ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6428/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată

sub nr. 1060/121/2007 pe rolul Tribunalului Galați, reprezentanta Direcția

Generală de Pașapoarte București a solicitat, în contradictoriu cu pârâta V.C.,

să se dispună restrângerea exercitării dreptului acesteia la libera circulație

în statele Uniunii Europene pe o perioadă de cel mult 3 ani.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că la 21 noiembrie 2006 pârâta a fost returnată din Italia, în baza

Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, aprobat prin H.G. nr.

278/1994; că în temeiul dispozițiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005,

privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate

(modificată și completată prin O.G. nr. 5/2006), restrângerea exercitării

dreptului la libera circulație a cetățenilor români poate fi dispusă pe o

perioadă de cel mult 3 ani, cu privire la persoana care a fost returnată

dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat de România și acel stat;

că dreptul la liberă circulație este în strânsă legătură cu respectarea

legislației statului român, precum și a tratatelor și convențiilor pe care

România le-a ratificat și care fac astfel parte din dreptul intern; că România,

în vederea integrării în Uniunea Europeană, trebuie să-și probeze capacitatea

de a stopa migrația ilegală și că potrivit art. 52 din Legea nr. 248/2005, până

la data aderării României la Uniunea Europeană, în cazul returnării unui

cetățean român în baza unui acord de readmisie încheiat între România și un

stat membru al Uniunii Europene, măsura restrângerii dreptului la liberă

circulație în străinătate, instituită în condițiile art. 38, trebuie să se

refere la teritoriile tuturor acestor state, cu excepția celor cu privire la

care persoana în cauză face dovada că au drept de intrare.

Tribunalul Galați, prin sentința

civilă nr. 592 din 14 martie 2007, a respins, ca nefondată, acțiunea, reținând

următoarele:

Libera circulație a persoanelor

constituie una din cele patru libertăți din cadrul pieței interne și a

polițiștilor comunitari la nivelul Uniunii Europene, alături de libera

circulație a produselor, serviciilor și a capitalurilor.

Esența acestei libertăți constă în

eliminarea discriminărilor între cetățenii statului membru pe teritoriul căruia

se află aceștia sau își desfășoară activitatea și cetățenii celorlalte state

membri ce stau sau muncesc pe teritoriul acestui stat, discriminări ce se pot

referi la condițiile de intrare, deplasare, muncă, angajare sau remunerație.

Baza legală a liberei circulații a

persoanelor este constituită de art. 14 (7A) din Tratatul de la Roma, ce

stabilește piața internă, acesta incluzând libera circulație a persoanelor, art.

18 (8A) din Tratatul de la Roma, ce statuează dreptul cetățenilor Uniunii de a

circula și de a rezida liber pe teritoriul statelor membre, art. 61 (73) din

Tratatul de la Roma și următoarele, cuprinse sub Titlul IV (IIIA) „vize, azil,

migrație și alte politici legale de liberă circulație a persoanelor” și art. 45

din Cartea Uniunii Europene privind drepturile fundamentale.

În decembrie 2000, prin documentul

de poziție trimis Comisiei Europene, România a acceptat în întregime acquis-ul

comunitar ce are la bază prevederile tratatelor constitutive care guvernează

libertatea de circulație a persoanelor, precum și faptul că instanța națională

are obligația să aplice dreptul comunitar și să-i asigure efectul direct,

deplin, înlăturând, chiar din oficiu orice normă contrară, astfel că

solicitarea reclamantei de a restrânge exercitarea dreptului la liberă

circulație în statele Uniunii Europene a pârâtei este nefondată.

Prin decizia civilă nr. 181 din 8

mai 2007, Curtea de Apel Galați a respins ca nefondat apelul declarat de

reclamanta, Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Direcția Generală

de Pașapoarte, constatând următoarele:

În raport de dispozițiile art. 20

din Constituția României, instanța este obligată să cerceteze compatibilitatea

legii interne, privind libera circulație a persoanelor, cu pactele și tratatele

privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte.

Având în vedere ordinea juridică în

vigoare la momentul formulării cererii, determinată de aderarea României la

Uniunea Europeană, necesitatea dreptului la liberă circulație trebuie analizată

prin prisma îndeplinirii normei comunitare în materie, care are prioritate în

fața celei interne.

Norma comunitară, art. 27 din

Directiva 2004/38/CE, prevede că restrângerea libertății de circulație în

Uniunea Europeană se poate dispune pentru motive de ordine publică, siguranță

publică sau sănătate publică.

În raport de norma comunitară, care

prevede în mod limitativ doar 3 situații în care statul ar putea restrânge

libertatea de circulație a persoanelor, norma internă prevede o categorie mai

largă de situații posibile când se poate dispune restrângerea dreptului la

liberă circulație.

Potrivit art. 38 lit. a) din Legea

nr. 248/2005, care prevede că restrângerea dreptului la liberă circulație în

străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult

3 ani „cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui

acord de readmisie încheiat între România și acel stat”.

Consecința firească este aceea că

norma internă este parțial incompatibilă cu norma comunitară, în ceea ce

privește alte excepții la libera circulație a persoanelor decât cele ce vizează

ordinea, siguranța sau sănătatea publică.

În concluzie, s-a constatat că

reclamanta nu a făcut dovada că pârâta V.C. s-ar afla întruna din cele trei

situații, ce ar impune restricționarea dreptului la libera circulație în

spațiul Uniunii Europene.

Împotriva acestei decizii civile a

declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul

Internelor și Reformei Administrative care, fără să invoce vreun motiv de

recurs, în esență, arată că intimata a fost returnat din Italia, în baza

acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, anterior aderării

României la Uniunea Europeană, iar autoritățile române nu pot cenzura măsura

referitoare la returnare.

Temeiul acțiunii l-a constituit

măsura returnării și sunt aplicabile prevederile art. 38 lit. a) și art. 39 alin.

(1) din Legea nr. 248/2005.

Arată recurenta, că singura condiție

necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la liberă

circulație este aceea a returnării dintr-un stat cu care țara noastră are

încheiat un acord de readmisie.

Art. 25 din Constituție prevede că

„legea stabilește condițiile exercitării acestui drept”, ceea ce înseamnă că

libertatea circulației cetățenilor nu este absolută, că trebuie să se

desfășoare potrivit unor reguli și că aceste reguli sunt stabilite de Legea nr.

248/2005.

Dispozițiile art. 5 din acest act

normativ prevăd obligațiile cetățenilor români pe perioada șederii lor în

străinătate, iar art. 29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului

stipulează că „în exercitarea drepturilor și libertăților sale, fiecare om nu

este supus decât numai îngrădirilor stabilite prin lege, exclusiv în scopul de

a asigura cuvenita recunoaștere și respectare a drepturilor și libertăților

altora…”.

Aceste îngrădiri sunt stabilite de

Legea nr. 248/2005, iar autoritățile române nu pot cenzura legea altui stat sub

aspectul dreptului la liberă circulație și al aplicării efective a măsurilor

dispuse, așa cum este măsura returnării.

Recurenta redă conținutul art. 38

din Legea nr. 248/2005 și arată că ține de opțiunea legiuitorului să instituie

anumite cerințe specifice în care cetățenii români pot circula în străinătate,

iar acest text de lege reglementează una dintre obligațiile ce trebuie

respectate de către cetățenii români aflați în străinătate.

Măsura dispusă prin art. 38 lit. a)

din această lege se circumscrie situațiilor expres prevăzute de art. 53 din

Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice,

având în vedere că problema controlului migrației ilegale din România spre

statele europene prezintă interes atât pe plan intern, cât și extern. Se

precizează, că arătările din expunerea de motive a Legii nr. 248/2005 sunt în

acest sens și că măsura restrângerii dreptului la liberă circulație a

persoanelor returnate în baza unui acord de readmisie nu încalcă prevederile

Constituției, sens în care s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin decizia

nr. 855 din 28 noiembrie 2006.

Se arată cum este definită

libertatea de circulație în art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția Europeană

a Drepturilor Omului și se susține că sancțiunea impusă de art. 38 din Legea

nr. 248/2005 constituie o măsură necesară într-o societate democratică, pentru

protejarea drepturilor și libertăților altora și este justificată de interesul

public.

Analizând recursul, în limita

susținerilor recurentei care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., se constată că nu este fondat.

Art. 38 din Legea nr. 248/2005

prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii exercitării dreptului la

liberă circulație în străinătate pentru o perioadă de cel mult trei ani, în

cazul persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu

aderarea României la Uniunea Europeană legea internă trebuie interpretată prin

raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.

Această prioritate este stabilită de

art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, potrivit căruia prevederile

tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări

comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare

din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar

autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor

rezultate din actul aderării.

Conform dispozițiilor art. 307 alin.

(1) și (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligația

de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest tratat

și convențiile încheiate înainte de data aderării, care au generat drepturi și

obligații. Față de această prevedere, legislația comunitară este de imediată

aplicare, iar legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară.

Or, dreptul la libertatea de

circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de

art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva nr.

2004/38/C.E. a Parlamentului European și a Consiliului, din 29 aprilie 2004.

Acest act normativ este cuprins în

anexele protocolului de aderare, care cuprinde condițiile admiterii în Uniunea

Europeană și care a devenit parte a tratatelor europene.

Potrivit legislației europene în

materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă, conform

art. 27 din Directiva nr. 2004/38/C.E., restricționarea libertății de

circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii Europene și a membrilor lor de

familie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, siguranță națională

sau sănătate publică. În alin. (2), textul prevede că măsurile luate trebuie să

respecte principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe conduita

persoanei în cauză. Și art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană statuează

că drepturile fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate de Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Prin urmare, deși calitatea de

membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge

libertatea de circulație a cetățenilor săi, restrângerea nu se poate dispune

numai pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu care

România are încheiat acord de readmisie, așa cum susține recurenta.

Restrângerea exercitării dreptului

la liberă circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din

Directiva nr. 2004/38/C.E., iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie

interpretate în acord cu legislația comunitară, chiar dacă returnarea s-a

produs anterior aderării României la Uniunea Europeană, cum este cazul în

speță, deoarece dispozițiile dreptului comunitar sunt de imediată aplicare.

Or, așa cum corect s-a reținut prin

decizia atacată, măsura care se cere a fi luată față de intimată este

disproporționată, în raport cu scopul urmărit.

Intimata-pârâtă a fost returnat din

Italia pentru ședere ilegală, fără să fie judecată și condamnată pentru

săvârșirea vreunei fapte penale.

Față de art. 27 alin. (2) din

Directiva nr. 2004/38/C.E., care prevede că măsura trebuie să respecte

principiul proporționalității și să se bazeze exclusiv pe conduita celui în

cauză, prin restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a

intimatei-pârâte doar pe motiv de ședere ilegală în Italia nu ar fi respectat

principiul proporționalității cu scopul legitim urmărit.

Pentru considerentele expuse,

recursul declarat de reclamantă va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta Direcția

Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative

împotriva deciziei nr. 181 A din 8 mai 2007 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie

2007.