ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7473/2009

Deliberând, în condițiile art.

256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului Alba la 10 noiembrie 2008, reclamanta D.G.P. a solicitat restrângerea

exercitării dreptului la libera circulație în Franța, pentru o perioadă de cel

mult 3 ani a pârâtului C.T.

În motivarea cererii, s-a

arătat că pârâtul a fost expulzat din Franța pentru neîndeplinirea condițiilor

legale de ședere.

Prin sentința civilă nr. 1584

din 3 decembrie 2008 a Tribunalului Alba s-a respins cererea ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța

de fond a reținut, în esență, că nu se poate dispune restrângerea dreptului la

libera circulație în străinătate pentru o persoană returnată dintr-un stat

membru al Uniunii Europene, în condițiile în care singurul temei al returnării

este un acord de readmisie bilateral încheiat între România și statul membru Uniunii

Europene.

Apelul declarat de D.G.P. a

fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 8/ A din 28 ianuarie 2009 pronunțată

de Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă.

În considerentele hotărârii

sale instanța de apel a arătat în esență, că în mod corect s-a dat incidență

normelor comunitare în cauză, pentru că în raport de acestea dispozițiile Legii

nr. 248/2005 sunt contrare, ceea ce face ca nomele comunitare să fie

obligatorii față de cele interne. În cauză neputând fi invocate cele 3 situații

prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamanta D.G.P. din Ministerul Internelor și Reformei

Administrative critica, nemotivată în drept, vizând următoarele aspecte:

Chiar și în condițiile

existenței principiilor priorității dreptului comunitar și al aplicării directe

a acestuia, aplicarea măsurii restrângerii exercițiului la liberă circulație în

străinătate al unui cetățean român, reglementată de art. 38 lit. a) din Legea nr.

248/2005 este condiționată de returnarea acelui cetățean dintr-un alt stat în

baza unuia cord de readmisie.

Autoritățile române nu au

competența de a cerceta și a se pronunța asupra legalității și temeiniciei

actului de returnare săvârșit de autoritățile străine, ci doar de a lua act de

această măsură.

Din prevederile art. 38 lit.

a) din Legea nr. 248/2005 rezultă că singura condiție necesară pentru

dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în

străinătate este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care

România are încheiat acord de readmisie.

Potrivit art. 25 din Constituție,

condițiile exercitării dreptului la liberă circulație se stabilesc prin lege,

astfel că ține de opțiunea legiuitorului instituirea anumitor cerințe.

Analizând criticile

formulate, Înalta Curte a apreciat că dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea

în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport

de care a fost verificată legalitatea hotărârii, și a reținut că recursul nu

este întemeiat pentru următoarele considerente:

Reclamanta a solicitat

restrângerea exercitării dreptului intimatului la libera circulație în Franța în

temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei

circulații a cetățenilor români în străinătate.

Conform art. 39 alin. (1)

din aceeași lege, în situația prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se dispune,

la solicitarea D.G.P., cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnată

persoana, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul

acestei persoane, iar când aceasta are domiciliul în străinătate, de către

Tribunalul București.

Așadar, luarea acestei

măsuri este de competența instanțelor judecătorești cărora, în lipsa unei

prevederi care să dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de apreciere

și analizare a dovezilor administrate în cauză.

Intr-adevăr, libertatea

circulației cetățenilor români nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare

cu respectarea cerințelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25 alin.

(1) teza a II-a din Constituție. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei

circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește că, prin simpla

returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să se dispună

restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulație.

Dacă legiuitorul ar fi dorit

ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea

exercițiului dreptului la libera circulație, ar fi stipulat că o asemenea

restrângere operează de drept.

În legislația primară, art. 18.1

T.C.E. prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a

locui liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva limitărilor și

condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru aplicarea sa.

În legislația secundară,

Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului

din 29 aprilie 2004 privind libera circulație și rezistență a cetățenilor

Uniunii Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor

membre, de modificare a Regulamentului (C.E.E.) nr. 1612/68 și de abrogare a

directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE,

75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial

al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabilește că limitarea

dreptului cetățenilor statelor membre la libera circulație poate fi dispusă

numai pentru motive de ordine publică securitate publică sau sănătate publică.

Prin O.U.G. nr. 102/2005

privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre

ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European, aprobată prin Legea nr. 260/2005,

și care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană

(art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE.

Drept urmare, normele de

reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de

drept intern.

Întrucât reclamanta nu a

probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreunuia dintre cauzele de

limitare prevăzute în Directivă, instanțele de fond au pronunțat hotărâri

legale, date cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii

materiale incidente.

Simpla declarație olografă a

pârâtului nesusținută de înscrisuri oficiale, nu este suficientă pentru a

aprecia că acesta are o conduită ce reprezintă o amenințare reală prezentă și

serioasă la adresa unui interes fundamental al societății.

Față de cele ce preced, Înalta

Curte a constatat că nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost

respins cu consecința păstrării hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta D.G.P. din Ministerul Internelor și Reformei

Administrative împotriva deciziei nr. 8/ A din 28 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea

de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 10 iulie 2009.