ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3133/2011

Asupra recursului

civil de față, constată următoarele:

Prin cererea depusă la data de 1 octombrie

2009 pe rolul Tribunalului Galați, reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor

și Administrarea Bazelor de Date din Ministerul Administrației și Internelor a chemat

în judecată pe pârâtul C.l. solicitând restrângerea dreptului la liberă circulație

a acestuia, în Italia.

În motivarea cererii,

în fapt, reclamanta a arătat că pârâtul a fost expulzat din Italia în baza Decretului

Prefectului de Roma și că, datorită comportamentului de care a dat dovadă pe perioada

șederii în această țară, s-a dispus măsura interzicerii de a se afla pe teritoriul

Italiei, iar în drept a invocat dispozițiile art. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007

și art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005.

Prin sentința

nr. 337 din 15 februarie 2010, Tribunalul Galați, secția civilă, a respins acțiunea

reclamantei ca nefondată, reținând în considerentele hotărârii că, din actele dosarului

a rezultat că pârâtul a fost returnat din Italia la data de 2 septembrie 2009, prin

Decret al Prefectului Romei, având interdicția de a intra în această țară timp de

5 ani.

Tribunalul a apreciat

că faptele pentru care a fost returnat pârâtul, nu prezintă gradul de pericol social

suficient de grav, încât să justifice restrângerea pe viitor a dreptului acestuia

la libera circulație în Italia, câtă vreme reclamanta nu a dovedit că pârâtul, prin

activitatea pe care a desfășurat-o sau ar desfașura-o în străinătate, în viitor,

a adus atingere gravă intereselor României sau, după caz, relațiilor bilaterale

dintre România și statul din care a fost returnat.

De asemenea, instanța

de fond a reținut că nu s-a dovedit nici că pârâtul, prin comportamentul său, a

reprezentat o amenințare reală, actuală și suficient de gravă pentru un interes

fundamental al societății.

Împotriva acestei

sentințe, în termenul legal a declarat apel reclamanta, susținând că returnarea

unui cetățean român dintr-un stat membru UE și readmisia acestuia în țară, în baza

unui acord se aplică atunci când s-a încălcat ordinea juridică interioară a respectivului

stat de către cetățeanul român cu privire la care se solicită returnarea.

Chiar și în condițiile

în care România este stat membru al Uniunii Europene, cetățenii români trebuie să-și

exercite drepturile și obligațiile de cetățeni ai Uniunii Europene, în acord cu

legislația actuală și cu obligațiile asumate de România în acest context.

Apelanta-reclamantă

a arătat că instanța de fond, a ignorat dispozițiile obiectivului nr. 2 lit. d)

din H.G. nr. 1347/2007, precum și a Decretului Prefectului de Roma și a solicitat

schimbarea sentinței și admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Prin decizia

nr. 164/A din 3 iunie 2010, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a respins ca nefondat

apelul declarat de reclamantă, menținând soluția și motivarea tribunalului.

Pentru a decide

astfel, instanța de control judiciar ordinar a reținut că Directiva 2004/38/CE

din 29 aprilie 2004 nu îngrădește dreptul de intrare și de ședere al cetățeanului

român pe teritoriul altui stat din Uniunea Europeană, decât pentru motive ce țin

de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică și nici nu vine în contradicție

cu Legea nr. 248/2005 pentru a aprecia asupra întâietății acesteia.

Astfel, în condițiile

în care nu s-a făcut dovada că pe fond se impunea măsura solicitată de apelanta-reclamantă,

în sensul că, din probatoriul administrat nu a rezultat că pârâtul ar fi o persoană

care a prejudiciat în vreun fel statul gazdă, apelul a fost respins.

Împotriva deciziei

Curții de Apel Galați, secția civilă, în termenul legal, prevăzut de dispozițiile

art. 39 alin. (4) din Legea nr. 248/2005, a declarat recurs, reclamanta Direcția

pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din Ministerul Administrației

și Internelor, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunțate și

admiterea acțiunii.

În motivarea recursului,

reclamanta a arătat că dreptul la liberă circulație este în strânsă legătură cu

respectarea legislației Statului Român, precum și a tratatelor și convențiilor pe

care România le-a ratificat și care fac astfel parte din dreptul intern. Având în

vedere exigențele legislației Uniunii Europene, România trebuie să probeze capacitatea

de a stopa migrația ilegală și că, prezența fără respectarea condițiilor legale

de intrare și ședere, a pârâtului pe teritoriul unor state membre ale Uniunii Europene,

ar dovedi exact contrariul, cu repercursiuni negative asupra tratamentului aplicat

cetățenilor români ce locuiesc cu forme legale.

Analizând recursul

în limitele criticilor formulate, ce pot fi încadrare formal motivului prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat,

urmând a-l respinge pentru considerentele ce succed:

Intimatul-pârât

C.I. a fost returnat din Italia în baza acordului de readmisie încheiat de România

cu această țară, acord ratificat prin Legea nr. 173/1997.

Potrivit legii

interne (art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 248/2005), singura condiție de

restrângere a dreptului la liberă circulație este ca persoana în cauză să fi fost

returnată dintr-un stat în baza acordului de readmisie încheiat de România cu respectivul

stat.

Această reglementare

trebuie însă aplicată prin coroborare cu prevederile Directivei 2004/38/CE din 29

aprilie 2004, care permit limitarea dreptului fundamental la libera circulație doar

în situații excepționale privind motive de ordine publică sau de sănătate publică

(art. 27 alin. (1) din Directivă).

Pentru ca aceste

motive de ordine publică sau de siguranță publică să justifice măsurile de îngrădire

a dreptului la libera circulație este necesar, totodată, să fie respectat principiul

proporționalității, iar conduita persoanei în cauză să constituie o amenințare reală,

prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății

(art. 27 alin. (2) din Directivă).

Or, astfel de

motive nu pot rezulta în mod suficient din faptul însuși al returnării, măsura dispusă

în baza unui acord de readmisie, pentru că ar însemna că principiul proporționalității

în adoptarea măsurii să nu mai intereseze și astfel să fie ignorată exigența normei

comunitare.

Sub acest aspect,

instanța de judecată, ca autoritate a statului cu obligații decurgând din aderare,

trebuia să interpreteze și să aplice legea internă, în orice măsură posibilă, în

lumina textului și finalității directivei, în principiu fără aplicabilitate directă

în dreptul intern, pentru a se atinge rezultatul avut în vedere de acesta, autoritățile

statului trebuind să se conformeze prevederilor art. 189 alin. (3) din Tratatul

de Instituire a Comunității Europene.

Ca atare, măsura

returnării dispusă față de pârât la data de 2 septembrie 2009 de autoritățile italiene,

nu poate constitui, prin ea însăși, un motiv de restrângere a dreptului acesteia

la libera circulație de către instanța română, chemată să analizeze cerințele prevăzute

de art. 27 din Directiva 2004/38/CE.

În mod corect,

instanțele au constatat că Directiva analizată nu îngrădește dreptul de intrare

și de ședere al cetățeanului român pe teritoriul altui stat membru UE, decât pentru

motive ce țin de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică și că în

cauză nu s-au făcut dovezi că pârâtul-intimat, prin conduita sa, ar constitui un

pericol în sensul vizat de text.

În acest context

al analizei, este de menționat și că stoparea de către Statul Român a fenomenelor

de migrațiune ilegală, argument invocat de reclamantă prin recurs, trebuie să se

realizeze prin mijloace specifice acestui fenomen infracțional și fără a restricționa,

în afara dispozițiilor legale, dreptul la liberă circulație al cetățenilor români.

Pentru considerentele

arătate, recursul declarat de reclamantă urmează a fi respins ca nefondat, în temeiul

art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., cu consecința menținerii hotărârilor

pronunțate în fond și apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea

Bazelor de Date din Ministerul Administrației și Internelor împotriva deciziei

nr. 164/A din 3 iunie 2010 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 1 aprilie 2011.