni expliciți de art. 2

alin. (3) din

Protocolul adițional nr. 4 la

CEDO și trebuie dedus și din jurisprudența CJCE, în

care s-a statuat că

libertățile garantate prin TCE ar fi golite de conținut dacă statul de origine

ar putea, fără motive justificate, să interzică propriilor cetățeni

să iasă de pe teritoriul său cu scopul de a intra

pe teritoriul unui alt stat membru.

Î

n acest cadru, este

întemeiată susținerea recurentei în sensul că Directiva 2004/38/CE nu împiedică

autoritățile din statul de origine de a adopta măsuri de

restrângere a

exercițiului acestui drept pentru un cetățean român returnat în

aplicarea unui acord de readmisie, însă

restrângerea nu trebuie să fie arbitrară, în

absența unei anumite

justificări pentru o atare îngrădire.

Astfel, după cum s-a arătat, măsura de restrângere nu ar

putea fi dispusă pentru singura împrejurare că respectiva persoană a fost

returnată în baza unui acord de readmisie - și, dealtfel, nici art. 38 alin.

(1) din Legea nr. 248/2005 nu

impune acest

lucru, urmând a se circumstanția în raport de conduita concretă a

respectivei

persoane, care este de natură a justifica această restrângere și se relevă ca o

măsură necesară, într-o societate democratică, în special pentru securitatea

națională, siguranța publică și menținerea ordinii publice, limitări ce decurg

din art. 27 din Directivă, cu respectarea principiului proporționalității (text

ce corespunde art. 25 din O.U.G. nr. 102/2005 privind

libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre

ale Uniunii

Europene și Spațiului Economic European, prin care Directiva

a fost transpusă în dreptul intern).

În jurisprudența CJCE s-a statuat că noțiunea de „ordine

publică" presupune o amenințare reală, actuală și suficient de gravă, de

natură a afecta un

interes fundamental al

societății (paragrafele 22 și urm. din hotărârea pronunțată

în cauza

Jipa, anterior menționată), chiar dacă este vorba despre ordinea publică a unui

alt stat decât cel de origine.

Pe baza acestor criterii de apreciere, instanța de apel,

confirmând hotărârea tribunalului, a conchis în sensul că, în raport de probele

administrate de recurenta-reclamantă, reprezentate de actele de returnare

întocmite de

autoritățile italiene, că

măsura preconizată de reclamantă nu este justificată, fiind

excesivă în

raport cu scopul urmărit.

Înalta Curte nu este în măsură a reevalua situația de fapt

stabilită pe temeiul probatoriului administrat, date fiind limitele controlului

judiciar circumscris cazurilor prevăzute de art. 304 C. proc. civ., însă

apreciază că au fost corect relevate, atât de către instanța de fond, cât și

cea de apel în cauză, condițiile în care instanța de judecată poate dispune

restrângerea exercițiului dreptului la liberă circulație, pentru considerentele

expuse anterior.

Drept urmare, Curtea constată că recursul nu este fondat și

îl va respinge, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și

Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 87 A din 5.03.2009 pronunțată de

Curtea de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9

octombrie 2009.