ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6839/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6839/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la Tribunalul Mehedinți la data de 30 septembrie 2010, întemeiată

pe disp. art. 5, 38 și 39 din Legea nr. 248/2005, Direcția pentru Evidența

Persoanelor și Administrarea Bazelor de date a solicitat restrângerea

exercitării dreptului la liberă circulație în Italia a pârâtului E.N..

În motivarea cererii, a arătat că, pârâtul a

fost expulzat din Italia la data de 26 mai 2010 în baza în baza unui acord de

readmisie încheiat între România și Franța, ratificat prin Legea nr. 173/1977

și că prevederile acestui acord stabilesc ca fiecare parte contractantă să

readmită la cererea celeilalte părți, fără formalități, persoana care nu a

îndeplinit condițiile de intrare sau nu îndeplinește condițiile de ședere. A

arătat reclamanta că pârâtul a părăsit teritoriul României în luna ianuarie

2010 și a fost expulzat pentru încălcarea unei interdicții de a intra pe

teritoriul Italiei, ca urmare a infracțiunilor comise în anul 2007.

Prin Sentința civilă

nr. 538 de la 11 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția

civilă, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei

Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date

București, fiind astfel respinsă acțiunea formulată de reclamantă.

Pentru a pronunța

această hotărâre, s-a reținut că, potrivit H.G. nr. 1347/2009, competența

sesizării instanței în cazul prevăzut de art. 38 lit. b) aparține, conform art.

39 alin. (2) din Legea nr. 248/2005, instituției cu competențe în domeniul

apărării ordinii publice sau siguranței naționale care deține date ori informații

cu privire la activitatea pe care persoana o desfășoară sau urmează să o

desfășoare în străinătate. Deși se află în subordinea Ministerului

Administrației și Internelor, Inspectoratul Național pentru Evidența

Persoanelor, având personalitate juridică, poate exercita doar atribuțiile ce-i

sunt date în competență prin lege, respectiv de organizare și coordonare a

activității de evidență a persoanelor, competențe ce nu pot fi asimilate celora

prevăzute de art. 39 alin. (2) din Legea nr. 248/2005, și anume, în domeniul

apărării, ordinii publice sau siguranței naționale.

S-a mai reținut că

prin H.G. nr. 1367/2009 art. 1 alin. (2) Direcția pentru Evidența Persoanelor

și Administrarea Bazelor de Date, se înființează prin comasarea prin fuziune a

Inspectoratului Național pentru Evidența Persoanelor și Centrului Național de

Administrare a Bazelor de Date privind Evidența Persoanelor, care se

desființează și evident preia toate atribuțiile specifice I.N.E.P. Prin art. 39

din Lege, pentru situația reglementată la art. 38 lit. a), se desemnează în mod

expres Direcția Generală de Pașapoarte ca fiind organul care are calitatea de a

sesiza instanța de judecată, iar pentru situația prevăzută la art. 38 lit. b),

Legea prevede că măsura se dispune, la solicitarea instituției cu competențe în

domeniul apărării, ordinii publice sau siguranței naționale care deține date

ori informații cu privire la activitatea pe care persoana o desfășoară sau

urmează să o desfășoare în străinătate.

Împotriva acestei

hotărâri judecătorești a declarat reclamanta, arătând că, în mod eronat

instanța de fond a reținut faptul că instituția nu are calitate procesuală

activă, câtă vreme direcția îndeplinește atribuțiile stabilite de actele

normative în competența sa, aplică și respectă întocmai dispozițiile legale

invocate.

Prin Decizia civilă

nr. 411 din 22 noiembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins apelul reclamantei.

Instanța de apel a reținut că reclamanta nu are calitate procesuală în

promovarea acțiunii având ca obiect limitarea exercitării dreptului la libera

circulație a pârâtului, sub forma restrângerii pe o perioadă limitată a acestui

drept, în ipoteza legală prevăzută în art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005

privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.

Potrivit art. 39

alin. (2) în situația prevăzută la art. 38 lit. b), măsura se dispune, la

solicitarea instituției cu competențe în domeniul apărării, ordinii publice sau

siguranței naționale care deține date sau informații cu privire la activitatea

pe care persoana o desfășoară sau urmează să o desfășoare în străinătate.

Potrivit art. 1 alin.

(3) din H.G. nr. 1367/2009 privind înființarea, organizarea și funcționarea

Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date,

Direcția face parte din structurile de ordine și siguranță publică din

subordinea Ministerului Administrației și Internelor, fiind parte componentă a

Departamentului de ordine și siguranță publică.

Din analiza dispozițiilor

legale care stabilesc atribuțiile Direcției, deci competențele, rezultă că

aceasta are atribuții cu privire la organizarea și coordonarea activității de

evidență a persoanelor, precum și la gestionarea și administrarea la nivel

național a bazelor de date privind evidența persoanelor, cărților de

identitate, pașapoartelor, permiselor de conducere, certificatelor de

înmatriculare a vehiculelor și a altor documente necesare persoanelor în

relațiile cu statul.

Această instituție nu

deține, în sensul la care se referă legea, date cu privire la activitatea pe

care persoana o desfășoară sau urmează să o desfășoare în străinătate, astfel

că această cerință legală nu este îndeplinită și apelanta reclamantă nu apare

titular al dreptului de a sesiza instanța pentru restrângerea exercitării

dreptului la liberă circulație în cazul prev. de art. 38 lit. b) din lege.

Este nerelevantă

împrejurarea că, potrivit Obiectivului nr. 2 din Hotărârea nr. 1347/2007

privind Planul de măsuri privind sprijinirea cetățenilor români aflați în

Italia, care se referă la aplicarea unor măsuri de către structurile competente

din subordinea MAI, din momentul în care cetățenii români expulzați ajung pe

teritoriul României, respectiv inițierea demersurilor pe baza cărora, ulterior,

să fie luată de către autoritățile judecătorești o decizie vizând interzicerea

deplasării acestora în Italia pe o perioadă determinată - este prevăzută la

lit. d) înaintarea de către DGP sau după caz, INEP către instanță a dosarului

de îndepărtare.

"Dosarul de îndepărtare"

care conține datele cu privire la activitatea desfășurată și care a justificat

măsura expulzării, este întocmit de autoritățile italiene fiind transmis

împreună cu cetățeanul expulzat și preluat de structurile competente ale MAI și

ulterior înaintat instanței, potrivit celor arătate în precedent.

Dar, potrivit

aceleiași hotărâri de Guvern structura responsabilă pentru îndeplinirea

obiectivului, iar nu a măsurilor, este ministerul (fost MIRA), actual MAI. Prin

urmare, înaintarea "dosarului de îndepărtare" de către o structură a

acestuia, nu echivalează cu atribuirea unei competențe de sesizare a instanței,

neexistând identitate între "deținătorul" dosarului de îndepărtare și

instituția care solicită restrângerea dreptului în sensul Legii nr. 248/2005.

Instanța

judecătorească nu este sesizată cu îndepărtarea persoanei, ci cu luarea unei

măsuri de limitare prin restrângere a exercitării dreptului la liberă

circulație, iar "dosarul de îndepărtare" furnizează doar probe în

susținerea solicitării.

Or, în aceste

condiții, instituția la care se referă disp. art. 38 lit. b) din lege cu

competențe în domeniul ordinii publice, se apreciază ca nefiind structura

ministerului care preia și înaintează "dosarul de îndepărtare", fie

și cu personalitate juridică, cum este reclamanta. În caz contrar, s-ar admite

ideea ca astfel de cereri, (în cazul ordinii publice, iar nu apărării sau

siguranței naționale), să nu fie formulate întotdeauna de aceeași instituție cu

competențe în domeniu, ci fie de DGP (când documentul de călătorie a fost

pașaportul), fie de reclamantă (când documentul a fost cartea de identitate).

Atunci când

legiuitorul a intenționat să stabilească expres atribuții în sarcina unor

structuri ale ministerului - DGP sau IGPF, din perspectiva legitimării procesuale

active în privința solicitării de limitare a exercitării dreptului la libera

circulație, a făcut-o prin disp. art. 39 alin. (1) cu referire la cazul prev.

de art. 38 lit. a) din lege, sau prin art. 42 alin. (1) rap. la art. 40 lit.

d), iar prin H.G. nr. 1367/2009 și H.G. nr. 1347/2007, nu este prevăzută o

asemenea atribuție în sarcina reclamantei - ca structură a MAI.

Împotriva acestei

decizii a formulat recurs reclamanta, prin care a solicitat casarea hotărârilor

pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, pentru

următoarele considerente:

Prin H.G. nr.

1367/2009 a fost înființată Direcția pentru Evidența Persoanelor și

Administrarea Bazelor de Date, (denumită în continuare Direcția), în urma

desființării Inspectoratului Național pentru Evidența Persoanelor iar cauzele

în care acesta avea calitatea de reclamant, respectiv pârât au fost preluate de

Direcție.

Acțiunea principală

are ca temei legal dispozițiile art. 38 lit. b) coroborate cu cele ale art. 39

alin. (2) din Legea nr. 248/2005 cu privire la măsura restrângerii dreptului la

libera circulație în străinătate a cetățenilor români, măsură, care se dispune,

la solicitarea instituției cu competențe în domeniul apărării ordinii publice

sau siguranței naționale.

Potrivit dispozițiilor

art. 1 alin. (4) din H.G. nr. 1367/2009, aceste competențe sunt date Direcției.

Conform lit. b) din

Obiectivul nr. 2 din H.G. nr. 1347/2007, Direcția pentru Evidența Persoanelor

și Administrarea Bazelor de Date (Inspectoratul Național pentru Evidența

Persoanelor), are obligativitatea de a înainta instanței teritoriale

competente, dosarul de îndepărtare al cetățenilor români expulzați din Italia,

întrucât aceștia au folosit, ca și document de călătorie, cartea de identitate.

Dispozițiile

obiectivului nr. 2 lit. d) al aceluiași act normativ prevăd faptul că

autoritățile judecătorești urmează a pronunța o decizie vizând interzicerea

deplasării cetățenilor expulzați, în Italia pe o perioadă determinată.

În final s-a apreciat

că în mod eronat instanța de apel a reținut faptul că recurenta nu are calitate

procesuală activă, câtă vreme Direcția, îndeplinește toate atribuțiile

stabilite de actele normative în competența sa, aplică și respectă întocmai

dispozițiile legale invocate.

Recursul va fi admis

pentru următoarele considerente:

Într-adevăr, pe de o

parte, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 1367/2009

privind înființarea, organizarea și funcționarea Direcției pentru Evidența

Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, publicată în M. Of. la data de 25

noiembrie 2009, "Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea

Bazelor de Date, se înființează prin comasarea prin fuziune a Inspectoratului

Național pentru Evidența Persoanelor și Centrului Național de Administrare a

Bazelor de Date privind Evidența Persoanelor, care se desființează".

Potrivit

dispozițiilor acestei hotărâri, Direcția preia patrimoniul instituțiilor

publice care se desființează iar cauzele în care Inspectoratul Național pentru

Evidența Persoanelor are calitatea de reclamant respectiv pârât sunt preluate

de Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date.

Prin dispozițiile

art. 38 lit. b) coroborate cu cele ale art. 39 alin. (2) din Legea nr. 248/2005

privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu

modificările și completările ulterioare, se prevede că măsura restrângerii

dreptului la libera circulație în străinătate a cetățenilor români se dispune,

la solicitarea instituției cu competențe în domeniul apărării ordinii publice

sau siguranței naționale.

Or, față de aceste

dispoziții, chiar instanța de apel reține în considerente hotărârii atacate, că

potrivit art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 1367/2009, Direcția pentru Evidența

Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, face parte din structurile de

ordine și siguranță publică din subordinea Ministerului Administrației și

Internelor, fiind parte componentă a Departamentului de Ordine și Siguranță

Publică.

Pe de altă parte, în

ceea ce privește lit. b), a Obiectivului nr. 2 din H.G. nr. 1347/2007

Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor în prezent Direcția pentru

Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date are obligativitatea de a

înainta instanței teritoriale competente, dosarul de îndepărtare al cetățenilor

români expulzați din Italia, întrucât aceștia au folosit, ca și document de

călătorie, cartea de identitate.

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți la data de 30 septembrie 2010,

deci după intrarea în vigoare a H.G. nr. 1367/2009, Direcția pentru Evidența

Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a înaintat acestei instanțe

documentele de îndepărtare de pe teritoriul Italiei a numitului E.N. solicitând

restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Italia, pe o perioadă

de cel mult 3 ani, ceea ce potrivit textului menționat, intra în atribuțiile

sale.

Obligația

Inspectoratului de a înainta dosarul de îndepărtare este totuna cu sesizarea

instanței de a se pronunța asupra cererii de limitare a liberei circulație a

persoanei din dosarul de îndepărtare.

Așa cum rezultă din

art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 1367/2009, Direcția este o parte componentă a

Departamentului de Ordine și Siguranță Publică și nu poate fi interpretat

altfel, în sensul că nu are competență cu privire la situația prevăzută de art.

38 lit. b) din Legea nr. 248/2005.

Prin urmare, în

raport de textul legal menționat și obiectul acțiunii principale Direcția

pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date (fost

Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor) avea calitate procesuală

activă.

Pentru aceste motive,

în raport de dispozițiile art. 312 alin. (2) C. proc. civ. se va admite

recursul, se vor casa hotărârile pronunțate în apel și la fond și se va trimite

cauza pentru rejudecare la prima instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul

declarat de reclamanta Direcția pentru evidența persoanelor și administrarea

bazelor de date din Ministerul Administrației și Internelor împotriva Deciziei

civile nr. 411 din 22 noiembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă

și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia

atacată și Sentința civilă nr. 538 din 11 octombrie 2010 a Tribunalului

Mehedinți, secția civilă, și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului

Mehedinți.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 octombrie 2011.