ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6839/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Mehedinți la data de 30 septembrie 2010, întemeiată pe disp. art. 5, 38 și 39 din Legea nr. 248/2005, Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de date a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Italia a pârâtului E.N.. În motivarea cererii, a arătat că, pârâtul a fost expulzat din Italia la data de 26 mai 2010 în baza în baza unui acord de readmisie încheiat între România și Franța, ratificat prin Legea nr. 173/1977 și că prevederile acestui acord stabilesc ca fiecare parte contractantă să readmită la cererea celeilalte părți, fără formalități, persoana care nu a îndeplinit condițiile de intrare sau nu îndeplinește condițiile de ședere.

A arătat reclamanta că pârâtul a părăsit teritoriul României în luna ianuarie 2010 și a fost expulzat pentru încălcarea unei interdicții de a intra pe teritoriul Italiei, ca urmare a infracțiunilor comise în anul 2007. Prin Sentința civilă nr. 538 de la 11 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția civilă, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date București, fiind astfel respinsă acțiunea formulată de reclamantă. Pentru a pronunța această hotărâre, s-a reținut că, potrivit H.G. nr. 1347/2009, competența sesizării instanței în cazul prevăzut de art. 38 lit. b) aparține, conform art. 39 alin. (2) din Legea nr. 248/2005, instituției cu competențe în domeniul apărării ordinii publice sau siguranței naționale care deține date ori informații cu privire la activitatea pe care persoana o desfășoară sau urmează să o desfășoare în străinătate.

Deși se află în subordinea Ministerului Administrației și Internelor, Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, având personalitate juridică, poate exercita doar atribuțiile ce-i sunt date în competență prin lege, respectiv de organizare și coordonare a activității de evidență a persoanelor, competențe ce nu pot fi asimilate celora prevăzute de art. 39 alin. (2) din Legea nr. 248/2005, și anume, în domeniul apărării, ordinii publice sau siguranței naționale. S-a mai reținut că prin H.G. nr. 1367/2009 art. 1 alin. (2) Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, se înființează prin comasarea prin fuziune a Inspectoratului Național pentru Evidența Persoanelor și Centrului Național de Administrare a Bazelor de Date privind Evidența Persoanelor, care se desființează și evident preia toate atribuțiile specifice I.N.E.P.

Prin art. 39 din Lege, pentru situația reglementată la art. 38 lit. a), se desemnează în mod expres Direcția Generală de Pașapoarte ca fiind organul care are calitatea de a sesiza instanța de judecată, iar pentru situația prevăzută la art. 38 lit. b), Legea prevede că măsura se dispune, la solicitarea instituției cu competențe în domeniul apărării, ordinii publice sau siguranței naționale care deține date ori informații cu privire la activitatea pe care persoana o desfășoară sau urmează să o desfășoare în străinătate. Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat reclamanta, arătând că, în mod eronat instanța de fond a reținut faptul că instituția nu are calitate procesuală activă, câtă vreme direcția îndeplinește atribuțiile stabilite de actele normative în competența sa, aplică și respectă întocmai dispozițiile legale invocate.

Prin Decizia civilă nr. 411 din 22 noiembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins apelul reclamantei. Instanța de apel a reținut că reclamanta nu are calitate procesuală în promovarea acțiunii având ca obiect limitarea exercitării dreptului la libera circulație a pârâtului, sub forma restrângerii pe o perioadă limitată a acestui drept, în ipoteza legală prevăzută în art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate. Potrivit art. 39 alin. (2) în situația prevăzută la art. 38 lit. b), măsura se dispune, la solicitarea instituției cu competențe în domeniul apărării, ordinii publice sau siguranței naționale care deține date sau informații cu privire la activitatea pe care persoana o desfășoară sau urmează să o desfășoare în străinătate.

Potrivit art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 1367/2009 privind înființarea, organizarea și funcționarea Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, Direcția face parte din structurile de ordine și siguranță publică din subordinea Ministerului Administrației și Internelor, fiind parte componentă a Departamentului de ordine și siguranță publică. Din analiza dispozițiilor legale care stabilesc atribuțiile Direcției, deci competențele, rezultă că aceasta are atribuții cu privire la organizarea și coordonarea activității de evidență a persoanelor, precum și la gestionarea și administrarea la nivel național a bazelor de date privind evidența persoanelor, cărților de identitate, pașapoartelor, permiselor de conducere, certificatelor de înmatriculare a vehiculelor și a altor documente necesare persoanelor în relațiile cu statul.

Această instituție nu deține, în sensul la care se referă legea, date cu privire la activitatea pe care persoana o desfășoară sau urmează să o desfășoare în străinătate, astfel că această cerință legală nu este îndeplinită și apelanta reclamantă nu apare titular al dreptului de a sesiza instanța pentru restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în cazul prev. de art. 38 lit. b) din lege.

Este nerelevantă împrejurarea că, potrivit Obiectivului nr. 2 din Hotărârea nr. 1347/2007 privind Planul de măsuri privind sprijinirea cetățenilor români aflați în Italia, care se referă la aplicarea unor măsuri de către structurile competente din subordinea MAI, din momentul în care cetățenii români expulzați ajung pe teritoriul României, respectiv inițierea demersurilor pe baza cărora, ulterior, să fie luată de către autoritățile judecătorești o decizie vizând interzicerea deplasării acestora în Italia pe o perioadă determinată - este prevăzută la lit. d) înaintarea de către DGP sau după caz, INEP către instanță a dosarului de îndepărtare. "Dosarul de îndepărtare" care conține datele cu privire la activitatea desfășurată și care a justificat măsura expulzării, este întocmit de autoritățile italiene fiind transmis împreună cu cetățeanul expulzat și preluat de structurile competente ale MAI și ulterior înaintat instanței, potrivit celor arătate în precedent.

Dar, potrivit aceleiași hotărâri de Guvern structura responsabilă pentru îndeplinirea obiectivului, iar nu a măsurilor, este ministerul (fost MIRA), actual MAI. Prin urmare, înaintarea "dosarului de îndepărtare" de către o structură a acestuia, nu echivalează cu atribuirea unei competențe de sesizare a instanței, neexistând identitate între "deținătorul" dosarului de îndepărtare și instituția care solicită restrângerea dreptului în sensul Legii nr. 248/2005. Instanța judecătorească nu este sesizată cu îndepărtarea persoanei, ci cu luarea unei măsuri de limitare prin restrângere a exercitării dreptului la liberă circulație, iar "dosarul de îndepărtare" furnizează doar probe în susținerea solicitării.

Or, în aceste condiții, instituția la care se referă disp. art. 38 lit. b) din lege cu competențe în domeniul ordinii publice, se apreciază ca nefiind structura ministerului care preia și înaintează "dosarul de îndepărtare", fie și cu personalitate juridică, cum este reclamanta. În caz contrar, s-ar admite ideea ca astfel de cereri, (în cazul ordinii publice, iar nu apărării sau siguranței naționale), să nu fie formulate întotdeauna de aceeași instituție cu competențe în domeniu, ci fie de DGP (când documentul de călătorie a fost pașaportul), fie de reclamantă (când documentul a fost cartea de identitate). Atunci când legiuitorul a intenționat să stabilească expres atribuții în sarcina unor structuri ale ministerului - DGP sau IGPF, din perspectiva legitimării procesuale active în privința solicitării de limitare a exercitării dreptului la libera circulație, a făcut-o prin disp.

art. 39 alin. (1) cu referire la cazul prev. de art. 38 lit. a) din lege, sau prin art. 42 alin. (1) rap. la art. 40 lit. d), iar prin H.G. nr. 1367/2009 și H.G. nr. 1347/2007, nu este prevăzută o asemenea atribuție în sarcina reclamantei - ca structură a MAI. Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta, prin care a solicitat casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, pentru următoarele considerente: Prin H.G. nr. 1367/2009 a fost înființată Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, (denumită în continuare Direcția), în urma desființării Inspectoratului Național pentru Evidența Persoanelor iar cauzele în care acesta avea calitatea de reclamant, respectiv pârât au fost preluate de Direcție.

Acțiunea principală are ca temei legal dispozițiile art. 38 lit. b) coroborate cu cele ale art. 39 alin. (2) din Legea nr. 248/2005 cu privire la măsura restrângerii dreptului la libera circulație în străinătate a cetățenilor români, măsură, care se dispune, la solicitarea instituției cu competențe în domeniul apărării ordinii publice sau siguranței naționale. Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (4) din H.G. nr. 1367/2009, aceste competențe sunt date Direcției. Conform lit. b) din Obiectivul nr. 2 din H.G. nr. 1347/2007, Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date (Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor), are obligativitatea de a înainta instanței teritoriale competente, dosarul de îndepărtare al cetățenilor români expulzați din Italia, întrucât aceștia au folosit, ca și document de călătorie, cartea de identitate.

Dispozițiile obiectivului nr. 2 lit. d) al aceluiași act normativ prevăd faptul că autoritățile judecătorești urmează a pronunța o decizie vizând interzicerea deplasării cetățenilor expulzați, în Italia pe o perioadă determinată. În final s-a apreciat că în mod eronat instanța de apel a reținut faptul că recurenta nu are calitate procesuală activă, câtă vreme Direcția, îndeplinește toate atribuțiile stabilite de actele normative în competența sa, aplică și respectă întocmai dispozițiile legale invocate. Recursul va fi admis pentru următoarele considerente: Într-adevăr, pe de o parte, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 1367/2009 privind înființarea, organizarea și funcționarea Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, publicată în M. Of.

la data de 25 noiembrie 2009, "Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, se înființează prin comasarea prin fuziune a Inspectoratului Național pentru Evidența Persoanelor și Centrului Național de Administrare a Bazelor de Date privind Evidența Persoanelor, care se desființează". Potrivit dispozițiilor acestei hotărâri, Direcția preia patrimoniul instituțiilor publice care se desființează iar cauzele în care Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor are calitatea de reclamant respectiv pârât sunt preluate de Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date.

Prin dispozițiile art. 38 lit. b) coroborate cu cele ale art. 39 alin. (2) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu modificările și completările ulterioare, se prevede că măsura restrângerii dreptului la libera circulație în străinătate a cetățenilor români se dispune, la solicitarea instituției cu competențe în domeniul apărării ordinii publice sau siguranței naționale. Or, față de aceste dispoziții, chiar instanța de apel reține în considerente hotărârii atacate, că potrivit art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 1367/2009, Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, face parte din structurile de ordine și siguranță publică din subordinea Ministerului Administrației și Internelor, fiind parte componentă a Departamentului de Ordine și Siguranță Publică.

Pe de altă parte, în ceea ce privește lit. b), a Obiectivului nr. 2 din H.G. nr. 1347/2007 Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor în prezent Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date are obligativitatea de a înainta instanței teritoriale competente, dosarul de îndepărtare al cetățenilor români expulzați din Italia, întrucât aceștia au folosit, ca și document de călătorie, cartea de identitate. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți la data de 30 septembrie 2010, deci după intrarea în vigoare a H.G. nr. 1367/2009, Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a înaintat acestei instanțe documentele de îndepărtare de pe teritoriul Italiei a numitului E.N.

solicitând restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Italia, pe o perioadă de cel mult 3 ani, ceea ce potrivit textului menționat, intra în atribuțiile sale. Obligația Inspectoratului de a înainta dosarul de îndepărtare este totuna cu sesizarea instanței de a se pronunța asupra cererii de limitare a liberei circulație a persoanei din dosarul de îndepărtare. Așa cum rezultă din art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 1367/2009, Direcția este o parte componentă a Departamentului de Ordine și Siguranță Publică și nu poate fi interpretat altfel, în sensul că nu are competență cu privire la situația prevăzută de art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005. Prin urmare, în raport de textul legal menționat și obiectul acțiunii principale Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date (fost Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor) avea calitate procesuală activă.

Pentru aceste motive, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (2) C. proc. civ. se va admite recursul, se vor casa hotărârile pronunțate în apel și la fond și se va trimite cauza pentru rejudecare la prima instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul declarat de reclamanta Direcția pentru evidența persoanelor și administrarea bazelor de date din Ministerul Administrației și Internelor împotriva Deciziei civile nr. 411 din 22 noiembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia atacată și Sentința civilă nr. 538 din 11 octombrie 2010 a Tribunalului Mehedinți, secția civilă, și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Mehedinți. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2011.