ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7036/2008

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 30 octombrie 2007 pe rolul Tribunalului Galați, secția civilă, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Italia, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, a pârâtului T.M. In motivarea cererii s-a arătat că, la data de 7 noiembrie 2007, pârâtul a fost returnat din Italia în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin Legea nr. 173/1997, publicată în M.Of.

nr. 304/1997 care, la art. 1 prevede că „Fiecare parte contractantă readmite pe teritoriul său, la cererea celeilalte părți și fără alte formalități, orice persoană care nu îndeplinește condițiile necesare pentru intrare sau nu mai întrunește cerințele pentru șederea pe teritoriul părții contractante solicitante, dacă s-a stabilit sau este precum și că acesta este cetățean al părții contractante solicitate. In motivarea cererii, se arata că pârâtul a fost expulzat de pe teritoriul statului italian, iar documentația întocmită cu această ocazie de autoritățile italiene, precum și declarația dată de pârât la punctul de trecere a frontierei, prin care acesta recunoaște că se află într-o situație nelegală, dovedesc încălcarea de către pârât a legislației statului italian.

In condițiile în care România trebuie să își probeze capacitatea de a stopa migrația ilegală și de a-și consolida poziția de membru al Uniunii Europene, prezența pe teritoriul altor state, fără respectarea condițiilor legale de intrare și ședere a pârâtului, ca și a altor persoane aflate în condiții similare, ar dovedi exact contrariul, cu repercusiunile de rigoare asupra tratamentului aplicat cetățenilor români. In drept, se invocă dispozițiile Legii nr. 248/2005, precum și art. 2 alin. (3) din Protocolul Adițional nr. 4 la Convenția pentru Drepturile Omului. Prin sentința civilă nr. 1693 din 19 decembrie 2007, Tribunalul București, secția a III a civilă, a respins acțiunea.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut în esență că, în cauză, în concursul dintre norma comunitară și legea internă, se aplică Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora și nu Legea nr. 248/2005, care prevede posibilitatea restrângerii dreptului la liberă circulație doar „dacă persoana a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat de România și acel stat", fără a distinge dacă acea persoană prezintă sau nu pericol pentru ordinea, siguranța sau sănătatea publică a statului din care a fost returnat.

Apelul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a fost respins de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, prin decizia civilă nr. 164 pronunțată la data de 4 martie 2008. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, deși din susținerile reclamantei rezultă că autoritățile italiene ar fi emis un act de expulzare din care ar rezulta că pârâtul a săvârșit infracțiuni pe teritoriul Italiei, acest înscris nu a fost depus la dosar, iar declarația olografă a pârâtului nu poate constitui o dovadă a condamnării sale în Italia, fiind necesară depunerea hotărârii de condamnare sau a unui alt înscris oficial emis de autoritățile italiene, din care să rezulte fără echivoc împrejurarea că pârâtul a suferit o condamnare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, care critică decizia Curții de Apel arătând că pârâtul a încălcat în mod repetat atât legislația statului italian, dar și pe cea a statului român, ceea ce justifică aplicarea măsurii de restrângere a dreptului la liberă circulație a acestuia în Italia. Din hotărârea emisă de Prefectul Provinciei Udine la data de 6 noiembrie 2007, depusă odată cu recursul, rezultă că s-a dispus „îndepărtarea" pârâtului de pe teritoriul statului italian întrucât acesta a fost condamnat de mai multe ori, în activitatea sa infracțională folosind mai multe identități false. Autoritățile române au luat act de măsura autorităților italiene, în baza Acordului și a obligațiilor asumate prin tratate internaționale, fără a putea cenzura actul returnării dispus de statul străin întrucât nu au competența de a cerceta sau de a se pronunța asupra legalității și temeiniciei acestui act de returnare.

Analizând recursul în limita susținerilor recurentei, care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că acesta este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat, măsura dispunându-se la solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte, potrivit dispozițiilor art. 39 pct. 1 din același act normativ. Din redactarea textului rezultă că singura condiție pentru ca instanța sa poată aprecia asupra oportunității instituirii restricției este returnarea ca urmare a acordului de readmisie, față de care se putea verifica procedura și condițiile în care s-a dispus returnarea.

Prevederile legale menționate sunt în acord cu art. 25 din Constituție, potrivit căruia dreptul la liberă circulație în țară și în străinătate este garantat. Legea stabilește însă condițiile exercitării acestui drept. Aceasta înseamnă că libertatea circulației nu este absolută, ea trebuie să se exercite potrivit unor reguli, cu îndeplinirea și respectarea unor condiții prevăzute de lege. Astfel, art. 29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede că, în exercitarea drepturilor și libertăților sale, fiecare om este supus numai îngrădirilor stabilite prin lege, exclusiv în scopul de a asigura cuvenita recunoaștere și respectare a drepturilor și libertăților sale. De asemenea, potrivit art. 2 alin. (4) din Protocolul nr. 4 al C.E.D.O., drepturile recunoscute în paragraful I, care se referă la libera circulație a persoanelor, pot să facă obiectul unor restrângeri care, prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică.

Tot astfel, art. 27 din Directiva 38/2004/CE a Parlamentului European permite statelor membre să restrângă libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii, pentru motive de ordine publică, siguranță sau sănătate publică, dacă măsurile de restrângere respectă principiul proporționalității și se întemeiază exclusiv pe comportamentul persoanei în cauză. In speță, pârâtul a recunoscut în declarația dată în punctul de trecere a frontierei, că a fost condamnat de mai multe ori pentru furturi din magazine, executând 3 ani și 4 luni de închisoare. Această declarație se coroborează cu hotărârea de îndepărtare de pe teritoriul Italiei, emisă de Prefectul Provinciei Udine la data de 6 noiembrie 2007, depusă de recurentă împreună cu recursul, în care se arată că „Străinul, deja în posesia decretului de expulzare emis de Prefectul din Milano în data de 26 aprilie 2006, cu datele de identificare ale lui V.C.

Acesta se legitima, cu ocazia numeroaselor arestări fi controale ale Poliției, cu diferite date de identificare false si a fost de mai multe ori reținut în arest pentru infracțiuni împotriva patrimoniului, persoanei si pentru încălcarea art. 14 alin. (5) și art. 6 alin. (3) D. Lgs. 286/98". Această conduită a pârâtului este evident contrară ordinei publice și justifică aplicarea măsurii restrictive prevăzute de art. 27 alin. (1) din Directivă și de art. 38 din Legea nr. 248/2005 In raport de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica decizia recurată, în sensul că va admite apelul declarat de reclamantă, iar pe fond va schimba în tot sentința instanței de fond, în sensul că va admite acțiunea, dispunând restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Italia a pârâtului T.M.

pe o perioadă de 3 ani de la data prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 164 din 4 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă. Modifică decizia recurată, admite apelul declarat de reclamantă și schimbă în tot sentința civilă nr. 1693 din 19 decembrie 2007 a Tribunalului București, secția a III a civilă, în sensul că admite acțiunea. Dispune restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Italia a pârâtului T.M. pe o perioadă de 3 ani de la data prezentei decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2008.