ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 322/2011

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată, la data

de 13 noiembrie 2009, pe rolul Tribunalului Galați, secția civilă, reclamantul

I.N.E.P. din cadrul Ministerului Administrației și Internelor a solicitat, în

temeiul dispozițiilor obiectivului nr. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007,

coroborate cu prevederile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, restrângerea

exercitării dreptului la liberă circulație în Italia a numitului C.M.

În motivarea cererii, reclamantul a

arătat că pârâtul a fost expulzat din Italia, la data de 15 octombrie 2009, în

baza Decretului Prefectului de Roma. Conform decretului de expulzare, datorită

comportamentului de care a dat dovadă pe perioada șederii în Italia, împotriva

pârâtului C.M. s-a dispus măsura interzicerii de a se mai afla pe teritoriul

Italiei.

Prin sentința civilă nr. 7 din 7

ianuarie 2010, Tribunalul Galați, secția civilă, a respins acțiunea, reținând

că în cauză s-a dispus returnarea pârâtului fără a se dovedi existența vreunuia

dintre motivele pentru care se poate dispune restrângerea dreptului la liberă

circulație a persoanelor, respectiv, pentru motive de ordine publică, siguranță

publică sau sănătate publică (art. 27 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului

European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă

circulație și ședere, pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii uniunii și

membrii familiilor acestora).

Prima instanță a mai reținut că

decretul de expulzare și simpla afirmație că pârâtul a săvârșit infracțiuni pe

teritoriul Italiei, fără a exista hotărâri de condamnare în acest sens, nu pot

conduce la restrângerea dreptului la liberă circulație al pârâtei în această

țară.

Tribunalul a mai arătat că

dispozițiile art. 38 din Legea nr. 248/2005 trebuie interpretate și aplicate în

conformitate cu legislația europeană în materie, cu C.A.D.O.L.F. și a

protocoalelor adiționale la aceste convenții, potrivit cărora măsurile luate

din motive de ordine sau de siguranță publică trebuie să respecte principiul

proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză,

care trebuie să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă

la adresa unui interes fundamental al societății, neputând fi acceptate

motivări care nu sunt legate direct de caz sau care sunt legate de considerații

de prevenție generală, după cum nici condamnările anterioare nu pot justifica

asemenea măsuri.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel D.E.P.A.B.D. (fost I.N.E.P.), susținând că este nelegală și

netemeinică, întrucât în mod greșit a respins cererea privind restrângerea

exercitării dreptului la liberă circulație în Italia a intimatei.

Reclamanta a mai arătat că prima

instanță nu a avut în vedere la soluționarea cauzei dispozițiile art. 2 lit. d)

din H.G. nr. 1347/2007, precum și art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, cu

modificările și completările ulterioare, dispoziții potrivit cărora

autoritățile judecătorești pronunță hotărâri vizând interzicerea deplasării

cetățenilor expulzați din Italia pe o perioadă determinată.

S-a mai arătat că nu au fost luate

în considerare documentele ce dovedesc că pârâtul a fost îndepărtat de pe

teritoriul Italiei întrucât a avut un comportament antisocial, fiind arestat

pentru săvârșirea infracțiunii de furt, și nici dispozițiile art. 1 din Acordul

dintre România și Republica Italiană, privind readmisia persoanelor aflate în

situații ilegale, ratificat prin Legea nr. 173/1997.

Prin decizia civilă nr. 71/ A din 4

martie 2010, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a respins apelul, reținând

că, în raport de dreptul la liberă circulație reglementat de Constituția

României, precum și de C.A.D.O.L.F., a protocoalelor adiționale la această

convenție, în mod corect instanța de fond a reținut că nu se impune admiterea

cererii privind restrângerea dreptului la liberă circulație în Italia a numitului

C.M.

Instanța de apel a mai arătat că,

deși potrivit dispozițiilor legale invocate de reclamantă, respectiv, art. 2 lit.

d) din H.G. nr. 1347/2007 și art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, instanțele

pot pronunța hotărâri privind interzicerea deplasării cetățenilor expulzați din

Italia pe o perioadă determinată, în speță au prioritate dispozițiile dreptului

comunitar față de cel intern.

Or, potrivit, dispozițiilor

comunitare în materie, restrângerea dreptului la liberă circulație intervine în

trei cazuri, și anume, pentru motive de siguranță, sănătate sau ordine publică,

ce nu sunt incidente în cauză, astfel încât soluția adoptată de prima instanță

este temeinică și legală.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamanta, reluând, în esență, criticile formulate în motivele

de apel.

Recursul este nefondat, pentru

următoarele argumente:

Alături de libera circulație a

produselor, libera circulație a serviciilor și libera circulație a

capitalurilor, libertatea de circulație a persoanelor constituie una dintre

cele patru libertăți fundamentale din cadrul pieței interne a U.E.

Esența acestei libertăți constă în

eliminarea discriminărilor referitoare la condițiile de intrare, deplasare,

muncă, angajare sau remunerație între cetățenii statului membru și cetățenii

altor state, care își desfășoară activitățile pe teritoriul acestuia.

Reglementarea legală comunitară a

liberei circulații a persoanelor o reprezintă dispozițiile art. 18 (8A) din

Tratatul de la Roma, care statuează dreptul cetățenilor Uniunii de a circula și

de a rezida liber pe teritoriul statelor membre, text legal în aplicarea căruia

a fost adoptată Directiva 2004/38/CE, care, prin art. 27 stabilește

restricționarea dreptului la liberă circulație numai pentru motive de ordine

publică, siguranță publică ori sănătate publică, arătând că măsura luată

trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze pe

conduita persoanei în cauză.

Dispozițiile legale sus-menționate

sunt parțial neconcordante cu legislația națională în materie, motiv pentru

care interpretarea lor trebuie raportată la principiul preeminenței dreptului

comunitar care, spre deosebire de reglementarea internă, cu caracter general,

stabilește situații de excepție în care operează restrângerea dreptului la

liberă circulație.

Dealtfel, chiar dispozițiile

constituționale statuează că, ori de câte ori dispoziția legală internă

contravine dispoziției legale comunitare, se va aplica cu prioritate aceasta

din urmă, astfel încât rezultatul să fie compatibilizarea și armonizarea celor

două categorii de norme.

În cauză nu s-a făcut dovada

incidenței vreunuia din cazurile de limitare prevăzute de Directiva 2004/38/CE,

astfel încât instanțele de fond și apel în mod corect au stabilit că

dispozițiile art. 38 din Legea nr. 248/2005 nu sunt aplicabile, ele trebuind

analizate și raportate la legislația comunitară.

Referitor la obiectivul nr. 2 lit.

d) din H.G. nr. 1347/2007, acesta prevede înaintarea, de către Ministerul

Internelor, prin D.G.P. sau, după caz, I.N.E.P. (în prezent D.E.P.A.B.D.),

către instanțe, a dosarului „de îndepărtare”, cu precizarea că acest demers

trebuie făcut în corelare cu dispozițiile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005.

Or, având în vedere că art. 38 lit.

b) din Legea nr. 248/2005 trebuie interpretat în corelare cu dispoziția

comunitară care reglementează cazurile de restrângere a dreptului la liberă

circulație, rezultă că și această prevedere trebuie circumscrisă aceleiași

norme, înaintarea dosarului instanței de judecată nereprezentând pentru aceasta

o obligație de a se pronunța în sensul restrângerii dreptului fundamental

analizat.

Dealtfel, prin decretul de expulzare

al Prefectului, emis la data de 8 septembrie 2008, s-a luat deja măsura

interzicerii intimatului de a se mai afla pe teritoriul Italiei pe o perioadă

de 5 ani, sub sancțiunea executării pedepsei privative de libertate.

Având în vedere această împrejurare,

precum și faptul că dispozițiile art. 27 alin. (2) din Directiva nr. 2004/38/CE

prevăd ca măsura restrângerii dreptului la liberă circulație să respecte principiul

proporționalității și să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză,

aplicarea acesteia în speță ar echivala cu o dublă sancționare a intimatului

și, deci, cu o încălcare a criteriilor prevăzute de textul legal anterior

arătat.

Față de argumentele arătate, în

temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamantul MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERENELOR – D.E.P.A.B.D. împotriva

deciziei civile nr. 71/ A din 04 martie 2010 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 20 ianuarie 2011.