ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7297/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București la data de 29 mai 2008, reclamantul Ministerul

Internelor și Reformei Administrative - Inspectoratul Național pentru Evidența

Persoanelor a chemat în judecată pe P.C.A., solicitând ca prin hotărârea ce se

va pronunța să se dispună restrângerea exercitării dreptului pârâtului la

libera circulație în Italia.

Tribunalul București, secția a

III-a civilă, prin sentința nr. 1066 din 17 iunie 2008 a admis excepția de

necompetență teritorială. A declinat competența de soluționare a cererii de

chemare în judecată formulată de reclamantul Inspectoratul Național pentru

Evidența Persoanelor din Ministerul Internelor și Reformei Administrative în

contradictoriu cu pârâtul P.C.A., având ca obiect restrângerea dreptului la

libera circulație, în favoarea Tribunalului Galați.

Prin sentința nr. 1112 din 18

septembrie 2008, Tribunalul Galați, secția civilă, a respins ca nefondată

cererea formulată în baza Legii nr. 248/2005 de reclamant.

Soluția instanței de fond a fost

menținută de Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin decizia nr. 9/A din 13

ianuarie 2009, prin care s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul

Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Internelor și

Reformei Administrative.

S-a

reținut, în esență, de către instanța de apel că deși pârâtul a fost reținut de

mai multe ori de către poliția italiană, aceasta nu reprezintă o dovadă

a săvârșirii unor fapte antisociale care să afecteze relațiile României cu

Italia, în sensul avut în

vedere de

capitolul VI din Directiva 2004/38 care face referire la limitările dreptului

de

intrare și de ședere pentru motive de ordine publică, de securitate

publică sau de sănătate publică.

Împotriva acestei ultime decizii a

declarat recurs, în termen legal, reclamantul Inspectoratul Național pentru

Evidența Persoanelor din Ministerul Internelor și Reformei Administrative care,

fără a indica temeiul pe care-și fundamentează calea de atac, a susținut că în

conformitate cu prevederile obiectivului nr. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007

coroborate cu cele ale art. 38 din Legea nr. 248/2005, autoritățile

judecătorești urmează a pronunța o decizie vizând interzicerea deplasării

cetățenilor expulzați, în Italia, pe o perioadă determinată, având în vedere că

România trebuie să probeze capacitatea de a stopa migrația ilegală.

Recursul se privește ca nefondat,

urmând a fi respins în considerarea următoarelor argumente:

Potrivit art. 4-6 din Directiva

nr. 38 din 29 aprilie 2004 a Parlamentului European și Consiliului Uniunii

Europene, cetățenii acestei uniuni (prin urmare și cetățenii români, cu

începere de la 1 ianuarie 2007) au dreptul de a intra, de a rămâne timp de 3

luni și de a ieși de pe teritoriul altui stat membru, fără nici o

condiționare sau formalitate, alta decât aceea de

a deține o carte de identitate sau un

pașaport.

În baza art. 27-33 din aceeași

Directivă, cetățenilor Uniunii Europene li se poate restricționa dreptul la

libera circulație și de rezidență pe teritoriul unui stat

membru numai pentru motive de ordine, securitate

sau sănătate publică, de regulă în

modalitățile refuzului de a acorda

dreptul de intrare sau a expulzării, aplicate de statul afectat.

Aceste norme au fost transpuse, de

altfel, în legislația internă prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera

circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii

Europene și Spațiului Economic European.

Textul art. 38 lit. a) din Legea

nr. 248/2005, prin care se stipulează o modalitate suplimentară de restrângere

a dreptului la liberă circulație în cazul returnării unui cetățean român în

temeiul unui acord de readmisie, are un caracter discriminatoriu în raport cu

regimul de care beneficiază ceilalți cetățeni ai Uniunii Europene și se

situează în afara ipotezelor strict și limitativ prevăzute prin dispozițiile

art. 27 din Directiva nr. 38 din 29 aprilie 2004, devenită aplicabilă în baza

art. 20 alin. (2) din Constituție.

Cum legislația comunitară,

prioritară în speță, nu permite restricționarea dreptului discutat decât în

condițiile art. 27 din Directivă, excluzând rațiuni de ordin economic, de

imagine ori cu caracter preventiv, soluția instanței de fond, confirmată în

apel se justifică.

Pe de altă parte, nerespectarea

culpabilă a cerințelor de ședere pe teritoriul respectivului stat a fost

sancționată și s-a consumat prin adoptarea Decretului emis de autoritățile

italiene.

Așa fiind, în conformitate cu

dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamant

urmează a se respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor

împotriva deciziei nr. 9/A din 13 ianuarie 2009 a Curții de Apel Galați, secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 7 iulie 2009.