ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6727/2010

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 17

noiembrie 2009 pe rolul Tribunalului Vrancea, secția civilă, reclamantul

Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din cadrul Ministerului

Internelor și Reformei Administrative a solicitat, în temeiul dispozițiilor

obiectivului nr. 2 lit. d) din HG nr. 1347/2007, coroborate cu prevederile art.

38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, restrângerea exercitării dreptului la liberă

circulație al pârâtului T.G.P.

În motivarea

acțiunii, a arătat că la data de 14 octombrie 2009, pârâtul a fost expulzat din

Italia în baza Decretului Prefectului Provinciei Roma, datorită

comportamentului pe care l-a avut pe perioada șederii în Italia.

Prin sentința civilă nr.

772 din 17 decembrie 2009, Tribunalul Vrancea, secția civilă, a respins ca

neîntemeiată acțiunea reclamantului, reținând că baza legală a liberei

circulații a persoanelor o reprezintă Tratatul de la Roma, art. 45 din Carta Uniunii Europene privind drepturile fundamentale, art. 39-42 din

Tratatul instituind Comunitatea Europeană, art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE,

aceasta din urmă reglementând doar trei cazuri în care se poate dispune

restrângerea dreptului la liberă circulație, și anume, pentru motive privind

siguranța, sănătatea sau ordinea publică.

Tribunalul a

constatat că, prin raportare la aceste norme comunitare în materie, a căror

aplicare este prioritară, norma internă este parțial neconcordantă, în

condițiile în care permite îngrădirea dreptului fundamental analizat și în alte

cazuri decât cele prevăzute de art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, astfel

încât cererea va fi analizată din perspectiva normei mai favorabile, ale cărei

condiții însă nu sunt îndeplinite în cauză, nefiind dovedite incidența celor

trei cazuri ce ar justifica luarea măsurii restrictive.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și

Administrarea Bazelor de Date (fost I.N.E.P.), considerând-o nelegală și

netemeinică întrucât nu s-a avut în vedere faptul că pârâtul a fost returnat

din Italia datorită comportamentului inadecvat pe care l-a avut pe teritoriul

acestui stat, că art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 prevede că restrângerea

dreptului la liberă circulație a cetățenilor români poate fi dispusă pe o

perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost returnată

dintr-un stat în baza unui acord de readmisie între România și acel stat și că

dreptul la liberă circulație este în strânsă legătură cu respectarea

legislației statului român, precum și a tratatelor și convențiilor pe care

România le-a ratificat, care fac parte astfel din dreptul intern.

Prin decizia civilă nr.

74/ A din 9 martie 2010, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a respins apelul

reclamantei ca nefondat, reținând că, deși pârâtul a fost expulzat pe motivul

că a avut un comportament ce constituie o amenințare concretă, efectivă și

gravă la adresa demnității umane, nu s-a făcut nici o dovadă în acest sens,

astfel încât nu se poate reține că comportamentul acestuia constituie o

amenințare pentru ordinea și siguranța publică.

Instanța de apel a

mai constatat că, raportat la legislația comunitară ce reglementează dreptul la

liberă circulație, reclamantul nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ.,

incidența vreuneia dintre cauzele de limitare prevăzute de Directiva nr. 2004/38/CE,

instanța de fond pronunțând o hotărâre temeinică și legală.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs reclamanta, reluând, în esență, criticile conținute în

motivele de apel.

Recursul nu poate fi

primit, pentru argumentele ce succed:

Alături de libera

circulație a produselor, libera circulație a serviciilor și libera circulație a

capitalurilor, libertatea de circulație a persoanelor constituie una dintre

cele patru libertăți fundamentale din cadrul pieței interne a Uniunii Europene.

Esența acestei

libertăți constă în eliminarea discriminărilor referitoare la condițiile de

intrare, deplasare, muncă, angajare sau remunerație între cetățenii statului

membru și cetățenii altor state, care își desfășoară activitățile pe teritoriul

acestuia.

Reglementarea legală

comunitară a liberei circulații a persoanelor o reprezintă dispozițiile art. 18

(8A) din Tratatul de la Roma, care statuează dreptul cetățenilor Uniunii de a

circula și de a rezida liber pe teritoriul statelor membre, text legal în aplicarea

căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE, care, prin art. 27 stabilește

restricționarea dreptului la liberă circulație numai pentru motive de ordine

publică, siguranță publică ori sănătate publică, arătând că măsura luată

trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze pe

conduita persoanei în cauză.

Dispozițiile legale

sus-menționate sunt parțial neconcordante cu legislația națională în materie,

motiv pentru care interpretarea lor trebuie raportată la principiul preeminenței

dreptului comunitar care, spre deosebire de reglementarea internă, cu caracter

general, stabilește situații de excepție în care operează restrângerea

dreptului la liberă circulație.

Dealtfel chiar

dispozițiile constituționale statuează că, ori de câte ori dispoziția legală

internă contravine dispoziției legale comunitare, se va aplica cu prioritate

aceasta din urmă, astfel încât rezultatul să fie compatibilizarea și

armonizarea celor două categorii de norme.

În cauză nu s-a făcut

dovada incidenței vreunuia din cazurile de limitare prevăzute de Directiva

2004/38/CE, astfel încât instanțele de fond și apel în mod corect au stabilit

că dispozițiile art. 38 din Legea nr. 248/2005 nu sunt aplicabile, ele trebuind

analizate și raportate la legislația comunitară.

Referitor la

obiectivul nr. 2 lit. d) din HG nr. 1347/2007, acesta prevede înaintarea, de

către Ministerul Internelor, prin Direcția generală de Pașapoarte sau, după

caz, Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor(în prezent Direcția

pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date), către instanțe,

a dosarului „de îndepărtare”, cu precizarea că acest demers trebuie făcut în

corelare cu dispozițiile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005.

Or, având în vedere

că art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 trebuie interpretat în corelare cu

dispoziția comunitară care reglementează cazurile de restrângere a dreptului la

liberă circulație, rezultă că și această prevedere trebuie circumscrisă

aceleiași norme, înaintarea dosarului instanței de judecată nereprezentând

pentru aceasta o obligație de a se pronunța în sensul restrângerii dreptului

fundamental analizat.

Dealtfel, prin

decretul de expulzare al Prefectului Provinciei Roma, emis la data de 20 iunie

2008, s-a luat deja măsura interzicerii intimatului de a se mai afla pe

teritoriul Italiei pe o perioadă de 5 ani, sub sancțiunea executării pedepsei

privative de libertate.

Având în vedere

această împrejurare, precum și faptul că dispozițiile art. 27 alin. (2) din

Directiva nr. 2004/38/CE prevăd ca măsura restrângerii dreptului la liberă

circulație să respecte principiul proporționalității și să se bazeze exclusiv

pe conduita celui în cauză, aplicarea acesteia în speță ar echivala cu o dublă

sancționare a intimatului și,deci, cu o încălcare a criteriilor prevăzute de

textul legal anterior arătat.

Față de argumentele

arătate, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursul va fi

respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și

Administrarea Bazelor de Date împotriva deciziei civile nr. 74/ A din 9 martie 2010 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 10 decembrie 2010.