ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1313/2010

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată la 3 aprilie 2009 pe rolul Tribunalului Galați,

reclamantul I.N.E.P. din cadrul M.A.I. a solicitat instanței să dispună, prin

hotărârea ce se va pronunța, restrângerea exercitării dreptului la liberă

circulație a pârâtului C.I. în Italia, deoarece acesta a fost expulzat la data

de 19 martie 2009 în baza Decretului Prefecturii Provinciei Roma, dispunându-se

măsura interzicerii de a se mai afla pe teritoriul Italiei datorită

comportamentului de care a dat dovadă pe perioada șederii în această țară.

Tribunalul Galați, secția civilă, prin

sentința nr. 601 din 9 aprilie 2009 a respins acțiunea ca neîntemeiată,

reținând că, în speță, nu s-a făcut dovada că pârâtul a săvârșit vreo faptă

care să se încadreze în dispozițiile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005,

cele consemnate în decretul emis nefiind fapte concrete care să permită

concluzia cerută de lege, de a afecta grav interesele României sau relațiile

bilaterale.

În motivarea sentinței s-a arătat că

aplicarea unei alte sancțiuni de către Statul Român ar conduce la o dublă

sancționare pentru aceleași fapte, ceea ce conform dreptului român este

nelegal.

Apelul declarat de reclamant împotriva

sentinței tribunalului a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 219/A din 1

iulie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut că dreptul la libera circulație trebuie analizat prin prisma

normei comunitare în materie, care prevede în mod limitativ 3 situații în care

statul ar putea restrânge libertatea de circulație a persoanelor, respectiv

afectarea ordinii publice, a sănătății publice sau a siguranței naționale.

Prin documentul trimis Comisiei

Europene în decembrie, 2000, România a acceptat în întregime acquis-ul

comunitar ce are la bază prevederile Tratatelor constitutive care guvernează

libertatea de circulație a persoanelor, precum și faptul că instanța națională

are obligația să aplice dreptul comunitar și să-i asigure efectul deplin.

Reclamantul I.N.E.P. din cadrul M.A.I.

a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, susținând

faptul că din documentele depuse în susținerea cauzei pe fond rezultă că

pârâtul a fost îndepărtat de pe teritoriul Italiei deoarece pe timpul șederii a

avut un comportament antisocial, motiv pentru care îndepărtarea acestuia a fost

necesară în vederea menținerii ordinii și siguranței publice.

Recurentul-reclamant a mai arătat că

prezența pârâtului pe teritoriul italian și activitățile desfășurate de pârât

pe acest teritoriu aduc atingere gravă intereselor României și relațiilor

bilaterale dintre România și Italia, motiv pentru care apreciază oportună

restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulație pe teritoriul

Italiei.

S-au invocat dispozițiile art. 5 din

Legea nr. 248/2005, ale art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE și prevederile art.

1 pct. 1 din Acordul dintre România și Republica Italiana privind readmisia

persoanelor aflate în situație ilegală, arătându-se că potrivit exigențelor

legislației U.E., România trebuie să probeze capacitatea de a stopa migrația

ilegală și că prezența, fără respectarea condițiilor legale de intrare și

ședere a pârâtului pe teritoriul unor state membre ale U.E. ar dovedi exact

contrariul, cu repercursiuni negative asupra tratamentului aplicat cetățenilor

români ce locuiesc cu forme legale.

Recursul este nefondat pentru

considerentele ce urmează:

Pârâtul a fost returnat pe motivul

săvârșirii mai multor infracțiuni pe teritoriul Italiei, așa cum rezultă din

Ordinul Prefectului Romei din 10 august 2008 (filele 6-8 din dosarul instanței

de fond). Acesta a fost arestat și i-a fost interzisă reintrarea în Italia pe o

perioadă de trei ani.

În atare situație însă, aplicarea unei

noi sancțiuni pârâtului pentru aceleași fapte ar aduce atingere unui drept fundamental

al cetățeanului, fără o justificare rezonabilă,

Potrivit art. 17 din Tratatul de

constituire a Comunității Europene, aplicabil României începând cu 1 ianuarie

2007, data aderării la U.E., este cetățean al U.E., orice persoană care are

cetățenia unui stat membru.

Așa cum s-a apreciat în jurisprudența

Curții Europene de Justiție prin instituirea Comunității, statele au creat un

drept aplicabil resortisanților lor și lor însele, respectiv o ordine juridică

proprie, integrată sistemului juridic al statelor membre de la intrarea în

vigoare a Tratatului și care se impune jurisdicțiilor acestora.

Efectul direct al dreptului comunitar

conferă acestuia competența generală de a completa cu drepturi și obligații

noi, astfel încât, orice persoană, cetățean al U.E., dobândește dreptul de a

cere judecătorului național să i se aplice dispozițiile din tratate,

regulamente, decizii și directive comunitare, pentru protecția unui drept

conferit de acestea.

Strâns legat de principiul efectului

direct al dreptului comunitar, principiul supremației sale presupune aplicarea

de către judecătorul național, a dreptului comunitar în totalitatea sa, pentru

protejarea drepturilor pe care le conferă cetățenilor și neaplicarea oricărei

prevederi din dreptul național care ar putea veni în conflict cu dreptul

comunitar, fie anterioară, fie ulterioară regulii comunitare.

În virtutea acestor principii, în

domeniul liberei circulații, cetățenii români vor fi supuși legislației

naționale - în speță Legea nr. 248/2005 - numai în măsura în care aceasta este

concordantă cu legislația comunitară, în caz contrar aceasta din urmă

aplicându-se în mod direct și prioritar.

În acest sens, art. 2 din Directiva

Parlamentului European și a Consiliului nr. 2004/38/CE din 19 aprilie 2004

stabilește condițiile care reglementează exercitarea dreptului la libera

circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, de către cetățenii U.E.,

precum și restrângerile acestui drept, din motive de „ ordine publică sau

sănătate publică.

Potrivit art. 27 alin. (1) din

Directivă, statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a

cetățenilor U.E. și a membrilor de familie, indiferent de cetățenie, pentru

motive de ordine publică sau de siguranță publică, cu respectarea principiului

proporționali tații și cu condiția de a se baza exclusiv pe conduita personală

a individului în cauză.

România este începând cu 1 ianuarie

2007 membră a U.E. și potrivit legislației comunitare menționate, toți românii

sunt cetățeni ai acesteia, statut ce le conferă dreptul de liberă circulație în

toate statele membre.

Întrucât reclamantul nu a probat, în

condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreunuia dintre cauzele de limitare

prevăzute în Directivă, instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală, dată cu

aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.

Față de cele ce preced, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins recursul declarat

de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantul I.N.E.P. din cadrul M.A.I. împotriva Deciziei nr. 219/A

din 1 iulie 2009 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

26 februarie 2010.