ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8164/2009

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile

de față, a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, secția civilă, la

16 ianuarie 2009, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat

restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Franța, pentru o perioadă

de cel mult 3 ani a pârâtului M.A.D.

Î

n motivarea cererii, s-a arătat că pârâtul a fost expulzat din Franța

pentru neîndeplinirea condițiilor legale de ședere.

Prin sentința civilă nr. 258 din 4 februarie 2009 a Tribunalului Alba,

secția civilă, a respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență, că nu se

poate dispune restrângerea dreptului la libera circulație în străinătate pentru

o persoană returnată dintr-un stat membru al Uniunii Europene, în condițiile în

care singurul temei al returnării este un acord de readmisie bilateral

încheiat între România și statul membru UE.

Apelul declarat de Direcția Generală de Pașapoarte a fost respins ca ne

fondat prin decizia civilă nr. 53 din 26 martie 2009 pronunțată de Curtea de

Apel Alba Iulia, secția civilă.

In considerentele hotărârii sale instanța de apel a arătat în esență, că

în mod corect s-a dat incidență normelor comunitare în cauză, pentru că în

raport de acestea dispozițiile Legii nr. 248/2005 sunt contrare, ceea ce face

ca normele comunitare să fie obligatorii față de cele interne. In cauză

neputând fi invocate cele 3 situații prevăzute de art. 27 din Directiva

2004/38/CE.

Î

mpotriva deciziei menționate, a declarat recurs reclamanta, criticând-o

pentru nelegalitate, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs, s-a susținut că instanța de apel a menținut în

mod greșit soluția primei instanțe de respingere a cererii de chemare în

judecată, deoarece potrivit art. 25 din Constituție, condițiile exercitării

dreptului la liberă circulație se stabilesc prin lege, ținând de opțiunea

legiuitorului instituirea anumitor cerințe care trebuie respectate, ce se

regăsesc în art. 38 din Legea nr. 248/2005.

Măsura reglementată prin art. 38 lit. a) se circumscrie situațiilor

expres și limitativ prevăzute în art. 53 din Constituție, respectiv apărarea

securității

naționale și a ordinii publice,

deoarece conduita pârâtului din cauză pe teritoriul

Franței, de unde a

fost returnat în România, a fost una care a adus atingere ordinii publice, prin

încălcarea legislației statului respectiv, unde a fost reținut pentru că nu a

întreprins demersurile necesare obținerii titlului de ședere, ocupându-se cu

cerșitul și spălatul parbrizelor, așa cum rezultă din actele de returnare,

măsura fiind socotită ca necesară pentru restabilirea ordinii publice grav

încălcate.

Măsura în discuție concordă cu Protocolul Adițional la Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale garantează, la art.

2, dreptul la libera circulație în țară și în străinătate. Această garanție

poate suporta anumite restricții, reglementate chiar de documentul

internațional invocat. Astfel, în paragr. 4 al art. 2, se prevede că

"drepturile recunoscute în paragr. 1 pot, de asemenea, în anumite zone

determinate, să facă obiectul

unor

restrângeri care, prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public

într-o

societate democratică".

Or, în cauză, față de situația concretă a pârâtului, care a încălcat, pe

teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, legislația acestuia, măsura în

discuție are un scop legitim, respectiv prevenirea unor fapte de natură a aduce

atingere ordinii publice, având un caracter proporțional în raport de conduita

persoanei.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor

formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată că recursul nu este

fondat.

Cererea dedusă judecății, având ca obiect restrângerea exercițiului

dreptului pârâtului la liberă circulație pe teritoriul statului francez de unde

a

fost returnat la 18 decembrie 2008, în baza Acordului

de readmisie încheiat între România și Franța, aprobat prin H.G. nr. 278/1994

are ca temei juridic dispozițiile art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

248/2005, care prevăd posibilitatea restrângerii exercițiului dreptului la

liberă circulație, cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat

în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat.

Potrivit acestei norme, „restrângerea exercitării dreptului la liberă

circulație în străinătate a cetățenilor români poate

fi dispusă pentru o perioadă de

cel mult 3 ani...".

Din formularea normei incidente în cauză se deduce că măsura solicitată

a

fi dispusă de instanță nu este

obligatorie prin însuși faptul returnării persoanei și,

pe de altă

parte, că simpla împrejurare a readmisiei unui cetățean român nu este

suficientă pentru adoptarea unei astfel de măsuri.

Așadar, necesitatea adoptării sale este la latitudinea instanței de

judecată, în funcție de împrejurările concrete ale speței, măsura având un

caracter individual, după cum, în mod corect a relevat prima instanță în cauză

și a confirmat instanța de apel.

O asemenea interpretare a textului este singura posibilă pentru a da

eficiență acestuia, ca fiind compatibil cu legislația comunitară lato sensu, respectiv

cu art. 18 din Tratatul de instituire a Comunității Europene (TCE) și Directiva

2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului European din 29 aprilie

2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor

membre pentru cetățenii Uniunii și membrii

familiilor acestora, nu mai puțin, cu

dispozițiile Convenției Europene a

Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale

Omului,

în cazul contrar, al neconcordanței cu dreptul comunitar, impunându-se

înlăturarea

normei interne, în virtutea preeminenței dreptului comunitar consacrat prin

art. 11 alin. (2), art. 20 și art. 148 alin. (2) din Constituție.

Din această perspectivă, în mod corect ambele instanțe de fond s-au

raportat la legislația comunitară și la jurisprudența Curții de Justiție a

Comunităților Europene creată în interpretarea acesteia, în primul rând, chiar

în cauza Jipa (C- 33/2007, hotărârea din 10 iulie 2008), din care se desprind

criteriile pe baza cărora s-ar putea dispune o

măsură de restrângere a exercițiului

dreptului la liberă circulație a

unui cetățean european.

Astfel, este cert că pârâtul, ca cetățean român, beneficiază de statutul

de cetățean al Uniunii Europene în termenii art. 17 paragr. 1 TCE și se poate

prevala de drepturile aferente unui asemenea statut, inclusiv în raporturile cu

statul de origine.

Dreptul la liberă circulație, recunoscut prin art. 18 TCE și de art. 2

alin. (

3) din Protocolul adițional nr. 4 la

C.E.D.O., presupune, în primul rând, dreptul de a

intra pe teritoriul

unui stat membru al Uniunii Europene, altul decât statul de origine, dar și

dreptul de a-1 părăsi pe acesta din urmă.

Acest drept este formulat în termeni expliciți de art. 2 alin. (3) din

Protocolul adițional nr. 4 la C.E.D.O. și trebuie

dedus și din jurisprudența C.J.C.E., în

care s-a statuat că libertățile

garantate prin TCE ar fi golite de conținut dacă statul de origine ar putea,

fără motive justificate, să interzică propriilor cetățeni

să iasă de pe teritoriul său cu scopul de a intra

pe teritoriul unui alt stat membru.

Î

n acest cadru, este întemeiată susținerea

recurentei în sensul că Directiva 2004/38/CE nu împiedică autoritățile din

statul de origine de a adopta măsuri de

restrângere a exercițiului acestui drept pentru un cetățean român

returnat în

aplicarea unui acord de

readmisie, însă restrângerea nu trebuie să fie arbitrară, în

absența

unei anumite justificări pentru o atare îngrădire.

Astfel, după cum s-a arătat, măsura de restrângere nu ar putea fi

dispusă pentru singura împrejurare că respectiva persoană a fost returnată în

baza unui acord de readmisie - și, dealtfel, nici art. 38 alin. (1) din Legea

nr. 248/2005 nu impune acest lucru, urmând a se circumstanția în raport de

conduita concretă a respectivei persoane, care este de natură a justifica

această restrângere și se relevă ca o măsură necesară, într-o societate

democratică, în special pentru securitatea națională, siguranța publică și

menținerea ordinii publice, limitări ce decurg din art. 27 din Directivă, cu

respectarea principiului proporționalității (text ce corespunde art. 25 din

O.U.G. nr. 102/2005 privind

libera

circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii

Europene

și Spațiului Economic European, prin care Directiva a fost transpusă în dreptul

intern).

Î

n jurisprudența C.J.C.E. s-a statuat că noțiunea de „ordine

publică" presupune o amenințare reală, actuală și suficient de gravă, de

natură a afecta un

interes fundamental al

societății (paragrafele 22 și urm. din hotărârea pronunțată

în cauza

Jipa, anterior menționată), chiar dacă este vorba despre ordinea publică a unui

alt stat decât cel de origine.

Pe baza acestor criterii de apreciere, instanța de apel, confirmând

hotărârea tribunalului, a conchis în sensul că, în raport de probele

administrate de recurenta - reclamantă, reprezentate de actele de returnare

întocmite de autoritățile franceze, că măsura preconizată de reclamantă nu este

justificată, fiind excesivă în raport cu scopul urmărit.

Î

nalta Curte nu este în măsură a reevalua situația de fapt stabilită pe

temeiul probatoriului administrat, date fiind limitele controlului judiciar

circumscris cazurilor prevăzute de art. 304 C. proc. civ., însă apreciază că au

fost corect relevate, atât de către instanța de fond, cât și cea de apel în

cauză, condițiile în care instanța de judecată poate dispune restrângerea

exercițiului dreptului la liberă circulație, pentru considerentele expuse

anterior.

Drept urmare, Curtea constată că recursul nu este fondat și îl va

respinge, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din

Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva 5 deciziei nr. 53 din

26 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 9 octombrie 2009.