ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6727/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 17 noiembrie 2009 pe rolul Tribunalului Vrancea, secția civilă, reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative a solicitat, în temeiul dispozițiilor obiectivului nr. 2 lit. d) din HG nr. 1347/2007, coroborate cu prevederile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație al pârâtului T.G.P. În motivarea acțiunii, a arătat că la data de 14 octombrie 2009, pârâtul a fost expulzat din Italia în baza Decretului Prefectului Provinciei Roma, datorită comportamentului pe care l-a avut pe perioada șederii în Italia.

Prin sentința civilă nr. 772 din 17 decembrie 2009, Tribunalul Vrancea, secția civilă, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului, reținând că baza legală a liberei circulații a persoanelor o reprezintă Tratatul de la Roma, art. 45 din Carta Uniunii Europene privind drepturile fundamentale, art. 39-42 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, aceasta din urmă reglementând doar trei cazuri în care se poate dispune restrângerea dreptului la liberă circulație, și anume, pentru motive privind siguranța, sănătatea sau ordinea publică.

Tribunalul a constatat că, prin raportare la aceste norme comunitare în materie, a căror aplicare este prioritară, norma internă este parțial neconcordantă, în condițiile în care permite îngrădirea dreptului fundamental analizat și în alte cazuri decât cele prevăzute de art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, astfel încât cererea va fi analizată din perspectiva normei mai favorabile, ale cărei condiții însă nu sunt îndeplinite în cauză, nefiind dovedite incidența celor trei cazuri ce ar justifica luarea măsurii restrictive.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date (fost I.N.E.P.), considerând-o nelegală și netemeinică întrucât nu s-a avut în vedere faptul că pârâtul a fost returnat din Italia datorită comportamentului inadecvat pe care l-a avut pe teritoriul acestui stat, că art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 prevede că restrângerea dreptului la liberă circulație a cetățenilor români poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie între România și acel stat și că dreptul la liberă circulație este în strânsă legătură cu respectarea legislației statului român, precum și a tratatelor și convențiilor pe care România le-a ratificat, care fac parte astfel din dreptul intern.

Prin decizia civilă nr. 74/ A din 9 martie 2010, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a respins apelul reclamantei ca nefondat, reținând că, deși pârâtul a fost expulzat pe motivul că a avut un comportament ce constituie o amenințare concretă, efectivă și gravă la adresa demnității umane, nu s-a făcut nici o dovadă în acest sens, astfel încât nu se poate reține că comportamentul acestuia constituie o amenințare pentru ordinea și siguranța publică. Instanța de apel a mai constatat că, raportat la legislația comunitară ce reglementează dreptul la liberă circulație, reclamantul nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreuneia dintre cauzele de limitare prevăzute de Directiva nr. 2004/38/CE, instanța de fond pronunțând o hotărâre temeinică și legală.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, reluând, în esență, criticile conținute în motivele de apel. Recursul nu poate fi primit, pentru argumentele ce succed: Alături de libera circulație a produselor, libera circulație a serviciilor și libera circulație a capitalurilor, libertatea de circulație a persoanelor constituie una dintre cele patru libertăți fundamentale din cadrul pieței interne a Uniunii Europene. Esența acestei libertăți constă în eliminarea discriminărilor referitoare la condițiile de intrare, deplasare, muncă, angajare sau remunerație între cetățenii statului membru și cetățenii altor state, care își desfășoară activitățile pe teritoriul acestuia.

Reglementarea legală comunitară a liberei circulații a persoanelor o reprezintă dispozițiile art. 18 (8A) din Tratatul de la Roma, care statuează dreptul cetățenilor Uniunii de a circula și de a rezida liber pe teritoriul statelor membre, text legal în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE, care, prin art. 27 stabilește restricționarea dreptului la liberă circulație numai pentru motive de ordine publică, siguranță publică ori sănătate publică, arătând că măsura luată trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze pe conduita persoanei în cauză. Dispozițiile legale sus-menționate sunt parțial neconcordante cu legislația națională în materie, motiv pentru care interpretarea lor trebuie raportată la principiul preeminenței dreptului comunitar care, spre deosebire de reglementarea internă, cu caracter general, stabilește situații de excepție în care operează restrângerea dreptului la liberă circulație.

Dealtfel chiar dispozițiile constituționale statuează că, ori de câte ori dispoziția legală internă contravine dispoziției legale comunitare, se va aplica cu prioritate aceasta din urmă, astfel încât rezultatul să fie compatibilizarea și armonizarea celor două categorii de norme. În cauză nu s-a făcut dovada incidenței vreunuia din cazurile de limitare prevăzute de Directiva 2004/38/CE, astfel încât instanțele de fond și apel în mod corect au stabilit că dispozițiile art. 38 din Legea nr. 248/2005 nu sunt aplicabile, ele trebuind analizate și raportate la legislația comunitară.

Referitor la obiectivul nr. 2 lit. d) din HG nr. 1347/2007, acesta prevede înaintarea, de către Ministerul Internelor, prin Direcția generală de Pașapoarte sau, după caz, Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor(în prezent Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date), către instanțe, a dosarului „de îndepărtare”, cu precizarea că acest demers trebuie făcut în corelare cu dispozițiile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005. Or, având în vedere că art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 trebuie interpretat în corelare cu dispoziția comunitară care reglementează cazurile de restrângere a dreptului la liberă circulație, rezultă că și această prevedere trebuie circumscrisă aceleiași norme, înaintarea dosarului instanței de judecată nereprezentând pentru aceasta o obligație de a se pronunța în sensul restrângerii dreptului fundamental analizat.

Dealtfel, prin decretul de expulzare al Prefectului Provinciei Roma, emis la data de 20 iunie 2008, s-a luat deja măsura interzicerii intimatului de a se mai afla pe teritoriul Italiei pe o perioadă de 5 ani, sub sancțiunea executării pedepsei privative de libertate. Având în vedere această împrejurare, precum și faptul că dispozițiile art. 27 alin. (2) din Directiva nr. 2004/38/CE prevăd ca măsura restrângerii dreptului la liberă circulație să respecte principiul proporționalității și să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză, aplicarea acesteia în speță ar echivala cu o dublă sancționare a intimatului și,deci, cu o încălcare a criteriilor prevăzute de textul legal anterior arătat. Față de argumentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc.

civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date împotriva deciziei civile nr. 74/ A din 9 martie 2010 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 decembrie 2010.