ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 70/2010

Asupra

recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Galați, secția civilă, sub nr. 8187/121 la 19 decembrie 2008,

reclamantul I.N.E.P. din M.A.I. l-a chemat în judecată pe pârâtul L.T. solicitând

instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună restrângerea

exercitării dreptului la libera circulație a acestuia, în Italia pe o perioadă

de cel mult 3 ani, ca urmare a faptului că pârâtul a fost expulzat din Italia

la data de 14 decembrie 2008, în baza Decretului Prefecturii provinciei

Palermo, datorită comportamentului de care acesta a dat dovadă pe perioada

șederii sale și s-a dispus măsura interzicerii de a se mai afla pe teritoriul

Italiei.

Reclamantul a

arătat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 38 din Legea nr. 248/2005,

privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, conform

cărora restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor

români poate fi dispusă cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un

stat în baza unui acord de readmisie, întrucât, așa cum reiese din dispozițiile

art. 5 din același act normativ, pe perioada șederii lor în străinătate,

cetățenii români au obligația să respecte legislația României și să nu

desfășoare activități de natură să compromită imaginea României ori, care să

contravină obligațiilor asumate de România prin documente internaționale, să

respecte legislația statului în care se află, precum și scopul pentru care li

s-a acordat dreptul de a intra și, după caz, de a rămâne pe teritoriul statului

respectiv, în condițiile stabilite prin legislația acestuia sau prin

documentele internaționale încheiate cu România, întrucât dreptul la liberă

circulație este în strânsă legătură cu respectarea legislației statului român,

precum și a tratatelor și convențiilor pe care România le-a ratificat.

Tribunalul

Galați, prin sentința civilă nr. 5 din 06 ianuarie 2009

a a respins acțiunea, reținând că

libera circulație a persoanelor constituie una dintre libertățile fundamentale

ale cetățenilor, de esența acesteia fiind eliminarea discriminărilor între

cetățenii statului pe teritoriul căruia se află sau își desfășoară activitatea

și cetățenii celorlalte state membre ale U.E., prin realizarea unui regim

nediscriminatoriu asigurându-se libera circulație în spațiul comunitar.

S-au

invocat prevederile art. 14 (17/A) din Tratatul de la Roma,ce stabilesc

reglementări din piața internă,acesta incluzând libera circulație a

persoanelor, art. 18 (8/A) din același Tratat, ce statuează dreptul cetățenilor

Uniunii de a circula și de a rezida liber pe teritoriul statelor membre,art. 61

(731) și următoarele din Tratat, cuprinse în Titlul nr. III "Vize, azil,

imigrație și alte politici legale de liberă circulație a persoanelor".

Împotriva

sentinței tribunalului a declarat apel reclamantul, susținând că, „în conformitate

cu prevederile obiectivului nr. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007 pentru

aprobarea planului de măsuri privind sprijinirea cetățenilor români aflați în

Italia, ca urmare a situației create prin adoptarea de către statul italian a

noilor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu, coroborate cu

prevederile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei

circulații a cetățenilor români în străinătate, cu modificările și completările

ulterioare, I.N.E.P. are obligativitatea de a înainta către instanța competentă

dosarul de îndepărtare al cetățenilor români expulzați din Italia."

În justificarea

criticilor sale, reclamantul a arătat că, din documentele depuse în susținerea

acțiunii, rezultă că pârâtul a fost îndepărtat de pe teritoriul Italiei,

deoarece pe timpul șederii în Italia, acesta a avut un comportament antisocial,

fiind arestat de autoritățile italiene pentru săvârșirea infracțiunilor de

furt.

S-a evidențiat

în criticile expuse, că motivul pentru care a fost necesară expulzarea acestuia

l-a constituit necesitatea menținerii ordinii și siguranței publice, instanța

de fond ignorând situația de fapt, concretă cu referire la persoana pârâtului

și la dispozițiile legale mai sus evocate.

Prin Decizia civilă

nr. 193/A din 09 iunie 2009, Curtea de Apel Galați a respins apelul

reclamantului, în justificarea soluției, reținând următoarele:

H.G. nr. 1347/2007

cuprinde planul de măsuri privind sprijinirea cetățenilor români aflați în

Italia, ca urmare a situației create prin adoptarea de către statul italian a

noilor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu, prin dispozițiile

obiectivului 2 lit. d) prevăzându-se înaintarea către M.A.I., temeiul limitării

dreptului la libera circulație a persoanei fiind reglementat de art. 38 lit. b)

din Legea nr. 248/2005.

S-a motivat de

instanța de apel, că deși pârâtul a fost expulzat datorită reținerii în sarcina

sa a unui comportament necorespunzător, în realitate nu s-a dovedit amenințarea

ordinii și siguranței publice, cu îndeplinirea condițiilor art. 27 din

Directiva nr. 2004/38/CE referitoare la afectarea ordinii publice, siguranței

publice sau sănătății publice.

S-a reținut că

în legislația primară, art. 18.1 T.C.E. prevede că orice cetățean al Uniunii

are dreptul de a circula liber pe teritoriul statelor membre, sub rezerva

limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru

aplicarea sa.

În legislația

secundară,Directiva Consiliului nr. 2004/38/CE a Parlamentului European și a

Consiliului din 29 aprilie 2004, privind libera circulație a cetățenilor U.E.

și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre,de modificare

a Regulamentului (C.E.E.) nr. 1.612/68 și de abrogare a Directivelor nr. 64/221/C.E.E.,

nr. 68/360/CEE,72/ nr. 194/CEE, nr. 73/148/C EE, nr. 75/34/CEE, nr. 75/35/CEE,

nr. 90/364/CEE și nr. 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al U.E. nr. L/158

din 30 aprilie 2004, stabilieste prin art. 27, că limitarea dreptului

cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru

motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică, cu

respectarea principiului proporționalității și să se bazeze exclusiv pe

comportamentul personal.

Împotriva deciziei

curții de apel a declarat recurs, reclamantul I.N.E.P., reiterând întocmai

criticile din apel.

Recursul este

nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente.

După data de 1

ianuarie 2007, în baza art. 18 și 39 T.C.E. (dispoziții legale comunitare ce

pot fi invocate și reținute ca aplicabile în cauză în virtutea principiului

efectului direct al dreptului comunitar) libera circulație a persoanelor este

asigurată în interiorul Comunității Europene, fiecare cetățean al uniunii având

dreptul de a circula și de a domicilia în mod liber pe teritoriul statelor

membre, fiind supus limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de

măsurile adoptate pentru punerea în aplicare a acestuia.

Este de

observat că Directiva nr. 64/221/1969 a Consiliului Europei detaliază motivele

restrictive pentru libera circulație a persoanelor, iar măsurile atrase în

consecință, trebuie să fie întemeiate exclusiv pe comportamentul individual al

persoanei în cauză, pedepsele penale anterioare neputând constitui prin ele

însele motive pentru luarea unor astfel de măsuri.

În concepția

Curții Europene de Justiție expresia „sub rezerva limitărilor justificate pe

motive de ordine publică "privește nu numai prevederile legislative

adoptate de fiecare stat membru spre a limita în cadrul teritoriului său

libertatea de circulație și de ședere pentru resortisanții altor state membre,

ci și decizii individuale luate în aplicarea unor astfel de prevederi

legislative".

Dar chiar așa

fiind, Curtea a considerat totuși că măsurile de restrângere a dreptului de

ședere, nu pot fi impuse de un alt stat membru, resortisanților altui stat

membru care sunt supuși prevederilor tratatului, cu excepția cazurilor și

împrejurărilor în care astfel de măsuri pot fi aplicate resortisanților

statului interesat.

Restrângerea

exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate, reprezentând o

interdicție temporară de a călători în anumite state ce se aplică cetățenilor

români, în condiții expres prevăzute de lege, impune instanței realizarea unei

analize riguroase a îndeplinirii acestor cerințe ce constituie o garanție a respectării

unui drept fundamental al cetățenilor, consacrat ca atare de art. 25 din

Constituția României.

Pe de altă

parte, cererea trebuie examinată prin prisma ansamblului normelor ce constituie

ordinea juridică instituită la nivelul U.E. și în acest sens, art. 234 din

Tratatul Comunității Europene prevede că dispozițiile acestuia nu aduc atingere

drepturilor și obligațiilor care rezultă din convențiile încheiate anterior

intrării sale în vigoare încheiate de statele membre, dar în măsura în care

aceste convenții nu sunt compatibile cu tratatul, statele membre trebuie să

recurgă la toate mijloacele corespunzătoare pentru a elimina

incompatibilitățile constatate.

De

asemenea, art. 27 alin. (1) prevede că „statele membre pot restrânge libertatea

de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor de familie,

indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau

sănătate publică, în paragraful al doilea precizându-se în acest sens, că

măsurile luate din motive de ordine publică sau siguranță publică respectă

principiul proportionalitătii și se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei

în cauză", iar „condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine

luarea unor asemenea măsuri".

În raport

de efectul direct al directivei comunitare, s-a concluzionat că împrejurarea

potrivit cu care autoritățile unui alt stat au dispus expulzarea pârâtului, nu

este prin ea însăși suficientă pentru a se interzice dreptul la liberă

circulație a unui cetățean român pe teritoriul acelui stat.

În plus,

existența acordului bilateral de readmisie încheiat cu Statul Român impune

acestuia din urmă, doar obligația de a readmite cetățenii săi care au fost

expulzați de către celălalt stat parte la acord, dar nu poate justifica, luarea

unor măsuri de restrângere a libertății de circulație a persoanelor returnate

din statul respectiv, ci numai statul ce a dispus expulzarea poate să interzică

intrarea persoanei ce a încălcat ordinea publică pe teritoriul său.

Așa

fiind,recursul reclamantului urmează a fi respins,conform considerentele mai

sus redate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat, recursul

declarat de reclamantul I.N.E.P. împotriva Deciziei nr. 193 din 9 iunie 2009 a

Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

13 ianuarie 2010