ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7888/2009

Deliberând asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 985/2007 pronunțată de Tribunalul Alba s-a respins acțiunea formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte în contradictoriu cu pârâtul M.A.T., prin care s-a solicitat restrângerea dreptului la liberă circulație al pârâtului în Franța pentru o perioadă de cel mult 3 ani, în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.

Pentru a dispune în acest sens, instanța a avut în vedere următoarele motive: După data de 1 ianuarie 2007 când România a devenit membră a Uniunii Europene, dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiei acestora a fost reglementat de Directiva nr. 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004, conform căreia cetățenia Uniunii conferă fiecărui cetățean al Uniunii un drept fundamental și individual la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și a măsurilor adoptate în scopul aplicării acesteia.

Potrivit normelor comunitate, statele membre pot restrânge libertatea de circulație și ședere a cetățenilor Uniunii, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică, situația în speță neîncadrându-se în aceste cazuri de excepție; reclamanta a indicat ca motiv al cererii necesitatea stopării migrației ilegale. S-au mai avut în vedere totodată și dispozițiile art. 2 pct. 2-4 din Protocolul nr. 4 al Convenției Europene, apreciate a nu fi incidente față de datele speței. Prin decizia nr. 7142 din 17 noiembrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit competența de soluționare a apelului declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte în favoarea Curții de Apel Alba Iulia.

Prin decizia civilă nr. 40/A din 18 martie 2009 Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă a respins apelul declarat de reclamantă. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele: Dreptul comunitar prevede situațiile de excepție în care se poate dispune restrângerea dreptului la liberă circulație, respectiv ordinea, siguranța sau sănătatea publică, iar din actele dosarului nu rezultă că vreuna din aceste situații poate fi reținută. Șederea ilegală a pârâtului pe teritoriul Franței și returnarea sa nu se circumscrie excepțiilor prevăzute de normele comunitare. Împotriva deciziei de apel a formulat cerere de recurs reclamanta-apelantă. În motivarea cererii, recurenta arată că pârâtul a fost returnat din Franța la data de 20 iunie 2007, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară.

În conformitate cu prevederile art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005, condiția necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în străinătate este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care țara noastră are încheiat acord de readmisie, care nu poate fi cenzurată. Legiuitorul constituant a stipulat că libertatea cetățenilor nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare potrivit unor reguli și cu respectarea unor condiții stabilite de lege. Or, aceste reguli, sunt strict stabilite în Legea nr. 248/2005. Potrivit art. 25 din Constituție, condițiile exercitării dreptului la liberă circulație se stabilesc prin lege, iar art. 17 din Constituție prevede că cetățenii români aflați în străinătate se bucură de protecția statului român, dar, în același timp, trebuie să-și îndeplinească obligațiile legale ce le revin.

Nerespectarea prevederilor Legii nr. 248/2005 atrage măsura restrângerii dreptului la liberă circulație, care se justifică în cazul de față pentru apărarea ordinii, situație prevăzută printre cele limitativ enumerate de art. 53 din Constituție. Astfel, măsura returnării dispusă de autoritățile statului străin în legătură cu pârâtul este de natură să facă dovada că acesta nu a respectat condițiile de ședere în spațiul Uniunii Europene și este suficientă, fără nicio altă formalitate. Intimatul nu a depus la dosar întâmpinare. Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente: Tribunalul a reținut că dreptul cetățenilor la liberă circulație este un drept garantat de legea națională, dar și de convențiile internaționale la care România este parte și că, totodată, acest drept poate fi supus anumitor limitări, dar că în ceea ce privește motivele și condițiile acestor limitări, dreptul comunitar este prevalent în raport cu cel intern.

Curtea de apel a constatat, de asemenea, că dreptul la liberă circulație poate fi limitat, dar că în cauză nu sunt motive temeinice pentru luarea acestei măsuri. Contrar susținerilor recurentei, simpla returnare a pârâtului nu poate să constituie un temei suficient pentru restrângerea pe viitor a dreptului acesteia la liberă circulație în acest stat al Uniunii Europene. Deși potrivit art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 returnarea cetățeanului român dintr-un alt stat apare ca fiind o condiție suficientă pentru restrângerea dreptului la liberă circulație a respectivului cetățean, o asemenea aplicare a normei interne ar contraveni Directiva nr. 2004/38/CE care prevede că o astfel de măsură se poate lua numai pentru motive de ordine publică, de securitate publică sau de sănătate publică.

Or, în speță, chiar dacă instanța nu poate cenzura măsura returnării pârâtului din Franța, luată în baza acordului de readmisie, nu poate nici să restrângă dreptul pârâtului la liberă circulație pe viitor, câtă vreme reclamanta nu a învederat și nu a dovedit prin ce ar amenința conduita pârâtului una din valorile mai sus menționate; devenind membră a Uniunii Europene, România este obligată să respecte prevederile dreptului comunitar, aplicabil ca ordine juridică integrată în ordinea de drept a statelor membre ale Uniunii Europene.

Dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor lor este reglementat prin Tratatul de instituire a comunităților europene, precum și prin Directiva nr. 2004/38 a Parlamentului European și a Consiliului, care în speță a fost corect aplicată de instanțe, din moment ce au fost chemate să soluționeze un litigiu purtat între stat - printr-o direcție a Ministerul Administrației și Internelor – și un particular. Cum reclamanta nu a fost în măsură să demonstreze necesitatea și proporționalitatea măsurii solicitate față de scopul urmărit, recursul declarat de aceasta este nefondat și, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Ministerul Administrației și Internelor – Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 40 A din 18 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2 octombrie 2009.