Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.07.2009
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7329/2009

HOTĂRÂRE
08.07.2009
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7329/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 20 noiembrie 2008, reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative (M.I.R.A.) a cerut restrângerea exercițiului dreptului la libera circulație în Italia pentru o perioadă de cel mult 3 ani a pârâtului O.M., invocând incidența art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâtul a fost expulzat de statul italian, prin Decretul Prefecturii Provinciei Bari, la data de 10 octombrie 2008 și că, prin comportamentul de care a dat dovadă pe perioada șederii în Italia, prin decretul de expulzare s-a dispus măsura interzicerii de a se mai afla pe teritoriul acestui stat.

În motivarea sentinței, instanța a reținut că pârâtul a fost returnat de statul italian motivat de faptul că nu îndeplinea condițiile legale de ședere în această țară, fără vreo dovadă că acesta s-ar face vinovat de săvârșirea unor fapte grave de natură să pună în pericol ordinea, siguranța sau sănătatea statului italian. Instanța a apreciat că neîndeplinirea de către o persoană a condițiilor de intrare, ședere sau circulație într-un alt stat nu justifică, în condițiile art. 27 din Directiva 2004/38/CE, limitarea dreptului său la liberă circulație de către statul român, întrucât o asemenea conduită, în sine, nu constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa interesului statului care l-a expulzat.

în motivarea deciziei instanța a reținut că solicitarea formulată de reclamant, în condițiile art. 38 din Legea nr. 248/2005, nu poate fi primită întrucât este contrară dispozițiilor art. 18 din Tratatul de înființare a Comunităților Europene și, astfel cum a reținut și prima instanță, și dispozițiilor art. 27 din Directiva 2004/38/CE. Instanța a dezvoltat condițiile în care potrivit normelor comunitare se poate dispune restrângerea dreptului la liberă circulație a unui cetățean comunitar, categorie în care se încadrează și cetățenii români, și a concluzionat că măsura solicitată este disproporționată în raport de conduita imputată pârâtului, cu mențiunea că ea nu este justificată nici în raport de temeiul de drept invocat de reclamant întrucât pârâtul nu a fost returnat în baza acordului de readmisie ci a fost expulzat de statul italian.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, invocând incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurentul susține că atâta timp cât expulzarea s-a dispus, potrivit Decretului Prefecturii Provinciei Bari, justificat și de faptul că pârâtul a avut un comportament antisocial, fiind arestat de autoritățile italiene pentru comiterea unei infracțiuni de furt agravat, interzicându-i, sub sancțiunea privării de libertate, să revină pe teritoriul statului italian timp de 5 ani, în cauză se impunea admiterea cererii deduse judecății. Recurentul reiterează conținutul dispozițiilor art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE și art. 1 pct. 1 din Acordul încheiat de cele două state, ratificat prin Legea nr. 173/1997 și apreciază că măsura se justifica în scopul stopării migrației ilegale.

Analizând criticile formulate, care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu pot fi primite pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor comunitare, pentru ca motivele de ordine publică sau de siguranță publică să justifice măsurile de îngrădire a dreptului la libera circulație este necesar, potrivit art. 27 alin. (2) din Directivă, ca măsura să se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză, care trebuie să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății, condamnările penale anterioare neputând justifica în sine luarea unor asemenea măsuri.

Referitor la conduita pârâtului, instanțele de fond au constatat, pe de o parte, că nerespectarea condițiilor de ședere pe teritoriul unui alt stat nu satisface exigențele dispozițiilor comunitare (cu care vin în conflict dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005) iar, pe de altă parte, că nu s-a dovedit că aceasta ar fi constituit sau urma să constituie o amenințare gravă la adresa intereselor fundamentale ale unei societăți democratice.

Instanțele de fond au statuat în mod corect că astfel de motive, de ordine publică sau de siguranță publică, nu pot rezulta în mod suficient din faptul însuși al expulzării unei persoane și, cu atât mai puțin, nu pot fi reținute doar pe considerațiuni de prevenție generală (nefiind dovedit faptul unei condamnări penale pentru infracțiunea imputată) sau de stopare a fenomenului migrației ilegale, astfel cum a invocat reclamantul, pentru că ar însemna că principiul proporționalității în adoptarea măsurii să nu mai intereseze, ceea ce nu este permis.

De altminteri, este de observat că, prin cererea de recurs, reclamantul nu a arătat motivele pe care își fundamentează critica de nelegalitate formulată la adresa hotărârii recurate ci a invocat, fără a argumenta, că instanțele de fond au făcut o greșită apreciere a circumstanțelor de fapt ale speței, care, în opinia sa, justificau restrângerea dreptului pârâtului la liberă circulație în raport de dispozițiile legale interne, prezentând și conținutul normelor comunitare. Pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează a respinge recursul dedus judecății nefondat. PENTRU

ÎN

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor împotriva deciziei nr. 16 din 19 ianuarie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iulie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-12-02
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6519/2010
Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 7 decembrie 2009 sub nr. 4017/91/2009, reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Adminis
ÎCCJ 2010-12-02
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6518/2010
Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 7 decembrie 2009 sub nr. 4015/91/2009, reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Adminis
ÎCCJ 2009-11-19
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9490/2009
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 5 ianuarie 2009, reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor a solicitat restrângerea exercitării
ÎCCJ 2009-04-29
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5004/2009
Asupra recursului de față, constată: Prin cererea înregistrată la 23 noiembrie 2007, reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative (MIRA) a cerut restrângerea ex
ÎCCJ 2009-09-24
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7665/2009
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 4123/91 din 11 noiembrie 2008, reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Internelor
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă