ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9490/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 5 ianuarie 2009, reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului B.L. în Italia. În motivarea cererii reclamanta a învederat că pârâtul a fost expulzat din Italia la data de 10 decembrie 2008 în baza Decretului Prefecturii Provinciei Roma și că datorită comportamentului de care a dat dovadă pe perioada șederii în Italia s-a dispus măsura interzicerii de a se mai afla pe teritoriul acestei țări. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007 și art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005.

Prin sentința nr. 62 din 13 ianuarie 2009, Tribunalul Galați, secția civilă, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei reținând, în esență că, măsura de returnare a unui cetățean român dispusă de autoritățile unui stat membru al Uniunii nu este suficientă prin ea însăși pentru ca instanța română să interzică dreptul de circulație al cetățeanului său pe teritoriul statului din care a fost returnat, necesitatea restrângerii dreptului la liberă circulație urmând a se aprecia de către instanța națională prin raportare la situația concretă a cetățeanului în cauză. Întrucât în cauză nu s-a făcut nicio dovadă în sensul unei conduite a pârâtului care să se constituie într-o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății, de natură a aduce atingere ordinii publice, securității publice ori sănătății publice a statului din care a fost returnat, s-a constatat a fi neîntemeiată cererea reclamantei.

Apelul declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 153A din 12 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă, instanța care a reținut, în esență, că în speță faptele prezentate de apelantă nu indică împrejurarea că, în prezent sau în trecut, conduita intimatului ar fi de natură să provoace temerea că acesta ar putea prezenta un pericol real pentru interesele fundamentale ale societății, care să justifice adoptarea măsurii solicitată prin cererea dedusă judecății. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care a susținut că în raport de comportamentul pârâtului astfel cum acesta a fost descris și sancționat de autoritățile italiene în Decretul Prefectului de Roma emis la data de 10 decembrie 2008, sunt întrunite cerințele art. 5 și art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, motiv pentru care au solicitat admiterea recursului.

Analizând recursul, în limita susținerilor recurentei care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că acesta nu este fondat. Articolul 38 din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație în străinătate, pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu semnarea actului de aderare a României, legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate. Această prioritate este stabilită de art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, potrivit căruia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării.

Conform dispozițiilor art. 307 alin. (1) și (2) din Tratatul privind Comunitatea Europeană, statele au obligația de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea între acest tratat și convențiile încheiate înainte de data aderării, ce au generat drepturi și obligații, iar față de această prevedere, legislația comunitară este de imediată aplicare. De aceea, legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la libertatea de circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului, din 29 aprilie 2004. Acest act normativ este încorporat în protocolului de aderare, și cuprinde condițiile admiterii în Uniunea Europeană și care a devenit parte a tratatelor europene.

Potrivit legislației europene în materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva 2004/38/C.E., restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie se dispune numai pentru motive de ordine publică, siguranță națională sau sănătate publică. În alin. (2) textul prevede că măsurile luate trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză. Și art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Prin urmare, deși calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulație a cetățenilor săi, limitarea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie, așa cum susține recurenta. Limitarea exercitării dreptului la liberă circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005, trebuie interpretate în acord cu legislația comunitară, deoarece dispozițiile dreptului comunitar sunt de imediată aplicare. În cauză, așa cum corect s-a reținut prin decizia atacată, nu s-a dovedit că sunt îndeplinite condițiile art. 27 din Directivă.

Pârâtul a fost returnat din Italia fără să fi fost judecat și condamnat pentru săvârșirea vreunei fapte penale. Or, față de art. 27 alin. (2) din Directiva 2004/38/CE, care prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporționalității și să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză, prin restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului ar fi încălcat principiul proporționalității, pretins de norma legală evocată. Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamantă va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 153/A din 12 mai 2009 a Curții de Apel Galați, secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2009.