ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.09.2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6134/2007

HOTĂRÂRE
27.09.2007
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6134/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Deliberând asupra recursului civil

de față:

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată

sub nr. 657/121/2007 pe rolul Tribunalului Galați, reclamanta Direcția Generală

de Pașapoarte București, a solicitat în contradictoriu cu pârâta P.(.F.)T., să

se dispună restrângerea exercitării dreptului acesteia la libera circulație în

statele Uniunii Europene pe o perioadă de cel mult 3 ani, cu motivarea că la

data de 14 noiembrie 2006, pârâta a fost returnată din Italia în baza Acordului

de readmisie încheiat de România cu această țară, aprobat prin H.G. nr.

278/1994.

Potrivit dispozițiilor art. 38 lit.

a) din Legea nr. 248/2005, privind regimul liberei circulații a cetățenilor

români în străinătate (modificată și completată cu O.G. nr. 5/2006)

restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români

poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani, cu privire la persoana

care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat

între România și acel stat.

Potrivit art. 52 din Legea nr. 248/2005,

până la data aderării României la Uniunea Europeană, în cazul returnării unui

cetățean român în baza unui acord de readmisie încheiat între România și un

stat membru al Uniunii Europene, măsura restrângerii dreptului la liberă

circulație în străinătate, instituită în condițiile art. 38, trebuie să se

refere la teritoriile tuturor acestor state, cu excepția celor cu privire la

care persoana în cauză face dovada că are drept de intrare.

Tribunalul Galați, prin sentința

civilă nr. 335 din 9 februarie 2007, a respins ca nefondată acțiunea, reținând,

în esență, că măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație,

în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, putea fi dispusă până la

data aderării României la Uniunea Europeană.

Față de dispozițiile art. 39-42 din

Tratatul instituind Comunitatea Europeană și faptul că în decembrie 2000, prin

documentul de poziție trimis Comisiei Europene, România a acceptat în întregime

acquis-ul comunitar, ce are la bază prevederile tratatelor constitutive care

guvernează libertatea de circulație a persoanelor, precum și faptul că instanța

națională are obligația să aplice dreptul comunitar și să-i asigure efectul

direct deplin, înlăturând chiar din oficiu orice normă contrară internă, s-a

constatat că cererea reclamantei de a se restrânge exercitarea dreptului la

liberă circulație în statele Uniunii Europeane a pârâtei este nefondată.

Prin decizia nr. 145 din 24 aprilie

2007, Curtea de Apel Galați a respins, ca nefondat, apelul declarat de

reclamanta M.A.I., Direcția Generală de Pașapoarte pentru următoarele

considerente.

În speța de față se pune problema

interpretării și aplicării dispozițiilor legale referitoare la exercitarea unui

drept fundamental al cetățeanului și anume, dreptul la liberă circulație, ceea

ce implică dreptul de a părăsi teritoriul României în scopul de a circula pe

teritoriul statelor Uniunii Europene după data aderării.

În raport de dispozițiile art. 20

din Constituția României, instanța este obligată să cerceteze compatibilitatea

legii interne privind libera circulație a persoanelor cu pactele și tratatele

privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte.

Având în vedere ordinea juridică în

vigoare la momentul formulării cererii, determinată de aderarea României la

Uniunea Europeană, necesitatea dreptului la liberă circulație trebuie analizată

prin prisma îndeplinirii normei comunitare în materie, care are prioritate în

fața celei interne.

Norma comunitară, art. 27 din

Directiva 2004/38/CE prevede în mod limitativ doar trei situații în care statul

ar putea restrânge libertatea de circulație a persoanelor: afectarea ordinii

publice, siguranței publice sau sănătății publice, or, norma internă, art. 38

lit. a) din Legea nr. 248/2005, prevede o categorie mai largă de situații

posibile când se poate dispune restrângerea dreptului cetățeanului român la

libera circulație, în raport cu categoria situațiilor de excepție prevăzute de

norma comunitară.

Consecința firească este aceea că

norma internă este parțial incompatibilă cu norma comunitară, în ceea ce

vizează alte excepții la libera circulație, a persoanelor decât cele ce vizează

ordinea, siguranța sau sănătatea publică.

Cum reclamanta nu a făcut dovada că

pârâta s-ar fi aflat într-una din cele trei situații ce ar impune

restricționarea dreptului la libera circulație în spațiul Uniunii Europene, s-a

constatat că prima instanță a făcut o corectă aplicare a principiilor de

interpretare în jurisprudența Curții Europene de justiție.

Împotriva acestei decizi civile a

declarat, în termen legal, recurs reclamanta.

Fără a invoca vreo dispoziție din

cuprinsul art. 304 C. proc. civ., recurenta a arătat, în esență, că decizia

este nelegală, pentru că, potrivit art. 38 și art. 52 din Legea nr. 248/2005 și

art. 25 și art. 53 din Constituția României, măsura restrângerii dreptului la

liberă circulație în străinătate este justificată pentru apărarea ordinii

publice.

Susținerea instanței de apel

referitoare la aplicabilitatea Directivei 2004/38/CE este nefondată, deoarece,

la data la care pârâtul a fost returnat din Italia, România nu era stat membru

al Uniunii Europene, iar Legea nr. 248/2005 este compatibilă cu legislația

comunitară.

Astfel, sancțiunea impusă de art. 38

din Legea nr. 248/2005 constituie o măsură necesară într-o societate

democratică pentru protejarea drepturilor și libertăților altora și este

justificată de interesul public, astfel cum se prevede în art. 2 parag. 3 și 4

ale Protocolului adițional nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor

omului și libertăților fundamentale.

Criticile formulate de recurentă

permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar

nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 148

alin. (2) și (4) din Constituția României, ca urmare a aderării României la

Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii, precum și

celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de

dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare,

iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a

obligațiilor rezultate din actul aderării.

Odată, însă cu semnarea actului de

aderare, instanțele de judecată au obligația să interpreteze legea internă prin

raportare la dreptul comunitar, care, așa cum s-a arătat, are prioritate.

Or, potrivit dispozițiilor art. 307

alin. (1) și (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au

obligația de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre

tratatul european și convențiile încheiate înainte de data aderării, ce au

generat drepturi și obligații.

Această prevedere din tratat face ca

legislația comunitară să fie de imediată aplicare, ceea ce înseamnă că legea

română va fi interpretată în raport cu norma comunitară, chiar dacă la data

luării măsurii returnării România nu era stat membru al Uniunii Europene.

Dreptul la liberă circulație pe

teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din

Tratat. În aplicarea acestui articol, a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a

Parlamentului European.

Actele normative menționate sunt

cuprinse în anexele protocolului de aderare, care cuprinde condițiile și

aranjamentele admiterii în Uniunea Europeană și care a devenit parte a

tratatelor europene.

Potrivit legislației europene în

materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, pentru că,

potrivit art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricționarea libertății de

circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie se

dispune doar pentru motive de ordine publică, siguranță națională sau sănătate

publică, iar potrivit alin. (2) al articolului, măsura trebuie să respecte

principiul proporționalității și să se bazeze exclusiv pe conduita celui în

cauză.

Soluția este în deplin acord cu art.

6 din Tratatul privind Uniunea Europeană, care statuează că drepturile

fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate de Convenția europeană

pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Prin urmare, calitatea de membru al

Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libera circulație

a cetățenilor săi, numai că, limitarea trebuie supusă condițiilor prevăzute de

art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar dispozițiile Legii nr. 248/2005 trebuie

interpretate în acord cu legislația comunitară.

Față de aceste considerente, se

constată că, în mod corect instanța de apel a reținut că faptele săvârșite nu

sunt de natură a justifica restrângerea, iar o eventuală restrângere a

dreptului la liberă circulație nu este proporțională cu scopul legitim urmărit.

Astfel, la dosar a fost depus doar

talonul de returnare din care rezultă că pârâta a fost returnată din Italia

pentru ședere ilegală.

În situația în care, după data

aderării, cetățenii români au dobândit dreptul la libera circulație pe

teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, șederea ilegală, constată în

alte condiții decât cele prevăzute de legislația comunitară, nu poate constitui

un temei al restrângerii dreptului la liberă circulație.

ÎN

Respinge recursul declarat de

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și

Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 145 A din 24 aprilie 2007 a

Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 septembrie 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-10-05
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6428/2007
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. 1060/121/2007 pe rolul Tribunalului Galați, reprezentanta Direcția Generală de Pașapoarte București a solicitat,
ÎCCJ 2007-09-17
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5738/2007
Deliberând asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 264 din 5 februarie 2007, pronunțată de Tribunalul Galați, secția civilă, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta Dire
ÎCCJ 2007-10-05
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6454/2007
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 3 noiembrie 2006, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor l-a chemat
ÎCCJ 2007-11-01
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7294/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 20 februarie 2007, Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat Tribunalului Galați să dispună restrângerea exercitării de către pârâta M.C.R. a
ÎCCJ 2007-10-03
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6288/2007
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub 5677/121/2006, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte București a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună restrângerea exercitării dreptului la l
Sursă