ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7036/2008

Deliberând în

condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de față, reține

următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 30 octombrie 2007 pe rolul Tribunalului Galați, secția

civilă, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și

Reformei Administrative a solicitat restrângerea exercitării dreptului la

libera circulație în Italia, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, a pârâtului T.M.

In motivarea cererii

s-a arătat că, la data de 7 noiembrie 2007, pârâtul a fost returnat din Italia

în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat

prin Legea nr. 173/1997, publicată în M.Of. nr. 304/1997 care, la art. 1

prevede că „Fiecare parte contractantă readmite

pe teritoriul său, la cererea

celeilalte părți și fără alte formalități,

orice persoană care nu îndeplinește

condițiile

necesare pentru intrare sau nu mai întrunește cerințele pentru șederea

pe teritoriul părții contractante solicitante,

dacă s-a stabilit sau este precum și că

acesta este cetățean al părții

contractante solicitate.

In motivarea cererii,

se arata că pârâtul a fost expulzat de pe teritoriul statului italian, iar

documentația întocmită cu această ocazie de autoritățile italiene, precum și

declarația dată de pârât la punctul de trecere a frontierei, prin care acesta

recunoaște că se află într-o situație nelegală, dovedesc încălcarea de către

pârât a legislației statului italian.

In condițiile

în care România trebuie să își probeze capacitatea de a stopa migrația ilegală

și de a-și consolida poziția de membru al Uniunii Europene, prezența pe

teritoriul altor state, fără respectarea condițiilor legale de intrare și

ședere a pârâtului, ca și a altor persoane aflate în condiții similare, ar

dovedi exact contrariul, cu repercusiunile de rigoare asupra tratamentului

aplicat cetățenilor români.

In drept, se invocă

dispozițiile Legii nr. 248/2005, precum și art. 2 alin. (3) din Protocolul

Adițional nr. 4 la Convenția pentru Drepturile Omului.

Prin sentința civilă

nr. 1693 din 19 decembrie 2007, Tribunalul București, secția a III a civilă, a

respins acțiunea.

Pentru a

hotărî astfel, tribunalul a reținut în esență că, în cauză, în concursul dintre

norma comunitară și legea internă, se aplică Directiva 2004/38/CE a

Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la

liberă circulație pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și

membrii familiilor acestora și nu Legea nr. 248/2005, care prevede

posibilitatea restrângerii dreptului la liberă circulație doar „dacă persoana a

fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat de

România și acel stat", fără a distinge dacă acea persoană prezintă sau

nu pericol pentru ordinea, siguranța sau sănătatea publică a statului

din care a fost returnat.

Apelul

declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a fost respins de Curtea

de Apel București, secția a

IV

a civilă, prin decizia civilă nr. 164

pronunțată la data de 4 martie 2008.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, deși din susținerile reclamantei

rezultă că autoritățile italiene ar fi emis un act de expulzare din care ar

rezulta că pârâtul a săvârșit infracțiuni pe teritoriul Italiei, acest înscris

nu a fost depus la dosar, iar declarația olografă a pârâtului nu poate

constitui o dovadă a condamnării sale în Italia, fiind necesară depunerea hotărârii

de condamnare sau a unui alt înscris oficial emis de autoritățile italiene, din

care să rezulte fără echivoc împrejurarea că pârâtul a suferit o condamnare.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, care critică

decizia Curții de Apel arătând că pârâtul a încălcat în mod repetat atât

legislația statului italian, dar și pe cea a statului român, ceea ce justifică

aplicarea măsurii de restrângere a dreptului la liberă circulație a acestuia în

Italia.

Din hotărârea emisă

de Prefectul Provinciei Udine la data de 6 noiembrie 2007, depusă odată cu

recursul, rezultă că s-a dispus „îndepărtarea" pârâtului de pe teritoriul

statului italian întrucât acesta a fost condamnat de mai multe ori, în

activitatea sa infracțională folosind mai multe identități false.

Autoritățile române

au luat act de măsura autorităților italiene, în baza Acordului și a

obligațiilor asumate prin tratate internaționale, fără a putea cenzura actul

returnării dispus de statul străin întrucât nu au competența de a cerceta sau

de a se pronunța asupra legalității și temeiniciei acestui act de returnare.

Analizând recursul în

limita susținerilor recurentei, care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9

C. proc. civ., se constată că acesta este fondat, urmând a fi admis pentru

următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 restrângerea exercitării

dreptului la liberă circulație a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o

perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost returnată

dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat,

măsura dispunându-se la solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte, potrivit

dispozițiilor art. 39 pct. 1 din același act normativ.

Din redactarea

textului rezultă că singura condiție pentru ca instanța sa poată aprecia asupra

oportunității instituirii restricției este returnarea ca urmare a acordului de

readmisie, față de care se putea verifica procedura și condițiile în care s-a

dispus returnarea.

Prevederile

legale menționate sunt în acord cu art. 25 din Constituție, potrivit căruia

dreptul la liberă circulație în țară și în străinătate este garantat. Legea

stabilește însă condițiile exercitării acestui drept. Aceasta înseamnă că

libertatea circulației nu este absolută, ea trebuie să se exercite potrivit

unor reguli, cu îndeplinirea și respectarea unor condiții prevăzute de lege.

Astfel, art.

29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede că, în exercitarea

drepturilor și libertăților sale, fiecare om este supus numai îngrădirilor

stabilite prin lege, exclusiv în scopul de a asigura cuvenita recunoaștere și respectare

a drepturilor și libertăților sale.

De asemenea,

potrivit art. 2 alin. (4) din Protocolul nr. 4 al C.E.D.O., drepturile

recunoscute în paragraful

I,

care se referă la libera circulație a

persoanelor, pot să facă obiectul unor restrângeri care, prevăzute de lege,

sunt justificate de interesul public într-o societate democratică.

Tot astfel, art. 27

din Directiva 38/2004/CE a Parlamentului European permite statelor membre să

restrângă libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii, pentru

motive de ordine publică, siguranță sau sănătate publică, dacă măsurile de

restrângere respectă principiul proporționalității și se întemeiază exclusiv pe

comportamentul persoanei în cauză.

In speță,

pârâtul a recunoscut în declarația dată în punctul de trecere a frontierei, că

a fost condamnat de mai multe ori pentru furturi din magazine, executând 3 ani

și 4 luni de închisoare.

Această

declarație se coroborează cu hotărârea de îndepărtare de pe teritoriul Italiei,

emisă de Prefectul Provinciei Udine la data de 6 noiembrie 2007, depusă de

recurentă împreună cu recursul, în care

se

arată că „Străinul, deja în posesia decretului de expulzare emis de Prefectul

din

Milano în data de 26 aprilie 2006, cu datele de identificare ale lui V.C.

Acesta se legitima, cu ocazia numeroaselor

arestări fi controale ale Poliției,

cu

diferite date de identificare false si a fost de mai multe ori reținut în arest

pentru infracțiuni împotriva

patrimoniului, persoanei si pentru încălcarea art.

14 alin. (5) și art.

6 alin. (3) D. Lgs. 286/98".

Această conduită a

pârâtului este evident contrară ordinei publice și justifică aplicarea măsurii

restrictive prevăzute de art. 27 alin. (1) din Directivă și de art. 38 din

Legea nr. 248/2005

In raport de

aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta

Curte va admite recursul, va modifica decizia recurată, în sensul că va admite

apelul declarat de reclamantă, iar pe fond va schimba în tot sentința instanței

de fond, în sensul că va admite acțiunea, dispunând restrângerea exercitării

dreptului la liberă circulație în Italia a pârâtului T.M. pe o perioadă de 3

ani de la data prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul

Ministerului Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 164

din 4 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

IV

a

civilă.

Modifică

decizia recurată, admite apelul declarat de reclamantă și schimbă în tot

sentința civilă nr. 1693 din 19 decembrie 2007 a Tribunalului București, secția

a III a civilă, în sensul că admite acțiunea.

Dispune restrângerea

exercitării dreptului la liberă circulație în Italia a pârâtului T.M. pe o

perioadă de 3 ani de la data prezentei decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 noiembrie 2008.